406 matches
-
palmele încet peste sfârcurile mici făcându-le să se întărească în timp ce ea tremură gemând. Apoi o întind în pat și îngenunchind într-o parte îi miros buzele pizdei, inhalând adânc, încă mai are picături de apă pe părul pubian și respir delicat peste ea și urmăresc cu un deget forma labiilor, fără să le desfac, totuși, tachinând-o, apoi îmi las un deget să alunece adânc în pizda ei, jucându-mă cu clitorisul a cărui culoare se aprinde și ea stă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
tristeți înfiorătoare care crește din cauză că nu dau de cocaină. Da, sigur că da, nu mai este cocaină. Au luat-o Mik și Zander. În cameră nu mai este nimeni. Nu mă așez, pur și simplu mă prăbușesc pe divan. Chircit, respir cu horcăieli, când inspir, mă ridic, când expir, cad, de parcă aș putea să sting focul disperării cu valul de aer care mă străpunge. Și doar un drăcușor hâtru, aflat undeva într-o tainiță adâncă a conștiinței mele, acela care luminează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au dovedit neîntemeiate; în ușa deschisă stă viu și nevătămat chiar Hirghe. „Ah, tu ești! spune el în silă. Credeam că a venit omul. Ei, intră dacă ai venit.“ Și am intrat. *** Aici se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Mama (mea):“Surâd...mi s-a umplut ființa/ Cu chipul tău, ca o icoană,/ Dispare-n neguri suferința,/ Când mă cuprinzi în brațe, Mamă!”. Când exprimă dorul de acasă, poetul menționează fără echivoc: “Când zic “acasă”, parcă zic “sunt viu, respir, trăiesc”,/că-n rest mă strânge-n spate existența...” (în debutul poeziei Acasă). Așa cum vârful piramidei este prefigurat de prima piatră zidită în fundamentul ei, sperăm ca Teodor Ilincăi, în paralel cu excelentele prestații artistice de pe marile scene de operă
Lansare de carte by Carmen Manea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84305_a_85630]
-
slăbit și mai mult, dar poate nu, îmi dau singur curaj. Stropii de lacrimi și de salivă întind, din loc în loc, cerneala pe hârtia albă din față și, iritat, strâng scrisoarea abia începută în pumn și o azvârl în Papierkorb. Respir cu precauție, ca să nu mai trezesc tusea de care mă tem, și îmi trag șnurul ochelarilor după ureche, niciun gând spre simptomele ce mă înspăimântă, deși un séjour în Italia m-ar pune pe picioare. Dar cum o asemenea posibilitate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-și cu o grațioasă neîndemânare chipul jenat dincolo de evantai, felul cum rămâne cu privirea în gol, visătoare. (Misoginism vulgar ar fi, desigur, să-mi imaginez că atunci Sophie se gândește la un corset sau la lucruri încă și mai profane !) Respir precaut, ca să nu trezesc tusea ascunsă în trupul meu, și cu exaltare mă gândesc că Sophie nu are habar de cum o simt eu în propriile mele fibre - tot mai sensibile, pe măsură ce se uzează... Cum o trăiesc, din afară și dinăuntru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de fără inimă și detestabil, care se folosește de ceilalți și, În afară de asta, dacă Jemima n-ar da o petrecere mîine, florile astea ar ajunge drept la coș ? În clipa În care termin de semnat, sînt roșie la față și respir greu, și pun un punct atît de apăsat, Încît aproape perforez pagina. Țineți minte ce v-am spus? Curierul mă privește fără nici o expresie. — Fată dragă, eu lucrez la depozit. — Știu ! spune Lissy brusc. Înșfacă clipboardul din mîna tipului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de Pază și Protecție (SPP) plin de admirație. Îmi surprinde privirea: "Asta e, îmi răspunde, cu o scurtă ridicare din umeri. E democrație." Je suis ravi. Iată-mă, în sfârșit, preluat, acceptat ca unul interesat de buna desfășurare a lucrurilor. Respir ușurat. Între timp bătrânul a ajuns la marginea scenei, a pus un picior în față și cuprinde sala cu privirea. E o sală frumoasă, de secol 19, imitând barocul vienez, cu alveola parterului încununată de două brâuri de loji suprapuse
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sîntem fericiți cînd sîntem singuri. Mult mai fericiți. Dan a Început să plece de acasă Înainte să mă trezesc eu. SÎnt mereu trează la ora aia, dar stau Întinsă În pat și mă prefac că dorm. Mușchii Îmi sînt tensionați, respir iute și Întretăiat și număr minutele pînă se Închide ușa de la intrare și mă pot relaxa În sfîrșit. Îl trezesc pe Tom și luăm micul dejun Împreună, bună parte din mîncare ajungînd pe podea sau Întinsă pe fețișoara lui. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
această... Întîlnire, e un clișeu. Eram atît de sigură că vremea În care-mi dădeam Întîlniri era demult apusă, atît de fericită că nu mai aveam să fiu vreodată obligată să trec prin asta. Și acum... uitați-vă la mine. Respir adînc și duc cele două pahare de vin În camera de zi, unde Îl găsesc pe Charlie stînd În picioare În fața bibliotecii, examinînd cărțile. Se Întoarce spre mine și Îmi zîmbește, iar eu Încep să mă relaxez. Nu e decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
zborul pe fereastră. Mă bîlbîi ca o adolescentă, apoi mormăi ceva la iuțeală despre strînsul mesei. Mă ridic, Înșfac farfuriile și le duc În bucătărie, unde fac eforturi să mă linișteșc, sprijinindu-mă de chiuvetă. Ochii Îmi sînt Închiși și respir adînc ca să-mi recapăt echilibrul interior. Nu-l aud intrînd. Nu-mi dau seama că e aici pînă nu-i simt respirația caldă pe ceafă. Stă În spatele meu și e atît de aproape că aproape Îi percep bătăile inimii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Întins În sfîrșit ramura de măslin? Păi, la drept vorbind, la asta mă așteptam și sînt șocată să Îi aud vocea rece și reținută. În ciuda faptului că am refuzat să vorbesc cu ea timp de luni Întregi. Luni de zile. Respir adînc și spun Încetișor: — Îmi pare rău. Și, În vreme ce rostesc acestea, simt cum mi se ridică un nod de plîns În gît. — De ce Îți pare rău? Întreabă ea, iar tonul Îi e Încă Înghețat. — Pentru tot, răspund și cedez nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
întreagă aici, singur?... Acuma mi-e sufletul liniștit... De ce să reîncep chinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căci iubirea îmbărbătează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. Iubirea cea mare e aici, în odăița aceasta... O respir în fiecare clipă... E în mine și în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului... Cine n-o simte nu trăiește aievea; cine o simte trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește și dincolo, pretutindeni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asemenea alună, nu îmi amintesc de o asemenea durere atunci când au început să îmi crească sânii, a doua zi de dimineață mă arunc asupra ei în clipa în care deschide ochii, o ating panicată, da, poate că el are dreptate, respir ușurată, am impresia că și în partea cealaltă se ascunde o micuță alună, așa că o anunț fericită, nu este nimic, Noghi, nu ai de ce să îți faci griji, în concluzie, încep să îți crească țâțilici, dar, spre surprinderea mea, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
terasă, printre rufele proaspăt spălate, când și când mă mângâie câte o mânecă goală, pentru că el îndeasă în mașina de spălat până și hainele de iarnă, pantaloni matlasați și bluze cu mânecă lungă, chiar și câteva pulovere. Printre aburii moi, respir ușurată, cât de plăcută este liniștea aceasta goală a nopții, nimic nu te mai poate dezamăgi, iată că văd o cămașă și o pereche de pantaloni apropiindu-se de mine, ca și când ar fi crescut înăuntrul lor mâini și picioare, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea, trebuie să mă iubească, dar eu o întrerup, trebuie să te ridici, Noghi, este deja târziu, nu te mai gândi la asta tot timpul, gândește-te la altceva, iar în timp ce se îndepărtează de mine, cu gura într-o parte, respir ușurată, îi place atât de mult să îmi spună cât este de nefericită, dar eu trebuie să o ignor pentru a o putea iubi, fiindcă atunci când iau asupra mea și povara durerii ei puterile îmi slăbesc și nu îmi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
treaba ei, dar eu spun, da, nu este nici o problemă, încerc să îmi ascund implicarea nepermisă, profundă. Trebuie să anunțăm pe cineva, întreabă ea, iar eu cotrobăi prin geantă și scot bucățica aceea albă de hârtie, anunță-l pe el, respir cu dificultate, mă precipit atât de tare, parcă eu aș fi aceea care pune bazele unei noi familii, în paralel cu familia mea, care mă dezamăgise atât de mult. Ea stă întinsă pe bancheta din spate, exact ca Noga cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
va fi bine, te voi ajuta, ea scâncește, îmi este frig, sunt udă toată. În ciuda fierbințelii razelor soarelui, pornesc încălzirea, am impresia că ies flăcări din mașină, însă ea încă tremură, ochii ei sunt lipsiți de orice expresie, abia mai respir, broboane de transpirație fierbinte mi se rostogolesc pe frunte, alunecându-mi în gura uscată, le înghit disperată, setea preia controlul trupului meu, deschid gura și mi se pare că din cer îmi picură înăuntrul ei picături de apă, picături călduțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
emoții. Se întâmplă, n-am reușit niciodată să înțeleg de ce. Cred că reușesc să-mi controlez mai bine respirația înainte de a intra în live. Am observat că dacă, spre exemplu, îmi desfac cureaua de la blugi și fac niște exerciții și respir din stomac ca să mă detensionez... sau îmi las mușchii foarte relaxați. Pentru că emoțiile vin și din mușchii ăștia care se contractă și care îți țin stomacul foarte strâns. Dacă îți dai drumul să respiri, e bine. Am mai fost mândră
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
ciripitul păsărilor, mieunatul și torsul pisicilor, mârâitul și lătratul câinilor. Sunt pe deplin conștient. Pentru mine limbajul critic reprezintă transformarea experienței pe care am trăit-o dincolo de mine, în cuvinte și ritmuri, în poezia, pe care o trăiesc și o respir zilnic, mereu curgând în mintea mea, când dorm și când mă trezesc. Poezia este limbajul care mă susține. V.P.: Stimate domnule Stanley H. Barkan, vă mulțumesc mult pentru bunăvoința de a răspunde la întrebările puse. Să încheiem, citându-l pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
cu degetul mic sângerând peste bețele de toboșar ale călugărului. Bianca Matei Vița-de-vie N-am mai fost aici de un an. De fiecare dată când vin, pământul îmi pare schimbat, cerul îmi pare schimbat, numai liniștea e mereu aceeași. O respir cu ochii închiși și cu tălpile tenișilor bine înfipte în țărână. Două dâre bătătorite au rămas drumul lung spre șosea. În spatele meu sunt străzile. Ulițele copilăriei, cum le-ar numi Ionel Teodoreanu. Le-am evitat și astăzi, așa cum le evit
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mult timp, se înserase, eram amândoi epuizați de plăcere, de oboseală și ne-a luat somnul. Când m-am trezit, se îmbrăca, mi-a spus că e târziu și trebuie să plece. Bogdan Mușat Despre un nume Soarele strălucește încă. Respir rar, greu și adânc, respir de parcă m-aș zbate să nu mă sufoc. Nu mă doare nimic, nu râd, nu plâng, n-am nici un gând. Mă ridic mecanic, pășesc rar și încet. Fiecare lucru din casă e la locul lui
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o tigaie, îmi cere o bătrână ce abia mai respira din cauza înghesuielii la care a fost supusă. Mi se face milă și-i dau una din cele două tigăi pe care le aveam în plus. Plătesc oalele și tigăile și respir ușurat când ies afară din supermarket. Când îi ofer obiectele doamnei Țuți, mă sărută pe obraji de fericire. Mai dăunezi, o bătălie am dat-o pentru un televizor. Doamna Fufi, colocatară cu mine, îmi spune că i s-a stricat
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
masă erau înșirate diferite corpuri geometrice: cilindri, prisme, piramide, conuri și sfere, pregătite din ajun, pentru lecția de Geometrie pe care-o avea la clasa a IV-a. Încruntat, se așază la birou, scoate o carte de vizită și scrie! Respir ușurat... dar, nenorocire, tata se oprește din scris și își îndreaptă privirile ucigătoare spre mine: ― Ce să-i scriu, nerușinatule, răspunde-mi? Cum o să-i scriu că mi-a plăcut anecdota necuviincioasă pe care fiu-meu a avut neobrăzarea să
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Și-au spus vrute și nevrute; ea de prin Germania, el de pe acasă. La un moment dat Matei a pus problema căsătoriei. — Draga mea, când îți dai doctoratul? —Curând. Ce-a fost mult a trecut. După doctorat facem nunta. Să nu pot respir și eu în voie după atâta muncă? Trebuie chiar imediat să mă căsătoresc. Nu așa am hotărât de la bun început? — Oamenii se mai răzgândesc. —Te-ai îndrăgostit cumva de altul? — Da! M-am îndrăgostit, răspunde pe un ton ridicat. Cu toate că
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]