1,195 matches
-
adesea un extaz, fie el chiar întemeiat pe neputință, pe boli, pe cădere. În fapt, și dacă acceptăm că în societate Cioran e prea politicos (își reproșează asta), iar în scris Ă acel scris pentru ceilalți Ă, ca într-o revanșă, prea violent, unde ar trebui cu adevărat căutat Cioran? Unde să se găsească el însuși pe sine. Oricum, nu e un paradox că i se întâmplă lui Cioran să fie apreciat exact pentru ceea ce neagă sau disprețuiește. Să amintim doar
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
E de-a dreptul o pată pe reputația lui. Când te gândești că un spirit capabil de elanuri cinice de o rară anvergură s-a putut lăsa ispitit de o viziune atât de neghioabă!” (III, 299). Oricum, ca pe o revanșă, notează într-un loc: „Marii reformatori religioși au fost aproape toți fie epileptici, fie bolnavi de stomac. Primul caz e de înțeles și nu miră pe nimeni; al doilea pare mai puțin evident. Și totuși, nimic nu te incită mai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
crezi însă că suferința are o valoare în sine sau că-l face pe om mai bun... Toate vorbele despre valoarea morală a suferinței sunt simple baliverne” (idem). La drept vorbind, lui Cioran i-a hrănit mai degrabă delirurile și revanșele. I-a hrănit cunoașterea de sine. Iată: „Tot ce ne stânjenește ne îngăduie să ne definim. Fără beteșuguri, nu există conștiință de sine” (I, 145). Oricum, mirării că a reușit să supraviețuiască atâtor beteșuguri, Cioran îi găsește o explicație. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
când știi, când simți că fiecare zi care trece te îndepărtează și mai mult de Paradis?” (I, 167). Vitalitatea și frenezia tinereții, substituite în timp de reversul lor, rămân pentru Cioran semnele unei existențe autentice: nu descoperă în ele o revanșă, ci o ființă, în opoziție cu neantul de-acum, pe care și-l asumă. Tocmai această opoziție e relevantă. Privind în trecut, Cioran vede, cu admirație, extazul de odinioară, adică „nervi incandescenți, întinși să plesnească în fiece clipă, pofta de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cei „practici”. De la grecii din vechime care aveau pentru îndeletnicirile utilitare termenul peiorativ de banausia, până la romanticii germani care-și băteau joc de „filistini” și până la sila față de „burghezi” și familiști a esteților fin de siècle, „idealiștii” și-au luat revanșa asupra celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității și apartenenței la o elită, la o, „aristocrație a spiritului”. Sincer vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
oferită de bătrâna care se va transforma într-o tânără ispititoare). Alte elemente antagonice: tinerețea și senectutea, frumusețea și urâțenia, originea nobilă și cea umilă, care implică bogăția și sărăcia.442 Satisfacția naratoarei nu poate fi tăgăduită. și-a luat revanșa în spațiul ficțiunii, deoarece l-a subjugat pe cavalerul libertin și, astfel, pe toți din tagma lui, având posibilitatea, prin surogatul ei - bătrâna, de a se imagina din nou tânără și frumoasă.443 Independența feminină, cel puțin în istorisire, a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
îi conferă detalii aparte, individualizează mai mult personajele și modifică sensibil deznodământul. Dacă ceea ce povestise corăbierul semăna mai mult cu un fabliau, istorisirea aprodului devine mai acidă, mai virulent critică, căci el se dorește un spirit justițiar și propune o revanșă împotriva decăderii clerului, înfățișându-le ascultătorilor săi, ceata veselă și certăreață în același timp a pelerinilor, pedeapsa veșnică, de pe cealaltă lume, de care se vor învrednici călugării cerșetori, față de care nutrea o vădită antipatie: aceștia vor viețui sub coada lui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
depindea de zestrea pe care o avea, nu era luată în considerație pentru calitățile reale deținute, devenea un simplu obiect în posesia masculină. Descrierea fetei o apropie, prin trăsături, de tatăl ei, violarea la care este supusă reprezentând astfel o revanșă pe care tânărul diac o ia, copila devine un succedaneu al părintelui lacom și viclean. Asistăm mai mult la o violare a proprietății cuiva, decât o violare a unei femei. Tânăra simbolizează și recompensează în același timp făina sustrasă, ceva
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
calcul integritatea femeii agresate, soția morarului, practică sau aplică o „violență sexuală și o exploatare” 934 . Mama tinerei este violată fără a ști identitatea agresorului, nu consimte cu nimic la acest act, devine, asemeni fiicei ei, un simplu obiect al revanșei masculine.935 Așadar, atât soția, cât și fiica nu pot fi privite în totalitate ca niște donne demonicate, avide de plăceri și cedând tentației oferite de cei doi tineri, ci ca niște biete femei abuzate, ofensate de bărbații dornici de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
e greu de Înțeles de ce dualiștii au fost urmăriți cu atîta tenacitate și persistență pînă cînd au fost, după toate aparențele, eliminați cu totul din societatea Occidentului. Sistemul Însă nu a murit, iar ei aveau să-și ia o neașteptată revanșă, după cum se va arăta În capitolul 11 și În Epilogul acestei cărți. Nu este doar imoral, ci chiar pur și simplu greu de crezut că cei care au pierdut partida de-a lungul istoriei reprezentau expresia vreunei „Crize”, că erau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și activităților prospere. Egisto face figură de "rudă săracă" și ceilalți nu se abțin să n-o spună: "Uitați-vă la Egisto cum înfulecă...ei! Egisto, nu mănânci tu așa curcă în orice zi!" La sfârșitul mesei, acesta își ia revanșa în momentul când trebuie să aducă desertul "panetone". În loc să scoată dintr-o cutie gigantică desertul care trebuie să încoroneze masa, el flutură o serie de articole de papetărie, provocând stupefacția și mânia comesenilor. După înjurături, este dat afară de stăpânul casei
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
avea psihologie de periferic, dar era mândră, Într-ascuns, că poate să-și școlească toți copiii, dându-le un viitor. Spre deosebire de odraslele unora dintre Învățătorii Înlesniți și cu poziții bune, care, de trai bun, nu se omorau cu cartea. Era revanșa ei. Dar această Întâlnire a bulversat-o, a păstrat tot restul vieții În memorie Întâlnirea care i-a rănit conștiința. Când, mai târziu, pironită Într-un fotoliu, ascultă toată ziua discursurile celor care voiau să schimbe România, după revoluție, am
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
a fost expulzată din spațiul universitar, din rețelele de formare, din familia meseriilor onorabile. Era prin 1980. Însuși cuvântul „psihologie” era la un moment dat prohibit. Și această stare de lucruri a durat cam un deceniu. După 1989 a urmat revanșa. S-au Înființat, mai Întâi, facultăți de psihologie În cele trei mari universități, la București, Cluj și Iași. Interesul tinerilor pentru studiul psihologiei s a dovedit extrem de insistent, iar atunci când În universități se mai pătrundea prin examen de admitere, concurența
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
a devenit o afacere. Nu contează faptul că numărul profesorilor autentici este extrem de redus, că formarea practică este nulă, că nu există laboratoare, diplomele curg ca un râu care-și multiplică constant afluenții. țara a fost invadată de psihologi. Cumplită revanșă! Știu o universitate din București, un trust, care a Înființat filiale și oferă diplome În toate micile orășele și târguri din România. „Profesorii” nu se Întâlnesc cu studenții, le oferă doar suport de curs, iar aceste Însăilări sunt copiate fără
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
Complexați, conștienți de handicapul lor, de faptul că sunt priviți ca impostori, dar și aroganți, știind că au În spate armata de ocupație sovietică, „elita revoluționară” era animată de ură Împotriva „dușmanului” și-și organizează acțiunile sub semnul violenței. Voiau revanșa, dar, operând pe un teren străin, nu se simțeau În siguranță, așa că demonizarea vechilor clase era singura cale de a scăpa de comparație. Declarată vinovată, bolnavă, impură, incapabilă să Înțeleagă visul comunist, societatea românească trebuia reeducată În numele noilor idealuri. Iar
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
a „șovăielnicului” care rezista, care găsea un sprijin În lupta inegală cu regimul. În fruntea textelor care alcătuiesc acest volum de memorii e așezat portretul calului Ghiță! Nu mă miră reîntoarcerea la cai În satul „modern”, european de astăzi. O revanșă târzie a nepoților, a celor care au păstrat În suflet gustul pentru independență și dorința de distincție socială. Caii Îi singularizează, Îi promovează ca relicve nobile ale vechiului regim. (06.03.2010) Un fondator: Ion Chelcea Agricultura la români, o
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
colțuri și pe sub ferestre), mâncătorii de prune.verzi (de rahat), pătratul (meschina cameră pentru cinci persoane de la căminul studențesc), perchezițiile, zvonurile, șușoteala, autobuzele cu deținuți, interogatoriile, agresiunile și umilințele, furia care desfigurează, ratarea (sleirea, renunțarea, oboseala), furtul de la stat (ca revanșă, reparație, instituție a echilibrării sociale), obsesia meseriilor profitabile („toți vor să ajungă milițieni și ofițeri”), gândul sinuciderii, oamenii cu capetele plecate, hrana celor din fabrici („mâncau slănină Îngălbenită și pâine uscată”), tehnicile de Îndoctrinare (copiii nu rostesc nici o propoziție fără
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
1912, câteva luni înaintea morții scriitorului, împotriva deciziei Comitetului Nobel de a nu-i acorda marele premiu pentru literatură și aducându-i, în lumina torțelor aprinse, ceea ce s-a numit „Premiul Anti-Nobel” - 50.000 de coroane strânse prin subvenție publică, revanșa publicului admirator față de scriitorul care nu avea să mai primească onoarea marelui premiu. În mod straniu, Eliade reconstituie imaginea lui Strindberg privind procesiunea muncitorilor sub semnul unei participații simpatetice: „Singurul lucru care mă consolează șs.m.ț, scrie el: de la
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sentimentele și nevoile altora. 2.3. Ostilitate: este argumentativ sau are dificultăți în a lucra cu alții într-o manieră prietenoasă, de într-ajutorare, ca parte a grupului. 2.4. Răzbunător: îi place să se răzbune și să își ia revanșa sau este incapabil să îi ierte pe alții când simte că aceștia au greșit față de el. 2.5. Oportunist: îi lipsesc principiile etice stabile sau profită de ceilalți atunci când are posibilitatea. 3. Stabilitate afectivă redusă 3.1. Anxietate: manifestă insecuritate
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
luptă pentru principii înalte, acest tip de psihopatie se asociază cu TP paranoică. Este mereu în opoziție și contrazice pe alții. Psihopatul vindicativ („malevolent”Ă. Este în permanență ostil și vindicativ, neîncrezător, combativ, cu intenția dominantă de a-și lua revanșa pentru un tratament nefavorabil, real sau imaginar. Are tendința de a se răzbuna, a distruge și pedepsi pe alții, de a-i brutaliza. Ține să controleze, să domine și e plin de resentimente. Nu are sentimentul vinovăției și remușcărilor fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Augustin analizează cu o deosebită atenție situația omului în Raiul pământesc, căderea lui în păcat și urmările ei. Dumnezeu știa că omul va cădea în păcat prin ispita diavolului, prevăzând că „sfinții, urmașii omului, ajutați de har, vor obține o revanșă strălucită asupra diavolului”. C. Opere dogmatico-polemice Enchiridion ad Laurentium sine de fide, spe et caritate (Manualul către Laurențiu sau despre credință, nădejde și dragoste) - lucrare ce cuprinde o carte, „gen de lucrări pe care grecii îl numesc Enchiridion [manual]. Unde
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
asemenea identică, fără nici o încercare de nuanțare pentru fiecare dintre cei doi. Totul a părut ca o simplă execuție pentru o vină certă, dar imprecis definită. A fost mai mult o formă de răzbunare menită să răspundă dorinței colective de revanșă față de dictatura comunistă. Dar Elena Ceaușescu a avut o poziție mai puțin importantă în ierarhia regimului respectiv, și oricum pe o perioadă de timp mai scurtă. Procesul s-a desfășurat ca și cum conștiința colectivă îi atribuia ei un rol egal, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
când se judecă pe sine, fiind dispusă la autojustificări degradante și la improvizații în propria existență. Grotescul unor scene e salvat de finețea descrierii și a portretizării. Scrierea jurnalului (publicat în a doua parte a romanului) trebuia să însemne o revanșă pentru nereușita în viață a eroinei. Ea distruge, astfel, mental și virtual, toate structurile relaționale (inclusiv cu propria familie) pe care le credea vinovate de eșecurile sale. Narațiunea corectă, coerentă, conferă credibilitate romanului. SCRIERI: Un copil lovește cerul, București, 1968
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
1972, 37; Valentin Tașcu, „Împărăția”, F, 1972, 9; Dan Culcer, „Împărăția”, VTRA, 1972, 11; Poantă, Modalități, 119-120; Cristea, Un an, 211-213; Barbu, O ist., 423; Piru, Poezia, I, 359, II, 427-431; Iorgulescu, Al doilea rond, 296-299; Dana Dumitriu, Confesiunea ca revanșă, RL, 1979, 2; Valentin Tașcu, „Noaptea definitivă”, F, 1979, 2; Mircea Popa, Cazuistica anormalității, TR, 1979, 18; Paul Dugneanu, Substanță lirică și expresie, LCF, 1979, 36; Alboiu, Un poet, 57-59; Cristea, Faptul, 283-287; Lit. rom. cont., I, 709-710; Cosma, Romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
fie și înstrăinarea de identitatea sexuală, ca în cazul filosofării lui Foucault, pe fondul echivocului homosexual. Se prea poate ca homosexualitatea să fie o slăbire a arheității persoanei, cu primejdia dispariției arheului, o sterilizare a ființei, care-și poate lua revanșa numai în plan strict intelectual, în cele mai bune cazuri. De aici constatarea că homosexualii, pierduți pentru specie, pot avea performanțe intelectuale remarcabile. Cândva, tinerii castrați conservau calități vocale excepționale, ca supraviețuire arheală a căldurii erotice. Dar și în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]