331 matches
-
adolescenta care-am fost. Orbită de propria-i feminitate ca de-un bliț, într-o vară cînd traversa lacul, deși abia învățase să înoate. Nu, Iordana, fii mai directă. Nu suporți partea stîngă a vitraliului, așa cum nu suporți (te trădează rictusul panicat al gurii, nu-l poți controla) să fii fotografiată. Declinul trupului, ăsta-i motivul. Trupul ofilit ca o plantă opărită. Sînii prea grei, gleznele îngroșate, suplețea pierdută a liniei spatelui. Alunița de pe vîrful nasului a dispărut; garoafa de pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu gust amar generată de situații create de guvernările post-decembriste. Contrastul dintre entuziasmul copilului de odinioară și durerea maturului care a găsit, în schimbul unui loc mirific, drag lui, un altul dezolant, creează o trăire inedită; zâmbetul se convertește imediat în rictus de nemulțumire, subliniind tristețea contemplatorului care știe că ceea ce a fost nu mai este, iar perspectiva viitorului nu se vede încă. Antiteze ca aceasta, prin care îmbină, intenționat, aspecte ale trecutului cu altele imediate, lămuresc adevăruri spuse printre rânduri; de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
magicienii au avut și ei copilărie, au ajuns la pubertate, cum s-au descurcat cu toate coșurile de pe față? Dacă-mi spui că te-ai jucat și cu propria puțulică fac cinste. Chiar acum! Zâmbetul Magicianului se transformă într-un rictus. Se lăsă să alunece de pe stâlp și se apropie sărind într-un picior, ca și cum ar fi jucat șotronul printer stropii de ploaie care continuau să iasă din astfalt. - Copilăria unui magician este întotdeauna specială, evident. Dar nu pentru a discuta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o căutătură ucigașă și fugi pe hol, trântind ușa. Auzea țăcăneala dinților care parcă explodau în gura bătrânului ca floricele de porumb sub capacul ceaunului. De jos năvăleau pași pe scări. Maca se strâmbă la bătrân, încercând să-i imite rictusul, apoi înșfăcă rața de plastic de pe dulap și o luă pe scări în sens invers, îmbrâncindu-se cu cei ce urcau. La parter dădu peste bărbatul în pijama, care ocupa ușa de la intrarea în bloc. Nu părea interesat de învălmășeală
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rescrierea înseamnă, în cazul lui Ovidiu Nimigean, asumarea nu atât a unui cod poetic, ci a unui cod ontologic subsumat categorialului negativ. Autorul reciclează, altfel spus, discursuri ale suferinței de sine și de lume, suferință pe care, în loc să o estompeze, rictusul parodic o evidențiază. Cu atât mai mult va fi evidentă neantificarea lentă a mutantului eu liric atunci când el (se) privește în oglinda "părților întunecate ale existenței" (Al. Andriescu), fără să mai apeleze la vălurile poetice anterioare. Autorul poemului Apoi s-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lucrasei câțiva ani. Nu te-ai retras după Bosnia și Herțegovina, nu? Și ceva prin Africa. - Ce vrei de la mine? Era cu neputință să-și dea seama dacă celălalt zâmbea ori nu. Privirea Îi mergea singură, rece, străină, În voia rictusului benevol al gurii. - M-ai făcut celebru. Am hotărât să-l cunosc pe cel care m-a făcut faimos. - Cum te cheamă? - Are haz, nu? Avea ochii tot ficși și reci, dar surâsul i se lățea. Dumneata ai făcut o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
trăirii, al existenței, al timpului scurs În mici experiențe banale și - din perspectiva imensei decizii a sinuciderii - insignifiante. Superinflamat, ego-ul scriitorului sinucigaș visează doar comunicarea (și comuniunea) cu marile categorii. Experiențele sale stau, toate, sub zodia excepționalului și, cu un rictus pervers, În aceea a irepetabilului. Există o etică a sinuciderii, după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Valentin, Zoil ș.a. Se percep, în cozeria doar aparent cordială a tânărului C., zvâcnirile acelei verve sarcastice, mușcătoare ce avea să facă din el un satiric de temut. Tonul e volubil și pare nonșalant, dar surâsul e mai curând un rictus, vădind o tensiune continuă a spiritului critic, o pornire de maliție, ațâțată de priveliștea ridicolelor de tot soiul. Intenționa să alcătuiască un ciclu de „studii fizico-psihologice naționale” - Moftangii și moftangioaice. În Rromânul, Rromânca, Savantul sunt persiflate șovinismul, snobismul, imoralitatea femeii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
la ureche, îmi pipăia buzunarele, cu șoferul de la Cota 1400, ofensîndu-l, diversionist, nu? pe domnul Iliescu, mă rog, cu chelnerul care, la masă, ține pistolul sub prosopul din stînga, și dă-i și dă-i. Surprind pe fața ilustrului personaj rictusul îndoielii și graba de-a mă părăsi. Nu, nu vreau. Și, ca să-i ofer argumentul decisivei autenticități, mă trezesc spunîndu-i: sînt Val Gheorghiu, domnule Pleșu, chiar azi a apărut în Monitorul, la Iași, un text de-al meu despre dumneavoastră
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
iarăși, sferele muzicii nobile în Ateneul Român, întrupat în nepieritoarele Rapsodii! Ce caută Enescu în... Casa Poporului? Dureroasa întrebare își găsește tristul răspuns doar în portretul-emblemă, semnat de Corneliu Baba și cocoțat de noii mandarini criptocomuniști pe fundalul stigmatizatei săli: rictusul blasfemiator care se învecinează perfect cu fața-blestem a geniului enescian. 27 septembrie Vizită de lucru în producție. Dată imediat pă post. Prima reacție-i de stupoare: cum e posibil ca, după o răsturnare ca cea din '89, să vedem iarăși
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să spun că formidabil! plec la Veneția. Chiar la Veneția. Aaa, la Veneția, îmi zice unu', am fost. Mai dau un colț și altu-mi silabisește sotto voce o, am fost de trei ori. Trec pe cel'lalt trotuar și alt rictus, și mai dezabuzat, ăhă, am fost de cinci ori. Măi, să fie! Oi fi singurul din "Florența" asta care n-a fost încă la Veneția... Nil novi sub sole, mă consolez și-mi văd mai temperat, oricum de treabă. Și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în acest demers al părinților lor, ce și-au dorit, la urma urmelor, plăcerea călătoriei. Intru în șuvoi și, retrăgîndu-mă o clipă, protectiv, în piațeta cu statuia lui Goldoni, mă văd în oglinda pizzeriei: același facies de maniac al deambulării. Rictusul jovialului dramaturg, pișicher-galant, mă deconectează. Doar pînă reintru în halucinantul șuvoi. S-aprind luminile la Ponte Rialto. Canal Grande e acum o magnifică înscenare: apa forfotește de ambarcațiuni mari și mici, strălucitoare cutii de sardele, terasele de pe chei, multe și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
altfel figură nu dintre cele mai indigeste în acei ani, ba, incitant și simpatic în dialogurile dincolo de sediu și de catedră. Trecînd strada (el, de data asta) să mă salute, îi remarc galant aeru-i hollywoodian al ținutei. La care, cu rictusul lui celebru, cam înfricoșător altădată, îmi cere să-i dăruiesc tabloul cu balerină, cel promis (cînd?). Îmi arăt surprinderea, mai mult, îl și întreb de ce să i-l dăruiesc! E un gust al meu, mă asigură cochet. Perfect, zic, dar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
producă șocul neiertător al anulării "tradiționalelor", "vetustelor" armonii, simt o oarecare jenă de fiecare dată cînd îmi așez pe șevalet lucrarea ce urmează a fi fotografiată de... colegul meu. Îi surprind, hoțește, figura și nu-mi pot da seama dacă rictusul ei traduce disconfortul în fața armoniilor... vetuste sau e doar reacția la frig. Să încerc acum a spune ce simt, la rîndu-mi, în prezența pieselor expuse de însuși efebul forograf? Nu. Tăcerea nu înseamnă, neapărat, lașitate. Poate fi, tot atît de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe picioare (cam rahitice) de cealaltă, învinsa. Nu numai deranjantă pentru cohortele de activiști și de securiști care bîntuie acum lumea românească (publică și subterană), dar și teribil de caraghioasă în ochii lor. Din moment ce altele, ehe, sînt prioritățile momentului. Ce rictus alb are rozul premier cînd, casant, declară că nu istoria pasionează în momentul de față spiritualitatea partidului său, ci, zicem noi, un carpe diem! (trăiește-ți clipa!), ca deviză forte. În fața căreia, speriatul Consiliu (după ce nu a reușit nu să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
infim interstițiu în opoziție, persuasivul personaj nu a făcut altceva decît să escamoteze sistematic memoria, minimalizîndu-i rolul, sau doar bagatelizîndu-l. Prin vocea unui prim-ministru, el însuși descendent al celor care, jumătate de secol, au opresat țara, sîntem îndemnați cu rictusul aferent să nu ne pierdem timpul cu trecutul, pentru că prezentul, nu-i așa, este extrem de presant. Care prezent? Evident, prezentul edificat, cu obstinat orgoliu, de structurile de suprafață, dar mai ales subterane ale comunismului remanent, cele care, de altfel, configurează
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bălării. Pandant lugubru la rîsul celui ce cunoscuse cealaltă Românie. Inocenta. Rîsul lui Ceaușescu rînjet circumstanțial. Impus de moment. Necunoscînd în existența lui plebeu încrîncenată rîsul firesc, al celui ce s-ar bucura sincer de existență, și-a confecționat un rictus înghețat. Egalul mîinii salutînd. În fapt, nesalutînd pe nimeni. Egalul celui și mai tîmp silnic al consoartei întru dictatură. Rîsul monștrilor. Față autentică a avut doar în momentul anunțării pierderii alegerilor, noaptea, în '96. Perplexitatea cotropise totul: ochi, nas, gură
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
episod în care taciturnul și îmbufnatul Ciucurencu, aflat, prin anii optzeci, la Iași, în sejur pleinairistic și participînd la o adunare de breaslă ieșeană, a fost rugat de un maestru local să-și spună părerea despre... școala ieșeană de pictură. Rictusul orgoliosului bucureștean, completat și de exclamația: Școală ieșeană de pictură?!?, a însemnat, de fapt, și răspunsul. Singurul valabil, de altfel. Căci, urmîndu-l în spirit pe acrul Ciucurencu, ar trebui să văd în termenul de școală (Școală ieșeană de pictură) aproximarea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de vineri seara. Cu o îndîrjire egală voluntarismului său zgomotos și vizibil, atît de bine cunoscut în urbea în care juca un rol. Nu unul oarecare. Așezarea în fotoliu era, și ea, un mic spectacol demonstrativ. Menit să atragă atenția. Rictusul extatic din timpul audiției augmenta impresia. Știam însă că totul nu va ține mult. Jucîndu-mă cîndva parșiv după ce-i ascultasem mărturisirea că el însuși cîntase într-o filarmonică, chiar dacă una cu totul provincială jucîndu-mă deci histrionic, îl rugasem să fredoneze
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acestor proze de veșnic toboșar (al vremurilor noi). Oricît de convingător neoavangardistă s-ar arăta a fi proza de rafinament sagace a austriacului Peter Handke (1942), înverșunările sale, la fel de oripilate, între altele cele privind chestiunea conflictului iugoslav, dar și cruntul rictus unanim afișat în cele mai banale mediatizări, retează ceva din plenitudinea lecturii. Un, cîndva, ingenuul Alain Robbe Grillet pe care îl experimentam ca lectură total disponibilă acum 25 de ani mi se înfățișează azi în armură belicos argotică, încît cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și numise, de altfel, într-o zi de cocktail, frescangiul dă București. Acum, liniște. Da, dar la doi pași de imunda zîzanie parietală, în Muzeul de Artă din Palat, se află autoportretul de trufaș hdalgo al picturii românești: Baba. Ce rictus ucigător! De revăzut. Profilactic. 25 iulie În fond, orice "oră de istorie" e bună la ceva. Chiar și una falsă. Depinde: 1. cine o produce; 2. cui se adresează. Dacă e produsă de un individ certat, structural, cu adevărul, atunci
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
revină pentru a-l interpreta pe Weber cum numai el știe să o facă. Stupoare! În manevra micii pauze, omul abilitat cu rezolvarea detaliilor scenice uitase să ridice capacul impunătorului Steinway: pianistul își iese din fire, gesticulează, oferindu-ne un rictus în care ne e greu să-l regăsim pe seniorul senin. Din momentul acela, totul se consumă jenant: abia dacă îl mai putem recunoaște pe nobilul Weber, aplauzele noastre, reținute, se sting fără să-l mai vrea pe solistul venerat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al traco-dacismului deține înmărmuritorul talent de a-și lăsa permanent fraza neterminată, într-o suspensie zîmbită, rămînînd astfel inexpugnabil. Nimic esențial din ce vrea să afle gazda t.v. (din ce ne-ar interesa și pe noi) nu transpare de sub rictusul românului de lume (occidentală) aflat în situația de a ne trata pe toți drept simpatici naivi. Uimitorul spectacol atinge și cotă cinică atunci cînd, pus de gazdă în fața pactului pe care emigratul magnat l-a semnat luciferic cu dictatorul criminal
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
într-o seară miraculoasă. Prin revelația convertirii magnificei proze în la fel de magnifica peliculă. Final. Întrebat de gazdă dacă invitatul său, acest înțelept stăpîn al lumii (filmului), ar fi tentat cumva să-și investească prestigiul în politică, Minghella a avut un rictus de o politicos-aristocratică respingere... 30 martie Nu numai alarmele de pe mașinile parveniților noștri ne agresează urechile. Mai sînt și vocile peste care dăm, vrînd-nevrînd, butonînd radiouri sau televizoare. Dacă ar fi să pot decide managerial într-un caz, cel al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Cum, în murmurul sperioasei așteptări hiperpoliticosul Catul își fuma distins țigara, un urlet de leoaică înjunghiată sparse societatea: vîrful aprins al țigării, excesiv de prevenitor manevrate, atinsese pempantul bust, producînd catastrofa... Incalificabilul Catul! Cu Baba, întîlnirile erau tușate cum altfel! de rictusul său paralizant (și bonom în aceeași măsură). Pe cînd nu aveam încă atelierul spațios de-acum, încropindu-mi-l într-un cotlon al demisolului clădirii din Armeană, sîntem vizitați de Baba, venit într-un juriu. Nu-mi pot reprima orgoliul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]