328 matches
-
în superstiția cultură lirismul vorbei iuți, oricum l-a furat regina nordică Eminescu, ce rămîne sună a gol, Mogoșani val cu ridicarea pămîntului la semnificație, Cojocaru turla de tablă dezghinată la încheietură, Găești buruiană luată cu sapa din betonul peronului, rictus, cap înfundat pe gît, malul necontenit, cum ziceai că te cheamă? Franzela, Graziela Franzela, aia a lu' Florin, cu care s-a-nsurat! mă duc la o pronunțare la Pitești, porumbele negre, turle de tablă toate bisericile, asta e casă! din lung
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
același comentator: "incoruptibilă și incorigibilă ca orice mare idealist, incapabilă să fie, ca un comis-voiajor, pe placul tuturor clienților ce-i pică sub condei". Cu toată strădania, n-am putut recolta, de pe întreaga postată a literelor române, decât un singur rictus mărunt de respingere, de-a dreptul bizar, evident inconsistent și superficial, sub semnătura lui Horia Gârbea. Nici n-are rost să-l reproduc; se pierde în impresionantul vraf de elogii. Ocolirea cifrelor răspicate și dezvăluirea vârstei în astfel de împrejurări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
degrabă amar decât vesel, în acord cu esența realității investigate condiția umană. Cu cât cobori mai în adânc, cu atât se dizolvă zâmbetul și începe să fâlfâie aripa tragicului. Umorul injectat aforismului nu-i decât masca zâmbăreață menită să ascundă rictusul trist. Un soi de cașetă ce disimulează amăreala chininei. Dorel Schor a semnat cărți de factură diversă: "Șarpele și cupa" (Ed. Junimea), "Zmeul cel mic" (Ed. Albatros), tipărite în România și în Israel ("Amărâtul fericit", "Doctor în umor", "Consultații gratuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
s-avem cea mai pipernicită literatură dintre popoarele acestui colț de lume? Eugen Negrici nu afișează fărâmă de îndoială. E dreptul lui. Lectura cărții mi-a indus o stare ce-a influențat, probabil, echilibrul aprecierii: se vede că am împrumutat rictusul ofuscat al autorului. O fi dreptul meu? P entru a ilustra "nevolnicia" literaturii noastre, de regulă se aduce argumentul absenței unui NOBEL pentru români, prin comparație cu vecinii de continent, mai galonați, ca să nu spunem mai abili și mai norocoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
scăpați, am spus, da’ nu te-ai gândit?... Acuma lasă-mă să-mi tihnească, Relule, ce naiba... Sosiseră berile, băbătia le lăsase nedestupate pe masă, iar după prostu-i obicei Andrei le smulgea capsele cu dinții. Gura i se strâmba Într-un rictus amarnic și-i scrâșneau dinții pe tabla capsei, de-ai fi zis că acuma sar țăndări În toate părțile, și chiar mă gândeam că-n definitiv n-aș avea ce să-i reproșez, el n-are nici i vină. Lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
înmuia barba și punea la grea încercare rezistența și răbdarea pacientului. Apropiindu-mă cu briciul, mi s-a părut că Istrate Micescu are frisoane. Privindu-l în ochi am înțeles că frica îl stăpânea. Gura i se încleștase într-un rictus care-l schimonosea, cu mâinile încerca să se apere ca o pasăre rănită care da din aripi fără puțința de a se mai înălța. Am intuit starea lui psihică și i-am zis cu voce blajină, încurajatoare: Sunteți foarte slăbit
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
sânge Închegat. De câte ori ajungea cu visul lui În acest punct, deschidea ochii ca să nu mai vadă. Dar visul continua aievea. Maria lui zăcea Într un colț de grădină, cu hainele sfâșiate și smulse de pe trup, cu fața Înțepenită Într-un rictus de groază. Din sânul gol și vânăt ieșea un ciot de suliță. Peste drum, pe gardul de lemn al bisericii, un șir Întreg de bătrâni cu pletele Însângerate atâr nau pironiți În cuie. Îl descoperise și pe tatăl lui, cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și nobil, pierzându-și silueta zveltă printre mașini, militari și sumedenie de milițieni însoțiți de câini-lupi, care așteptau să ne ia în primire. Punct! ERAM ÎN BĂRĂGAN!!! 3. GARA DUDEȘTI sau PUNCTUL TERMINUS AL CĂLĂTORIEI NOASTRE Rânjind satisfăcută, într-un rictus de țevăraie metalică, locomotiva neagră ca un bivol sălbatic, plină de zgură pietrificată și de leșie aburindă, s-a îndepărtat de noi ca un vis urât, nu însă înainte de a ne traumatiza organul auditiv cu două semnale stridente și câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o zi, revenind, cu precauție, la acest subiect sensibil și explicându-i poziția mea, i-am cerut scuze, zâmbindu-mi, Marin Sorescu mi-a spus că ar trebui să mă obișnuiesc cu faptul și să înțeleg că viață are și rictusuri... Cred că îmi semna, în felul sau inimitabil, încă o dată, o polița în alb. Acum, făcând o largă volută și revenind la prezent, constat, oarecum surprins, dacă-mi e îngăduit, că, în afară excelentului Teatru Național care îi poartă numele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
juneții - când, o spuneam, fusesem cu adevărat curați, apți de idealuri Înalte, umane! -, Încât nu numai că nu le recunoaștem În anii greori și tracasanți ai vârstei adulte, dar, nu rareori, amintindu-ne de acele principii sau idealuri, avem un rictus ironic la adresa lor. Iar dacă e cineva de față, nu ezităm să râdem de ele, exersându-ne sarcasmul, sub pretextul că am devenit „realiști”, adică „Învingători ai existenței sociale”. Vai de „victoria” noastră, un eșec, din acest punct de vedere
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
niște perne lunguiețe până când adulții au început să aplaude. „Ce drăguț“, am murmurat chiar în urechea lui Nadine Allen, fără să fi realizat până atunci că stătea lângă mine, cu o mână pe spatele meu. Mi-a zâmbit generos (un rictus de la Klonopin), după care a încercat să-l îmbrățișeze pe Ashton, care s-a întors brusc și a zbughit-o din cameră. Fața lui Nadine tresări aprinsă de îngrijorare - însă numai o secundă - după care redeveni masca zâmbitoare a gazdei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am oftat. - Tată, e ceva pe tine. Am deschis ochii dar nu m-am putut concentra. Ceea ce am văzut apoi s-a întâmplat foarte rapid. Terby era pe pieptul meu, cocoțat deasupra, cu fața spre mine, gura deschisă într-un rictus care ocupa acum jumătate din fața păpușii, iar colții pe care abia îi observasem deunăzi erau acum maronii (sigur că erau pentru că „mutilaseră“ un cal într-un câmp lângă autostradă nu departe de Pearce). Pintenii îi erau înfipți în halatul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
el, Cristian Tudor Popescu transmite ideea că e un om din popor și pentru popor, veșnic nemulțumit de felul în care cei mulți sunt prostiți și împilați. (Veșnic, pentru că frustrările celor mulți sunt, la rândul lor, veșnice.) De-aici încruntătura, rictusurile sarcastice (trebuie să recunoș tem că îl ajută și fața foarte mult - osoasă, mobilă și expresivă; închipuiți vă un rubicond în rolul „durului“ Popescu și o să vedeți că nu vă iese deloc personajul). De aici, pe de altă parte, îmbrăcămintea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
năștea Afrodite, cît timp zeița dragostei e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aibă vocația echilibrului din arta greacă. Singurătatea lui secetoasă rodește doar un lirism de negație. Cu alte cuvinte, În Narcis, Sisif se contopește cu stînca. El fiind și stînca și Sisif nu se mai știe cine pe cine urcă muntele. Rictusul de pe fața sa e acum pe rînd batjocoritor și dureros, contemplația se ruinează În delir optic și mai sînt puține clipe pînă cînd cel ce stă deasupra fîntînii se va lovi În inimă cu un pumnal. Căci tot ce era
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
unde a ajuns gura de apă cu pastila fărîmițată între dinți. Mă ridic, merg la chiuvetă și mai beau o cană cu apă, să diluez aspirina din stomac. Din oglindă, cînd ridic ochii, mă privește o față obosită, cu un rictus ciudat în colțul gurii, pe care nu-1 recunosc. "Disponibil"... Ha!, îmi vine să rîd. De ce să mă dea ei, cînd pot să plec eu?! Pot pleca oricînd, cu inima împăcată! Am pornit separatorul, munca mi-e terminată aici. N-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îți vor putea scrie cel puțin atât: că sunt sănătoasă și muncesc cu dragoste și râvnă și mai presus de puterile mele. Mi-e frică să nu învăț să urăsc; ar fi îngrozitor, la vârsta mea, cum ar fi îngrozitor rictusul de maimuță, în locul surâsului cald cu care mă plecam peste trupșorul tău, spre privirea minunată de viață a ochilor tăi mari, castanii. Cât aș vrea să pot fi lângă tine! Iată „paradisul pierdut“. Înainte, desbrăcându-l de reminiscențele literare, livresci, nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca Eriniile. Dacă le înfrunt, dacă dau piept cu ele, e cumplit, dar mă descarc și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva lângă mine... spune ea după un moment de tăcere și-n colțul buzelor se schițează un rictus amar. Ștefan e "rara avis"... Nopțile lui nu-s mai puțin albe. Fiecare cu coșmarul lui... Spune, eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în care, năimiți, au intrat cu coasele câțiva flăcăi. Își limpezește fața devale, la pârâu. E învățătorul ce apoi se îndreaptă către școala în care, într-o cămăruță, dorm nevinovat trei prunci care supun la grele încercări inima părinților. Un rictus sceptic față de veleitățile feciorului mai mare, de care se simte totuși mândru, s-a așternut pe obrazul bărbatului. Mama doar, sfânta mamă, privește cu o uimire blândă la copilul încă adormit. Tabloul idilic nu ține mult. Cu trăsnete, pâclă și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
lui Millet) și o voluptuoasă femeie goală, îmbrățișându-l. O altă figură îmbrăcată în negru, cu piciorul deformat de o umflătură, îngenuncheată în fața celei dintâi, ocupă primul plan. Cotul acesteia se prelungește într-o configurație anatomică pe care se distinge rictusul unui craniu anamorfozat. În termeni psihanalitici, dinții sunt un simbol legat de sexualitate, iar această protuberanță poate fi interpretată ca un substitut al falusului țăranului din pictura lui Millet. Freud (1976: 650) descrie "substituirea" ca un mecanism oniric prin care
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
capul gazdelor, se repezi în față pentru a conduce micile grupe de specialiști aflate la diferite standuri, grupe ce urmau să prezinte exponatele și să participe la mult așteptata consfătuire cu secretarul general, președintele republicii. Cu un și mai accentuat rictus al gurii, cu privirea dură, sfredelitoare, Ceaușescu, cu gura încleștată, trecea tot înainte, refuzând orice discuție, orice degustare a noilor bunătăți. În acest timp, începu să se lămurească misterul, dezvăluit pe șușotite de unii din suita președintelui. Ceaușescu făcuse dimineața
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
arse nu de jocurile festive de artificii ale unui Eden supraluminat, ci de exploziile pe care conflictele și tragedia vieții pe pământ le Înalță, zilnic, spre cerul ilizibil. Zâmbetul ei tolerant, de Giocondă supradimensionată pentru consumul popular, pare Înghețat În rictusul obosit și amar al orbului care a văzut prea multe. America nu este deloc discretă În a exhiba variatele strangulări și răni ale libertății sau vastele competiții monetare care Îi sponsorizează capcanele. Un marxist ca Walter Benjamin ar citi, probabil
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
publicațiile „Orizontul”, „Tinerimea Moldovei”, lucrând apoi la „Săptămâna” și „Momentul”. C. este autorul volumelor Cuvinte și tăceri (1989) și Istoria geloasă (1990), în care, ca un cavaler al melancoliei, își construiește, cu o sinceritate jucată, o mască satanică, marcată de rictusul amar-ironic al negativismului nonșalant. SCRIERI: Cuvinte și tăceri, Chișinău, 1989; Istoria geloasă, Chișinău, 1990. Repere bibliografice: Vasile Gârneț, Metafore și ziaristică, LA, 1991, 10; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 241, 245. M.C.
CIORNEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286270_a_287599]
-
pana eminenței cenușii a instituției, un oarecare Titi Dincă (fiu de nădejde al Partidului, căruia i se pregătește o carieră diplomatică de mare importanță), că nu există spațiu de emisie pentru așa ceva. Bine că există pentru zâmbrele lui Năstase și rictusurile bolșevice ale lui Ion Ilici Iliescu! Situația e cu atât mai sugestivă cu cât consiliul de administrație al televiziunii își dăduse acordul, iar directorul-general Nicolau promisese tot spijinul. Dar se vede că adevăratele ierarhii ale televiziunii publice sunt altele decât
Nu da șagă dă tunuri by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12552_a_13877]
-
asemenea surpriză? Surpriză am zis? Doamne-ferește de funie în casele TVR 1-ului și Antenei 1, fiindcă marelui Valeriu Lazarov se pare că i se pregătește ,surpriza surprizelor" de către fisc, cu șansa ca râsul Andreei Marin să se transforme în rictus, blândețea Ralucăi Moianu în nervozitate, iar ,Din dragostea" lui Mircea Radu să se aleagă praful până când Valeriu Lazarov va deschide ușa la emisiunea Ralucăi Moianu și-i va suspina un ,Iartă-mă" lui Sebastian Bodu... Ce toamnă faină, cu reportaje
Când își va vedea primarul Constanței ceafa? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11377_a_12702]