3,374 matches
-
săracă, Ai picurat în versul meu netot, Veșmânt modest, când el vorbea... să-i tacă Splendorile, să nu orbesc de tot. Iubire, de sunt mut, nu-mi face vină, Oglinda doar îți știe chipul drag. Pe lângă ea, umilă-i orice rimă, Iar stihul meu, plictisitor, beteag. N-ar fi păcat să șlefuiesc o piatră Deja desăvârșită, ca s-o stric? Să te pictez, n-am har destul și artă, Spre darul tău înalt, nu duc nimic: Poemul meu e umbra-ți
Sonete de Shakespeare într-o nouă traducere by Radu ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/6894_a_8219]
-
în anii interbelici (1938) câteva traduceri în engleză (printre care și Luceafărul), luându-și însă mari libertăți de interpretare textuală, cu scuza muzicalității - de fapt, combinând versul 1/2 și 3/4, și făcându-le să "sune din coadă" cu rime simple. Au urmat traducerile din timpul comunismului, realizate aproximativ între 1960-1975. Ele sunt influențate negativ de realitatea politică mai mult decât s-ar crede: poeții români scriau cu interdicții de tematică, ba chiar și de vocabular; într-un climat în
Ce facem cu Eminescu? by Adrian George SAHLEAN () [Corola-journal/Journalistic/6932_a_8257]
-
sau nu), veleități literare neconvingătoare în acest rol. (Judecata e retroactivă, căci la vremea respectivă - student la filologie dar fără experiență printre vorbitorii nativi - nu realizam acest lucru). Din lăudabila intenție de a nu-l văduvi pe poet de muzicalitatea rimei din original, în toate variantele românești sensurile sunt sacrificate de dragul rimei, "soluțiile" fiind ades nepoetice sau naive, dacă nu chiar hilare pentru vorbitorul nativ; în ultimă instanță, dând apă la moară cinicilor care îl citează pe Robert Frost cu zâmbet
Ce facem cu Eminescu? by Adrian George SAHLEAN () [Corola-journal/Journalistic/6932_a_8257]
-
căci la vremea respectivă - student la filologie dar fără experiență printre vorbitorii nativi - nu realizam acest lucru). Din lăudabila intenție de a nu-l văduvi pe poet de muzicalitatea rimei din original, în toate variantele românești sensurile sunt sacrificate de dragul rimei, "soluțiile" fiind ades nepoetice sau naive, dacă nu chiar hilare pentru vorbitorul nativ; în ultimă instanță, dând apă la moară cinicilor care îl citează pe Robert Frost cu zâmbet în colțul gurii spunând că... poezia este ceea ce se pierde prin
Ce facem cu Eminescu? by Adrian George SAHLEAN () [Corola-journal/Journalistic/6932_a_8257]
-
pentru fantazare cu "ziua" lui Bill Gates, căci a năvălit Omar Hayssam, noul Ulysses (cu vorba latinilor), Odysseus (cum i-a zis nașul Homer), care, iată a plecat cu un vapor (cu "berbecuți și tăurași"? cu "cherestea"? din portul Midia?; rimele sînt inocente, desigur), a dispărut, a lăsat mare jale în urmă (demisii și demiteri, anchete, oameni tulburați, demnitari agitați, analiști, jurnaliști, ficționari internați - pe ecranele televizoarelor, în ziare, la radio - la secția de scenarită a Institutului de Boli Infecțioase "Matei
Ulysses, contemporanul nostru by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8134_a_9459]
-
fără titlu, fără nimic spectaculos, deocamdată, dintr-un poem compus din bucățele. "De trei ori am conjugat/ tăcerea,/ zămislindu-se doar dintr-un poem,/ Un anotimp fiind prea simplu/ Să exiști, dar să nu fii/ Același vers fugar,/ Absent de rimă". Acest ultim vers credem că este incorect, imprecis, cu spiritul limbii române totuși încălcat. Poate meditați la rigoarea căreia toți ar trebui să ne supunem. Tăcerea decade/ metaforă perpetuă,/ decodificând ploaia din clipă./ Cu fiecare anotimp,/ dezbrac silaba din scoică
Actualitatea by Ioan Hada () [Corola-journal/Journalistic/8106_a_9431]
-
vers credem că este incorect, imprecis, cu spiritul limbii române totuși încălcat. Poate meditați la rigoarea căreia toți ar trebui să ne supunem. Tăcerea decade/ metaforă perpetuă,/ decodificând ploaia din clipă./ Cu fiecare anotimp,/ dezbrac silaba din scoică,/ pentru ultima rimă./ Aceleași cuvinte/ cad perpendicular/ pe acolada ultimului amurg." și "A nu veghea amurgul,/ fiind ultima/ eroare din cuvânt,/ Adun literele unui alfabet necunoscut,/ scrijelind silabe/ din anotimp,/ cu fiecare metaforă,/ reneg tăcerea din rimă,/ mimând subtil clipa". Deocamdată, spuneam, nimic
Actualitatea by Ioan Hada () [Corola-journal/Journalistic/8106_a_9431]
-
dezbrac silaba din scoică,/ pentru ultima rimă./ Aceleași cuvinte/ cad perpendicular/ pe acolada ultimului amurg." și "A nu veghea amurgul,/ fiind ultima/ eroare din cuvânt,/ Adun literele unui alfabet necunoscut,/ scrijelind silabe/ din anotimp,/ cu fiecare metaforă,/ reneg tăcerea din rimă,/ mimând subtil clipa". Deocamdată, spuneam, nimic spectaculos, autoarea parcă nu are suflet de pus la bătaie cu pasiune și culoare. Așteptăm să faceți un pas semnificativ și să ne bucurăm de el. (Mihaela Mocanu Gâlcă, Bacău) * V-am promis și
Actualitatea by Ioan Hada () [Corola-journal/Journalistic/8106_a_9431]
-
și se tem să rămînă, ca între fulgere, / Își strecoară de sus niște plopi respirația grea / Și se disting două clare bătăi ca de tîmple sau aripi, / Singure în golul imens la hotarele toamnei" - Firavele fete), ajungem la jocurile de rimă ori la vagi caligrame. Astfel Aurel Rău își exhibă în răstimpuri meșteșugul în sine cu o ingenuă superbie ca încă o performanță pe care o poate înscrie în contul însușirii idiomului estetic modern. Cu atît mai îndîrjit acest efort al
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
decît lumea care, despărțite de puterile lor, servesc de mirodenii literare, aducînd în simțuri aroma unei morale îndepărtate, nărăvite la porțile Orientului. Cu înțepătoare, reconfortantă lejeritate. Gata oricînd să te ia peste picior și să-ți răsfețe inteligența picotind pe rime cu o înțepătură de cojocar, gluma lui Magheru nu cruță nimic: Cînd voi fi mort să puneți un briliant/ Și-o perlă verde ca sideful mării/ În locul unde fundul roș al țestei/ Se înjuga cu șira albă a spinării...// Și
Rîsul pămîntului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6960_a_8285]
-
sparte de fanar.// Paloarea și-a pierdut prin brume șalul/ Și apele-l acopere cu flori,/ Ca pe un fiu pierdut al toamnei. Valul/ Înghiață sub povara de palori." Amomul de Asiria e, plantă de parfum, tot din Bucolice. O rimă interesantă, sunînd și între strofe, în Câmp: "Un singuratec pom stă înapoia/ Unei tristeți căzute ca o floare/ Pe lebedele zilei migratoare,/ În abur risipit mărunt de Goya.// Amiaza stearpă crește cu nevoia/ De aure pure, văduve de soare,/ Visând
Poezie și întuneric by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6983_a_8308]
-
ziua înmormîntării sale. Cît despre plăcere, o asemenea colecție de versuri este, de la cap la coadă, un prilej de delectare pentru traducător: de la plăcerea vanitoasă (de a rezolva pentru prima oară cubul Rubik) pe care o simți la confruntarea cu rimele Ilenei Mălăncioiu, la plăcerea descifrării metafizice la Adrian Popescu, Gabriel Chifu ori Marta Petreu; de la plăcerea revelării conivenței cu spațiul, timpul și senzațiile la Mircea Cărtărescu, la plăcerea împărtășirii aluziilor și ramificațiilor din inconștientul colectiv la Ion Pop, Denisa Comănescu
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
masacrele din Balcani, trecerea în unele zone de la exploatare la excludere. S-a ferit însă să facă o conexiune expresă cu poezia. Dar, fără a flutura evoluția internă a genului, el și-a luat drept fir al Ariadnei, în labirintul rimelor, limbajul. Așa a ajuns să constate că atunci cînd acesta a fost schimbat în mod flagrant, unii poeți (din intervalul de el decupat), cunoscuți pentru „stilul înalt”, s-au regăsit în front cu debutanții antilirici, ca Giovanni Giudici sau Giovanni
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
fixe. De data aceasta, ei au fost cei care i-au obligat să se convertească la poetica de spirit ales, pe unii dintre înflăcărații promotori ai transpunerii fruste: Lume dei tuoi misteri, din ‘84, de Giudici, de exemplu, diferă de rimele precedente ale aceluiași, iar ultimele lui declarații despre limbaj le contrazic tranșant pe cele din anii ‘60. Lor li s-a alăturat noua generație de poeți, debutanți înspre sau în deceniul opt trecut, conștienți că neoavangarda își epuizase posibilităț ile
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
în aceeași sau în mai multe poezii, se revendică de la străvechea Cîntare a cîntărilor, dar restul (nu doar trimiterea intertextuală la Umberto Saba) îl leagă pe autor de modernitate: ș...ț Am obosit/ să tot cînt mestecenii,/ să repet eterna rimă/simțire-iubire.// Poezia-i văpaie/ardoare, daimon.// Ca lovituri de ciocane pneumatice/simt în mine/deictice pavesiene/sinestezii, sunete, porniri/scrîșnind metalic/ metafore hazardate//trenuri în goană/deraind în noapte ș...ț (“Unei prietene”). Asemenea lui Catalfamo, mulți alți poeți italieni
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
text, în treacăt, ca aparent lipsite de importanță. Povestirile Veronicăi D. Niculescu sunt, pe cât de simple ca tramă epică, pe atât de sofisticate ca strategie textuală și ca sens. Roșu, roșu, catifea (titlul însuși e unul nostalgic, preluat dintr-o rimă pentru copii) consacră un prozator plin de sensibilitate, care știe ce scrie.
Nostalgice by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4302_a_5627]
-
compun poezia lui Dosoftei. Opera primului nostru poet cult a avut șansa de a se fi aplecat asupra sa un exeget excepțional, Mihai Dinu. Acesta se ocupase de versificația dosofteiană încă din prima monografie monumentală închinată prozodiei românești (Ritm și rimă în poezia românească, 1986), pentru ca, în „Bătrînul poet dintîi” (2007), să întreprindă cea mai completă analiză stilistică a unui poet român dinainte de epoca romantică. Datorită acestei monografii avem acum identificate cu precizie cele trei tipuri de vers din Psaltire (traducerile
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
și fuge de improvizație. Fără îndoială că specificul celor două limbi, româna și polona, atît de diferite una de alta, a comandat modelul prozodic profund. Kochanowski s-a atașat versului amplu de 13 silabe, un fel de alexandrin polonez cu rimă obligatoriu feminină: îl utilizează în majoritatea psalmilor săi. Uneori apelează la versul „nobil”, la endecasilab, ca o mărturie a trecerii sale prin lumea poeziei italiene (unii dintre cei mai reușiți psalmi vor fi traduși în endecasilab, precum Psalmii 2, 15
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
cei mai reușiți psalmi vor fi traduși în endecasilab, precum Psalmii 2, 15, 16, 19, 20, 35 etc.). Preferința netă pentru metrii impari domină Psalterz Dawidowy, poate ca un reflex al tradiției poetice locale. în schimb, exact ca la Dosoftei, rimele se prezintă și la Kochanowski aproape întotdeauna împerecheate - semn al unei faze incipiente de poezie. Ceea ce găsim din belșug la Kochanowski și rareori la Dosoftei vor fi anumite fantezii prozodice purtînd marcă italiană ori franceză. Unii psalmi ai polonezului combină
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
endecasilabul cu pentasilabul (vezi Psalmii 16, 28, 35), cu aceeași preferință pentru metrii imparisilabici. Alteori versul de bază, pe care l-am numit alexandrin polonez (de 13 silabe), alternează cu decasilabul, dar asemenea situații rămîn rare (Psalmul 38). Cum spuneam, rimele lui Kochanowski sunt de obicei împerecheate, ca la Dosoftei; cîteodată se ivesc însă rime îmbrățișate, ba chiar versuri grupate în strofe, contrazicînd textul continuu al psalmilor. Frecventarea poeziei europene contemporane i-a oferit lui Kochanowski un orizont mai larg, deși
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Alteori versul de bază, pe care l-am numit alexandrin polonez (de 13 silabe), alternează cu decasilabul, dar asemenea situații rămîn rare (Psalmul 38). Cum spuneam, rimele lui Kochanowski sunt de obicei împerecheate, ca la Dosoftei; cîteodată se ivesc însă rime îmbrățișate, ba chiar versuri grupate în strofe, contrazicînd textul continuu al psalmilor. Frecventarea poeziei europene contemporane i-a oferit lui Kochanowski un orizont mai larg, deși a trăit cu un secol înaintea poetului român. Forța creatoare și fantezia lui Dosoftei
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
autorul român a intrat în contact cu legatul poetic neo latin, însă e sigur că acest contact a existat. În versurile dosofteiene, unde nu întîlnim decît rudimente de ritm stabil, dar unde numărul de silabe din fiecare metru - ca și rima - rămîn scrupulos respectate, regăsim principalele tipuri de vers romanic. Astfel octosilabul, unul dintre primii metri ai poeziei europene (exista încă din secolul al Xll-lea în Franța, în Roman du Renard), a avut variantele sale glorioase în poezia iberică (redondillo maior
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
ignoranță (un factor întotdeauna activ, pe nedrept trecut atât de adeseori sub tăcere), situația s-ar mai putea explica prin câteva aproximări conjuncturale. Două mi se par demne de atenție. Cea dintâi ține strict de formă. Așa-numita poezie cu rimă (nu neapărat și cu ritm) începe să aibă o tot mai vagă trecere. Străluciți practicanți ai acesteia, ca Brumaru sau Foarță, au parte cel mult de un respect distant. Despre emuli, abia dacă poate fi vorba, poezia fiind îndeobște înțeleasă
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
unul din cei mai remarcabili poeți francezi contemporani, dispărut anul trecut, era vechi prieten al lui Ovidiu Cotruș și al meu. Vreau să arăt cum Marteau a inventat în franceză - limbă cu accent fix la sfîrșitul cuvîntului - un vers fără rimă al cărui suflu este asemănător cu cel al versului alb în engleză, germană și română, limbi cu accent mobil. Pare un subiect tehnic, dar de fapt este direct legat de elanul poetic și de magia lumilor evocate. Pe mai lungă
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
e deloc un geniu pustiu. De câțiva ani Dr Mungiu exploreaza patologia urii, a invidiei și a frustrărilor inavuabile. A înlocuit reflecția cu agresivitatea anti-feminină (și pe alocuri post-umană). E un fel de Mircea Dinescu turbat, dar fără haz și rimă. Prezumptiva autoare a discursurilor lui Viorel Ponta repetă clișeele care au făcut carieră în discursul lui Ion Iliescu. Nu cred că doamna Mungiu ar putea convinge o scară de bloc să urce la etaj cu liftul, dar profesoresa ține pretutindeni
Mihai Neamţu: Alina Mungiu-Pippidi şi-a pierdut minţile () [Corola-journal/Journalistic/42553_a_43878]