4,067 matches
-
mapa și 10 cu sapa ; acum sunt 10 cu mapa ( și ce mape ! ) și nici unul cu sapa. Dar pentru că veni vorba de curcani, mi-am adus aminte un mic amănunt, nesemnificativ pentru unii : tot Înfoindu-se, curcanul ajunge să-și roadă de pământ și pietre frumusețe de aripi și cu cât se Înfoaie mai tare, cu atât Își roade penele, astfel că, Într-o zi, Îl vezi urât, sfrijit ( cum este deadevăratelea ) și fără putința să zboare. Și acolo unde sunt
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
pentru că veni vorba de curcani, mi-am adus aminte un mic amănunt, nesemnificativ pentru unii : tot Înfoindu-se, curcanul ajunge să-și roadă de pământ și pietre frumusețe de aripi și cu cât se Înfoaie mai tare, cu atât Își roade penele, astfel că, Într-o zi, Îl vezi urât, sfrijit ( cum este deadevăratelea ) și fără putința să zboare. Și acolo unde sunt mai mulți la un loc ajung de la un timp să nu se mai suporte și Încet, Încet, se
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile. Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o înghită, apoi se întoarse și se repezi spre culcușul lui Miluță. Bine, măi băiete, și tu cu hainele astea ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ca pruncii noștri să fie îndobitociți, de aceea luptăm, fiecare cum poate, pentru viitorul nostru - deci pentru copiii noștri. Luptăm muncind din greu, dar fiind mereu exemplu celor tineri. știu că, mai devreme sau mai târziu, acest exemplu va da roade și cei alunecați astăzi se vor redresa mâine, și asta e foarte bine. Învățați-vă copiii să muncească, să le placă munca, de la cea mai de jos începând, pentru că munca nu este o rușine - așa cum vor unii să-i lămurească
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
totul, absolut tot și să mă mut cu el, la București. Ori așa, ori nimic altceva. - Înțeleg că... - Da, poți să spui că a sunat ca un ultimatum. Asta și era. Nu mi-am dat seama până atunci că era ros de gelozie, de gândul că m-aș fi putut dărui altui bărbat. Ceea ce, în niciun caz n-aș fi făcut... Dar n-am putut să aleg între a lăsa totul în spate, fericirea copilului meu, demonstrând egocentrism, pentru iubirea mea
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
remarca Ștefan Augustin Doinaș 32, Emil Botta dezlănțuie energiile verbale fără a le mai putea controla, la un moment dat. Somnul, spleen-ul, pe cât de inofensive păreau, pe atât de periculoase devin: Și plictiseala își înfipse colții, neurastenia începea să roadă și să destrame. (Trântorul) Somnul capătă proporții apocaliptice, ca în basmul cu pădurea și fata adormită. Numai că în basm prințul salvator sosește pentru că așa îi stă bine oricărui prinț, și nici o frumoasă nu va fi sacrificată vreodată, în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
casei își va desface aripile și se va ridica la cer. Scara, coridorul, odăile fantomatice, lucrurile care vegheau și mă priveau țintă ori de câte ori, neliniștit, le dădeam târcoale, vor zbura și ele. Încă de pe acum au început a nu mai fi, roase de neant, și mâine poate, din această existență și din această prezență n-am să regăsesc decât ruini, spuză și râsul ca un clinchet al Veveriței. (Cel mai tare) În acest fragment are loc o dublă mișcare poetică: în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
țol, vechi și murdar de parcă era de o sută de ani, iar în picioare avea opinci și niște obiele tot din țol de cânepă. Dumitru era înalt și purta plete blonde, iar pe cap avea o căciulă fără fund și roasă pe margini. Era îmbrăcat cu o flanelă tot din cânepă făcută în pripă pe care a ars-o din loc în loc și a peticit-o apoi, iar pe deasupra era îmbrăcat cu un suman vechi de pe timpu’ lui Pasvanti Chioru. Sumanul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
avea o singură intrare și avea o prispă înaltă. Casa era acoperită cu paie de grâu, când plecau de acasă încuiau ușa de la intrare într-un mod foarte autentic. Proptea mătura în ușă, mătura era de mălai (sorg), dar era roasă de vremuri așa că atunci când nu era nimeni acasă se știa după încuietoare (mătură). Aron a fost căsătorit cu Tunzoaia, dar nu a avut copii. El era o fire mai molatică, iar ea își dorea un bărbat mai ager și din
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
mult. Atât Tunzoaia, cât și Aron și-au câștigat existența muncind cu ziua pe la cei ce erau mai cu stare. El era de statură mică, doar un metru și șaizeci, brunet cu ochii negri, cu o dantură de putea să roadă și lemne, avea un păr aspru și gras, sprâncenele groase și stufoase și păr mult și mare în interiorul urechilor. Purta pantaloni de suman și opinci, așa cum era pe atunci. La moară nu ducea niciodată, că nu avea ce să ducă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
regulă interzicea tăierea unui pom cu scopul de a hrăni animalele cu frunzele lui și permitea doar folosirea mlădițelor. O a doua regulă ținea de specia pomului; mai exact, erau protejați pomii care dădeau ghindă, pentru că stejarii și fagii nu rodeau 20-30 de ani după ce erau supuși unei astfel de proceduri. Conform lui Stahl, date fiind efectele ei devastatoare, această tehnică de exploatare a resurselor pădurii va fi reglementată ulterior prin lege. Avem astfel un nou exemplu de reglementare directă a
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
a auzit cineva în ploaia de ceață? * * * După război o duceam prost, eram săraci, umblam de colo, colo, fără rost. O generație de creație fără iluzii trecea dincolo de granit, arzând mocnit, la nesfârșit. Ce să mai spunem noi, cu hainele roase de molii, veșminte cumpărate din talcioc sau în rate, spuneau părinții trăgându-și plămânii; nu mai erau stăpânii vremurilor rostiți în istorie... au murit după gratii și-n munți, obosiți fără vreme și cărunți. Noi am rămas, peste veac, oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
oricâtă lumină s-ar strecura pe sub ușă. Pe balcon zâmbesc florile și scrisorile din cutia de lemn, stă ca un semn, demn, rămas inutil lângă calculator prevestind că mușcata românească a urcat cu mult, peste creste! Celelalte au rămas mici, roase de furnici. Ca praful de zahăr uitat în credențul greu și grav, scârțâind din trupul bolnav. Totul e în declin: pereții au pocnit pe alocuri, ca niște ochii amenințați de deochi. Îmi amintesc că în biserica tatălui meu m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
că el nu simte tot atât de mult, sau nu este la fel de „beat de ea” pe cât este ea de el. P.H.L. a anticipat acest moment, pentru a sublinia că, deși aparent fără motiv (este tânără și are o frumusețe aparte), Teodora este „roasă de îndoieli”. E prea reținută și pare apăsată de complexe, mărturisite indirect, în confesiuni scurte făcute acestui bărbat în care a început să aibă tot mai multă încredere. Și constată aceasta cu oarecare teamă și nemulțumire... Drept răspuns, Profesorul i-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
dîndu-și importanță. Tu sapă cu Virgil! Ce mai vrei? Hai, gata! Bărzăunul tăcu strîmbîndu-și gura într-o parte. Oricum, n-ar fi reușit să-l întoarcă pe Vlad din hotărîre. La drept vorbind nu-l interesa cu cine sapă. Îl rodea însă ciuda că nu-i luat în seamă așa cum trebuie, de cei mai mari. Și, mai ales, aici era buba cea mare, că nu-i tratat de la egal la egal. Dar, de, ce să faci? Fără să mai spună nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dădu bătut. Dragă, în legendă așa scrie, explică el scurt. Cine vrea să creadă, bine. Cine nu... Și să mai știți voi ceva: s-ar putea ca acolo, sus, să fi fost atunci un drum, sau o cărare, înainte de a roade torenții culmea. Eu te cred, Bărzăune, spuse Ilinca domol, cu ochii umezi. Spune mai departe! Și, ajunși acolo, turcii n-au mai știut pe unde s-o ia. Întrucît era seară, s-au hotărît să înnopteze în păduricea din vîrf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești: De la pahar la buze totu-i deșertăciune Și ale lumii jocuri sunt tot deșertăciune... A faptei noastră roadă e doar deșertăciune... Paharnici și prieteni sunt doar fantome vane... Un pumn de lut și apă. Căci totu-i amăgire... Pe de altă parte, conștiința tainei de nedezlegat a lumii, a vieții ne întâmpină ca un leitmotiv: În lumea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără nici o rezervă de grăunțe, iar furnica refuză să-l împrumute și îl mai și bârfește la toată lumea că "s-a dus și i-a cerut"; neliniștea tristeților provinciale, dintre care: "De panorămi cu-o ferestruică/ Și cu-o maimuță roasă-m dos,/ Ce-ar semăna cu domnul Duică/ De-ar fi oleacă mai frumos"; neliniștea îndrăgostiților de sub un arțar, pe care steaua invocată îi trimite la culcare și îi descurajează să mai compună versuri: "Oricum, voi sunteți prea mărunți/ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pusă pe high speed, mă descompune până când râmân și eu un stârv, un avorton, un scelerat, un autor de imbecilități. Prima oară a fost un șoc, acum m-am obișnuit să dau, din când în când, de cadavrele mele virtuale roase de viermi prin curtea vreunui blogger. Le îngrop, le aprind o lumânare și gata. Amin. Cu timpul, te desprinzi de lucrurile astea. Devii, așa, puțin schizoid. Îi lași să te terfelească în legea lor și asiști impasibil, aproape, la spectacol
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
David, plângând, așezată la biroul Leei, cu fruntea sprijinită în palme. Dau so norul la minimum. De ce? Pentru că sunt laș. Îmi îngrop frun tea în iarba cea roșie care nu mai e de mult un covor, ci o întreagă prerie roasă de rugina asfințitului. Durerea mea bubuie undeva, într-un difuzor interior. E atât de puternică, încât nu mai suport să-i aud pe ceilalți, nu mai am putere și pentru ei, nu vreau să mai fiu aici, mă agasează suferința
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și, mult mai târziu, în endecasilabi și amintiri rămase moștenire din creierul mâncat și el de molii, prejudecăți, alcool, abjecție... Oprește-te. „Eu sunt Musa ibn Nusayr, spaima Ifriqiyei...“ Tot numai zdrențe și bube la gură, înecat în propriile miasme, ros de foame și de păduchi. Spectaculos moare, nu? Te rog, oprește te. Numai că nu e Musa. Dacă te uiți mai bine, undeva, prin tre rânduri, printre gânduri, printre lozinci, printre clișee, o să vezi că avea sprâncenele negre și stufoase
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
al haitei sale, ar fi durat ceva timp pînă să fie recunoscut. Privirea, singura rămasă cea dintotdeauna, senină și înflăcărată deopotrivă, l-ar fi dat de gol. Desigur, Lupino nu era nici conștient, nici preocupat de acest aspect. Ceea ce-l rodea cu adevărat era îndoiala. Se afla el pe drumul cel bun? Avea să-l prindă din urmă pe lupul înțelept? Va ști acesta să-l îndrume? Și, avînd în vedere sfîrșeala pe care o resimțea în trup, va mai putea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de el... Și uite așa, lui Mircea Căpuștean îi merg toate din plin. Nevasta - nevastă! Funcția - funcție! Casa - casă! Ce și-ar mai putea dori, când o are lângă el pe Dorica?... Știe numai el, și tace. O nemulțumire îl roade, sub paravanul de hohote ascuțite sau răgușite, bancuri și anecdote picante debitate în orice împrejurare. I-a mers vestea cât de deștept, de „dat dracului” este „nea Mircea!” Poate și pentru faptul că reușea să colecționeze tot ce auzea într-
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
vară întreagă a citit numai Caragiale. Și în toamnă „a luat” ! Con brio! S-a mirat și directorul Gavrilă Strat, poreclit „Dulăul”, fiindcă atunci când vorbea părea că hămăie printre ostrețele gardului. Tot elevul Perju îi scosese porecla... Ehei! Ce timpuri! Rozându-și (cu discreție!) unghiile și ascultând părerile „colectivului” despre el, ȘEFUL, un zâmbet vag îi luminează fața. Hm!... Obișnuita ședință pentru „caracterizare” în vederea „reconfirmării pe post”. La urmă, răspunde, cu oarecare modestie: „Am, așa, sentimentul că asist la propria înmormântare
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și-o vârâse sub cap cu încăpățânare, enervat de foaia lucioasă care tot aluneca. Ieșise totuși din bloc cu inima ușoară, fără să-l mai aștepte pe autorul compunerii „Patria Mea“, încredințat că mica lui stratagemă va da până la urmă roade. Fie că avusese dreptate, fie că întâmplarea era astăzi într-o dispoziție darnică, la cantina săracilor se zvonea că prin ciorbă s-au strecurat și niscai bucățele de carne. Și, chiar dacă asta presupunea o coadă ceva mai lungă la intrare
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]