KorAP: Find »[drukola/base=robotică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 >

332 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

nejustificabilă și din perspectiva unilaterală a revoluției informatice. Reconfigurarea și refigurarea tehnologică a corpului în ipostaza ontologiei și a ideologiei virtuale duc la redefinirea subiectului uman ca ansamblu complex corp-minte în spațiul virtualității, deși unii informaticieni, biologi sau ingineri în robotică, precum cei afiliați transumanismului, privilegiază puterea minții în dauna prezervării trupului în definirea identității postumane. Vom analiza această tendință sub umbrela conceptului de neocartezianism, în special în direcția perspectivei mecanologice care, reducând ființa la proprietățile intelectului și ale rațiunii, exclude

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
perceptivă în spațiul virtual generat de tehnologiile computerului. Procesul principal al cyborgizării ființei umane, implantarea sau protezarea subiectului, se desfășoară în mod material, local, dar și global (în rețeaua Internetuluiă, astfel încât trupul uman este dezintegrat și reintegrat prin tehnologii ale roboticii, ciberneticii, realității virtuale, nanotehnologiei, inteligenței și vieții artificiale. Teoreticienii din domeniul studiilor culturale au delimitat o serie de finalități ale proceselor de cyborgizare a ființei umane. Astfel, cyborgizarea individului se poate face în scop restaurator (în special în medicinăă, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
dominație la extensiile corporale și perceptive, cyborgul continuă relația om-mașină din toate timpurile și sub diversele ei nume. Totuși, cyborgul trebuie diferențiat de formulările precedente ale analogiei om-mașină, chiar dacă uneori este confundat în special cu robotul (vezi cercetări în domeniul roboticii în Goldberg, 2000, sau Moravec, 1999Ă sau cu androidul, concept popularizat mai ales prin serialul de televiziune Star Trek. Asfel, odată cu fondarea științei ciberneticii, termenul cyborg a devenit operabil și, spre deosebire de celelalte accepții tehnologice istorice ale întrepătrunderii om-mașină, aduce cu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
dezvoltă un simulator grafic interactiv etc. Pentru aceștia, ordinatorul este capabil să creeze medii virtuale care nu reduc spiritul uman, ci dimpotrivă permit explorarea și interacțiunea în noi forme, sporite și extinse. De asemenea, domeniul inteligenței artificiale se leagă de robotică, de teleoperare (prin sistemele om-robotă și de teleprezență (termenul inventat de Marvin Minsky în 1979 la laboratorul de inteligență artificială de la MIT, după ideea robotului telecomandat din povestirea științifico-fantastică Waldo scrisă în 1940 de Robert A. Heinleină. Aceste discipline proclamă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
științe noi raportează omul, și în special inteligența umană, mașinii computaționale sau roboților în primul rând în vederea îmbunătățirii capacităților cognitive și perceptive ale ființei umane. Astfel, natura și condiția umane se află în centrul oricărei concretizări a virtualității tehnologice, de la robotică și teleprezență la agenți ai cunoașterii. O istorie a inteligenței artificiale se poate întinde de la primul sistem de logică inventat de Aristotel și de la realitatea „numerică” a lui Pitagora la Leviatanul lui Thomas Hobbes care explică imaginația, percepția și memoria

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
alfabetul genetic în noi forme existențiale. Pentru această finalitate, se derulează cercetări variate, de la modele sintetice evolutive la chimie artificială și la teorii ale haosului și ale complexității (vezi Kaneko, 1995Ă, de la paradigme ale autopoieticii și de la sisteme autoorganizaționale la robotică evolutivă și hardware evolutiv, de la programe de ordinator care evoluează prin analogie cu fenomenele vieții până la modelări sociale (vezi Lindgren și Nordahl, 1995; Dyer, 1995Ă, adiționate simulărilor de rețele neuronale. Adesea se vorbește de neodarwinism (vezi Dyson, 1997Ă în această

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fenomen care se izbește astăzi de posibilitatea selecției non-naturale în cadrul ingineriei genetice: mutațiile genetice pot fi supuse controlului tehnologic, astfel încât umanul poate obține monitorizare asupra propriei evoluții. Constituirea „fizicii artificiale” sau a fizicomimeticii, o nouă abordare asociată vieții artificiale și roboticii, își propune să răspundă la întrebarea cum poate să fie realitatea și să creeze o nouă natură, mai degrabă decât să o imite în mod simplist pe cea deja existentă. În ansamblu, există două orientări în domeniul vieții artificiale (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de artistul tehnologizării corporale, Stelarc 10. Stelarc, al cărui nume empiric este Stelios Arcadiou, este un artist australian ce și-a prezentat lucrările de tip performance art în Japonia, Europa, America, începând cu sfârșitul anilor ’60. Artistul folosește sisteme ale roboticii, realității virtuale, inteligenței artificiale, Internetului etc. pentru a augmenta, invada sau interfața corpul uman, alăturând semnale multimediatice (auditive, vizuale, tactileă sistemelor cyborgice prezentate. Acesta concretizează în discursul său tema postumanului digital (vezi al treilea capitol despre problematica postumanăă în termenii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cuvinte, cu cât încearcă trupul să se adapteze spațiului tehnologic virtual, cu atât mai mult sunt amplificate natura și condiția umane în ambiguitatea lor. În această direcție de interpretare, performările lui Stelarc chestionează relația corpului uman cu mașinile informatice, cu robotica și cu Internetul, ca tehnologii ale societății postindustriale. Automutilarea și suferința nu pot fi alungate din cadrul acestei relații, dimpotrivă chiar, cu cât se străduiește umanul să se elibereze de necesitate și de nevoia fiziologică, cu atât mai mult se vede

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de vedere ale filozofului raționalist care echivalează capacitatea umană de a gândi cu însăși condiția existenței (bine-cunoscutul Cogito, ergo sumă și care delegitimează posibilitățile de cunoaștere prin intermediul corpului sunt continuate de o parte a științei și a filosofiei ciberneticii și roboticii actuale, astfel că unul dintre tipurile de discurs cybercultural poate fi etichetat ca neocartezianism. Postumanismul de tip Stelarc (vezi primul capitolă, inteligența colectivă de tip Ascott sau Lévy (vezi capitolul al doileaă, frontierismul electronic (ca în cazul Electronic Frontier Foundation

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
SUA, America de Sud, Europa sau Asia promovează curentul într-o disciplină academică. Din 2000, Singularity Institute for Artificial Intelligence (animat de Brian Atkins și Eliezer Yudkowskyă, iar din 2002, Betterhumans.com contribuie la dezvoltarea teoriilor transumaniste. Asociați curentului sunt specialistul în robotică de la Carnagy Mellon University, Hans Moravec, cercetătorul în inteligență artificială de la MIT, Marvin Minsky sau Eric Drexler, unul dintre susținătorii nanotehnologiei. O serie de alte instituții, organizații și site-uri sunt afiliate sau consună cu transumanismul: Cryonics Institute, KurzweilAi.net

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
realitate pare a se produce în cele mai mari grade în discursul transumanist, compus din idei care astăzi par o exagerare, iar mâine pot deveni o concretizare. Prezicerile tehnoștiințifice din cadrul acestui discurs pot avea soarta prevestirilor din anii ’50 din robotică sau din inteligența artificială care s-au adeverit la sfârșitul secolului XX. Cu toate acestea, radicalitatea programului deranjează premisele unei perspective prudente, care se bazează pe realitatea tehnoștiințifică palpabilă a prezentului și zdruncină o judecată întemeiată pe poziții antropocentrice. Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în ritmul unei schimbări coordonate din unghi rațional-etic. Unul dintre asociații curentului, Hans Moravec, posibil de încadrat direcției neocarteziene, formulează teorii care depășesc limita bunului-simț uman și umanist de azi și de ieri, așa cum se întâlnește acesta în filosofie, în robotică și în științele cognitive, sfidând fiziologia, biologia și inteligența cunoscute. Moravec (1988Ă, oferind o versiune radicală programului transumanist, pleacă de la premisele că trupul uman este un material biologic limitat care trebuie înlocuit și că mintea este esența ființei umane care

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
însumi, ca și pattern și proces desfășurat în capul și în corpul meu, nu ca și mașinărie care suportă acest proces. Dacă procesul este păstrat, eu sunt conservat (Moravec, 1988, p. 117Ă. În cadrul acestui proces de transfer identitar, inginerul în robotică este de părere că trupul uman poate fi lăsat în urmă, fiind „dezgolit” de minte și devenind inutil. Esența „imaterială” umană (mintea ca „adevărata” natură a omuluiă ar putea fi extrasă din concretizarea sa material-organică și ar putea exista independent

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
riscurilor inerente proceselor evolutive. Criticii își pun speranța în continuarea existenței umane în limitele biologiei, fără intervenția tehnoștiințelor, fără upgradare și fără modificarea genetică. Spre exemplu, McKibben (2003Ă, raportând din zona minată a cercetărilor ingineriei genetice, a nanotehnologiei și a roboticii, consideră că ființele umane sunt „bune” așa cum sunt acestea în prezent și în mod natural și vrea să impună o barieră ambiției umane de evoluție prin tehnologie. Perspectiva sa esențialistă și distopică se opune perspectivelor tehnoutopice care celebrează, de pildă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ai clonării, managementul reproducerii umane este un atribut pozitiv al alegerii genetice și al extinderii umanului în zona liminală mediată de biotehnologie și de nanotehnologie (vezi primul capitolă. Profetizările din științele tehnobiologice se regăsesc în tonalitățile vizionare ale inginerilor în robotică sau ale informaticienilor din domeniile inteligenței și vieții artificiale. Spre exemplu, Kurzweil (1999, 2002Ă prevestește apariția „erei mașinilor spirituale”, a computerelor cu mult mai inteligente și mai adaptabile viitorului decât ființa umană. În acest context, accelerarea evoluției este socotită covârșitoare

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
minții (comparată cu un softwareă echivalată cu identitatea însăși a unui individ este socotită un proces independent de corp (comparat cu un hardwareă și caracteristică mai multor concretizări materiale. Pretențiile spiritualiste ale transumaniștilor, izvorâte din domeniile inteligenței artificiale, ingineriei genetice, roboticii sau nanotehnologiei, se află în stadiu ficțional, ținând de potențialități fantastice ale unui viitor digital, tipic pentru o tematică science-fiction. La intersecția dintre știință și religie, cu toate că se situează ideologic mai aproape de un cult, decât de o cercetare științific-tehnologică, se

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de a face vizibilul invizibil, arta trebuie să ne facă conștienți de ceea ce rămâne în mod ferm dincolo de raza noastră de întindere vizuală, dar care totuși ne afectează în mod direct (Kac, 1998, onlineă. Pentru a aplica acest deziderat artistic, robotica și rețeaua Internetului, dar și genetica și ingineria sunt aduse la un numitor comun cu scopul de a sublinia poziția fluidă și mutantă a subiectului într-o lume postumană. De pildă, în instalațiile teleprezenței/teleacțiunii și ale transgenezei, artistul intervine

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
creației și a spațializării, la Eduardo Kac, obiectul artistic își manifestă în continuare însemnătatea și funcționabilitatea, în noile dimensiuni însă, subiective și evolutive: Deși arta transgenică a lui Eduardo Kac stabilește noi frontiere ale practicii artistice care provoacă granițele biologiei, roboticii și esteticii, maniera în care lucrarea de artă generează înțeles și construiește ideea de spectator sunt similare practicilor artei conceptuale și de tip instalație ale secolului XX. În arta conceptuală și de tip instalație, ideea și procesul sunt promovate în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cancer care și-a programat voluntar sinuciderea asistată de computer: „Exemplu clinic al noii virtualizări a acțiunii sau teleacțiunea electronică șterge, simultan cu responsabilitatea savantului, culpabilitatea pacientului” (Virilio, 1998, p. 15Ă. Eseistul observă de asemenea că, în cadrul performanțelor-limită din domeniile roboticii și geneticii actuale, se ajunge la un punct maxim de „extremism postștiintific” deoarece prin „știința excesului”, conceptul însuși de știință este ambiguizat: știința-limită sau limita-științei este știința extremei, cibernetica, echivalată cu riscul dispariției științei înseși și cu „vertijul accelerării realității

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sau nanotehnologiei, postumanismul temperat recunoaște atât oportunitatea cât și pericolul care merg, ambele, mână în mână concomitent cu invenția noilor tehnoștiințe. De asemenea, militează pentru adoptarea unei poziții etice critice care să sprijine utilizarea tehnologiilor în direcția avantajelor. Spre exemplu, robotica promite, astăzi, atât ajutorul dat omenirii de către mașini, cât și înlocuirea limitelor umane cu augmentările robotice, care sunt omnipotente, însă amorale. Pe lângă imaginea cyborgului (a omului cibernetizată, iconul robotului (a sistemului tehnologic care poate sau nu să fie antropomorfică este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
trup-minte, femeile puternice, conectate la tehnologia hard și masculinizate ale Claudiei Springer, nu pot schimba contextul actual al controlului și al violenței cyberculturale. Astfel, o direcție a feminismului digital critică „visul masculin” al destrupării întâlnit în cultura cyberpunk, în cercetările roboticii sau ale inteligenței artificiale, propunând în schimb evaluarea întrupării feminine la interfața monitorului și transformarea elementului personal în politic (celebra teză the personal is politicală. Metafizica cyberspațiului, așa cum este aceasta conturată de pildă de către Michael Heim, este criticată ca discurs

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775

limitele și lipsurile. La un an după publicarea acestui articol, Jacques Robin și Armand Petitjean vorbeau, în Transversales, despre conceptul de informație și despre consecințele informatizării societățiii. Constatînd că tehnologiile rezultate direct din conceptul de informație și de comanda (informatică, robotică, telecomunicații numerizate, biotehnologii) bulversează bazele economice, sociale și culturale ale societăților noastre, și că "informatizarea generalizată a societății se realizează fără o reflecție științifică, fără o examinare etică, fără control democratic, în folosul maxim al trusturilor mondiale ale comunicarii", autorii

[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
considera drept primordială luarea în considerare a tulburărilor considerabile legate de conceptul de informație și de comandă: "Informația, această mărime fizică măsurabilă, lipsită de sens, a condus în cîțiva ani la apariția unor tehnologii neobișnuite, singurele cu adevărat "mutan-te": informatica, robotica, telecomunicațiile informaționale, biotehnologiile. Deși aflate la început de drum, acestea răsturnau deja datele din domeniul producerii de bunuri și de servicii; ele transformă termenii schimbului și scot din uz raporturile economice (creștere, productivitate marginală, curbe ale inflației, investiției și locurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
aflat pe baricade între martie și iunie 1985. Ea a realizat cartea albă La Renais-sance technologique de l'Europe (Renașterea tehnologică a Europei) în cadrul lansării programului Eurêka de cooperare tehnologică europeană. Aceste propuneri franceze, axate pe cinci mari teme: informatica, robotica, telecomunicațiile, biotehnologiile și materialele, au fost prezentate pe 28 și 29 iunie 1985 la sommet-ul de la Milano 98, care a hotărît crearea marii piețe interne europene. Acordurile au fost semnate între industriașii europeni, iar Franța și-a invitat partenerii să

[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]