415 matches
-
colonel de aviație, supt la față, cu ochii negri și adînciți în orbite, cu o strălucire de cărbune proaspăt, mișcări iuți, cenușiu în obraz, cu bărbia ascuțită și ușor întoarsă, semn de ambiție și încăpățînare. Era însoțit de un bărbat rotofei, cu favoriți albi și pete pe frunte, altfel cu obraz roșu și gît gros. Trăsura s-a rătăcit puțin pe ulițe, pînă la urmă vizitiul a întrebat pe cineva: "Unde-i Vila Katerina?" Sigur că toată lumea știa unde este și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seară nu-l văzuse pe Italo Balbo și, cînd l-a zărit, l-a recunoscut imediat după bărbuța neagră, creață, plină, a scos un strigăt înăbușit imediat de uimire. De uimire amestecată cu dezamăgire, Balbo era scundac și grăsuliu, chiar rotofei, zîmbăreț, cu ochii lucind viu în lumina lumînărilor de ceară pe care Cantacuzino le aprindea numai cînd avea oaspeți de vază. Pe pîntecul rotunjit purta banda albastră a ordinului de comandor, făcea gesturi scurte și întretăiate și nu stătea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a fi un semn ori un consemn al cavalerismului oficial, își duse mîna stîngă la spate, iar dreapta o întinse scurt, energic. Cînd i-a simțit palma, degetele, și-a dat seama că felul în care arăta în mod obișnuit, rotofei, agitat, aiurit, nu avea nici o importanță, Balbo era într-adevăr un zburător. Din naștere. Cu siguranță nu era o făcătura, unul care avusese doar noroc și context, era chiar un pilot. Nu putea explica nimănui de ce era așa însă simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lucru. S-a întors brusc, iluminat parcă. Atunci cînd voia putea fi impresionant. "Domnilor, vă luați o povară grea, foarte grea pe umeri! E un plan măreț și aproape imposibil de realizat. Cine ar putea să-și asume asemenea responsabilități?!" Rotofeiul Artur Stavri deschise gura, avea totul în gît, îi plăcuse gîndul că i se recunoaște puterea de jertfă, de sacrificiu pentru un țel măreț, dar nu reuși să scoată nici un sunet. August Stoicescu arătă cu degetul hîrtia de pe masă, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl frecase cît trebuie cu Amor, praf de lustruit, dar dezinteresat, primit de la Strudel, negustorul de nimicuri. Poate gestul a fost cu totul neașteptat, i-a nedumerit, i-a descumpănit pe bătrînei, dar s-a întîmplat ceva cu totul neașteptat. Rotofeiul Stavri aproape s-a rostogolit către ușă, blocînd-o, în vreme ce August Stoicescu, atît de palid, încît puteai crede că în orice clipă va face un infarct, nu din cauza unei explozii, ci a unei implozii, a unei resorbții totale a sîngelui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cît de oștire n-ar fi îndrăznit să se gîndească la asemenea minuni, se liniștiseră cu totul, în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-a mai intrat în odăile acelea, a moșmondit ceva și a scos un fel de geamantan-cufăr din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
altfel cum să fie atît de chițibușar. Sigur că știu, ăă, cu aproximație anul trecuți erau cam..." Colonelul Stoicescu se uită triumfător la Artur Stavri, acesta dădu din cap plin de convingere "sigur, păi se putea altfel", voia să spună rotofeiul, dar nu spunea, deoarece Stoicescu continuă "nu cu aproximație, ci exact. Exactitatea este garanția ordinii adevărate, aproximația este tăinuitoarea liberalismului, a anarhiei. Va trebui să intrăm din casă în casă, să dăm cu ochii de fiecare în parte, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ăsta, ce urmează, domnule colonel?" Aici Artur Stavri scoase un "ooo" din fundul gîtului, de parcă ar fi fost uimit de ignoranța lui Radul Popianu. Încălcînd regula, Stoicescu era mai mare în grad și nu-i ceruse permisiunea să-l întrerupă, rotofeiul Stavri se apucă să-i explice, agitîndu-și brațele, descriind volute cu degetele dolofane, ca niște cîrnăciori: Întîi vom desființa orice ură de clasă, toată lumea va fi organizată în sistem corporatist, după modelul italian, toți pentru unul, unul pentru toți. Patronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
două însușiri naturale, vanitatea și plăcerea de a domina, încît nu mai accepta nici măcar din partea unui copil să fie contrazis, contrariat, iar eu îi semănam într-un fel; nu mă interesa decât ceea ce avea legătură cu mine. Era mărunt și rotofei, cu o burtă pe care încerca în zadar să și-o ascundă și, fiindcă avea complexul de a fi prea scund, nu suferea oamenii înalți la care trebuia să privească în sus. Prima dezamăgire pe care i-am produs-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sunt răufăcă tor, sunt doar alpi nist. Din nefe ricire, nu prea bun, din fericire, relativ norocos. În sfârșit, e cald. Pe măsură ce mă dezgheț, încep să simt cu adevărat ce și pe unde mă doare. Și mă dor multe. Controlorul rotofei și vesel îmi zeciuiește an turajul clandestin și mă abordează circumspect. Îi vorbesc egal, fără patimă și fără teamă. Omul îi alungă pe ceilalți plătitori în fundul trenului și mă ignoră. Nu-mi doresc mai mult. Îmi scot căciula și mănușile
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
fie mai ușor să treacă peste toate cele. Călărețul, dragul de el, prinde greu și dărâmă de fiecare dată orașe, tur nuri și alte minuni pitice. Otto și cu mine nu semănăm nici măcar la înălțime. Otto e mai înalt, mai rotofei, mai blond și mai tăcut. Eu sunt slăbuț, palid și am vorbit pri mul. Îmi place să povestesc, să folosesc cuvântul porto cală și să i-o iau înainte la toate. Otto mă privește, mă as cultă și mă înțe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
zâmbit frumos. Rușinată, am lăsat privirea în podea. Anica, o femeie la vreo cincizeci de ani, durdulie și cu obrajii roz, dădea nepăsătoare cu aspiratorul. Cred că era cel mai haios aspirator pe care-l văzusem în viața mea: mic, rotofei - așa, ca Anica -, roșu, cu ochi și gură desenate, iar în dreptul nasului începea furtunul. Pă mântul uscat și pietricelele căzute din pantofii credin cioșilor alergau pe furtunul aspiratorului haios. Ostenită de greutăți neștiute, mi-am pus capul pe marginea stra
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
plămânii stafidiți și cu genunchii îndoiți, de mârțoagă. ...„Ce mai aștepți, Albertino?”, o întreb, plictisit că zăbovește cu cârpa pe rama patului, fără urmă de praf. Ea înghenunchie fără să răspundă proptindu-și podul palmelor într-o cârpă flanelată. Sânii rotofei, țâșniți din scobitura largă a bluzei, se reflectară, legănându-se în ritmul brațelor înfipte în parchetul lustruit. „Albertino, stai așa!” îi poruncii. Ea duse mâna înapoi și se descoperi. Linia hotarului nu se vedea pe dealul neted de carne albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ușor întredeschisă. Buzz observă un băruleț și se gândi la una mică - poate că o tărie îi conferea un plus de șarm. Apoi auzi „Phil, cum adică numai între patru ochi?”, ceea ce îl făcu să renunțe. Un tip scund și rotofei, cu o chelie cu bordură, deschisese larg ușa. Buzz îi arătă legitimația, iar omul întrebă: — Ce-i asta? — Sunt de la Procuratura Districtuală, domnule Hartshorn. Aș fi vrut să nu implicăm și restul familiei. Charles Hartshorn închise ușa și se sprijini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dispăru într-un nor de praf. Stația meteorologică se afla într-o clădire mică și albă, la vreo douăzeci de metri mai încolo; Craig deschise ușa și-l întrebă pe bărbatul asudat aflat în cameră: - Cât este temperatura acum? Omul rotofei, cu ochelari, se târî la birou. - Sunt 120°4, gemu el. Ce coșmar... Birourile din Denver și Los Angeles trântesc telefoanele și mă întreabă dacă sunt beat. Dar - se strâmbă el - mai bine și-ar trasa din nou izobarele și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
lploaie înghețată și picăturile fără număr se topeau în clipa în care atingeau apa din șanțul ce înconjura castelul împrejmuit cu ziduri de piatră. După ce își trase puțin sufletul în anticameră, samuraiul intră la seniorul Ishida. Seniorul era un om rotofei. Purta haori și stătea jos. Samuraiul făcu o plecăciune adâncă sprijinindu-se cu ambele mâini de podeaua închisă la culoare și bine lustruită. Seniorul Ishida îi zâmbi și îl întrebă de unchiul său, râzând vesel: A venit aici chiar zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
doi japonezi. Ca și cum ar fi băgat de seamă, Gotō se întoarse către el: — Îl cunoașteți pe seniorul Ishida? Acesta este seniorul Velasco. I s-a îngăduit să rămână în Edo ca tălmaci... îl prezentă Gotō pe misionar omului grăsuț. Samuraiul rotofei zâmbi și se înclină ușor: Ați fost vreodată în Tōhoku? Așezat cu mâinile pe genunchi, misionarul dădu din cap. După ani îndelungați, își însușise și el regulile de purtare cuviincioasă. — Domeniul seniorului Ishida nu seamănă cu Edo, zise sfetnicul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe mare, mi-a pus întrebări despre construcția corăbiei ori despre cum funcționează busola și m-a rugat să-l învăț spaniola. Tanaka Tarozaemon, cel mai vârstnic dintre toți solii, privește cu ochi disprețuitori felul deschis al tânărului Nishi. Acest rotofei Tanaka se străduiește să se arate sobru orice s-ar întâmpla și să nu lase mândria japonezilor să se piardă în fața spaniolilor. Slab, cu umbre întunecate pe chip, acesta este Matsuki Chūsaku. N-am vorbit cu el decât de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era singurul care știa ce încercau cei trei oameni să ceară în gura mare. Cu toate acestea, Velasco nu se clinti nici un pic, de parcă ar fi fost stăvilit cu putere de cine știe ce forță. Doar se uita țintă la Papa cel rotofei care stătea liniștit în palanchinul său. Era un bătrân înveșmântat în haine albe, abia ridicându-și degetul împodobit cu un inel cu piatră prețioasă. O voce șoptea în sinea lui Velasco: „Voi nu înțelegeți durerea acestor japonezi. Voi nu înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înaintară printre veșmintele și mitrele roșii ale acestora. Simțeau o mulțime de ochi ațintiți asupra lor și din dreapta, și din stânga. Departe de ceilalți, Papa stătea așezat pe un scaun cu spătar înalt. Era singurul care purta mitră albă. Scund și rotofei, Papa îi privea cu ochi blânzi și plini de bunăvoință. N-avea nimic din solemnitatea unui Rege al Regilor, ba chiar te așteptai să se ridice de pe scaun și să se apropie de tine. Velasco se opri și își puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru totdeauna. Pe corabia care se îndrepta către Manila se aflau și războinici creștini de seamă precum senior Ukon Takayama sau senior Juan Naitō.* În timp ce citeam copiile, prin fața ochilor îmi trecea, bătrânului așezat în scaunul său de catifea. Acel cârmuitor rotofei cu chip de chinez ne-a înfrânt până la urmă pe noi, creștinii, în lumea politicii, așa cum Nero i-a înfrânt pe apostoli. Însă, dacă el a dobândit o victorie în lupta politică, atunci creștinii au învins în lupta sufletului. Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de toamnă o să-mi primesc împăcat soarta pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Nu mai socotesc drept o înfrângere apropiata mea moarte. M-am luptat cu Japonia și am fost înfrânt... Îmi vine din nou în minte bătrânul acela rotofei așezat în scaunul lui de catifea. Poate bătrânul crede că m-a învins. Dar nu va înțelege în veci că Domnul nostru Iisus, cu toate că a fost înfrânt în lumea ocârmuirii arhiereului Caiafa și ucis pe cruce, a preschimbat totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
afla și slujbașul de la judecătorie care le pusese întrebări. Unul dintre ei se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă să-i șoptească ceva la ureche celui care părea să-i fie superior. Acesta era un bărbat rotofei. Desfăcu o hârtie pe care era scrisă pedeapsa și o citi. Sufla un vânt înghețat. În zare marea spumega. Când pedeapsa fu în sfârșit citită, temnicerii îi împresurară pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aceasta erau parcă la fel ca cele de pe reverele cămășii. Mura mai observă că omul acela zâmbea curat ori așa i se păru ei și dorea să nu se înșele... Avea ochii negri, trăsături blajine, obraji rumeni și era cam rotofei. Da! El era șeful de gară. Era omul care dorea să- i schimbe viața. Atunci când s-a apropiat de ea mirosea a ceva deosebit (odată, pe câmpie, a simțit acest miros de floare, de curat). I-a întins mâna, sfioasă
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
degrabă decât strânsoarea călduroasă a mâinii În semn de Încurajare. Oasele subțiri de pe dosul mâinii lui au tresărit. O clipă, Margaret a crezut că băiatul are să izbucnească În lacrimi. Stătea aplecat, cu umerii căzuți, iar asta Îl făcea să arate rotofei, dacă nu chiar gras. — Nu-mi dau seama de ce am venit tocmai la dumneavoastră și, mai cu seamă, de ce v-am povestit toate astea, a spus el dând din cap, cu ochii tot ațintiți la masă. Margaret și-a dres
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]