388 matches
-
rusificare „etnică”. Astfel au ajuns să se considere ruși (ca naționalitate sau etnie) nu doar cei care vorbeau rusește ca primă limbă ci și cei care o vorbeau ca a doua limbă. În ultimele decenii de existență a Uniunii Sovietice, rusificarea etnică (sau asimilarea etnică) se dezvolta foarte rapid pentru unele naționalități precum karelienii sau mordvinii. Până la urmă, în cazul familiilor în care unul dintre părinți era rus, copii erau crescuți și educați ca ruși funcție de context. De exemplu, majoritate copiilor
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
mixte ruso-lituaniene ai căror trăiau în Vilnius (capitala Lituaniei) alegeau de cele mai multe ori să li se completeze la rubrica naționalitate din pașaportul intern numele națiunii titulare a republicii lor, nu naționalitatea rusă. În general, modelele asimilării lingvistice și etnice - a rusificării - erau mai complexe și nu puteau fi puse doar pe seama unui singur factor așa cum era popitica educațională. Într-o măsură cel puțin egală erau culturile tradiționale și religioase ale grupului, domiciliul în regiunile urbane sau rurale, contactul și expunerea la
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
egală erau culturile tradiționale și religioase ale grupului, domiciliul în regiunile urbane sau rurale, contactul și expunerea la limba rusă sau la grupul etnic rus, și mulți alți factori. Este posibil ca unul dintre factorii care au întârziat procesul de rusificare etnică a fost practica cu o lungă tradiție de folosire a etichetărilor naționale în documentele oficiale. De exemplu, „naționalitatea” cetățenilor sovietici era fixată în pașaportul intern - actul de identitate care era eliberat cetățenilor sovietici începând cu vârsta de 16 ani
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
întări identitate nerusă. Pentru anumite grupuri etnice, așa cum era cazul evreilor, folosirea generalizată a unei naționalități oficiale în actele de identitate era considerată ca un factor generator de atitudini discriminatorii. Un alt factor care este posibil să fi redus presiunea rusificării etnice a fost reducerea sau chiar inversarea migrației rușilor către anumite republici unionale la sfârșitul deceniului al șaptelea. La sfârșitul deceniului al șaptelea s-a făcut simțită o migrație a rușilor dinspre Georgia și Armenia. În deceniul al nouălea s-
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
asemenea schimbare ar presupune resurse financiare, resurse care sunt limitate și, Este dificil să faci oamenii din generațiile mai vechi să se obișnuiască cu noul alfabet. Criticii președintelui Putin afirmă că acestea sunt în mod evident rămășițe ale politicii de rusificare. Limba rusă a rămas limba principală sau secundară a multor persoane cu educație superioară, a oamenilor de afaceri din toate regiunile Rusiei. În republici precum Kazahstanul, Belarusul, Kîrgîstanul, rusa a fost declarată limbă oficială, (în Kazahstan rusa este considerată în
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
diversificat din punct de vedere etnic. Stalin a trimis superiorilor săi din partid raportul cu ideile sale asupra problemei. . În mod ironic, Stalin avea să fie principalul adversar al politicii de indigenizare din deceniul al patrulea și principalul promotor al rusificării. În timpul guvernării lui Lenin, a fost inițiată o politică de indigenizare care să vizeze multele etnii neruse care locuiau pe întinsul fostului Imperiu Rus, cu scopul vădit de internaționalizare a mișcării comuniste. Noua linie politică promovată de bolșevici încuraja cetățenii
Korenizația () [Corola-website/Science/309142_a_310471]
-
exemplu, în Ucraina deceniului al treilea funcționau nățsoviete pentru rușii și estonii din republică. În acelădi timp, korenizația a fost aplicată și în învățământ, medicină și cultură. Această politică a fost menită să inverseze pe cât era cu putință decenii de rusificare și de oprimare a culturilor naționale neruse, care avuseseră loc în perioada țaristă. Korenizația ar fi trebuit să ajute guvernul să-și exercite influența asupra numeroaselor minorități entice de pe tot cuprinsul țării. În 1923, Stalin identifica două tendințe, care puteau
Korenizația () [Corola-website/Science/309142_a_310471]
-
cordonului de pază la hotarul de apus al Basarabiei. Scarlat Sturdza scria: La 17 iunie 1813, pe motiv de boală, Scarlat Sturdza a fost eliberat din funcție. În realitate, destituirea a fost provocată de opoziția sa fermă față de intențiile de rusificare a administrației și de colonizare a provinciei cu țărani aduși din Rusia. Scarlat Sturdza s‐a dovedit a fi primul și ultimul guvernator de origine română în Basarabia țaristă. Locul său a fost preluat de generalul‐maior Ivan Hartingh, guvernator
Scarlat Sturdza () [Corola-website/Science/309389_a_310718]
-
definitiv în componența URSS-ului. În cea mai mare parte a Basarabiei a fost proclamată RSS Moldovenească, iar Bucovina de nord și Bugeacul au trecut în componența Ucrainei. În teritoriile românești ocupate de URSS s-a trecut la sovietizarea și rusificarea populației băștinașe. Germania a plătit reparații de război către Regatul Unit, Franța și Uniunea Sovietică, în principal prin demontarea și exportarea unor fabrici întregi, dar și prin exportul de cărbune și munca forțată a unor germani. Standardul de viață din
Urmările celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/310419_a_311748]
-
sentimentele naționale locale devin, ca în celelalte republici unionale sovietice, sinonime de deschidere și de Равенсность ("ravensnost": a fi, pentru băștinași, deopotrivă, egali cu populațiile ruse sau rusofone aduse aici de URSS). Sentimentele moldovenesc și românesc, care în ciuda politicii de rusificare, dăinuiseră parțial între Prut și Nistru, determină parlamentul Republicii Moldova de la Chișinău, în septembrie 1989, să declare limba moldovenească drept limbă oficială și să admită oficial „identitatea lingvistică Moldo-Românească”, conform datelor științifice care consideră că atâta vreme cât două popoare se pot înțelege
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
ei timp de 22 de ani! În 1877-1878 o nouă confruntare ruso-turcă, un nou război, care s-a soldat cu cucerirea independenței României dar nu și a satului...Și iarăși sudul Basarabiei este retrocedat Rusiei. Începe un intens proces de rusificare în Basarabia iar satul ramâne în continuare graniță dintre două județe: Bender și Izmail. Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004: Biserica veche a fost zidită în anul 1811 din lemn. Lucrările la biserica nouă au început în
Borogani, Leova () [Corola-website/Science/305188_a_306517]
-
din Basarabia n-a oferit nici o palmă de pământ locuitorilor satului Ciocâlteni, deoarece erau așezați pe pământ răzășesc. Impozitele creșteau, țăranii erau siliți să ocupe loturi de teren nefertil, taxa ogorului fiind destul de costisitoare. Autocrația țaristă ducea o politică de rusificare și deznaționalizare, având ca scop final crearea poporului velicorus. După marea Unire din decembrie 1918, guvernul României a întreprins o serie de măsuri urgente ce prevedea redresarea situației economice și bunăstării populației din Basarabia. Conform legii, relativă la reforma agrară
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
aici mai slab ca în alte teritorii locuite de vorbitorii limbii române (deoarece nivelul de școlarizare era mai scăzut), era strașnic combătut. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Basarabia este astfel supusă unui intens proces de rusificare ale cărui unelta sunt școala, biserica și serviciul militar. Procesul de rusificare a teritoriului a mai constat și în colonizarea cu alte etnii aduse de pe cuprinsul Rusiei, din țările de limbă germană și din Imperiul Otoman: ruși și ucraineni, germani
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
deoarece nivelul de școlarizare era mai scăzut), era strașnic combătut. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Basarabia este astfel supusă unui intens proces de rusificare ale cărui unelta sunt școala, biserica și serviciul militar. Procesul de rusificare a teritoriului a mai constat și în colonizarea cu alte etnii aduse de pe cuprinsul Rusiei, din țările de limbă germană și din Imperiul Otoman: ruși și ucraineni, germani, evrei, bulgari și găgăuzi. Un al treilea mijloc de desnaționalizare a fost
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
au permis și încurajat dezvoltarea antisemitismului și au anulat autonomia universităților. Ei au atacat elementele liberale și/sau neruse, alienând un segment larg al populației imperiului. Naționalitățile importante neruse, (polonezii, finlandezii, letonii, lituanieinii sau ucrainienii), supuse unui proces intensiv de rusificare, au răspuns prin creșterea naționalismului antirus. Foarte mulți evrei au emigrat sau s-au alăturat mișcărilor radicale. Organizațiile și mișcările politice secrete au continuat să apară, să se organizeze și să se dezvolte, în ciuda eforturilor regimului de a le înăbuși
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
Stalingradului. De asemenea, au existat parașutări ale germanilor în Cecenia ca și comunicări radio germano-cecene interceptate de sovietici. Cecenilor li s-a permis să se întoarcă pe pământurile strămoșești abia după 1956, în timpul destalinizării promovată de Nikita Hrușciov. Politica de rusificare a Ceceniei a continuat și după 1956, cunoașterea limbii ruse fiind obligatorie pentru a avansa profesional sau în sistemul politic sovietic. Mulți etnici ceceni au reușit să acceadă la funcții guvernamentale și militare de frunte în URSS, (printre aceștia numărându
Istoria Ceceniei () [Corola-website/Science/304854_a_306183]
-
mai mult, jefuiau agricultorii tătari, rebelii au fost rapid înfrânți, iar liderii lor au fost prinși și executați. După unele estimări, populația hanatului a scăzut cu mai multe mii în timpul războaielor. Noua administrație țaristă a declanșat o amplă campanie de rusificare și convertire la creștinism a tătarilor și a altor etnii din zonă. Teritoriile nou cucerite au primit numele de "Țaratul Kazanului", pentru ca, în 1708, acesta să fie schimbat în Gubernia Kazan.
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
bisericești și 3 școli elementare. În aceste școli învățau cca 1320 baieți și 89 fete ceea ce alcătuia puțin mai mult de jumătate din toată populația. Învățau la școală în limba rusă, ceea ce rezultă că se făcea o intensă politică de rusificare. Puteau frecventa școala doar copiii celor mai înstăriți oameni. Deși puțini la număr, elevii școlilor din sat duceau bunul nume al locului de unde au pornit în lume, atingând pe atunci un înalt nivel de instruire. Încă la începutul secolului XIX
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]
-
termen de 1-3 ani. În aceste posturi nu puteau fi aleși sătenii, care nu dispuneau de gospodărie, sau pământ, cei care nu erau căsătoriți și cei care nu atingeau vârsta de 25 ani. Aceasta, de asemenea era o cale a rusificării. La începutul sec. XX ambele sate Costești și Gîrla fac parte din județul Chișinău „ocrugul” 2 și sunt conduse de Dumitru Baltaga protoier al Costești, Constantim Cuma și anchetatorul bisericesc, preotul din s. Mereni Mihail Friptu. În acest ocrug intrau
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]
-
1913 orașul este legat la o rețea telefonică. Armenia a fost un timp scurt între anii 1917 și 1920 independentă înainte de a fi integrată în URSS, devenind Republica Sovietică Socialistă Armenească. În această peroadă are loc un proces intens de rusificare a Armeniei. În oraș după al doilea război mondial se va lucra la construirea de poduri și clădiri cu prinzioneri germani. Protestele antisovietice ale armenilor s-au intensificat în anii 1968, Armenia cu capitala la Erevan devenind independentă în anul
Erevan () [Corola-website/Science/306459_a_307788]
-
1936. Actualul nume a fost adoptat în mod oficial pe 22 decembrie 1990. Șeful statului este președintele. Din 2004, funcția supremă în stat este deținută de Leonid Markelov, ales în ianuarie 2001. Poporul mari este supus unui intens proces de rusificare, iar Leonid Markelov s-a distins prin interzicerea a mai multe ziare publicate în limba mari. Activiștii pentru cultura mari sunt supuși unei neîncetate prigoane. Publicistul mari Vladimir Kozlov a fost atacat și bătut cu sălbăticie, după ce a criticat politica
Mari El () [Corola-website/Science/305931_a_307260]
-
în două. Dacă, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștge simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare (vezi istoria moldovenismului). Imediat după anexare, boierii locali, conduși de prințul moldovean Scarlat Sturdza (devenit guvernator) și de Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolit al Chișinăului și Hotinului, au semnat o petiție pentru auto-guvernare și crearea unui guvern civil, bazat pe legile moldovenești
Tratatul de la București (1812) () [Corola-website/Science/305936_a_307265]
-
putere pe radicali până în timpul primului război mondial. În Marele Ducat al Finlandei, greva generală din 1905 a dus la desființarea Dietei Finlandei și la înființarea Parlamentului Finlandei. Evenimetele anului 1905 au dus și la oprirea temporară a politicii de rusificare a Finlandei începute în 1899.
Revoluția rusă din 1905 () [Corola-website/Science/301455_a_302784]
-
al Franței după 1870), cât și în cazul unor puteri imperiale care, prin dezvoltarea unor sentimente naționale, doreau să își asigure propria perenitate (este cazul politicii de dezvoltare a unui naționalism de stat în Imperiul Austro-Ungar prin maghiarizare și germanizare, rusificarea în Rusia Romanovilor sau, începând cu 1868, dezvoltarea la inițiativa puterii de stat a sentimentelor naționale în Japonia Erei Meiji). Unele tentative de a folosi naționalismul pentru a păstra existența unui stat pot părea machiavelice și au fost uneori pe cât
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
a sentimentelor naționale în Japonia Erei Meiji). Unele tentative de a folosi naționalismul pentru a păstra existența unui stat pot părea machiavelice și au fost uneori pe cât de brutale, pe atât de lipsite de perspective de viitor (cum este cazul rusificarii). Adesea aceste tentative de implementare a unor sentimente naționale semănau cu politicile coloniale duse în Africa și în Asia în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX. Strategiile statale de
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]