519 matches
-
că tu știi să asculți, că ești mereu atentă, deși nu te-am simțit mereu binevoitoare, îți începusem noaptea trecută (acum cinci nopți) tâmpenia mea de poveste cu Măria, "Bloody Mary", cum te încăpățînezi tu să-i spui când te sâcâi prea tare cu ea. Acum vrei neapărat să știi dacă am fost până la urmă la ziua ei. Afacerea asta mă umilește. Dacă n-aș fi dat de tine, nu știu ce mă făceam. Pe Bloody Mary o cunoscusem acum un an și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
început să-mi pună supa în farfurie, această milă a dispărut de tot. Chiar îmi venea greu să înțeleg cum de mă putuse prinde. Imediat ce m-am simit eliberat de acest sentiment, o mulțime de gânduri au început să mă sâcâie. Că o bătrână ca ea trebuie să înțeleagă că mă face doar de rușine cu îmbrăcămintea ei, că n-avea nici un motiv să se târască spre liceu cu plicul, că m-a făcut să mint, că m-a lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
încă pe când mă găseam la țară? Mi se pare, la dracu!, că cea întîi regulă, chiar între oameni ce nu se cunosc, este de a răspunde la scrisori, cu atât mai mult când există oarecare relații între dânșii. 2) Mă sâcâie d. Cecropide, cu scrisori nefrancate, să achitez un abonament la "Timpul". Apoi, te rog să-l // faci să înțeleagă că eu plătesc 120 fr. pe an contribuții la Club, deși sunt locuitor în Iași, iar nu în București, fiindcă i-
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
am dat la amândoi. - Bine, bine, mulțumesc, răspunse Stănică, luând banii.Unde șade Pascalopol? - Dar ce-ai cu el? - Vreau să-i mulțumesc fiindcă se ocupă de noi. - Stănică, îl imploră Otilia, lasă-l în pace pe Pascalopol,prea îl sâcâie toți. Nu știu unde stă. Stănică ar mai fi voit sa spună ceva, dar se auzeau pașii celor dinăuntru, care coborau pe scări. Fugi repede spre poarta de din dos și ieși în stradă prin curtea cealaltă. În seara următoare, Pascalopol, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nas, dar nu se dădu bătut. - Bine, bine, ți-o fi spus să vii o dată, așa, dar nu în fiecezi. Eu am aici răspunderi, nu pot să las printre bolnavi persoane străine de serviciu, să-mi obosească pacienții, să-i sâcâie cu întrebări. Am să raportez cazul domnului profesor. Internul, încurajat de medicul-secund, care nu voia să-și vâre mâinile direct în foc, vorbi într-adevăr medicului-șef, prefăcîndu-se că nu-și dă seama cine a dat voie să se introducă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
liniștită ! Te ține, de ce să nu te mai țină ? — Da plicu ai apucat să i-l dai ? Lu ăsta, lu Nebunu, ai apucat să-i dai plicu ? Plicu cu bani, cum ne-am vorbit noi ! Lasă, nu mă mai tot sâcâi, că nu vorbesc tare ! Lasă, că io știu cum trebuie să te porți în lume, nu mai tot... Nu vezi ce-ncet zic ? Da trebuie să te-ntreb, că am grijă de plicu cu bani... D-aia nici nu po
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
secției să-i aprobe să-și ia două sau trei recuperări; să plece și să se întoarcă ziua. Simte că deja e prea obosit să mai călătorească noaptea. Durerea din piept, de deasupra inimii, e tot mai persistentă și-l sîcîie. Știe că-i o nevroză cardiacă, dar cînd și-a făcut zilele trecute un control, cardiologul i-a găsit și o dereglare a tensiunii. Un pumn de pastile și recomandarea unei vieți liniștite, armonioase, fără nopți pierdute, fără abuz de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
a scris poezia Bocca-del-Rio ("Bocca-del-Rio, / rană în spațiu"). Coborâm, cu Cibinul în dreapta noastră; locurile sânt pustii și otrăvitor de frumoase. Pretutindeni e dezmăț de primăvară și sânt tentat să mă opresc la tot pasul. "De ce aici și nu dincolo?", mă sâcâie Noica. "Nu ești în stare să alegi decât locuri generice, pe când eu te duc într-un loc anume." Trecem pe lângă o casă azvârlită la un cot al drumului, pe care într-o excursie anterioară, făcută cu Șora și Dragomir, Noica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mea de lucru. Trec săptămâni, trec luni și în jurul meu se adună hârtii, dosare, cărți scoase din bibliotecă și nepuse la loc, bilețele îngrămădite pe birou, pixuri și creioane risipite la întîmplare. Dunga de praf din jurul telefonului începe să mă sâcâie, la fel ca amprentele pe care le văd când bate soarele pe ecranul televizorului sau al laptopului. Amân, amân, până vine o zi în care nu mai pot să lucrez. Și atunci iau toate hârtiuțele, hârtiile și dosarele, arunc, transcriu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eu, cînd eram mic de tot, te caut și nu te găsesc și Bobby vrea să mă dea afară fiindcă-l deranjez, Într-adevăr Îl deranjam, tu n-ai văzut visul, Cinthia, mergeam de la o masă la alta punînd Întrebări, sîcÎindu-i, deodată una dintre ele erai tu, dar uite că Încă una erai tot tu și apoi Încă una, sigur fiindcă mămica a zis odată că la cincisprezece ani toate fetele sînt la fel, astăzi n-a avut dreptate mămica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
toți colegii din jurul ei râdeau, apoi a încercat să schițeze și ea un zâmbet. — Nu e oare asta cea mai tare chestie? Cu falsă prietenie, Jack ridică halba către Kelvin și Gerry. Că nu e nici o femeie aici să ne sâcâie? Kelvin aruncă o privire prin bar. Clientela de vineri seara includea totuși și un număr considerabil de femei. — Dar nici una dintre ele nu stă aici, cu noi, să ne înnebunească de cap, explică Jack. Nu m-aș supăra dacă acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
așa părea o persoană cu „interese“ - despre fetișul ei pentru poșete și despre cum, în majoritatea timpului, îi plăcea noua ei slujbă la Colleen. Deși ăsta nu este un apropo, spuse ea, dintr-odată neliniștită. —Știu. Dar fii sinceră, te sâcâie să le aduci capul lui Marcus Valentine? —N... nu, se bâlbâi ea. Și nu se bazează pe tine la muncă să faci asta? întrebă el din nou. Nici gând, spuse Ashling hotărâtă. Nu s-a menționat nimic despre asta, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și tatăl lui l-ar fi făcut pederast, ceea ce, În gura acelui șef de familie, mare cititor al profeților Vechiului Testament, reprezenta mîrșăvia mîrșăviilor. „Pe pederaști Îi miros de la o sută de metri“, Îi spusese el Într-una din zile, sîcÎit de telefoanele prea numeroase pe care un tînăr actor cu glas efeminat i le tot dădea fiului. Dacă tatăl lui voia să știe tot, François i-ar fi putut spune că fusese Într-adevăr Îndrăgostit de un băiat. Și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
soarele Încălzea tare, iar eu scrisesem vreo douăzeci de pagini pe care le-am recitit după ce am intrat În cameră să-mi iau o pălărie. Am decis să nu trimit scrisoarea. Aceea nu era o scrisoare. Nu te apuci să sîcÎi oamenii cu scrisori de douăzeci de pagini. Mi-am recitit din nou teancul de foi. Fără să-mi dau seama, scrisesem un Început de roman. Foarte ațîțat, m-am Îmbrăcat și am dat fuga În oraș ca să-mi cumpăr o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe Aglaia. Da, nu-i o chestiune inteligentă, confirmă Alexandra. — Nu-i dați crezare, prințe, i se adresă generăleasa, o face dinadins, dintr-un fel de ciudă, dar nu-i deloc prost educată; să nu vă închipuiți cine știe ce, dacă vă sâcâie. Sunt sigură că au pus vreo năzbâtie la cale, dar v-au îndrăgit deja. Le cunosc figurile. — Și eu le cunosc figurile, spuse prințul, accentuându-și cu tâlc cuvintele. — Cum adică? întrebă Adelaida curioasă. — Ce știți despre figurile noastre? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el, dând să bată la ea din picior. Însă de data asta ea doar izbucni în râs. — Nu-ncerca să mă sperii, eu nu-s Tania și n-o să fug. Dar ai s-o trezești pe Liubocika, poate că o sâcâie colicii... că tare mai țipi! — Nu-nu-nu! Pușchea, pușchea... se sperie teribil Lebedev și, repezindu-se la copilul care dormea în brațele fiicei lui, cu figura timorată, îi făcu cruce de trei ori. Doamne ferește, ocrotește-o, Dumnezeule! E propriul meu copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Camden. Se așeză la loc În fața biroului și se forță să stea liniștită. Salut, domnișoară Hepburn, spuse ea Încet, cînd i se făcu legătura. — Salut. Era Kay. Aveau un gen de joc cu nume ca ăsta. Cred că telefonul te sîcÎie. Vocea Îi era profundă, ușor leneșă. Fuma o țigară: Îndepărtă telefonul să expire fumul... Cum mai e viața pe la Asistență? — Destul de aglomerată, de fapt, zise Helen uitîndu-se spre ușă. Nu pot vorbi mult. Nu? N-ar fi trebuit să sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
el surprins. Păi, atunci e clar că n-a petrecut suficient timp cu ea. Rezist tentației de a-l Îmbrățișa pe Richard și-mi dau brusc seama că am În el un aliat, că, indiferent cît de mult m-ar sîcÎi Linda, pe Richard pare a-l sîcÎi chiar mai rău și că, la nevoie, mă va sprijini. Îl privesc ieșind pe ușă. E ciudat, dar, dacă nu i-aș cunoaște atît de bine, dacă aș intra pur și simplu Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
n-a petrecut suficient timp cu ea. Rezist tentației de a-l Îmbrățișa pe Richard și-mi dau brusc seama că am În el un aliat, că, indiferent cît de mult m-ar sîcÎi Linda, pe Richard pare a-l sîcÎi chiar mai rău și că, la nevoie, mă va sprijini. Îl privesc ieșind pe ușă. E ciudat, dar, dacă nu i-aș cunoaște atît de bine, dacă aș intra pur și simplu Într-o Încăpere și m-aș trezi față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
avem foarte multe În comun acum, fiind mame singure, iar Trish, oricît ar ține la mine și ar dori să mă ajute, n-ar putea să Înțeleagă cît de diferit și de dificil e statutul acesta. În ciuda acestor considerații, mă sîcÎie puțin faptul că nu am știut că Trish avea planuri pentru seara asta, că nu am fost eu prima persoană pe care a sunat-o azi-dimineață, că nici măcar nu știu unde merg și cu cine. Și-atunci Îmi trece prin cap că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
liniște... când colo... ― Da... Nu-i nimic... nimic! zise Bologa, urmărind cu interes lumina și tunurile. Ceva caraghios... o, mai mult decât caraghios! Rușii ceia sunt nebuni... Închipuiți-vă, domnule căpitan, că, de vreo săptămână, aproape în fiecare noapte ne sâcâie cu un reflector, parc-ar umbla să-și bată joc de noi! Auzi, reflector la niște poziții fixe, unde se cunoaște orice mușuroi! Ridicol!... Dar și mai ridicol, ba chiar enervant, e că noi nu suntem în stare să le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se așeze la acea masă. Negustorul nu s-a mai întors niciodată. „Mai mult valorează o masă de rege fără rege decât un client cu picioarele pline de bălegar!“ Iată ce mi-a zis Bourrache într-o zi când îl sâcâiam. II Prima zi de luni din decembrie. La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nici colonelul nu merseseră să-l interogheze pe procuror. Ceea ce spusese Josăphine căzuse pradă uitării. M-am întrebat, de altfel, adesea de ce. În definitiv, Mierck îl ura pe Destinat, nu era nici un secret. Era o ocazie bună de a-l sâcâi până se plictisea și de a-i târî prin noroi numele și ținuta de împărat roman. Dar cred că există ceva mai puternic decât ura, și anume regulile unei lumi. Destinat și Mierck făceau parte din aceeași lume, căreia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a spus? — Directorul. — Era prevăzută această plecare? Meyer rupe creionul. Transpiră abundent. — Ai face bine să pleci, îmi spune, am ordinele mele, și oricât ai fi tu de polițist, ești prea mic față de șefi... Nu am mai vrut să-l sâcâi. L-am lăsat cu jena lui, spunându-mi că a doua zi voi merge să-i pun întrebarea directorului însuși. Dar nu am avut timp. A doua zi, în zori, mi-a fost adus un mesaj. Judecătorul voia să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cei de la Poliția de Frontieră și de la Vamă pentru efectuarea orelor de practică. Era ceva tentant la prima vedere, care se lega cât de cât de interesele ei măcar... Grav este că ofițerul se îndrăgostise deja de ea și o sâcâia cu telefoanele zilnic, căutând-o chiar pe la gazda. Asta o înfurie la culme pe Lăură care o sună imediat pe nevastă-sa și îi făcu un balamuc pe cinste. Ofițerul își însușise lecția și o lasă în pace, dar continuă
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]