424 matches
-
un drept patrimonial asupra pământului pe care albul cuceritor nu e dispus, deocamdată, să i-l recunoască decât asupra deșertului australian. A evoluat societatea? Cu siguranță, da. A recunoaște valorile spirituale ale aborigenilor, considerați cu numai câțiva ani În urmă sălbăticiuni, dreptul lor de a se manifesta nestingheriți pe pământul strămoșilor este un semn clar al evoluției unei societăți. Doar un exemplu: pictura punctiformă practicată de aborigeni din timpuri imemoriale este protejată de legea australiană la nivel federal și este inclusă
Atitudine. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Ileana Andrei () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1443]
-
a continuității universale. După cum vedem, prin universalitatea fabulei se întrupează relația dintre noutate și tradiție. Acest lucru este arătat și de fabula cu Prometeu, în "Prefața" din 1688: Cînd Prometeu a vrut să creeze omul, el a luat de la fiecare sălbăticiune o calitate dominantă. Din aceste fragmente atît de diferite, el a zămislit specia umană, făcînd această lucrare ce a devenit o mică lume. De aceea, aceste fabule sînt un tablou în care ne regăsim fiecare dintre noi. Din acest punct
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
datoria de a lăsa câteva rânduri pe o carte despre vremurile de demult. Și aceasta pentru că vechile cătune, populate cândva de cei mai vrednici gospodari, au devenit Încet Încet pustii, acolo unde cândva clocotea viața, acum se plimbă În voie sălbăticiunile. Cei mai mulți dintre noi trăim drama de a nu ne mai putea vedea casa copilăriei unde fiecare colț de odaie Își are povestea lui. Desigur, În urma noastră rămân faptele, dar și peste acestea se așterne uitarea. Generației În blugi de acum
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
la școală vreo cincisprezece copii, apoi au mai venit cinci. Ultimii erau din Preluca, Zăpode și Dealul Armanului. Iarna, când era frig, Încălțați cu opinci și Îmbrăcați cu câte un sumănaș, Înotau prin omăt fără să le fie frică de sălbăticiuni. Mai puneau În trăistuță și câte două-trei lemne pentru foc, cu grijă Însă ca să nu se spargă tăblița, să nu se fărâme boțul cu brânză și să nu se rupă țăruzele. Cu mânuțele roșii de frig, Împreunându-și mai Întâi
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
săteni. Când eram copil, eu așa i-am apucat, așa Îi țin minte de atunci. Cu timpul Însă, după ce au am plecat În lume, s-au stins din viață pe rând toți trei. Acum locul acolo este pustiu, Îl scurmă sălbăticiunile și ursul se plimbă În voie. Urcând de la Ciudica prin Pietrar, printre brazi se zărește casa Ioanei lui Gavril. Aceasta venise aici de pe Dealul Armanului, trăgându-se din familia Băcenilor, a Porțolanilor. Cei doi frați Luncani, Gavril și Lupu, veniseră
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
Datinile și obiceiurile pitorești au dispărut și ele. Cătunele mărginașe În care cândva fremăta viața și În care locuiau cei mai vrednici gospodari, acum sunt pustii. Doar ici-acolo a mai rămas câte o casă În care Își găsesc sălaș sălbăticiunile În curând și acești pensionari triști și Îmbătrâniți Înainte de vreme se vor duce și ei acolo unde s-au dus strămoșii lor. Se va mai găsi În viitor vreo generație de tineri care să se Întoarcă aici și să continue
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
gândirea sa nomadă și care îl dezgolește pe om de orice este schițat într-o scrisoare asupra căreia a atras atenția Carl Schmitt: Ultima sa tresărire și-a exprimat-o într-o scrisoare în care spune: vom redeveni atunci ca sălbăticiunile pădurii și florile câmpului. Aceasta este adevărata nostalgie a unui seamăn posedat de eu. Acesta este noul paradis. Acestea, natura și dreptul natural, eliminarea alienării și înstrăinării de sine într-o corporalitate fără probleme. Fericirea adamică a Grădinii desfătărilor pe
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Acestea, natura și dreptul natural, eliminarea alienării și înstrăinării de sine într-o corporalitate fără probleme. Fericirea adamică a Grădinii desfătărilor pe care Hieronymus Bosch a zugrăvit-o ca pe o goliciune albă pe pânză. Dar la acestea se adaugă sălbăticiunile pădurii și florile câmpului. Zborul musculițelor în bătaia razelor de soare. Natura pe de-a-ntregul naturală și dreptul natural al sferelor mai profunde ale existenței telurice. Ciripitul cu totul lipsit de griji al coțofenei hoațe a lui Rossini. Pura identitate
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
carne, deci hrană obținută pe cale violentă și sacrificiere, preparată, demitificată, „desubstanțializată”. Hrana conservă starea ființei în primitivitatea ei, din zilele genezei; sau produce schimbări, făcîndu-l pe om de nerecunoscut. O ilustrare o găsim în Epopeea lui Ghilgameș, în pasajul următor: Sălbăticiunile-l hrăneau cu lapte, Necunoscînd ce-i pîinea dulce, coaptă. Nu știe ce e pîinea, Enkidu! Nici cît e vinul, cînd îl guști, de dulce. Harimtu, preoteasa, însă-i spune: Enkidu, gustă pîinea, nu uita Că ea e viața însăși
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Aruncând ultima cămașă, au rămas în mâini cu cele două bucăți de pânză albă. Au alergat așa un timp fiecare în altă direcție, agitând bucățile de pânză. Nu era nimic urât și nici frumos în goliciunea lor, erau ca niște sălbăticiuni; în lumina lunii, lui Selin nici nu i se păreau goale, se mira doar cum nu le este frig, pentru că răcoarea serii se transformase în frig de-a binelea. Una din femei a hăulit asemănător urletului de lup. Toate patru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spre noi ochi mari și fioroși iar purceii se învârteau zgomotoși pe lângă ea. În jur am observat zeci de urme de animale sălbatice. Am început să-mi fac griji mai ales pentru soție care la fiecare mișcare și grohăit a sălbăticiunii a început să albească și să dea semne de neliniște. Pentru încurajare o apuc de mână și, curajos nevoie mare, încerc să o iau cu vorba: - Stai liniștită căci porcii nu se urcă în copaci și vor pleca în curând
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
de aici, la germ. Hotzing. A fost mai puțin luată în seamă, nemotivat, credem noi, legă tura pe care a făcut-o Hasdeu cu apelativul romînesc hațeg („pădure măruntă, tînără, tufiș, hățiș, hățaș“), cu varianta hățoagă, hoțoagă („cărare bătută de sălbăticiuni“), bazate probabil pe hățaŭ, hățău (u > g, ca în magh. hadaró > hădărău, hădărof, hădărag, hădarg, bg. pleșov > pleșuv > pleșug), legate, se pare, de verbele a hăți, a înhăți, a înhăța (< interjecția haț!), printr-o motivare situațională plauzibilă, dar care nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vânătorii cunosc și ostropățul, care se face din carne de vânat.“ Aceeași remarcă apare în volumul anterior citat al Elenei Niculiță-Voronca: „Ostropățul este o mâncare de vânat, dar se face și din pichere [bibilică, n.n.], având și aceasta gustul de sălbăticiune.“ Prin urmare, la origine ostropelurile erau găteli puternic condimentate (în special zdravăn usturoiate și acrite cu oțet), menite să acopere gustul sălbatic al vânatului netrecut prin etapa preliminară a baițului. Astăzi, mult împuținate (câte restaurante „românești“ mai au pe lista
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
răcori... iar el vroia să-l înfrunte singur doar cu un toiag... „ - Îmblî ca un lup sânguratic, mai povestea despre moșier fostul hăitaș... Răsare, ca din pământ, când nici nu te-aștepți, stă și să uitî la tini ca o sălbăticiune, șî cheri înghițât di codru. Da nu faci nimănui rau!“ Și tot Fanachi mai povestea... „Fugi di oamini, di rău‟ lor fugi, șî zâci: „-Măi Fanachi, acu’ oameni îs mai răi ca jivinele pădurii!... S’apropie sfârșitu’ lumii păcătoase, măi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
copil; un fel de ăuit înfricoșător. În acelaș timp un urlet sălbaic se auzi în ceardac. Când pădurarul se uită... un cap mare de lup acoperea ochiul de geam. Nu-l luă în seamă, pentru că nu era prima oară când sălbăticiunile pădurii, pe geruri mari, îi călcau ceardacul. Dar, în acelaș timp, mai multe urlete se auziră la marginea pădurii pe lizieră. Lumina tulbure a zorilor începu să-și facă loc printre perdeluțele ferestrei... Ziua se pregătea să vină. Nu se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vreo doua sulițe pe cer, un soare palid abia se arăta printre norii aducători de ninsori. Anton cu pușca în mână, neaflându-și liniștea, se luă după urmele lupului, pornite din fața casei... El descifra ca de pe carte, orice urmă de sălbăticiune... Pădurar încercat din tată în fiu... era în stare să deslușească dâra lăsată pe cer de șoim în zbor. La vreo cincizeci de pași, urmele în patru labe se frânse brusc, de acolo începea o urmă în trei picioare în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pădure... îi lăsa liberi. Îl mai vizitau, când și când; vietățile se mai întorceau și dădeau ocol casei în care crescuseră... Alteori le mai întâlnea și prin pădure... Se uitau fix la el, se așeza el jos, se așezau și sălbăticiunile; se ridica el, se ridicau și ele. Îl urmăreau printre fagi și goruni, îl miroseau de departe printre tei și stejari... Nici nu se știa a cui era pânda... nu se știa a cui era urmărirea. Suia pieptiș, în dimineața
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
uriașă pată întunecată. De după creastă răsare luna... - Ce zici Antoane, vom avea noroc în noaptea asta?!... întrebă moșierul de Fălciu, Grigore Șipoteanu, despre „pândă“. - Dă, cucoani Griguță... știu eu ce să zâc, ... murmură pădurarul, abia șoptit, privind prevăzător roată‟mprejur. Sălbăticiunile pădurii, cucoani, au înțelepciunea lor și tainele lor... pe care noi nu le pătrundem. - Așa‟i, așa‟i Antoane! ...fu de aceeași părere și boierul. Poate că de aceea, vânătoarea, dar, mai ales „pânda“, care se lasă greu dezvăluită, este
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dar nu s-a împăcat... Într-o zi, pe la sfârșitul lui aprilie, pe la scăpătatul soarelui, Anton și bătrânul Toma, urmați de Suru, ajunseseră prin dreptul Schitului din deal. Înaintau în inima codrului, pe poteci neumblate de om, călcate doar de sălbăticiuni și jivine. Pământul mirosea a iarbă crudă, a mintă sălbatică și a jir, prin dreptul fagilor. - Trebuie să-l ducim cât mai departe, Antoane... să nu se mai întoarcă, murmura bătrânul, cu fereală, de teamă parcă, să nu-l audă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca o jivină... mereu în stare de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele pădurii ori prin luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi de mure, ascultând șoaptele înăbușite și somnoroase ale codrului, citind și tâlcuind semnele și zgomotele așa cum ai citi și tâlcui o carte, tot timpul în căutarea acelei misterioase chemări
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trăit în miezul codrilor, creșteau pe lângă ei pui de lupi. A trăit de mic copil între pui de lupi, cu care mânca alături și se juca cu ei. Lupii le mai țineau de urât, dar, le mai apărau bătătura de sălbăticiuni. Inspira nu atât milă pentru singurătatea și părăsirea în care fusese alungat de societatea cu care nu se împăca... cât, dârzenia lui în lupta vieții și forța cu care biruise lumea dușmanoasă, oameni care, pentru el, erau adevăratele fiare. * ...Anuca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
i s-a părut că a citit în ochii ei... „el ți-i ursita... ai grijă de el!“, și se cutremură, din nou. * ...Suru se simți dintr-o dată, dezbrăcat de pospaiul domestic, dezlegat de om, și transformat pe loc în sălbăticiune... în fiară de pradă, adulmecând cu ochii larg deschiși, scrutând întunericul și văzduhul cu nările fremătânde, în vreme ce coama i se zbârlea valuri-valuri. Dinspre pădure se auzea chemarea, mai clar și mai precis ca niciodată, un urlet prelung, pe care o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
atent și înfricoșat bezna. Se strecoară, fără zgomot, mereu în stare de veghe cu miros și auz ascuțit... Adulmecând mirosul pământului, privind cu ochi mari tot ce mișcă, ascultă cu urechile ciulite zgomotele din jur. Există și o răbdare a sălbăticiunilor, o răbdare încapățanată, neobosită, stăruitoare ca viața însăși, datorită căreia păianjenul așteaptă ore întregi nemișcat în mreaja lui, șarpele zace încolăcit, iar jderul stă la pândă în ascunzișul lui; această răbdare caracterizează ființele care-și vânează singure hrana. ...Suru se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trupului său, fiecare celulă nervoasă și fiecare fibră musculară reprezenta o culme a perfecțiunii. Și între toate acestea exista un echilibru, o coordonare desăvârșită. Când vedea, ori auzea ceva... reacționa cu o iuțeală fulgerătoare. Se transformase pe loc, într-o sălbăticiune perfectă... înainta tiptil, ca o pisică, ca o umbră trecătoare, care apărea și dispărea printre alte umbre. După o vreme, din nou îl prinse dorul de casă... de Anuca... Porni cu pasul lui ușor, fără a șovăi, prin hățișurile încâlcite
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dezvoltat, s-a făcut un animal deosebit. Era de o mărime neobișnuită; puternic și frumos, câștigând în ierarhia haitei poziția de conducător; de o putere, curaj și inteligență de neînchipuit. În confruntarea cu omul, cu repeziciunea judecății de conservare a sălbăticiunii, apare calm, încordat și atent. Nu pare speriat. Cu coada stufoasă între picioare, calm privind în părți cu ochii de jar, rânjind colții în răstimpuri... Se așează liniștit pe picioarele dinapoi, și așteaptă neclintit, cu urechile drepte, gura mare, o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]