617 matches
-
a Vrăjitorului din Peștera Trois-Frères, din sud-vestul Franței, care înfățișează silueta unui om cu aspect animalic (coarne de cerb, urechi de lup, coadă de cal și ghiare de leu), despre care cercetătorii susțin că ar fi putut avea rolul un sacerdot sau al unui vrăjitor ce simboliza, prin aspectul său exterior, legăturile instituite între vânător și prada acestuia 330. Alți cercetători susțin însă că această imagine ar putea fi și redarea plastică unui zeu dansator, stăpân al animalelor, care pune în
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
ochii flacără adâncă. Marele preot luă cuvântul cu glasul împăcat. Afară ecoul furtunii reverbera din stâncă. Orfeu tu ești fiul lui Apolon, acum pontif și rege. Ți-am dat chiar sceptrul mistic al fiilor lui Dumnezeu. Domnești în Tracia ca sacerdot în lege. Tu ai construit temple și ai făcut să-ți strălucească aura de zeu. Știi că amenințarea în primejdie ne paște? Tu care cunoști grozave taine când prezici viitorul și ai vorbit discipolilor de departe cu glasul viu, în
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
un călăreț pe calul său. Când toți au început să învețe călăria, legenda s-a hipertrofiat și a luat-o în antrepriză religia. Religiile s-au născut totdeauna din frică și din ignoranță, iar când unii preoți și mai ales sacerdoții, pontifii, au devenit culți, de multe ori singurii posesori de cultură din societatea lor, firește că au predicat mai departe frica și ignoranța. - Aici, ai fără îndoială dreptate, căci asta-i menirea religiilor. La urma urmei, și cei dintâi țărani
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și o tembelizează cu sprijinul mass-mediei. Din acest proces evolutiv s-au stratificat 4 categorii sociale: I. Neputincioșii au devenit cârmuitori, politicieni, ideologi. II. Gloata - oameni cu un grad echivoc de neputință, incapabili să ia hotărâri, sclavi, slugi, războinici. III. Sacerdoți - dotați cu energie preponderentă erotică-sapiențială (iubesc natura, viața, dumnezeirea). IV. Genii și eroi - domină neputința dar nu reușesc să îndrepte lumea, fiindcă gloata și elita îi ucid (de exemplu: Hristos, Orpheu, Brâncoveanu, Antonescu). Lumea a devenit o societate sclavagistodemocratică, un
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93030]
-
calitățile omului primordial") Putem desfășura însă și o luptă pasivă: unirea în credința în Dumnezeul universal și făurirea unei vieți în paralel cu societatea neputincioșilor bogați, cantonarea în abstinență și absentism politic. Soluția ne trimite cu gândul la budism, la sacerdoții din Tibet. Adică omul să traiască singular în rugaciune și iubire. Domnul Stelian Baboi propune o nouă organizare a societății pe criteriul vârstei, valorii, forței creatoare, puterii de voință, credință, cunoștințe, perspicacitate. Această organizare ar asigura dreptul la aer, la
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93030]
-
de marfă, vulgarizând o profesie aristocrată. Cum se poate recrea un ecart față de normă? Lăudând caracterul unic nu al unui tablou sau altul, ci al artistului însuși. Un artist bun are o audiență, nu o clientelă. Unul mare are apostoli, sacerdoți și fideli, galeriști, colecționari și amatori, în ordine descrescătoare. Buna promovare nu împinge la cumpărare prin reproducerea fotografică a unui obiect original seducător. Ea propune, în schimbul unor finanțe, o mântuire prin promisiunea euharistiei. Priviți, această pânză este trupul lui, acest
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu aceasta începe: cu o ceartă pentru pradă. Mai exact cu două. În urma împărțelii, lui Agamemnon, căpetenia tuturor aheilor de lângă Troia, îi revenise o captivă, Criseis, fiica preotului lui Apolon, Crises, din cetatea de țărm Crise (prădată tot de Ahile). Sacerdotul Crises vine s-o răscumpere, Agamemnon refuză cu vehemență și urmează un flagel: Apolon, zeul tutelar al Crisei, dezlănțuie în tabăra ahee o molimă cumplită, care durează zece zile. În această situație, Agamemnon cedează, pentru a-l îmbuna pe zeu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cu aceasta începe: cu o ceartă pentru pradă. Mai exact cu două. În urma împărțelii, lui Agamemnon, căpetenia tuturor aheilor de lângă Troia, îi revenise o captivă, Criseis, fiica preotului lui Apolon, Crises, din cetatea de țărm Crise (prădată tot de Ahile). Sacerdotul Crises vine s-o răscumpere, Agamemnon refuză cu vehemență și urmează un flagel: Apolon, zeul tutelar al Crisei, dezlănțuie în tabăra ahee o molimă cumplită, care durează zece zile. În această situație, Agamemnon cedează, pentru a-l îmbuna pe zeu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
erau prezenți la curtea regilor si în societate. Cei renumiți erau trimiși sau ceruți, pentru consultații și tratamente și la alte curți regale. Medicul empiric poartă cu el instrumentele și mijloacele specifice intervenției sale. E de înțeles discordia dintre medicii sacerdoți și medicii laici empirici. Dar severitatea textului juridic dovedește și mai mult decât atât, respectiv cunoștințe medicale și nivel profesional: Ea al medicinei îi supraveghea pe toți medicii și era revendicat, prioritar, ca strămoș, de medicii empirici. în zilele de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
că realitatea umană e bipolară în unitatea ei, e psiho-fizică, mai precis spirito-fizică, și că sănătatea ei depinde de grija și datoria pentru integralitatea ei. Axiologia medicală dacică, edificată pe preeminența spiritului și neignorarea trupului, nu era numai predicată de sacerdoți ci, ajunsese structurală tuturor triburilor dacice și integrativ tracice. Ceea ce la eleni și romani rosteau înțelepții, dacii aveau în simțirea lor, conectată la voința divină prin credința nelimitată că spiritul este nemuritor. Ei aveau deja în convingerea și practica vieții
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
daci, spiritualiști prin însăși religia lor, practicau dieta vegetală, apicolă, recomandând-o enoriașilor, cum scriu Clemens din Alexandria, ca si Jordanes. Amândoi istoricii vorbesc despre viața religioasă dacică, obiceiuri, abstinență în menținerea vigoarei și formarea caracterului. Decizia lui Deceneu, marele Sacerdot, de stârpire a viței de vie a intrat în legendă. Jordanes scrie că Deceneu îi învăța pe daci să trăiască după legile naturii (phisis), ale sănătății depline, cum de altfel recomandau și marii medici eleni și romani. Sugestionarea prin vorbe
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în plin proces de romanizare. Un „specullum oriculariorum“ a fost descoperit și în câmpia Olteniei la Cioroiul Nou. V. L. Bologa descrie ștampilele unor oculiști din Dacia superioară. în Asklepeionul din Apulum coexistau practicile teurgice cu cele medicale propriu-zise. Printre medicii sacerdoți ai Asklepionului, istoria medicinei reține numele lui Septimius Asklepius Hermes, care fusese sclav eliberat. Spre deosebire de elenii care se ocupau prioritar de trup, dacii restabileau ierarhia valorilor, acordând întâietate spiritului așa cum remarca Herodot. Recomandările dietetice erau însușite de familie: alimentație, curățenie
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
trăia cineva. Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură un bătrân care mergea agale; trupul lui slab era înfășurat într-o tunică de in alb, umerii îi erau goi, creștetul ras; pe piept purta un colier greu. — Sacerdotul, șopti călăuza. Doar el mai rămăsese în viață, zise, și singur, împreună cu un ajutor tăcut, veghea asupra templului. Și, cu durere sinceră, adăugă că “înainte de războiul roman“ erau sute de adepți. Sacerdotul se îndrepta spre ei cu pași mici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
creștetul ras; pe piept purta un colier greu. — Sacerdotul, șopti călăuza. Doar el mai rămăsese în viață, zise, și singur, împreună cu un ajutor tăcut, veghea asupra templului. Și, cu durere sinceră, adăugă că “înainte de războiul roman“ erau sute de adepți. Sacerdotul se îndrepta spre ei cu pași mici și îi privea liniștit, indiferent la înfățișarea lor străină, ca și cum ar fi vegheat timpul. Germanicus îl salută și i se adresă imediat în grecește: — Îmi poți tălmăci ce anume spun scrierile astea vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce anume spun scrierile astea vechi de pe pietre? Întrebarea lui fu prea nerăbdătoare și directă. Bătrânul răspunse într-o greacă fluentă că putea să citească acele scrieri, să le traducă și să le tălmăcească, fiindcă, așa cum arăta veșmântul lui, era sacerdot. Dar nu citi și nu traduse nimic. Soarele, care se lăsa de-acum la marginea deșertului, săpa umbre în scobiturile pietrelor. Gajus privi dezamăgit semnele și-i șopti lui Zaleucos: — Nici măcar tu nu știi să le citești? Cultul Zaleucos tăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
există o separare. Până în clipa aceea, Gajus crezuse cu tărie că limba greacă - pe care el o stăpânea cu atâta eleganță - era cel mai înalt mod de exprimare de pe fața pământului. Observă că și tatăl său tăcea. Dinaintea tăcerii lor, sacerdotul poporului înfrânt și ajuns în mizerie zâmbea ușor, obosit, un zâmbet în care nu era nici măcar ură. Pe pielea lui de culoarea cretei vechi, lumina brăzda toate ridurile. Spuse că, milenii de-a rândul, acel templu se numărase printre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspundă. A doua curte interioară era înconjurată de un portic; și ea era pustie. În spate se zărea a treia trecere. Iar acolo se ridica uriașa stelă de granit roșu, cu vârful aurit, pe care o văzuseră strălucind de departe. Sacerdotul întinse mâna - pielea lui brună se lipea de oasele lungi, subțiri ale degetelor -, arătă spre stelă și întrebă: — Voi, grecii, o numiți obeliskos, nu-i așa? Adică micul obilos, dacă nu rostesc eu rău, mica suliță. Surâse îngăduitor, dar acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sau învinse, iar un rit arhaic, apărut în timpul luptelor grele ce se dăduseră la porțile ei, evocatio, trebuia să le convingă, prin ofrande și sacrificii bogate, să-i părăsească pe protejații lor nenorociți și să se alăture puternicei armate romane. Sacerdotul clătină din cap: — Asta e o gândire de copii. Dar nu știa că acea invenție le aparținea luptătorilor abili și cinici și urmărea să-i îmbărbăteze pe supușii speriați de misterioșii zei străini. Secole de-a rândul, cuceritorii de diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
altora cuvinte și numere la distanțe imense, fără să se vadă ori să se audă: scrierea. Au fost darul făcut omenirii de Marea Mamă Isis... Băiatul întrebă cine era zeița aceea. — Numele ei parcă ar fi o adiere de vânt... Sacerdotul nu răspunse. Și voi, grecii, numiți scrierea noastră „hieroglifică“, nu-i așa? îi întrebă cu o ironie amabilă. Adică scriere sacră sculptată în piatră, scriere a zeilor. În vremea aceea încă nu fuseseră inventate papyrus-ul sacru, care se nutrește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Zise: — Ținuturile acelea de la miazănoapte și templul acesta de aici, din deșert, sunt strânse, în același moment, în mâinile Romei. Era un gând aproape absurd pentru vârsta lui fragedă, și nu avea să-l mai poată uita. Îl întrebă pe sacerdot dacă văzuse plăcuțele și vasele acelea. Poate că eu sunt ultimul om care a putut să le vadă, răspunse bătrânul, și mândria de a fi avut un asemenea privilegiu îi însufleți glasul slab. Aveam anii tăi și aceeași curiozitate. Studiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și plăcuțele de fildeș îngălbenit cu semnele sacre. Dar Germanicus, care se simțea atacat de o lume irațională, întrebă cum se putea ști dacă toate acelea erau într-adevăr vechi de patru mii de ani. — De-a lungul mileniilor, răspunse sacerdotul cu o mică tresărire de iritare, templul de la Ab-du a fost reconstruit de șapte ori. Coborând scara, am văzut cele șapte temelii, una dedesubtul celeilalte, tot mai jos. Fiindcă trebuie să știi că, dintre cei șapte constructori de la Ab-du, nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu el, sau își închipuia că gândurile sale ajung undeva, dincolo de moarte. „Câtă vreme ai păstrat înlăuntrul tău prevestirea aceea? La asta te refereai când îmi vorbeai și mă țineai de mână?“ „În templul de la Ab-du, în mijlocul necropolei nesfârșite“, spunea sacerdotul de la Sais, „există o încăpere subterană, la capătul multor scări, fiindcă templul unde ne aflăm noi este construit pe temeliile a șase temple mai vechi, unul deasupra celuilalt. Scara coboară până jos, la templul inițial, construit în vremea când oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făclie, și totul pâlpâie, pe podea, pe pereți, deasupra capului tău. Apoi lași să cadă și să ardă pe făclie bucățele de khfir, parfumul a cărui formulă este cunoscută doar de phar-haoui. Iar morții pe care îi iubești vin“, promitea sacerdotul, „oriunde s-ar afla, vin, trecând prin ziduri, fiindcă le place lumina și își doresc parfumul acela. Însă tu nu-i vei putea vedea, poți doar să le auzi răsuflarea în jurul tău, în timp ce ei se îmbată cu lumină și respiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ele nu exista nici măcar o palmă liberă. Împăratul spuse: — În jurul khem-ului am văzut încăperile unde stătuseră obiectele folosite în ritualuri: aur, elektron, parfumuri, instrumente muzicale, veșminte sacre. Erau însă goale, distruse; din ele rămânea doar amintirea, inscripțiile sculptate pe ziduri. Sacerdoții au ridicat pentru noi chepengurile de piatră și am coborât în subterane; acolo, inscripțiile erau vechi de o mie patru sute de ani. Ne-au spus că înăuntrul pilonilor enormi erau săpate mici cripte acoperite de alte inscripții secrete; unele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
enormi erau săpate mici cripte acoperite de alte inscripții secrete; unele erau extrem de vechi și purtau numele lui Meriri. În timpul invaziei lui Augustus au fost zidite, și acum nimeni nu mai știe cum să dea de ele. Dar sunt acolo. Sacerdoții spuneau că vor fi descoperite peste multe veacuri. Pe când îl asculta, Milonia avea un singur gând: „Să plec din Roma împreună cu el, departe de aceste palatia cu sute de uși. Să plec de aici, unde la fiecare pas dai peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]