936 matches
-
analiză și existența legăturilor stabilite între fenomenele creatoare ale artei și înțelesurile expresiei de experiență religioasă. Se dezbate astfel un alt important concept al acestei cărți, și anume cel de creație artistică. Sunt urmărite în permanență legăturile sale cu domeniul sacralității, oferind argumente de ordin simbolic și mitic. Din această privință, sacrul poate fi considerat un model al desăvârșirii creației, fiind imaginat, cel puțin în viziune proprie, ca o condiție a realizării creației artistice ideale. Nu în ultimul rând, capitolul mai
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sau a trage încă din acest punct o concluzie, opinia noastră este aceea că multitudinea de definiții și viziuni acceptate în prezent cu privire la arta sacră a condus la o lărgire a modalităților de exprimare vizuală a legăturilor dintre artă și sacralitate. Această diversificare a limbajului artistic de inspirație sacră a adus însă cu sine și o serie de urmări al căror efect în timp se lasă încă analizat. Dacă sunt de ordin pozitiv sau, dimpotrivă, negativ, îl lăsăm pe cititor să
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
noastre laice, dar nu private de mărturisite înclinații religioase, ne-a îndrumat spre o abordare obiectivă a unui fenomen major al preocupărilor mistico-spirituale ale omului, în vederea unei cercetări științifice corecte, ce are ca centru de interes investigarea lumii spirituale a sacralității. Îmbinând două dintre realitățile fundamentale ale existenței umane, sacrul și atitudinea creativă a omului, lucrarea de față își găsește sprijin în artă, domeniu capabil să filtreze în viziune proprie noțiunile și teoriile amintite, oferind totodată soluții viabile, atât domeniului creației
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
semnificație, constând în însăși matricea sacrului. Începând din 1912, odată cu viziunea celui mai reprezentativ gânditor al orientării sociologice, Émile Durkheim, originile sacrului au fost identificate în centrul religiei totemice, cea mai primitivă dintre toate religiile, în care totemul desemna ideea sacralității în mod absolut. Prin exemplul triburilor australiene, Durkheim invoca importanța clanului, a colectivității, sau în sens larg, a societății, care în teoria sa juca un rol primordial prin însuși modul de raportare a individului la sacru. Societatea era imaginată asemenea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
verticală (de tip creștin), conducând, în cele din urmă, la "sacralizarea sacrilegiului"55. Una dintre cele mai valoroase opinii asupra modului de definire a sacrului este însă cea adusă de Mircea Eliade, pentru care problemele legate de istoria religiilor și sacralitate, în general, au constituit principala preocupare a întregii sale creații. Mircea Eliade marchează prin demersul său prezentarea hierofaniei ca principala modalitate de cunoaștere a sacrului. În centrul preocupărilor sale teoretice, Eliade situează conceptul de homo religiosus, a cărui tendință spirituală
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
amintește și René Guénon, ""Nestrămutatul Mijloc", care este punctul unde se manifestă "Activitatea Cerului""60, creează acea "ruptură de nivel", prin care omului i se oferă posibilitatea să treacă dintr-o lume în alta, din sfera profană în cea a sacralității. În același fel, Eliade, pentru care sacrul apare camuflat în profan, exteriorizându-se prin hierofanie, vorbește și despre un timp sacru, conotațiile temporale asimilate acestei categorii permițându-i omului religios să retrăiască periodic nostalgia creației primordiale. Prin amintirea momentului Creației
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
stimularea arhetipului la nivelul inconștientului, respectiv în continuarea și dezvoltarea acestui procedeu până la obținerea unei opere de artă desăvârșite 90. Prin intermediul arhetipului, în toate sistemele religioase ale lumii funcționează o serie de imagini specifice, care scot în evidență substratul de sacralitate al experiențelor creatoare umane. În lumina acestor idei, celelalte două elemente esențiale ale modelului ideal descris, mitul și simbolul, determină creația artistică să-și exteriorizeze semnificațiile intrinseci în temerara sa încercare de atingere a desăvârșirii (prin dobândirea caracterului sacru 91
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
pot mijloci între lumea spirituală și cea materială, între sacru și profan, legând în mod natural domeniul sacrului de anumite zone ale spiritualității, ca cel al mitologiei sau al simbolurilor, componente esențiale ale complexului proces de interacțiune dintre artă și sacralitate. Remarcând această legătură organică, miturile se constituie asemenea unor imagini primordiale, ce prezintă vădite similarități cu structurile imagistice ale arhetipului, care, așa cum semnala Jung, "este în primul rând figură mitologică"92. Înțeles ca o "narațiune tradițională complexă"93 și fabuloasă
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de a modela și de a explica în mod concret fenomenele enigmatice sau sacre, descoperite de entități spirituale superioare omului, încă din timpuri imemoriale 95. Clasificate în diferite categorii 96, la Kernbach miturile se disting printr-o vădită trăsătură de sacralitate, care le unește. Astfel descris, mitul oglindește în viziune proprie forțele supranaturale ce își trag esența din transcendent și erup în lumea reală, imanentă. Atribuindu-i-se trei funcții 97 majore cea narativă, prin care se povestește și descrie, cea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sa zonă de determinare. Legătura reciprocă între cele două domenii admite atât existența unor elemente mitice cu conotații sacre, cât și a unor elemente sacre cu conotații mitice, în ansamblul său valoric, mitul putând transmite, potența sau valorifica elementele de sacralitate, fără a condiționa însă existența acestora. Alături de arhetip și de mit, simbolul, care desemna inițial un obiect tăiat în două părți cu semnificații aparte 113, se afirmă ca un concept cu o semantică amplă, acest termen dezvăluind interpretări proprii diferitelor
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a nuanța ideile, și pentru a ne apropia mai mult de esența temei dezbătute, ne vom referi la creația artistică 139, distingând-o ca pe o formă particulară de manifestare a religiozității umane, ce dezvăluie coeziunile existente între artă și sacralitate. În fond, o astfel de viziune asupra creației artistice motivează întreg demersul teoretic întreprins în actuala lucrare, găsindu-și corespondențele practice în reprezentările vizuale ale sacrului, în acele manifestări artistico-religioase ce constituie expresiile efective ale cunoașterii catafatice și apofatice ale
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice" (2 Corinteni, 4, 18). Adăugând acestei analize și ideea conform căreia "invizibilul dă relief vizibilului"239, în cele ce urmează vom urmări o serie de legături exemplare instituite între domeniul sacralității și cel al reprezentării vizuale, parcurgând principalele etape ale evoluției istorice ale acestor relații. II.1.2. Reprezentarea vizuală a sacrului Complexa noțiune a reprezentării își găsește echivalențe corespunzătoare atât în zona artei, cât și în domeniul științific, relevându-se
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
în cadrul celor mai importante civilizații ale lumii. *** Deși este dificil de afirmat cu certitudine dacă omul preistoric a fost religios sau nu, imaginea de ansamblu asupra perioadei de început a civilizației umane evidențiază apariția unor prime viziuni cu privire la conceptul de sacralitate 318. Numeroasele artefacte descoperite scot în evidență pulsația încă timidă a primelor încercări de exprimare vizuală 319, învestite cu semnificații cultice 320 și magice, care au fost considerate expresiile artistice ale unor ritualuri sacre 321. Această supoziție este întărită și
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
modul asemănător de abordare de către acestea a noțiunii de sacru, respectiv viziunea lor formatoare asupra reprezentărilor artistice cu caracter religios. Având ca principală asemănare credințele politeiste, arta acestor civilizații constituie un reper important în evoluția definirii conceptelor de artă și sacralitate, pe care studiul nostru le are în vedere. În acest context, arta Orientului antic cuprinde totalitatea manifestărilor creatoare ale acelor popoare care au existat de-a lungul timpului pe teritoriul dintre Tigru și Eufrat, incluzând în această enumerare sumerienii, akkadienii
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
să fie deservite în mod direct religiei. Cât privește reprezentarea vizuală a sacrului în acest context, în care omul era considerat după spusele filosofului grec Protagoras "măsura tuturor lucrurilor", putem face referire la o artă religioasă specifică, ce stârnea sentimentul sacralității prin apelul la perfecțiunea formelor fizice. Prin acestea, arta greacă antică deservea o dublă finalitate, reprezentările de zei având atât un caracter religios ce reflecta idealurile spirituale, cât și unul estetic, ce reflecta idealurile de armonie și frumusețe umană. În
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
cultice, a zeiței înțelepciunii. Dintre cei mai cunoscuți creatori ai Antichității grecești, remarcăm numele sculptorului Fidias, supranumit și făcătorul de zei, ale cărui lucrări au servit multă vreme ca model de înfățișare plastică a divinității, artistul reușind să mute sursa sacralității zeului de la caracteristicile magice ale acestuia, la frumusețea execuției artistice 354. Astfel de lucrări au determinat înlocuirea în timp a acelui curent ce considera că artele făceau parte din sfera meșteșugurilor (techné), valoroasele opere ale Greciei antice având să constituie
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
conotațiile spirituale ale ruinelor de biserici, devenite un motiv predilect al acestei perioade artistice. A doua parte a secolului al XIX-lea a afirmat alte curente artistice, care în succesiunea lor au atins tangențial și problematica raporturilor dintre artă și sacralitate. Atât în creațiile de factură realistă ale lui Millet, Corot sau Courbet, postimpresionistă ale unor artiști precum Gauguin și Van Gogh -, cât și în cele de origine simbolistă 438, după cum reiese din opera pictorilor Puvis de Chavennes sau Gustave Moreau
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
desemnează o zonă a creației mult mai concretă și mai limitată decât în cazurile anterioare, în creștinism, ea având sensul de artă a Bisericii (ortodoxe, catolice etc.), în timp ce arta altor confesiuni (necreștine) nu va fi desemnată în același fel, atributul sacralității fiind din această privință impropriu 471. Literatura de specialitate a încercat, la rândul său, să descopere sensurile și semnificațiile expresiei de artă sacră. Într-un studiu preocupat de analiza acestui subiect, renumitul filosof islamic Seyyed Hossein Nasr făcea referire la
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de a copia în mod mimetic realitatea lumii înconjurătoare, ci modul în care Spiritul Divin acționează sau creează 479. De aceea, nici o artă nu poate să fie numită sacră doar pentru că tratează subiecte ce evocă teme de inspirație religioasă, atributul sacralității putând fi atribuit numai în condițiile unei corespondențe stricte între forma artistică și conținutul ideatic de natură sacră -, pe care îl transmite 480. În deplin acord cu această accepțiune, între forma și spiritul artei sacre trebuie să existe o legătură
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
condițiile unei corespondențe stricte între forma artistică și conținutul ideatic de natură sacră -, pe care îl transmite 480. În deplin acord cu această accepțiune, între forma și spiritul artei sacre trebuie să existe o legătură riguroasă, neputându-se discuta despre sacralitate în cadrul unei arte al cărei conținut formal este de natură profană. Această condiție reflectă o conjuncție fermă între nivelurile ideatice sau spirituale ale operei, și cele materiale sau formale ale acesteia, făcând apel la sensibilitatea și inteligența contemplativă a privitorului
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
reprezintă. Iată cinci dintre semnificațiile pe care autorul amintit le sesizează 489: 1. Arta sacră = arta icoanelor. Conform acestei interpretări de origine creștină, subiectul religios al unei opere de artă nu este suficient pentru înzestrarea ei cu un caracter de sacralitate. Acesta nu poate fi dobândit decât printr-un angajament ferm de credință al artistului 490, arta sa trebuind să fie recunoscută de o anumită instanță bisericească. Din acest punct de vedere, icoana bizantină corespunde întru totul principiilor estetice și religioase
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Cu alte cuvinte, orice artist care pretinde că realizează o creație sacră, înseamnă că o și realizează în realitate. Ușurința aplicării acestei "formule" ne face însă să medităm mai atent asupra corectitudinii ei cel puțin în ceea ce privește raporturile dintre artă și sacralitate. Desigur, nu putem să o eliminăm pur și simplu, sau din principiu, posibilitatea ca ea să fie corectă existând în continuare, asemenea unei prezumții de nevinovăție, cel puțin atât timp cât atitudinea și intențiile artistului față de opera pe care o realizează sunt
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
existând în continuare, asemenea unei prezumții de nevinovăție, cel puțin atât timp cât atitudinea și intențiile artistului față de opera pe care o realizează sunt ireproșabile. De altfel, s-a constatat atât în rândul practicienilor, cât și al teoreticienilor, atribuirea unui caracter de sacralitate chiar și unor opere de artă care nici măcar nu tratează subiecte de ordin religios. În acest sens, Nichifor Crainic justifica conferirea atributului de religiozitate unei opere de artă prin "temperamentul și credința subiectului care o creează"493, precum și prin "puritatea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Hristosul lui Zeffirelli să rateze reprezentarea divinității Logosului întrupat în istorie? Poate fi "jucată" / "interpretată" sfințenia dumnezeirii fără a fi sfânt?"522. În ce ne privește, suntem sceptici asupra faptului că o asemenea reprezentație artistică poate deține un caracter de sacralitate, cel puțin în sensul strict al termenului, însă recunoaștem totodată și calitatea acesteia de reactualizare și concretizare a anumitor fapte, evenimente sau personaje de importanță majoră în cadrul cultului religios, capabile să anime trăirile spirituale ale privitorului. Tendințele descrise nu se
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
că opera de artă sacră nu poate fi prezentată fără explicitarea înțelesurilor sale religioase, a sensului ei spiritual și a datelor ce țin de specificul cultural din care provine 531. Deși încearcă să sugereze sau chiar să recreeze aura de sacralitate a acestor exponate, numeroasele amenajări muzeografice de acest gen nu reușesc în ultimă instanță decât să impună o anumită atmosferă spirituală, care, în realitate, nu mai are aproape nici o legătură cu adevăratul lor caracter de sacralitate. Acesta este argumentul care
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]