433 matches
-
a unei mentalități colective care domină anumite arii spațio-temporale. În atenția prezicătorilor au intrat și animalele. Divinația care avea ca obiect de studiu animalele era considerată de către vechii greci o formă inferioară și chiar vulgară. Cele mai utilizate erau animalele sacrificiale (în special capre, berbeci, miei, porci). Se analiza comportamentul animalului dinaintea sacrificiului, dar și după (de exemplu, partea în care cade animalul sacrificat). La noi, la sate, încă se mai practică prezicerea vremii după felul cum se prezintă splina porcului
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
mijloc ori la sfârșit, așa cum arată splina. Asta-i de când mă știu" (A.S., 68 ani, Suceava). Acest exemplu amintește de vechile haruspicii romane. Cert este că pentru mentalul colectiv animalele dobândesc semnificații deosebite în măsura în care ele se înscriu într-un sistem sacrificial. Astfel, ele își părăsesc condiția obișnuită de animal. Prin consacrare, ele devin și obiect al divinației și pot transmite social ceva. Pe de altă parte, o serie de credințe arată că animalele sunt dotate cu simțuri speciale. Antoaneta Olteanu, în
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
este a „omului în fața morții“, dezvoltată în tablourile următoare, prin conștientizarea situației arhetipale (Iona înghițit de balenă: Trebuie să dormi. - De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?), prin imaginarea morții eroice, în război, prin reflecția asupra morții sacrificiale a lui Isus (Că noi, oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere. Apoi ne vom duce liniștiți la casele noastre, să murim bine, omenește, pe la casele noastre.), prin asumarea propriei condiții de ființă muritoare, în finalul piesei. Item 3
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
puternic reliefată în tablourile următoare, prin conștientizarea situației arhetipale (Iona înghițit de balenă: Trebuie să dormi. - De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții? - Hai, pune capul jos.), prin imaginarea morții eroice, în război, prin reflecția asupra morții sacrificiale a lui Isus (Că noi, oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere. Apoi ne vom duce liniștiți la casele noastre, să murim bine, omenește, pe la casele noastre). Cele două repere ale condiției umane - viața și moartea - se construiesc treptat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
evaluăm după criteriile iudaimsului rabinic din secolul al II-lea d.C. După excluderea grupurilor care mai târziu vor fi definite „sectare”, credința lui Israel va fi deja, cu puține, dar importante variante (de exemplu, existența templului din Ierusalim, a cultului sacrificial celebrat de preoți și leviți) aproape identitcă cu cea din epoca Noului Testament, asemănându-se mult și cu cea sinagogală de astăzi. 1.2. O reconstruire „ideologică” Cred că nu e necesar să-i mai avertizăm pe cititori că este
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
î.C., ceea ce ne face să ne gândim la invazia asiriană care a dus la sfârșitul Regatului de Nord (Israel în sens strict) (cf. Ier 7,12; 26,6, două texte Dtr). Nu cunoaștem detalii nici despre natura cultului, probabil sacrificial, celebrat la Șilo, (în 1Sam 2,12 ș.u. fiii corupți ai bătrânului Eli își însușesc pe nedrept părți din jertfele care se cuveneau credincioșilor, fapt care este considerat un abuz). Textul biblic povestește că mama lui Samuel, aflată în
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
puțin parțiale, a cultului a fost dictată de distanțele dintre Ierusalim și localitățile cele mai îndepărtate de Țara sfântă, în special din „diaspora”. Totuși, serviciul sinagogal ce presupunea citiri din cărțile sacre, rugăciuni și cântece, era substanțial diferit de cel sacrificial de la templu. În prima jumătate a secolului al II-lea î.C., sub domnia lui Antioh IV Epifanul, templul este profanat de sirieni, în timpul unei dure persecuții religioase din anul 167 î.C. (1Mac 1,54 ș.u.; Soggin 1984
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
altfel, în Biblia ebraică, dar mai ales în codul „sacerdotal” al Pentateuhului, sunt descrise multe sacrificii și toate sunt reglementate cu precizie; pe de altă parte, știm din alte izvoare (Mișna, Talmud, comentariile rabinice antice, chiar și Noul Testament) că cultul sacrificial se desfășura în special la templul din Ierusalim, dar nu erau excluse probabil nici celelalte sanctuare, ca de exemplu la Șilo (cf. 6.1.b), unde erau oferite sacrificii animale (1Sam 2,12 ș.u.), și la Betel (1Reg 13
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
nici în Israelul antic greșelile nu puteau fi „achitate” (ca să folosim un alt termen modern) toate printr-un sacrificiu. Ne vom ocupa de această problemă în secțiunile următoare. Odată cu distrugerea templului de Titus în anul 70 d.C. încetează și cultul sacrificial care nu va mai fi niciodată restabilit. a) Unul dintre sacrificiile cele mai importante este „holocaustul”, în ebraică ’ôlăh (de Vaux II, pp. 291 ș.u.). Termenul nostru derivă din latinescul holocaustum, la rândul său provenit din grecescul tardiv holokaútōma
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
oferă, jertfa este de fapt, după cum subliniază pe bună dreptate de Vaux, doar un act plăcut lui Dum-nezeu. Tematica aceasta este dezvoltată diferit în Num 15,22-29 unde este vorba de păcatul comunității sau al individului, dar posibilitățile de ispășire sacrificială sunt limitate la greșelile comise din neatenție, ebraicul péša’; pentru cele intenționale ispășirea sacrificială nu este admisă (Num 15,30-31). II. Un alt „sacrificiu de reparare” este indicat cu termenul ebraic ’ăšăm, care indică, în mod generic, atât „ofensa”, cât
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
act plăcut lui Dum-nezeu. Tematica aceasta este dezvoltată diferit în Num 15,22-29 unde este vorba de păcatul comunității sau al individului, dar posibilitățile de ispășire sacrificială sunt limitate la greșelile comise din neatenție, ebraicul péša’; pentru cele intenționale ispășirea sacrificială nu este admisă (Num 15,30-31). II. Un alt „sacrificiu de reparare” este indicat cu termenul ebraic ’ăšăm, care indică, în mod generic, atât „ofensa”, cât și sacrificiul care o îndreaptă. E limitată la o singură persoană și pune accentul
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
se întrezăresc cu limpezime în întreaga țesătură textuală a Abecedarului lui Pleșoianu. Luminismul lockean se împletește însă cu un patriotism ardent, reperabil de îndată ce autorul menționează sentința "Pentru lege și patrie facem război" (p. 18). Patriotismul belic este hiperbolizat într-unul sacrificial și funebru în propoziția "Pentru neam și mântuirea lui murim mulțumiți" (p. 19). Cuplajul dintre morala creștină și patriotismul sacrificial este dificil de realizat, întrucât preceptul creștin de iubire necondiționată a aproapelui nu pare a fi conciliabil cu principiul etnocentric
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ardent, reperabil de îndată ce autorul menționează sentința "Pentru lege și patrie facem război" (p. 18). Patriotismul belic este hiperbolizat într-unul sacrificial și funebru în propoziția "Pentru neam și mântuirea lui murim mulțumiți" (p. 19). Cuplajul dintre morala creștină și patriotismul sacrificial este dificil de realizat, întrucât preceptul creștin de iubire necondiționată a aproapelui nu pare a fi conciliabil cu principiul etnocentric promovat de patriotism de a iubi cu predilecție doar apropiații naționali. Pleșoianu reușește totuși, fără mari eforturi justificative (nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mito-tematic al sacrificiului românesc întru credința creștină capătă primele contururi încă din istoriografia Școlii Ardelene. După cum vom vedea, acesta va fi amplu și intens elaborat ulterior, devenind un nod central în conștiința istorică a ființei naționale românești sub forma temei sacrificiale a apărării creștinătății și a crucii prin sabie împotriva avansului semilunei propulsată de iataganul otoman. Ca o concluzie provizorie, se poate spune că ideile originii latine și a continuității etnice a românilor au devenit "mitomotoarele" (Smith, 1986, p. 58: mythomoteurs
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
manifestat de către aceștia pe întreaga durată a ființării lor istorice. Odată cu mutarea accentului de pe principiul descendenței romane pe autohtonismul teritorial (i.e., pământul dacic), caracteristicile vechilor locuitori devin din ce în ce mai importante, ele fiind luate ca trădând un spirit al locului. Militarismul, spiritul sacrificial și mai ales lupta pentru neatârnare, manifestate de daci în luptele lor cu romanii, exprimă un genius loci care însuflețește pământul moștenit de români. În acest sens, dacii sunt descriși ca fiind "o nație foarte puternică, iubitoare de resboiu și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
si apretiau tier'a, limb'a si libertatea mai multu decat vieti'a, cà nu e nimic'a mai nobile decatu a muri pentru patria" (Bărnuțiu, 1870, p. 183). Educația patriotică, în concepția lui Bărnuțiu, este imperativ să prăsească spiritul sacrificial în conștiința copiilor, devotamentul lor pentru patrie și venerația lor pioasă pentru pământul natal (Bărnuțiu, 1870, p. 180). Pedagogia românismului presupune necesarmente și educația militară a tineretului: "educatiunea are se cresca in fiacare alumnu seau invetiacelu si unu aperatoriu alu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
bună înțelegere, pămêntul pe care se hrănesce el însușĭ cu familia sa, și pe care este prin urmare dator al spori și al înflori prin munca sa și a'l apăra cu sacrificiul viețeĭ séle" (Melidon, 1874, p. 79). Spiritul sacrificial, devotamentul total pentru patrie, bucuria de a muri pe altarul națiunii, acestea sunt ideile perforante care trebuie să străpungă ființa și conștiința tinerilor patrioți. Studiul istoriei naționale este modalitatea de inițiere a tinerilor în comunitatea de destin a românilor, în numele căreia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-vă cuprinși de frenezia morții! - Învățați să trăiți fiorul care vă poartă spre moarte! - cutremurătoare îndemnuri pedagogice... Delavrancea dă expresie tragică, prin timbrul său oratoric, unui cult patriotic al morții, cu rădăcini reperabile și la Bărnuțiu și Melidon. Această pedagogie sacrificială secretă cu forță un naționalism thanatic, un patriotism funebru. Eros și Thanatos se întâlnesc pentru a da naștere unui naționalism pătimaș, a cărui expresie sublimă este tocmai jerfirea propriei existențe individuale întru ființarea națiunii. Țăranii români, naționalizați ideologic și înregimentați
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și n'aŭ alte drepturĭ de cît acele ce Românii voesc să le dee" (Xenopol, 1890, p. 13). Aceastea este noua formulă a pedagogiei naționale, ale cărei ingrediente principale sunt naționalismul etnic, românismul purificat, ortodoxismul nealterat, venerația pământului strămoșesc, spiritul sacrificial. Pe aceste aliniamente se configurează în literatura școlară și meta-școlară românească un naționalism de tipul Blut und Boden, care are în miezul său ideea de etnicitate înțeleasă drept conjuncția dintre sânge și teritoriu. Spiru Haret, cel care a rectitorit prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
altor némuri și aŭ întrebuințat tăriea lor de suflet pentru a-și tine țéra numaĭ cu sapa, creștinând frățeșce pe toțĭ barbariĭ" (Melidon, 1876, p. 84). Impotența militară este sublimată în virtute spirituală. O oarecare persistență o dobândește și tema sacrificială a martirajului românesc întru credință, care se prezintă într-o dublă ipostază. Într-o primă concretizare, aceasta ia forma martirajului ortodox în fața constantei persecuții catolice direcționată din Europa Occidentală. O temă recurentă vehiculată în manualele de istorie a epocii este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
I-iu, care fac parte deadreptul din istoria universală" (p. 3). Retardul istoric atât de acut prezent în conștiința națională românească nu putea fi minimalizat doar prin elevarea anumitor momente eroice ale trecutului românesc la nivelul istoriei occidentale. Un leitmotiv sacrificial, care să reliefeze victimizarea poporului român înspre binele Europei creștine oferea o explicație mult mai confortantă. Iar istoriografia românească a găsit raționalizarea justificativă: statele române și-au epuizat energiile creative în stăvilirea înaintării Islamului. Astfel, chiar dacă "n-a avut niciun
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
punct de cotitură în istoria luptei sociale: "clasa muncitoare începe să-și îndeplinească misiunea ei istorică de a duce societatea înainte" (Roller, 1952, p. 427). Din acest moment, istoria română se confundă aproape în totalitate cu istoria mișcării muncitorești. Motivul sacrificial din martirologia mișcării muncitorești este explorat prima oară cu ocazia prezentării evenimentelor din 13 decembrie 1918, în care "au căzut peste o sută de morți și mulți răniți" sub focurile forțelor represive cărora guvernul burghezo-moșieresc le-a dat ordin să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
socială a țarii, de a apară cu orice sacrificiu cuceririle revoluționare ale poporului, independența și suveranitatea patriei" (1978, art. 12, lit. d). Cu toate că nu este definit pe criterii etnice, autoritățile statale propagă un naționalism socialist impregnat chiar cu o tematică sacrificială. Contorsiunea identitară de la antinaționalismul din prima fază a comunismului stalinist la asumarea ideii naționale în comunismul ceaușist va fi examinată în secțiunea care urmează, dedicată acestui subiect. 3.5.3. Concepția despre naționalitate Maturizarea sistemului socialist în România a consacrat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționale, "s-au acoperit de glorie la Plevna, Rahova, Smârdan, Vidin", în cadrul "războiului româno-ruso-turc din 1877- 1878" (p. 60). În contrast total, direcția postmodernă inaugurată în tradiția pedagogiei istoriei românești de manualul coordonat de S. Mitu (1999) iluminează nu euforia sacrificială ci tragedia umană a luptei în urma cărora statul român și-a dobândit independența: "românii vor fi foarte mândri de această contribuție militară [la înfrângerea Imperiului Otoman de către Rusia], care a costat mii de victime, deoarece doreau să arate că și-
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este sentimentul apartenenței și nu descendența etnică ori legăturile de sânge și sol. La rândul său, patriotismul este subiectul unor deplasări semantice: adevăratul patriotism nu este exprimat atât de mult de disponibilitatea de a-ți da viața pentru țară (patriotism sacrificial), cât mai ales de a-ți face datoria față de locul de muncă, a contribui la bunăstarea socială, a-i respecta pe ceilalți și a avea, în general, un comportament responsabil din punct de vedere moral (Lăcătuș și Pușcaș, 2008, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]