3,203 matches
-
sfioase își mureau moartea strâns lipite. Moartea sub ochii copiilor, priveghere. Așa se întâmplă și între oameni când Dumnezeu nu îngăduie lumânarea: Le-a venit timpul... ,,Nedrept ești, Dumnezeul plantelor, te risipești până și-n rădăcina de brusture, în spinii salcâmului, în puful păpădiei; Dumnezeul meu din plafar, nu ești bun nici măcar în siropul de tuse. În jurul unei tulpini, doi copii și-au împreunat mâinile mai mult decât o răstignire. Iubirea ispitirea adâncului; la început izvor, apoi fântână, apoi nemărginire: Coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni-i plac portocalele. Mirosul imașului ars sub copitele vacilor, mirosul harbuzului furat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două războaie, foamete, ciumă, holeră, tifos... când a murit tătuța, a plâns. "Despre morți numai de bine." Despre moș Iacov (un fel de taica Goriot) a bârfit tot satul. În urma căruței, prin noroiul până la gleznă, pe sub norii scămoșați de crengile salcâmilor, pe lângă pârâul ce scuipa spumă peste podețe, lângă bădia Ilie, dădea bice cailor să nu se umple groapa cu apă și plângea. "Săracul, a murit de inimă rea", spuneau unii. Alții, mai ironici, râdeau că "i-a pocnit nebuna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aici, numele ăsta nu se prea poartă, dar pe acolo... Povestea că Oltenia e cea mai bogată țară din lume, că vinul roșu e mult mai tare ca la noi și că la fiecare stup de albine cresc vreo zece salcîmi. Chiar așa spunea - „salcîmi“, nu „fraxăni“, nu „acăți“, nu „acățari“, ci „salcîmi“, ca să se simtă că el nu mai e ce a fost și că e mai bine așa cum e acum. — Dar ție, Îl Întreb, nevasta cum Îți spune? — Willi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se prea poartă, dar pe acolo... Povestea că Oltenia e cea mai bogată țară din lume, că vinul roșu e mult mai tare ca la noi și că la fiecare stup de albine cresc vreo zece salcîmi. Chiar așa spunea - „salcîmi“, nu „fraxăni“, nu „acăți“, nu „acățari“, ci „salcîmi“, ca să se simtă că el nu mai e ce a fost și că e mai bine așa cum e acum. — Dar ție, Îl Întreb, nevasta cum Îți spune? — Willi. Domnul Willi Îmi zicea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Oltenia e cea mai bogată țară din lume, că vinul roșu e mult mai tare ca la noi și că la fiecare stup de albine cresc vreo zece salcîmi. Chiar așa spunea - „salcîmi“, nu „fraxăni“, nu „acăți“, nu „acățari“, ci „salcîmi“, ca să se simtă că el nu mai e ce a fost și că e mai bine așa cum e acum. — Dar ție, Îl Întreb, nevasta cum Îți spune? — Willi. Domnul Willi Îmi zicea și ea la Început ca toată lumea, acuma, acasă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pusese o bandă magnetică mare cît un sombrero. Se descolăcea Înainte iar textul cărții odată cu ea nevăzut dar pretutindeni auzit pretutindeni simțit. Asemănător veți proceda și dumneavoastră mi-a spus vocea este tocmai ce ne trebuie: miere limpede floare de salcîm adiere de mai. Mă-nnebunise cu metaforele fremătam. Simțeam că mă soarbe cu privirea aceea a lui interioară că-mi umblă cu ceva de-a lungul corpului mi-l scanează de la glezne spre creștet: SÎnteți Înaltă, domnișoară și foarte frumoasă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
multă liniște, ba ploaia strălucește nu-știu-cum, ba că n-aveau ce căuta ghiocei la vremea fragilor și în iarbă erau și ghiocei, și lăcrămioare, și fragi, ba, uite, pe crengi erau mere coapte, dar și flori... ploaia trezise mirosul de salcâm înflorit, dar și de tei... iar la picioare... zmeura coaptă se răsfăța pe rugii cu frunze verzi și ruginii... Deodată, un fulger mă orbi, tunetul se rostogoli aproape, de parcă se zguduia tot pământul, am închis ochii de frică, am rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
florile mele a întins Maica Domnului scutecele Lui Iisus ! De aceea parfumul meu e așa de prețuit", spuse rozmarinul. Când, într-un târziu, zarva se mai potoli (fiindcă ieșise Luna), în lumina argintie toate florile au văzut pe tufișul de salcâm picături mari de rouă, care lunecau ca niște lacrimi mari, tăcute, pe pământ. Și se făcu tăcere. "Din ramurile mele s-a făcut o cunună suspină sărmanul tufiș. M-au ales pentru spinii mei, nu pentru florile mele. Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spre casă, pe ulița Sărăriei. Dealul Șorogarilor, luminat din plin, parcă Îi șoptea În cadența versului eminescian: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând În fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine”. „Așa ar fi dacă Eminescu nu ar fi fost de atâtea ori la <Hanul din Buciumă. Acolo, În foișorul unde dormea de multe ori pe un braț de fân proaspăt cosit, acolo și-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
din fundul rărunchilor, pe deadul Vasile. Dar deadul Vasile era prea departe ca să-l audă și să-i vină într-ajutor. Îi răspunse numai ecoul, pe mai multe voci, și un stol de ciori se ridică întunecat dintre crăcile unor salcâmi răzleți și încă fără frunze. Apoi Culae iuți pasul și o luă la fugă, în căutarea unui adăpost. Întâmplarea norocoasă îi scoase în cale un bordei dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher la o margine a drumului. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
decât cel pe care veniseră în seara dinainte. Drumul era presărat cu bolovani și plin de gropi și o ținea pe lângă malul apei, tot înainte. O vreme merseră prin locuri deschise, apoi intrară într-un desiș de răchite și de salcâmi. Am ajuns pe tărâmul lui Cremene, grăi căruțașul, făcându-și cruce. Dacă o să vezi dănțuind niște arătări în chip de fete frumoase să te faci că nu le vezi... Ai priceput, nepoate?... Am priceput, dar nu mi-e frică mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
colo din iarba izlazului. Bade Petre, unde te-ai dus?... Bade Petreee!... , strigă el, frecându-se la ochi, cu gândul că poate badea Petre o luase pe drumeagul celălalt și că nu putuse să ajungă prea departe. Dar din dosul salcâmilor și al mărăcinișurilor uscate, care se înșiruiau în dreapta podețului, ducând cine știe unde, nu răzbătea nici un zgomot de roți de căruță și nu se vedea nimic care să arate că badea Petre o apucase într-adevăr pe acolo. Buimăcit, Culae mai zăbovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și cu picioarele goale. În zilele următoare el se apucă din proprie inițiativă să facă diferite treburi prin gospodărie. Se urcă mai întâi pe acoperișul casei, ca să curețe de funingine coșurile cu o prăjină meșterită dintr-o creangă lungă de salcâm, făcu și o scară nouă, tăie cu ferăstrăul niște lemne, repară niște uluci rupte de la gardul din fundul curții și îi propuse lui Stelian să înlocuiască împreună cartonul asfaltat de pe chioșc cu foi de tablă. Mulțumit că, măcar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pușcă!... îl speria Virgil în glumă, amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda și acareturile lui moș Panciu zăceau de mult îngropate sub munți de nămeți. Din gardurile împrejmuitoare nu se mai zărea nimic, doar ici și colo salcâmi subțiri, cu trunchiuri zgrunțuroase și cenușii, crescuți în lungul gardurilor, încă își mai ițeau o parte din ramuri, ca niște brațe înălțate a deznădejde și a jale înspre cerul mereu plin de nori alburii și opaci. Casa era și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai spus taica-popa. Iertate-i fie-i păcatele, că Bun om a fost, a răspuns într-un glas mulțimea îndurerată, în mișcarea ei tăcută pe drumul cel mai lung al oricărui pământean. Undeva, în depărtare, la capătul drumului, străjuit de salcâmi înfloriți, se întrezărea o pădure de cruci. Curriculum vitae M-am născut în România, la data de 18 ianuarie 1938, în familia soților Mihai și Sofia Rei, agricultori de profesie, cu o posesiune de 1,5 ha teren, români de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
nu te atinge, un colț de libertate tristă. Soarele ardea, dar afară nu era cald. Era mai precis relativ friguț. Ploile aduceau gunoaie pe apele de la canal. Acestea veneau în valuri vălurele. Câte o frunză pe ici, pe colo de salcâm sau de tei plutea pe râul respectiv. E primăvară. În tabloul înrămat cu o ramă groasă, lată, arămie, căprioara zveltă, subțirică și drăguțică soarbe apă din pârăul rece de munte, cu apa limpede, netulburată deci, prin care se văd ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
toate se readuc la o infinitate de forme și umbre, peisaje atât de diferite. A le privi. O frumusețe răpitoare, capricioasă, pe care s-o atingi cu mâna. Venind de la mare prin Dobrogea la Buzău: Pâlcuri galbene, nalbă, plopii, sălcioare, salcâmi, parada vegetației pe o parte și pe alta a liniei de cale ferată, în grupuri grupulețe, pâlcuri pâlcuri. Țin minte de când eram mică un crâng departe de șosea, mai aproape de tren cu copăcei splendizi și apă limpede, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-și petreacă zilele de concediu pe litoralul bulgăresc, fiindcă ies mai ieftin, iar drumul nu este atât de costisitor și nici obositor, fiind aproape. —De-atâta mare, de-atâtea hoteluri, restaurante, m-a prins foamea. Hai, să mâncăm. Mergem sub salcâm, la umbră, că soarele arde tare, i-a invitat Matei. S-au așezat, au întins pe iarbă fața de masă, bucatele și au început să mănânce cu o poftă nebună, sporită de aer, de apă, de soare, de discuții și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a invitat Matei. S-au așezat, au întins pe iarbă fața de masă, bucatele și au început să mănânce cu o poftă nebună, sporită de aer, de apă, de soare, de discuții și în special, de iubire. De câte ori văd un salcâm ca acesta îmi amintesc de salcâmul lui M. Preda, începe să povestească Cecilia. „Salcâmul” este un din schițele prozatorului pe care a publicat-o în ziarul „Timpul” și care l-a determinat în cele din urmă să scrie romanul „Moromeții
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
au întins pe iarbă fața de masă, bucatele și au început să mănânce cu o poftă nebună, sporită de aer, de apă, de soare, de discuții și în special, de iubire. De câte ori văd un salcâm ca acesta îmi amintesc de salcâmul lui M. Preda, începe să povestească Cecilia. „Salcâmul” este un din schițele prozatorului pe care a publicat-o în ziarul „Timpul” și care l-a determinat în cele din urmă să scrie romanul „Moromeții”. Era după cel de al doilea
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
și au început să mănânce cu o poftă nebună, sporită de aer, de apă, de soare, de discuții și în special, de iubire. De câte ori văd un salcâm ca acesta îmi amintesc de salcâmul lui M. Preda, începe să povestească Cecilia. „Salcâmul” este un din schițele prozatorului pe care a publicat-o în ziarul „Timpul” și care l-a determinat în cele din urmă să scrie romanul „Moromeții”. Era după cel de al doilea război mondial. Cu toate că își petrecuse doi ani în
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
avea documentarea necesară. Nu se putea mulțumi doar cu efectele războiului sau cu mărturii despre uciderea milioanelor de vieți în lagărele morții. Îl frământa gândul scrierii unui roman, dar nu știa despre ce să scrie. Și-a adus aminte de „Salcâmul”, schița cea mai inspirată, după părerea autorului, și se întrebă de ce n-a inclus-o în volumul „Întâlnirea din pământuri”, pentru ca tot el să motiveze că acea schiță era un secret al lui care nu trebuia dezvăluit. „Salcâmul acela trebuia
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
aminte de „Salcâmul”, schița cea mai inspirată, după părerea autorului, și se întrebă de ce n-a inclus-o în volumul „Întâlnirea din pământuri”, pentru ca tot el să motiveze că acea schiță era un secret al lui care nu trebuia dezvăluit. „Salcâmul acela trebuia ferit, era ceva 77 de preț, intim care putea fi ucis într-o carte de nuvele. Acest salcâm doborât era singura întâmplare din ceea ce scrisesem la douăzeci de ani, care avea legătură adâncă, neștearsă cu familia mea”, era
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]