641 matches
-
care nu făcea nici o mențiune referitoare la Sichem și Garizim. Samaritenii cred că evreii s-au separat de trunchiul central al iudaismului pe vremea preotului Eli, în secolul al XI-lea î.Hr.1. Prin urmare, cele mai insultate persoane de către samariteni erau preotul Eli, inițiatorul schismei de la Șilo, regele Solomon care a ridicat templul din Ierusalim și scribul Ezdra care a falsificat textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
urmare, cele mai insultate persoane de către samariteni erau preotul Eli, inițiatorul schismei de la Șilo, regele Solomon care a ridicat templul din Ierusalim și scribul Ezdra care a falsificat textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim (Cronicile Samaritene), a căror valoare istorică este destul de problematică 2. Tradiția rabinică iudaică oferă o cu totul altă versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim (Cronicile Samaritene), a căror valoare istorică este destul de problematică 2. Tradiția rabinică iudaică oferă o cu totul altă versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o din Siria în teritoriul regatului Israel în anul 722, după distrugerea Samariei. Socotindu-i originari din orașul Cutha (Mesopotamia), rabinii i-au numit pe samariteni kutim. Rabinii și-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o din Siria în teritoriul regatului Israel în anul 722, după distrugerea Samariei. Socotindu-i originari din orașul Cutha (Mesopotamia), rabinii i-au numit pe samariteni kutim. Rabinii și-au fundamentat această explicație pe textul de la 4Rg. 17,24-41, care face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe samariteni kutim. Rabinii și-au fundamentat această explicație pe textul de la 4Rg. 17,24-41, care face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și evreilor, cei mai mulți cercetători datează originea comunității într-o perioadă mult mai târzie; potrivit unora, samaritenii sunt locuitorii Samariei (regatul de nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea în principal 1Ezd. 4
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și evreilor, cei mai mulți cercetători datează originea comunității într-o perioadă mult mai târzie; potrivit unora, samaritenii sunt locuitorii Samariei (regatul de nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea în principal 1Ezd. 4,1-5). Flavius Iosephus socotește că la baza schismei samaritene se află o dispută între evrei. Câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea în principal 1Ezd. 4,1-5). Flavius Iosephus socotește că la baza schismei samaritene se află o dispută între evrei. Câțiva preoți din Ierusalim au devenit samariteni și și-au stabilit templul pe muntele Garizim, rivalizând cu templul din Ierusalim. Această „dezertare” a preoților evrei a avut loc atunci când căpeteniile iudaice din Ierusalim nu au fost de acord cu căsătoria dintre Manase, fratele lui Yadua, marele preot
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Mare, care i-a acordat lui Sanbalat privilegiul de a construi un templu pe Muntele Garizim. Mărturia istoricului evreu prezintă totuși dificultăți serioase; este destul de greu de susținut că acest Sanbalat era contemporan cu Alexandru cel Mare, din moment ce singurul personaj samaritean cunoscut cu acest nume era contemporan cu Neemia (sec. al V-lea î.Hr.). Pe de altă parte, istorisirea legată de interzicerea căsătoriei între membrii dinastiilor conducătoare din Ierusalim și Samaria prezintă multe asemănări cu o altă istorisire din cartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
susține că a avut loc în perioada persană, cealaltă, în anii care au urmat venirii lui Alexandru cel Mare în Palestina. Mai există și o a treia teorie, potrivit căreia schisma a avut loc în perioada persană, însă ridicarea templului samaritean, adevărata expresie a schismei, a avut loc în perioada elenistică. Dezbinarea dintre samariteni și evrei este explicată adeseori în termenii îndelungatei istorii de animozități între regatul nordic al Israelului și cel sudic, al Iudeii, care a rezultat după dezbinarea regatului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
urmat venirii lui Alexandru cel Mare în Palestina. Mai există și o a treia teorie, potrivit căreia schisma a avut loc în perioada persană, însă ridicarea templului samaritean, adevărata expresie a schismei, a avut loc în perioada elenistică. Dezbinarea dintre samariteni și evrei este explicată adeseori în termenii îndelungatei istorii de animozități între regatul nordic al Israelului și cel sudic, al Iudeii, care a rezultat după dezbinarea regatului davidic. În egală măsură, nu poate fi negat nici faptul că, uneori, această
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
deschisă dacă aceste diferențe oferă o explicație suficientă pentru dezbinarea religioasă dintre cele două grupări; o asemenea explicație pleacă de la premisa că adevărata origine a controversei iudeo-samaritene o constituie dezbinarea dintre triburile nordice și cele sudice (diviziunea regatului davidic), în timp ce samaritenii nu considerau atât de important acest eveniment. Tradiția samariteană socotește mai degrabă ca origini ale dezbinării: ridicarea unui templu la Șilo, în timpul lui Eli; preoția lui Itamar care se separă de preoția lui Eleazar; linia preoțească sadochită instalată în Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
vor sta înaintea feței Mele”. Cel mai probabil, reconstruirea templului din Ierusalim și restabilirea conducerii preoției sadochite în Ierusalim au contribuit la separarea finală a samaritanismului de iudaism. Pe baza dovezilor arheologice și literare, Reicke a ajuns la concluzia că samaritenii și-au construit propriul templu pe Muntele Garizim în timpul stăpânirii persane în Palestina, cel mai probabil în jurul anului 380 î.Hr. Construirea propriului templu a marcat o ruptură decisivă cu iudaismul 2. Rămâne de văzut de ce erau evreii atât de intoleranți
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
construit propriul templu pe Muntele Garizim în timpul stăpânirii persane în Palestina, cel mai probabil în jurul anului 380 î.Hr. Construirea propriului templu a marcat o ruptură decisivă cu iudaismul 2. Rămâne de văzut de ce erau evreii atât de intoleranți față de templul samaritean, din moment ce, după câte știm, în diaspora iudaică existau temple la Elefantine și Leontopolis în Egipt și posibil chiar la Iraq-el-Emir în regiunea transiordaniană, iar iudaismul ierusalimitean nu a respins acele comunități din cauza templelor lor. Problema este că evreii din diaspora
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
iudaismul ierusalimitean nu a respins acele comunități din cauza templelor lor. Problema este că evreii din diaspora, deși aveau propriile lor temple, mergeau din când în când la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor și, mai presus de toate, recunoșteau legitimitatea preoției sadochite. Samaritenii respingeau atât templul, cât și familia marilor preoți. Ruptura dintre cele două comunități religioase nu avea astfel nimic de-a face cu textele lor sau cu ceea ce era acceptat drept canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră cu strictețe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
legitimitatea preoției sadochite. Samaritenii respingeau atât templul, cât și familia marilor preoți. Ruptura dintre cele două comunități religioase nu avea astfel nimic de-a face cu textele lor sau cu ceea ce era acceptat drept canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră cu strictețe legea mozaică. Disputa principală se purta în jurul legitimității preoției și a locului templului. Pentru a înțelege și a evalua corect textele samaritene este foarte important să știm ce părere aveau samaritenii despre ei înșiși, deoarece concepțiile altor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră cu strictețe legea mozaică. Disputa principală se purta în jurul legitimității preoției și a locului templului. Pentru a înțelege și a evalua corect textele samaritene este foarte important să știm ce părere aveau samaritenii despre ei înșiși, deoarece concepțiile altor grupuri despre ei nu ne ajută prea mult să înțelegem convingerile lor religioase tipice, care își găsesc expresie în textele sacre. Sursele noastre principale de informații referitoare la samaritanism rămân, în ciuda numeroaselor studii folositoare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Renașterii. Multe dintre acestea vorbesc despre tradiții care merg până în era precreștină, în perioada în care Vechiul Testament trecea prin etapele finale ale dezvoltării sale. Punctul principal al diferenței dintre samaritanism și iudaism îl constituie autenticitatea marelui arhiereu; deși, în concepția samaritenilor și a evreilor, genealogia marilor arhierei diferă, ambele susțin că marele lor arhiereu ar fi moștenitorul legitim al preoției lui Aaron. În Cronica Samariteană II se spune că Eli, certându-se cu marele preot Uzzi, a părăsit Sichemul și a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul lui David și Solomon. Potrivit 2Rg. 8,17
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Solomon. Potrivit 2Rg. 8,17, Sadoc descinde din Ahitub, care, la rândul său, descindea din casa lui Eli. Oricum, potrivit 1Par. 24,3, 2Par. 5,29-34, Sadoc era un urmaș al lui Eleazar, fiul lui Aaron; în ciuda acestor referințe scripturistice, samaritenii se bazează pe 3Rg. 8,17, potrivit căruia preoția sadochită deriva dintr-o genealogie nelegitimă. Dacă această preoție era nelegitimă, cu atât mai puțin legitim era locul templului în Ierusalim. Samaritenii spun că Moise le-a poruncit israeliților să ridice
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lui Eleazar, fiul lui Aaron; în ciuda acestor referințe scripturistice, samaritenii se bazează pe 3Rg. 8,17, potrivit căruia preoția sadochită deriva dintr-o genealogie nelegitimă. Dacă această preoție era nelegitimă, cu atât mai puțin legitim era locul templului în Ierusalim. Samaritenii spun că Moise le-a poruncit israeliților să ridice un templu pe Muntele Garizim, în vecinătatea Sichemului, însă Solomon, sfătuit de preoții nelegitimi, a nesocotit porunca lui Moise și a ridicat un templu pe Muntele Sion, în Ierusalim. Recentele descoperiri
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Muntele Garizim, în vecinătatea Sichemului, însă Solomon, sfătuit de preoții nelegitimi, a nesocotit porunca lui Moise și a ridicat un templu pe Muntele Sion, în Ierusalim. Recentele descoperiri arheologice din Țara Sfântă permit o imagine mult mai complexă a istoriei samaritenilor decât cea cunoscută până foarte de curând. Prima și cea mai importantă descoperire în vederea reconstruirii acestei istorii se referă la textul Pentateuhului samaritean. Una dintre cele mai mari surprize aduse de Manuscrisele de la Marea Moartă a constituit-o descoperirea faptului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Sion, în Ierusalim. Recentele descoperiri arheologice din Țara Sfântă permit o imagine mult mai complexă a istoriei samaritenilor decât cea cunoscută până foarte de curând. Prima și cea mai importantă descoperire în vederea reconstruirii acestei istorii se referă la textul Pentateuhului samaritean. Una dintre cele mai mari surprize aduse de Manuscrisele de la Marea Moartă a constituit-o descoperirea faptului că textul câtorva manuscrise de la Qumran este foarte asemănător cu cel al Pentateuhului samaritean. Pe de altă parte, Pentateuhul samaritean prezintă similitudini clare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în vederea reconstruirii acestei istorii se referă la textul Pentateuhului samaritean. Una dintre cele mai mari surprize aduse de Manuscrisele de la Marea Moartă a constituit-o descoperirea faptului că textul câtorva manuscrise de la Qumran este foarte asemănător cu cel al Pentateuhului samaritean. Pe de altă parte, Pentateuhul samaritean prezintă similitudini clare și cu textul masoretic ebraic. S-ar părea că autorul textului samaritean a folosit un text ce aparținea tradiției protomasoretice. O astfel de potrivire a textului samaritean și a textului ebraic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la textul Pentateuhului samaritean. Una dintre cele mai mari surprize aduse de Manuscrisele de la Marea Moartă a constituit-o descoperirea faptului că textul câtorva manuscrise de la Qumran este foarte asemănător cu cel al Pentateuhului samaritean. Pe de altă parte, Pentateuhul samaritean prezintă similitudini clare și cu textul masoretic ebraic. S-ar părea că autorul textului samaritean a folosit un text ce aparținea tradiției protomasoretice. O astfel de potrivire a textului samaritean și a textului ebraic protomasoretic nu se putea face după
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Moartă a constituit-o descoperirea faptului că textul câtorva manuscrise de la Qumran este foarte asemănător cu cel al Pentateuhului samaritean. Pe de altă parte, Pentateuhul samaritean prezintă similitudini clare și cu textul masoretic ebraic. S-ar părea că autorul textului samaritean a folosit un text ce aparținea tradiției protomasoretice. O astfel de potrivire a textului samaritean și a textului ebraic protomasoretic nu se putea face după schisma dintre samariteni și evrei, când contactele dintre ei au încetat. În același timp, textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]