641 matches
-
arheologice recente efectuate pe Muntele Garizim de către Itzhak Magen au adus la lumină sute de inscripții fragmentare datând din secolul al II-lea î.Hr.5, a căror scriere este fie canaaneană, fie pătrată. Existența unei scrieri „iudaice” într-un loc samaritean a constituit o surpriză pentru toată lumea 1. Este de la sine înțeles că prezența unei asemenea scrieri, într-un asemenea loc, demonstrează că alfabetul pătrat nu era folosit numai de către evrei. Contrar evreilor, care au adoptat în cele din urmă alfabetul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
constituit o surpriză pentru toată lumea 1. Este de la sine înțeles că prezența unei asemenea scrieri, într-un asemenea loc, demonstrează că alfabetul pătrat nu era folosit numai de către evrei. Contrar evreilor, care au adoptat în cele din urmă alfabetul pătrat, samaritenii au optat pentru ceea ce numesc în prezent „vechiul alfabet ebraic”, preferință care își află rădăcina în dorința samaritenilor de a se separa în mod cât mai vizibil de comunitatea iudaică. „Așadar, putem spune cu certitudine că folosirea alfabetului canaanean este
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
loc, demonstrează că alfabetul pătrat nu era folosit numai de către evrei. Contrar evreilor, care au adoptat în cele din urmă alfabetul pătrat, samaritenii au optat pentru ceea ce numesc în prezent „vechiul alfabet ebraic”, preferință care își află rădăcina în dorința samaritenilor de a se separa în mod cât mai vizibil de comunitatea iudaică. „Așadar, putem spune cu certitudine că folosirea alfabetului canaanean este mai curând o alegere ulterioară decât un semn al vechimii.”2 În plus, potrivit spuselor lui Tov, datele
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
că folosirea alfabetului canaanean este mai curând o alegere ulterioară decât un semn al vechimii.”2 În plus, potrivit spuselor lui Tov, datele istorice referitoare la originea comunității samaritene nu se referă la o perioadă foarte îndepărtată, nesusținând așadar pretenția samaritenilor legată de vechimea textelor lor. Colofonul manuscrisului Abișa al Pentateuhului samaritean atribuie scrierea acestui manuscris lui Abișa, fiul lui Fineas, preotul care a trăit în timpul lui Iosua, însă cercetătorii sunt de părere că acest manuscris a fost scris în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
un semn al vechimii.”2 În plus, potrivit spuselor lui Tov, datele istorice referitoare la originea comunității samaritene nu se referă la o perioadă foarte îndepărtată, nesusținând așadar pretenția samaritenilor legată de vechimea textelor lor. Colofonul manuscrisului Abișa al Pentateuhului samaritean atribuie scrierea acestui manuscris lui Abișa, fiul lui Fineas, preotul care a trăit în timpul lui Iosua, însă cercetătorii sunt de părere că acest manuscris a fost scris în secolele al XII-lea sau al XIII-lea. Potrivit tradiției samaritene, comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
acest manuscris a fost scris în secolele al XII-lea sau al XIII-lea. Potrivit tradiției samaritene, comunitatea lor își are originile la începutul poporului israelit, în concepția lor ei fiind păstrătorii adevăratei tradiții iudaice. 7.1. Samariteniitc "7.1. Samaritenii" Din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, problema originii samaritenilor a fost tratată diferit de către ei înșiși, de către evrei (oponenții lor) și de către istoricul Flavius Iosephus. În general, ori de câte ori se vorbește despre samariteni se au în vedere două
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
XIII-lea. Potrivit tradiției samaritene, comunitatea lor își are originile la începutul poporului israelit, în concepția lor ei fiind păstrătorii adevăratei tradiții iudaice. 7.1. Samariteniitc "7.1. Samaritenii" Din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, problema originii samaritenilor a fost tratată diferit de către ei înșiși, de către evrei (oponenții lor) și de către istoricul Flavius Iosephus. În general, ori de câte ori se vorbește despre samariteni se au în vedere două entități sociale: prima, și poate cea mai întâlnită în studiile biblice, alcătuită
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
7.1. Samariteniitc "7.1. Samaritenii" Din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, problema originii samaritenilor a fost tratată diferit de către ei înșiși, de către evrei (oponenții lor) și de către istoricul Flavius Iosephus. În general, ori de câte ori se vorbește despre samariteni se au în vedere două entități sociale: prima, și poate cea mai întâlnită în studiile biblice, alcătuită din locuitorii vechiului oraș Samaria, întemeiat în secolul al IX-lea de către regele Omri al Israelului; a doua grupare este comunitatea religioasă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și poate cea mai întâlnită în studiile biblice, alcătuită din locuitorii vechiului oraș Samaria, întemeiat în secolul al IX-lea de către regele Omri al Israelului; a doua grupare este comunitatea religioasă cu centrul la Sichem, în partea nordică a Israelului. Samaritenii își datează originile în timpul triburilor lui Iosif, Efraim și Manase, considerându-se în același timp urmașii preoților leviți. Din momentul intrării israeliților în Canaan, această dinastie preoțească a trăit permanent în Sichem, capitala regatului Israel, situată la poalele muntelui Garizim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Iosif, Efraim și Manase, considerându-se în același timp urmașii preoților leviți. Din momentul intrării israeliților în Canaan, această dinastie preoțească a trăit permanent în Sichem, capitala regatului Israel, situată la poalele muntelui Garizim, pe care a fost construit templul samaritenilor. Ei se considerau „adevăratul Israel”, singurii urmași ai poporului Israel care a păstrat cu credincioșie Tora lui Moise, adică legea stabilită de către Iosua la Sichem (Ios. 24). Samaritenii îi socoteau pe evrei eretici și schismatici. Datându-și singuri originile înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Israel, situată la poalele muntelui Garizim, pe care a fost construit templul samaritenilor. Ei se considerau „adevăratul Israel”, singurii urmași ai poporului Israel care a păstrat cu credincioșie Tora lui Moise, adică legea stabilită de către Iosua la Sichem (Ios. 24). Samaritenii îi socoteau pe evrei eretici și schismatici. Datându-și singuri originile înainte de perioada judecătorilor, samaritenii susțineau că schisma iudaică a avut loc înainte de secolul al XI-lea, când preotul Eli a ridicat templul din Șilo ce rivaliza cu templul din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
considerau „adevăratul Israel”, singurii urmași ai poporului Israel care a păstrat cu credincioșie Tora lui Moise, adică legea stabilită de către Iosua la Sichem (Ios. 24). Samaritenii îi socoteau pe evrei eretici și schismatici. Datându-și singuri originile înainte de perioada judecătorilor, samaritenii susțineau că schisma iudaică a avut loc înainte de secolul al XI-lea, când preotul Eli a ridicat templul din Șilo ce rivaliza cu templul din Sichem; această lucrare schismatică a fost urmată de altele, nu mai puțin importante: ridicarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ce rivaliza cu templul din Sichem; această lucrare schismatică a fost urmată de altele, nu mai puțin importante: ridicarea unui templu la Ierusalim și introducerea unei noi versiuni a Torei, care nu făcea nici o mențiune referitoare la Sichem și Garizim. Samaritenii cred că evreii s-au separat de trunchiul central al iudaismului pe vremea preotului Eli, în secolul al XI-lea î.Hr.1. Prin urmare, cele mai insultate persoane de către samariteni erau preotul Eli, inițiatorul schismei de la Șilo, regele Solomon care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care nu făcea nici o mențiune referitoare la Sichem și Garizim. Samaritenii cred că evreii s-au separat de trunchiul central al iudaismului pe vremea preotului Eli, în secolul al XI-lea î.Hr.1. Prin urmare, cele mai insultate persoane de către samariteni erau preotul Eli, inițiatorul schismei de la Șilo, regele Solomon care a ridicat templul din Ierusalim și scribul Ezdra care a falsificat textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
urmare, cele mai insultate persoane de către samariteni erau preotul Eli, inițiatorul schismei de la Șilo, regele Solomon care a ridicat templul din Ierusalim și scribul Ezdra care a falsificat textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim (Cronicile Samaritene), a căror valoare istorică este destul de problematică 2. Tradiția rabinică iudaică oferă o cu totul altă versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim (Cronicile Samaritene), a căror valoare istorică este destul de problematică 2. Tradiția rabinică iudaică oferă o cu totul altă versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o din Siria în teritoriul regatului Israel în anul 722, după distrugerea Samariei. Socotindu-i originari din orașul Cutha (Mesopotamia), rabinii i-au numit pe samariteni kutim. Rabinii și-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o din Siria în teritoriul regatului Israel în anul 722, după distrugerea Samariei. Socotindu-i originari din orașul Cutha (Mesopotamia), rabinii i-au numit pe samariteni kutim. Rabinii și-au fundamentat această explicație pe textul de la 4Rg. 17,24-41, care face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe samariteni kutim. Rabinii și-au fundamentat această explicație pe textul de la 4Rg. 17,24-41, care face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și evreilor, cei mai mulți cercetători datează originea comunității într-o perioadă mult mai târzie; potrivit unora, samaritenii sunt locuitorii Samariei (regatul de nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea în principal 1Ezd. 4
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și evreilor, cei mai mulți cercetători datează originea comunității într-o perioadă mult mai târzie; potrivit unora, samaritenii sunt locuitorii Samariei (regatul de nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea în principal 1Ezd. 4,1-5). Flavius Iosephus socotește că la baza schismei samaritene se află o dispută între evrei. Câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea în principal 1Ezd. 4,1-5). Flavius Iosephus socotește că la baza schismei samaritene se află o dispută între evrei. Câțiva preoți din Ierusalim au devenit samariteni și și-au stabilit templul pe muntele Garizim, rivalizând cu templul din Ierusalim. Această „dezertare” a preoților evrei a avut loc atunci când căpeteniile iudaice din Ierusalim nu au fost de acord cu căsătoria dintre Manase, fratele lui Yadua, marele preot
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Mare, care i-a acordat lui Sanbalat privilegiul de a construi un templu pe Muntele Garizim. Mărturia istoricului evreu prezintă totuși dificultăți serioase; este destul de greu de susținut că acest Sanbalat era contemporan cu Alexandru cel Mare, din moment ce singurul personaj samaritean cunoscut cu acest nume era contemporan cu Neemia (sec. al V-lea î.Hr.). Pe de altă parte, istorisirea legată de interzicerea căsătoriei între membrii dinastiilor conducătoare din Ierusalim și Samaria prezintă multe asemănări cu o altă istorisire din cartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
susține că a avut loc în perioada persană, cealaltă, în anii care au urmat venirii lui Alexandru cel Mare în Palestina. Mai există și o a treia teorie, potrivit căreia schisma a avut loc în perioada persană, însă ridicarea templului samaritean, adevărata expresie a schismei, a avut loc în perioada elenistică. Dezbinarea dintre samariteni și evrei este explicată adeseori în termenii îndelungatei istorii de animozități între regatul nordic al Israelului și cel sudic, al Iudeii, care a rezultat după dezbinarea regatului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
urmat venirii lui Alexandru cel Mare în Palestina. Mai există și o a treia teorie, potrivit căreia schisma a avut loc în perioada persană, însă ridicarea templului samaritean, adevărata expresie a schismei, a avut loc în perioada elenistică. Dezbinarea dintre samariteni și evrei este explicată adeseori în termenii îndelungatei istorii de animozități între regatul nordic al Israelului și cel sudic, al Iudeii, care a rezultat după dezbinarea regatului davidic. În egală măsură, nu poate fi negat nici faptul că, uneori, această
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
deschisă dacă aceste diferențe oferă o explicație suficientă pentru dezbinarea religioasă dintre cele două grupări; o asemenea explicație pleacă de la premisa că adevărata origine a controversei iudeo-samaritene o constituie dezbinarea dintre triburile nordice și cele sudice (diviziunea regatului davidic), în timp ce samaritenii nu considerau atât de important acest eveniment. Tradiția samariteană socotește mai degrabă ca origini ale dezbinării: ridicarea unui templu la Șilo, în timpul lui Eli; preoția lui Itamar care se separă de preoția lui Eleazar; linia preoțească sadochită instalată în Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
vor sta înaintea feței Mele”. Cel mai probabil, reconstruirea templului din Ierusalim și restabilirea conducerii preoției sadochite în Ierusalim au contribuit la separarea finală a samaritanismului de iudaism. Pe baza dovezilor arheologice și literare, Reicke a ajuns la concluzia că samaritenii și-au construit propriul templu pe Muntele Garizim în timpul stăpânirii persane în Palestina, cel mai probabil în jurul anului 380 î.Hr. Construirea propriului templu a marcat o ruptură decisivă cu iudaismul 2. Rămâne de văzut de ce erau evreii atât de intoleranți
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]