583 matches
-
doilea țârâit: — Da? — Sunt Danny Upshaw, doctore. Layman râse. — Mai degrabă Danny Parvenitul. Tocmai am autopsiat cadavrul pe care ai încercat să-l uzurpi. Danny respiră adânc, întorcându-și privirile de la Coleman Healy și giruetele pe care le făcea cu saxofonul. — Da? Și? — Și mai întâi o întrebare: Ai introdus un depresor de limbă în gura mortului? — Da. — Domnule detectiv, să nu mai introduci niciodată elemente străine în cavități intime înainte de a examina sistematic exteriorul. Cadavrul prezenta pe tot spatele tăieturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
făcut-o avea grupa de sânge 0-I, cu Rh pozitiv, cea mai comună grupă sanguină la rasa albă. Danny deschis ușa cabinei telefonice. Se auzeau frânturi de bebop și văzu că Healy Coleman se lăsase într-un genunchi, cu saxofonul ridicat spre tavan. — Și mușcăturile de pe bust? Layman spuse: — Nu cred că sunt de om. Rănile erau prea franjurate ca să putem face un mulaj. Mi-e imposibil să desprind niște urme de dinți viabile. Iar asistentul medicului care s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Hollywoodul, omule! Știu o grămadă de cărunți beliți! — Numele lor. Plus numele ălora pe care-i servești la cluburile din South Central. — Mai bine mă împuști înainte, belitule! Frânturile de jazz reveneau, ilustrând frânturi de imagini: Coleman Healy sugându-și saxofonul, tânărul fumător de marijuana pe cale să-l implore. Danny zise: — Îți mai spun o dată. Vreau numele unui alb înalt, între două vârste, cu păr cărunt. — Și eu ț-am spus... Danny auzi pași pe scări, scrâșnete și zgomotul inconfundabil al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
aici, la adăpost și în întuneric. Închise ochii și ascultă muzica, timp în care mâna lui Claire, pusă peste mâna lui, bătu în continuare ritmul. Ritmul lansat de formație era unul complex: tobele lansau ritmul melodiei, care era preluată de saxofon, iar saxofonul se lansa într-un șir de variațiuni, revenind mereu la acorduri tot mai simple, apoi la tema de bază, în timp ce contrabasul și trompeta se avântau în triluri din ce în ce mai complicate. Trecerile muzicale aveau un efect hipnotic asupra ascultătorilor. Jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
adăpost și în întuneric. Închise ochii și ascultă muzica, timp în care mâna lui Claire, pusă peste mâna lui, bătu în continuare ritmul. Ritmul lansat de formație era unul complex: tobele lansau ritmul melodiei, care era preluată de saxofon, iar saxofonul se lansa într-un șir de variațiuni, revenind mereu la acorduri tot mai simple, apoi la tema de bază, în timp ce contrabasul și trompeta se avântau în triluri din ce în ce mai complicate. Trecerile muzicale aveau un efect hipnotic asupra ascultătorilor. Jumătate din sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de est. Vorbi cu oamenii de ordine. Vorbi cu paznicii parcărilor. Împărți toți banii pe care nu-i îndesase în gura lui Terry Lux. Trei dintre negrotei îi răspunseră cu „Ha?” Doi dintre ei nu-l mai văzuseră pe Coleman, saxofonul alto, de vreo două săptămâni. Un clovn într-o tunică purpurie, de amiral, auzise că Healy cânta într-un club privat din Watts, unde albilor li se permitea să cânte dacă erau băieți salon și nu puneau laba pe decolteurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Negrii încetară să cânte, iar Coleman se lansă într-un număr solo: scâncete, gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi, trecând într-o tonalitate joasă, șuba-duba, șuba-duba, se stinse în întuneric și apoi pieri cu totul. Se aprinseră niște lumini veritabile, iar publicul năvăli spre scenă, aplaudând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
năvăli spre scenă, aplaudând. Buzz se zbătu în vâltoarea de trupuri, cu Mal lângă el, ridicat pe vârfuri, ca să vadă mai bine. Toți ceilalți din jur erau negri. Buzz clipi și îl văzu pe Coleman ieșind pe ușa din dreapta, cu saxofonul ținut deasupra capului. Mal se uită la Buzz. Buzz îi întoarse privirea. Ca să ajungă acolo, împinseră și loviră cu coatele și cu genunchii, alegându-se și ei cu coate, îmbrânceli și băuturi aruncate în față. Buzz ajunse la ușă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ca să se conformeze preceptelor numerologice ale surorii Aimee. Coleman a renunțat să urmeze cursurile liceului din Belmont atunci când nu l-au mai lăsat să cânte în orchestra școlii. Când dirijorul i-a spus că înfloriturile pe care le scotea la saxofon, deși dovedeau că are plămâni puternici, nu erau decât niște zgomote ce indicau lipsa de talent, a fost distrus. Coleman a încercat să se înroleze în armată la două luni după Pearl Harbor. A căzut la examenul fizic din cauza unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
înroleze în armată la două luni după Pearl Harbor. A căzut la examenul fizic din cauza unor probleme cu genunchii și a unui colon spastic. A distribuit invitații pentru Templul Angelus, a strâns destul de mulți bani ca să-și cumpere un nou saxofon alto și și-a petrecut ore întregi exersând game și improvizații care îi sunau bine doar lui. Delores nu-l lăsa să repete acasă, așa că s-a dus cu instrumentul pe colinele din Griffith Park, cântându-le veverițelor, coioților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pe lucrătorii mai experimentați cum confecționau proteze cu dinți, combinând plastic și o pastă specială, pentru a le permite colților să muște veșnic. A furat un set de dinți de linx și s-a jucat cu ei în timp ce exersa cu saxofonul pe dealuri. Pretindea că e un linx și că lui Delores, surorilor și fraților lui vitregi le era teamă de el. Cei de la Joredco l-au pus pe liber atunci când șeful lui a găsit o familie de imigranți fără acte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lanternă, le-a vizitat pe wolverine și s-a îndrăgostit de ele. Erau rele. Erau vicioase. Nu înghițeau nimic de la nimeni. Încercau să roadă sârma împletită din gard, ca s-ajungă la el. Mârâiturile lor semănau cu notele înalte ale saxofonului. Coleman a plecat. N-a furat nimic din casă, pentru că voia să o viziteze de mai multe ori. Citi literatură de specialitate despre wolverine și se minună de bestialitatea lor. Instală capcane de șobolani în Griffith Park și aduse mortăciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Coleman a trimis mai multe scrisori anonime la LAPD. A descris monstrul, pe care ajunsese să-l numească „bărbatul cu voce de scoțian”, și a relatat detaliat ce se întâmplase cu adevărat. Au trecut luni de zile. Coleman cânta la saxofon, fiindcă se temea să mai comită spargeri sau să-și viziteze wolverinele lui iubite. Lucra ca zilier și îi dădea lui Dolores aproape toți banii, numai să-l lase în pace. Apoi, într-o bună zi, pe treptele casei de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pielea goală și câini dezlănțuiți, care îi aminteau de wolverinele lui - filme ce au ajuns să-l obsedeze. Reynolds era generos cu banii și nu-i păsa că fiul lui își petrecea zilele în curtea din spatele casei, unde exersa la saxofon. Coleman a început să frecventeze cluburile de jazz din Valley, unde a întâlnit un cântăreț la trombon pe nume Mad Marty Goines. Mad Marty era consumator avid de heroină, dealer de iarbă, spărgător de case și instrumentist de mâna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mâna a doua. Constituia întruparea vieții josnice trăite de oameni josnici și avea un har autentic: preda hoția și muzica. Marty l-a învățat pe Coleman cum să pornească fără cheie mașini furate și cum să sufle ca lumea în saxofon, cum să moduleze note, cum să citească partituri și cum să se folosească de repertoriul lui de zgomote și de plămânii săi puternici pentru a produce sunete care să însemne ceva. Era deja iarna lui 1943. Coleman scăpase de rotunjimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ca tatăl lui. Când a rugat-o pe Claire să se culce cu el, femeia a fugit îngrozită. 1945. Coleman s-a mutat din Los Angeles. Repulsia lui Claire l-a stimulat s-o facă. A cutreierat țara, cântând la saxofon alto cu tot felul de grupuri și adoptând numele lui Hudson Healy. Reynolds Loftis a apărut în fața celor de la CCAA, a refuzat să toarne și a fost pus pe lista neagră. Coleman a citit vestea și a fost încântat. Coleman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să facă și cu colecționarul acela de monede la Sleepy Lagoon. I-a violat orbitele goale, și-a pus dinții de wolverină și apoi s-a înfruptat din trupul mort, stropind peretele cu sânge în ritmul unor game bestiale de saxofon alto din mintea lui. Când a terminat, a pus ochii în frigider, l-a îmbrăcat pe Goines cu halatul flaușat, l-a cărat jos și l-a proțăpit pe bancheta din spate a Buickului. A potrivit oglinda retrovizoare în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a făcut duș lui Duane și lui George, ca să-i curețe de sânge, i-a învelit în niște pături, i-a cărat jos și i-a transportat cu mașina în Griffith Park, vechiul lui teritoriu, pe unde bântuia odinioară cu saxofonul. I-a dezvelit, i-a dus în sus pe cărare și i-a aranjat în poziția 69, ca să-i poată vedea toată lumea. Iar dacă era văzut și el, era văzut ca tatăl lui. Două evenimente au coincis. Doctor Saul Lesnick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
oameni pe care îi iubea. Coleman se lupta cu pornirile lui în mod incipient, prin muzică. Lucra la o lungă piesă solo cu tăceri ciudate, pentru a sugera minciunile și duplicitatea. Acordurile aduceau în prim-plan sunetele unice, înalte, ale saxofonului, la început tare, apoi tot mai încet, cu lungi intervale de liniște. Dorea să-și numească compoziția Marele niciunde. Lesnick i-a spus că dacă accepta să se interneze într-un spital, ar fi apucat să-și cânte lucrarea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ambulanți veniți de la târg cu marfă special pentru această sărbătoare își îmbiau cumpărătorii cu înghețată, bomboane ambalate în staniol de diferite culori, cu ciocolată, pișcoturi, acadele, susanuri etc. Vocile lor stridente nu reușeau să acopere sunetele puternice ale trompetei, flautului, saxofonului, acordeonului și tobei, o formație a Căminului cultural care era angajată de organizatorii horei și instalată pe un parapet construit special pentru astfel de evenimente. Hora de pe toloacă aduna aproape întreaga suflare a satului. Adulții și vârstnicii se așezau în
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
stâng E vis sau ai fost lângă mine iubite? Mireasma prelinsă pe trup răscolind Parfumul ascuns în gânduri deșarte, Tăcerea curmată de buze șoptind S a stins târziu în albastrul de noapte... în dragostea vie, pe-un trecut consumat Un saxofon ne cânta în surdină, Vălul de iubire peste timp aruncat Am crezut că-i vis dar erai tu, lumină... Ochii focoși, palme ațâțate de dor Mistuindu-ne în vrăji tăinuite, Rătăcind pe poteci, năluci în amor Dezleagă-mă de uitare
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
doar cu trabucul mai liniștește și el câte-o damă, când iată, colac peste pupăză, mai apar publicate, precum mersul trenurilor și telegramele acestea, cică ultrasecrete, ale Ministerului de Externe. A pus pe bărbat-su, să-i cânte marșul la saxofon, ca să plece în lume și să dreagă ce a stricat (vorba vine...) cei care trebuiau să păzească, bine rahatul încuiat sub șapte lacăte, ca să nu iasă la iveală și să miroase. Și nici măcar nu este vorba de miros, fiindcă și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
-i vorbesc, aveam certitudinea că putea iubi unul de soiul meu, mai ales că-l și iubea, Îl chema Papi, avea un păr blond și zbârlit pe un cap minuscul, avea cu un an mai mult decât mine și un saxofon. Iar eu nici măcar o trompetă. Nu-i văzusem niciodată Împreună, dar la oratoriu toți șopoteau dându-și coate și pufnind de râs că făceau amor. Sigur că mințeau, pui de țăran lascivi ce erau. Voiau să-mi dea de Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
erau ele niște chestii de tinichea, dar mie mi se păreau alămuri demne de o fosă de orchestră. Era un gornet militar, un trombon cu tuburi mobile și o pseudo-trompetă, pentru că avea muștiuc și era aurită, dar avea clape de saxofon. Nu știam pe care s-o aleg și cred că am stat așa mult timp. Le voiam pe toate și am dat impresia că nu voiam nici una. Între timp, cred că unchiul și mătușa s-au uitat la cartonașele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu ochii la cer, ca să nu-și audă tovarășii care spun bancuri porcoase. Am descoperit că don Tico pusese pe roate o fanfară muzicală, compusă din băieți Între zece și paisprezece ani. Cei mai mici cântau la clarinetă, flaut mic, saxofon sopran; celor mai mari le reveneau trombonul și toba mare. Aveau uniformă, veston kaki și pantaloni albaștri, cu șapcă cu vizieră. Un vis, și am vrut să fiu și eu printre ei. Don Tico a zis că avea nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]