382 matches
-
din curți, parcuri istorice, arii pentru conservarea naturii și pădurile urbane de la marginea orașului. Există 82 de parcuri în oraș ce acoperă în total 8% din suprafața totală a orașului. Cele mai vechi parcuri aparțineau palaturilor reprezentative, de exemplu: Grădina Saxonă, Grădina Palatului Krasiński, Parcul Regal Baths, parcul Palatului Wilanów și parcul Palatului Królikarnia. Grădina Saxonă se întinde pe o suprafață de 15.5 ha (hectare), înainte a fost o grădină regală. În ea există peste 100 de specii diferite de
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
82 de parcuri în oraș ce acoperă în total 8% din suprafața totală a orașului. Cele mai vechi parcuri aparțineau palaturilor reprezentative, de exemplu: Grădina Saxonă, Grădina Palatului Krasiński, Parcul Regal Baths, parcul Palatului Wilanów și parcul Palatului Królikarnia. Grădina Saxonă se întinde pe o suprafață de 15.5 ha (hectare), înainte a fost o grădină regală. În ea există peste 100 de specii diferite de copaci iar aleile sunt un spațiu de odihnă și relaxare. În partea de est a
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
casa multor teatre. Clădirea principală a găzduit Marele Teatru din 1833 până în 1834, Tatrul Rozmaitości din 1836 până în 1924 și Teatrul Nowy, 1928-1939, ce a găzduit producții contemporane de dramă poetică, inclusiv cele regizate de Leon Schiller. În apropiere, Grădina Saxonă (Ogród Saski în poloneză), Teatrul de Vară a funcționat între anii 1870-1939, și în perioada interbelică, complexul teatral includea și primul cabaret al Varșoviei, Momus, și teatrul muzical melodramatic al lui Schiller. Teatrul Wojciech Bogusławsk (1922-1926) a fost cel mai
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
numita Rută Regală, cu foarte multe locuri clasice, Palatul Prezidențial, campusul Universității din Varșovia. Palatul Wilanów era reședința fostului rege Ioan al III-lea Sobieski, este recunoscut pt arhitectura în stil baroc. Cel mai vechi parc public al Varșoviei, Grădina Saxonă, se află la 10 minute de mers pe jos din centrul orașului vechi. Cel mai mare parc public al Varșoviei este parcul regal Baths, construit în secolul XVII. Acesta se află spre sud, pe Ruta Regală, la 3 km de
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
noul oraș roman este asediat, prădat și ars pînă la temelii de către răsculații celți conduși de regina Boadicea. Londinium a fost abandonat după căderea Imperiului Roman. La vest de vechiul oraș a apărut în secolul al VII-lea o așezare saxonă cu numele "Lundenwic", pe locul unde azi se află Aldwych. La începutul secolului al X-lea vechea cetate romană a fost reocupată. Inițial Westminster era un oraș distinct, însă în cele din urmă Londra și Westminster s-au integrat și
Londra () [Corola-website/Science/296823_a_298152]
-
pe care l-au purtat locuitorii în urma colonizării Transilvaniei de către coloniștii germani a căror proveniență de bază a reprezentat-o regiunea Renania, este controversată și încă nelămurită în rândul cercetătorilor. Deoarece un numar relativ mic al coloniștilor erau de origine saxonă, așa cum rezultă și din studiul dialectului săsesc, se constată într-un mod surprinzător și paradoxal, că numele de "sași" a fost preluat de ei înșiși începând cu secolul al XIV-lea. Primele mențiuni documentare din secolul al XII-lea și
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
vocațională precum Institute of Technical Education (ITE). Elevii din Singapore au luat primul loc în anii 1995, 1999 și 2003 la TIMSS. Manualele naționale au fost adaptate într-o serie cu succes în vânzări în America de Nord, ca rival al programei Saxone de învățare a matematicii și a controversatei programe de matematică bazate pe standarde. Cea mai importantă universitate de pe insulă este National University of Singapore. Insula e un rezervor al creației tehnico științifice și atrage mii de specialiști din întreaga lume
Singapore () [Corola-website/Science/298144_a_299473]
-
principale de germană (inferioară și superioară) și alte varietăți gradate, denumite centrale (sau mijlocii). Până la începutul erei moderne, aceste schimbări au dus la crearea unor diferențe considerabile între limbi, variind ca în cazul germanei: germana superioară alemanică în sud și saxona inferioară nordică în nord. Deși ambele varietăți sunt considerate a reprezenta "limba germană", vorbitorii dialectelor pot cu greu să se înțeleagă între ei. Varietățile sudice au completat al doilea schimb sonor, în timp ce varietățile nordice au rămas neafectate de către acest fenomen
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
împlinite. A urmat o nouă perioadă grea pentru Heyne și numai după multe solicitări insistente a obținut un mic post de funcționar la biblioteca contelui, cu un salariu de mizerie. A obținut venituri suplimentare traducând romane franțuzești, căutate de protipendada saxonă din acea epocă. În 1755 a publicat în limba germană prima traducere a lui Tibullus, iar în 1756 a editat prima traducere a lui Epictet. Din nefericire, invadarea Saxoniei în 1756 de către Prusia, în timpul Războiului de Șapte Ani, a dus
Christian Gottlob Heyne () [Corola-website/Science/319724_a_321053]
-
William Hamilton, al 11-lea Duce de Hamilton și a soției lui Prințesa Marie de Baden. Prin bunica maternă era verișoară de gradul trei cu împăratul Napoleon al III-lea al Franței. A fost verișoară primară cu regina Carola a Saxonei, regina Stephanie a Portugaliei, regele Carol I al României și contesa Marie de Flandra (mama regelui Albert I al Belgiei).
Mary Victoria Douglas-Hamilton () [Corola-website/Science/319063_a_320392]
-
493 de evrei care locuiau în Winschoten de la începutul războiului, doar 20 au supraviețuit. În timp ce neerlandeza standard este cunoscută de majoritatea locuitorilor și mulți tineri știu limba germană și engleză, limba preferată, in viata de zi cu zi este Limba Saxona de Jos din Groningen. Varietatea din Winschoten a dialectului Groningen are o brumă de cuvinte din ebraica (și idiș), ceea ce reflectă comunitatea evreiască proeminenta mai demult, care locuia aici de la 1700.
Winschoten () [Corola-website/Science/315716_a_317045]
-
îndelungați colaborator Stasi. Actualmente (2009), trăiește ca scriitor liber profesionist în localitatea Erlau de lângă Passau. Kunze este membru al "Academiei Bavareze a Artelor Frumoase", al "Academiei Germane Pentru Limba și Creație", al "Academiei Libere a Artelor Rhein-Neckar" și al "Academiei Saxone a Artelor". Este de asemenea membru al centrului P.E.N. a scriitorilor de limba germană din străinătate. Din 1975 până în 1992 a fost membru al "Academiei de Arte din Berlin", din care și-a dat demisia împreună cu mulți alți colegi în
Reiner Kunze () [Corola-website/Science/315058_a_316387]
-
Frederick, au părăsit Ansbach împreună cu mama lor, care s-a întors în orașul ei natal Eisenach. În 1692, mama Carolinei a fost împinsă într-un mariaj nefericit cu Electorul de Saxonia și ea și copiii s-au mutat la curtea saxonă, la Dresda. Doi ani mai târziu, Eleonore Erdmuthe a devenit din nou văduvă după ce necredinciosul ei soț a contactat variolă de la metresele sale. Eleonore a rămas în Saxonia încă doi ani, până la moartea ei în 1696. Caroline și Wilhelm Frederick
Carolina de Ansbach () [Corola-website/Science/318738_a_320067]
-
că în anii 1950 a condus atât Orchestră Filarmonica din Berlin, cât și Opera de Stat din Viena. Levine a dirijat numeroase orchestre simfonice prestigioase din lume ca Filarmonica din Viena și cea din Berlin, Orchestră Philharmonia din Londra, Capelă Saxona din Dresden etc precum și la 15 ediții ale Festivalului de la Bayreuth în anii 1982-1998, la Festivalul de la Salzburg (începând din 1975) de la Verbier în Elveția etc. Pe data pe 9 ianuarie 1997 își dă debutul la pupitrul Orchestrei Filarmonice din
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
fonduri de la Fundația Messerschmitt din Germania și de la Ministerul Culturii și Cultelor din România). A doua renovare a fost răsplătită cu Marele Premiu al Uniunii Europene pentru patrimoniu- premiul „Europa Nostra” (2005). Biserica funcționează acum și ca muzeu al artei saxone și centru cultural româno-saxon. Când sașii transilvăneni au trecut la luteranism (1544), picturile au fost acoperite (zugrăvite), ele fiind parțial dezvelite cu ocazia primei renovări a bisericii (1934) și total cu ocazia celei de a doua renovări (1992-2003). Una din
Biserica din Deal din Sighișoara () [Corola-website/Science/320281_a_321610]
-
Universitatea din Bonn. Prima sa experiență de război a venit în 1849, când el a servit drept căpitan în Primul Război Germano-Danez împotriva Danemarcei. Când a izbucnit Războiul austro-prusac în 1866, Albert, pe atunci Prinț Moștenitor (), a preluat comanda trupelor saxone împotriva armatei prusace condusă de Prințul Friedrich Karl al Prusiei. Nu s-a făcut nici o încercare pentru a apăra Saxonia; saxonii au plecat în Boemia și au efectuat o joncțiune cu austriecii. Ei au avut un rol important în bătăliile
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
iulie 1866) el a ținut extrema stângă a poziției Austriei. Saxonii și-au menținut pozițiile cu multă tenacitate dar au fost implicați în înfrângerea dezastruoasă a aliaților lor. La izbucnirea Războiului franco-prusac în 1870 el a comandat din nou trupele saxone, care au fost incluse în armata a 2-a sub comnada Prințului Friedrich Karl al Prusiei, vechiul său oponent. În Bătălia de la Gravelotte, ei au format extrema stângă a armatei germane și împreună cu garda prusacă au dat atacul final și
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
parte puțin la partea publică în politică, dedicându-se afacerilor militare, în care sfaturile și experiența sa au fost de cea mai mare valoare, nu numai pentru corpul saxon, dar și pentru armata germană în general. În timpul guvernării sale, monarhia saxonă a devenit constituțională. La Dresda la 18 iunie 1853 Albert s-a căsătorit cu Prințesa Carola, fiica lui Gustav, Prinț de Vasa și nepoata regelui Gustav al IV-lea Adolf. Albert a murit fără copii și a fost succedat de
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
a fost multă vreme cel mai mare lăcaș de rugăciuni al evreilor din București . Strada pe care se afla a primit denumirea de Strada Sinagogii. Stilul oficierii în Sinagoga Mare nu era "ortodox" ci "neolog". După cum își aminitea avocatul Valentin Saxone, dintre conducătorii sinagogii, în anii 1930-1940 la oficierea serviciului divin participa un cor și o orgă, iar la festivități se interpretau adevărate concerte de muzică religioasă, inclusiv cu folosirea unor instrumente de coarde. Clădirea a fost reparată în 1865. La
Sinagoga Mare din București () [Corola-website/Science/317403_a_318732]
-
lui a fost Cristina Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth. Educat pentru a-l moșteni pe tatăl său la tronul Poloniei, August s-a convertit la catolicism în 1712, iar când a anunțat public acest lucru, a provocat nemulțumire în rândul aristocrației protestante saxone. La moartea lui August al II-lea în 1733, August a moștenit electoratul saxon și a fost ales la tronul polonez, cu sprijinul Imperiului Rus și al Sfântului Imperiu Roman, spre diferență de opozantul său, Stanislav Leszczyński, care a uzurpat
August al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/321992_a_323321]
-
a fost o dinastie medievală de regi germani din Sfântul Imperiu Roman (919-1024), numită astfel după primul împărat pe care l-a avut partea de est a Imperiului franc. Este cunoscută și cu denumirea dinastia saxonă din cauza originii din Saxonia a familiei, cunoscută și cu denumirea Liudolfingi, după numele primului membru cunoscut din această familie, Liudolf. Dinastia ottoniană a fost în același timp prima dinastie imperială din Sfântul Imperiu Roman, ca succesoare a dinastiei dinastiei carolingiene
Dinastia Ottoniană () [Corola-website/Science/325338_a_326667]
-
care regele german Otto I "cel Mare" a recunoscut-o în 937. După moartea lui Gero din 965 și pierderea Mărcii de Nord în cursul răscoalei slavilor din 983, Luzacia a devenit centrul a ceea ce a mai rămas din Marca Saxonă de Răsărit ("Ostmark") sub markgraful Odo I. În vreme ce termenul de "Ostmark" s-a menținut în uz vreme de secole, Marca Luzaciană a apărut ca unitate administrativă separată din 965, alături de alte mărci, precum Meissen, Merseburg și Zeitz. Divizarea dintre Luzacia
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
Superioară de la urmașul lui Boleslav, Mieszko al II-lea. Din timpul domniei regelui Henric al IV-lea, de la 1056, Luzacia a fost reîncorporată în Sfântul Imperiu Roman, formând una dintre cele patru diviziuni ale Saxoniei Superioare alături de Meissen, "Ostmark" (Marca Saxonă de Răsărit) și Zeitz. Aceste regiuni nu au fost de fiecare dată conduse de către markgrafi separați, ci erau mai degrabă diviziuni administrative. Luzacia și Ostmark erau guvernate împreună și până la urmă "Ostmark" a fost redus la puțin mai mult decât
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
opune sosirii armatei lui Gero, a regelui și a ducelui Liudolf de Suabia. După ce negocierile au eșuat ca urmare a termenilor duri pretinși de către germani, slavii au fost înfrânți într-o bătălie de pe râul Drosa. Gero a participat la campaniile saxone împotriva slavilor din anii 957, 959 și 960, ca și la campania împotriva venzilor și l-a forțat pe regele Mieszko I al Poloniei să plătească tribut și să recunoască suveranitatea germană în timpul plecării regelui Otto I în Italia (962-963
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
încetase din viață. În ceea ce privește pe soția sa, s-au emis ipoteze asupra numelui ei: fie era vorba de Judith fie de Thietswinda. La moartea lui Gero, marca sa era extinsă până la râul Neisse. El nu fusese popular în rândul nobilimii saxone în acel moment, din cauza simțului său moral ridicat și mai ales a originii sale inferioare. Cu toate acestea, el a fost celebrat în "Nibelungenlied" ca "marcgrâve Gêre". Mormântul lui Gero poate fi văzut și astăzi în Gernrode, în jurul lui 1350
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]