406 matches
-
bucăți de sticlă solidă. Motto-ul cărții, foarte bine ales, este din Wells: "- Dar omul nu e sticlă pisată! - Nu, omul e mult mai transparent!" în cele mai bune poeme din carte, aceste bucăți de sticlă netopită ajung uneori până la scânteierea orbitoare a cristalului. Dar un cristal-arici, un cuarț cu mii de ace diferit orientate. Extraordinarul "Mofturi 1900" este, astfel, un mister medieval într-o variantă nouă. Sfinți și mari păcătoase se străduiesc să pună în scenă un gigantic spectacol al
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
prin „luminare”, „transcendență” sau „eliberare”. În limba chineză, se numește wu-dao - „a realiza Calea” - și poate surveni în orice moment și în orice loc, nu doar în timpul meditației. Există istorisiri ale adepților care prima dată au văzut Calea într-o scânteiere a înțelegerii strălucitoare în timp ce tăiau lemne, lucrau în grădină, sau își făceau nevoile. Astfel de adepți, încheind etapa a șasea, trăiesc într-o continuă stare de calm și neființă, nepăsători la ce face corpul lor fizic. Transformarea spiritului cosmic pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
magice și divinatorii în care focul este actor principal face din el unul dintre cele mai folosite instrumente magico-religioase. Mentalul românesc tradițional a reținut o largă varietate de forme de interpretare a focului. Se iau în calcul culoarea, zgomotul, forma, scânteierea, stingerea sau aprinderea bruscă etc. Una dintre ipostazele cele mai provocatoare, semnalate de altfel de mulți etnologi, este focul viu. Omului modern îi este aproape imposibil să mai gândească focul ca pe o realitate vie. Ne întrebăm de unde vine această
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
luptei, îmbelșugat udată de sânge. Eroii mor căzuți în praf, orbiți de umbră. Praful câmpiei e o prefigurare a pulberii în care toate se întorc, și cele mai mândre cetăți, în frunte cu Troia. Strălucește, câmpia aceasta, până la cer de scânteierile coifurilor, armurilor, săbiilor, lăncilor și adesea pare bântuită de flăcări, care sunt flăcările forței, sub cerul senin, forța care trăiește și vrea să rămână sub soare. Când Zeus umple câmpul de luptă de o negură deasă, eroii se simt pierduți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
luptei, îmbelșugat udată de sânge. Eroii mor căzuți în praf, orbiți de umbră. Praful câmpiei e o prefigurare a pulberii în care toate se întorc, și cele mai mândre cetăți, în frunte cu Troia. Strălucește, câmpia aceasta, până la cer de scânteierile coifurilor, armurilor, săbiilor, lăncilor și adesea pare bântuită de flăcări, care sunt flăcările forței, sub cerul senin, forța care trăiește și vrea să rămână sub soare. Când Zeus umple câmpul de luptă de o negură deasă, eroii se simt pierduți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
sale. De la pitecantropul din Java, și sinantropul din peștera ȘUKU-TIEN, nu departe de Pekin, de la omul de Neanderthal, de Grimaldi și Cro-Magnon la omul de acum 5.000 de ani și până astăzi, ființa umană și-a afirmat și afirmă scânteierea sa creatoare, dragostea sa de viață. în apărarea ei, omul paleoliticului din epoci imemoriale, adică al sutelor de milioane de ani și până pe la 12.000 de ani î.Chr., a fost succesiv cioplitor în piatră, vânător și culegător, apoi
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
diagnosticarea, ipotetice sau reale, au făcut apel la antecedente și antecedenți, la colaterali și mod de viață, la ambient și uneori la astre și zei, dar întotdeauna la intuiția, dotația, profesionalismul medicului. Medicina mesopotamiană nu putea să nu-și convertească scânteierile, strălucirile prin influențe în istoria cultural-medicală a egiptenilor, grecilor, evreilor și de aici pe continentele de contact. Cererile claselor conducătoare de a consulta sau angaja la curți, pe cei mai renumiți medici indigeni dar și străini, ca Herodot (III) de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
lucru era clar... fără bătrânul Toma, care cu Anuca l-au crescut și de care era legat, numai cu Anton, lupul n-ar fi mers. Înnoptase. Luna încă nu răsărise... Sus, cerul cu stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cornuri ale abundenței în mâini, își scorojeau în frig ipsosul roz, lustruit. Atunci am simțit junghiul acela în stomac, mi s-au muiat picioarele și-am căzut, sau m-am lăsat în genunchi. Mai fusesem acolo! Știam fiecare fereastră în scânteierea ei nebunească! Intrasem cândva pe poarta cea neagră! Mi-am simțit țeasta explodîndu-mi 17 în țăndări și am luat-o la fugă strigând, până ce totul s-a-ntunecat în jurul meu. A trecut mai mult de o lună de-a-tunci, și răul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o nouă altă direcție, o continuare a drumului... în fața mea nu era un adăpost, ci doar ceva ce se asemăna cu o construcție... era, de fapt, un pod uriaș, un arc peste norii albi, sclipind în mii și mii de scânteieri iridiscente... m-am oprit la începutul treptelor care duceau în sus pe podul arcuit, interminabil, ca o scară ce se pierdea undeva în înălțimi... m-am întrebat dacă aveam forța să mai urc și acele scări, pentru că mi se făcuse
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
până când am atins malul celălalt. Din acel moment, nimic n-avea să mai fie la fel vreodată. Lumina infinită Dincolo de prăpastie era multă lumină, de la o sferă rotitoare care inunda împrejurimile cu undele sale strălucitoare. Ramurile uriașe ale arborelui reflectau scânteierile sferei de parcă s-ar fi topit într-un flux infinit, iradiant. Apropiindu-mă, am constatat că lângă sferă se afla o ființă formată din raze, care învârtea globul auriu, adăugându-i viteză și intensitate. N-am îndrăznit să o întreb
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de emoție și de teamă, iar Euthymius, ars de soarele din Misenum, cu un zâmbet șiret, ca și cum urma să-i joace un renghi. La capătul aleii, printre ierburi, se afla ceva din care soarele smulgea reflexe de aur. În răstimpuri, scânteierile deveneau orbitoare, fiindcă Euthymius alesese anume locul și ora, după o îndelungată analiză. În fața bazinului cu flori acvatice pe care Augustus le adusese din Aegyptus, Euthymius făcu un gest triumfător, de parcă i-ar fi arătat un oraș cucerit: — Privește, Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-și prejudicia scrupuloasa integritate de critic. Se vede, așadar, că S. Paparrigópulos nu era unul din acele tinere spirite fără căpătâi și eratice, care se preumblă fără destinație precisă prin domeniile gândirii și ale fanteziei, lansând ici, colo câte o scânteiere fugară, nu! Tendințele sale erau riguros și temeinic trasate; se număra printre cei care știu încotro merg. Dacă în studiile sale nu s-ar arăta nimic excepțional, s-ar datora faptului că în ele totul este pe culme, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în urmă? Erai doar cu un pas înaintea lui Hitler? Dar tot la țanc, ungur viclean ce ești. Pentru cei ca noi, care au venit după, a fost o altă poveste. Soarele revărsa lumină de pe un cer alb și trimitea scânteieri în apa unsuroasă a râului. Pescărușii țipau ca niște bătrâne nebune, fluierul vaporului despica aerul sărat și oamenii strigau unul la altul într-un Babel al limbilor. Chiar dacă nu puteai înțelege cuvintele, puteai interpreta entuziasmul și teroarea. Eram sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care fusese ziua întreagă de o strălucire orbitoare, acoperind netezimile coastelor muntoase, acum se întinsese ca o pânză apretată pe mese, unde oamenii se întâlneau sub lustrele restaurantului, domnii în costume de culoare închisă, doamnele în rochii de seară, cu scânteieri discrete pe mâini și în decolteu. Tata și-a făcut într-o dimineață apariția la școală, în pauza mare, a străbătut cu pași mari culoarul cu mersul lui greu, acum ușor clătinat. Era nevoit să-și retragă băiatul de la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Nu este deloc plăcut să scrii o asemenea carte. E preferabil să te joci cu un pumn de diamante și să le răstorni dintr-o palmă în cealaltă, când soarele scapără scântei în boabele de preț, vânturate cu îndemânare. Câteodată, scânteierea lor mă înșală, după cum adeseori, privighetoritul se confundă cu schelălăitul unui cățel, rămas cu labele retezate pe linia tramvaiului. E un punct negru în fațeta unui briliant, e o poznă a sufletului. ...Mereu frământat de asemenea nimicuri, în cartea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dificultăți create de greutate, pe care nimeni nu a avut pretenția să le nege, Veșmântul Îi Îngăduie purtătorului să se deplaseze În siguranță. Constă din sectoare metalice, care sugerează scafandrul, cavalerul medieval și balanța de farmacie, nu fără a lansa scânteieri rotative, care Îl enervează pe pieton. Emite clinchete discontinue, care țin locul unui claxon plăcut. Două școli pornesc de la baroneasa de Servus, care Își dă (conform unei persoane perspicace) cel mai de soi consimțământ pentru a doua. Prima e a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
stare muzicală ce-ți face sufletul să rezoneze cu lumea, să-i simți Nordul și, pătruns de forță, să i te aliniezi.” V. tînăr caut să-mi limpezesc gîndurile. Țipătul nepămîntean și continuu nu trebuie să mă tulbure. Deșertul are scînteieri cînd, pentru fracțiuni de secundă se îmbracă în vegetație și devine junglă. Apoi totul dispare lăsînd în jur nisipul strălucitor „-Scopul e distorsiunea”-îi răspund Doctorului care mă privește mirat. „-Care e valoarea perenă? Totul se macină și rămîne numai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
i se pare că zeul frumos născut în mine capătă brusc furia și hidoșenia carnivorului. Sînt, în același timp, Marele Preot și victima de toți adulată. Îmi spune: „-Cei vechi, împărțind oamenii după chipurile animalelor cu care se aseamănă, intuiau scînteierea adevărului. Căci unii privesc lumea prin fixitatea unei pupile reptiliene, ucigînd-o printr-o tăietură fină cu venin rece iar alții, mulți din cei blînzi, se pomenesc deodată sfîșiind și distrugînd doar din plăcerea sîngelui. Și tot cei vechi spuneau că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
vîrful pantofului prin moloz. David Mertens bîntuia prin preajmă - trebuia să fie acolo. Așa era firesc. Podeaua se prăbușise În spațiile goale ale fundației - grinzi care trebuiau date la o parte. Grămezi de lemne, mormane de stofă udă, dar nici o scînteiere metalică, nimic care să trădeze locul. Muncă de o săptămînă pentru o echipă de zece oameni, plus un tehnician pentru dezamorsarea bombei. Ocoli ruinele și se duse În curte. O verandă de ciment În spate. O lespede cu ceva mobilier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
soțiile lor. Cinematograful era Îmbrăcat În lumini colorate, care păreau că strălucesc mai sinistru, mai luminos, pentru simplul fapt că luceau În amurg, nu În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și fără legătură: licărirea unui cercel, luciul părului unui bărbat, scînteierea ca de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și mergea nepăsător Înainte. Își ridică mîinile a neputință. — Nu mă băga În seamă, domnule, nu! Sfinte Cristoase! Urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
simțea acum prințul. — Ce-i cu dumneata? îl întrebă repede, în șoaptă, Aglaia, uitându-se la el și trăgându-l cu naivitate de mână. El își întoarse capul spre ea, o privi, se uită în ochii ei negri, a căror scânteiere din clipa aceea era inexplicabilă pentru el, încercă să zâmbească, dar, deodată, ca și cum ar fi uitat fulgerător de existența ei, își îndreptă iar ochii spre dreapta și începu să urmărească iarăși extraordinara lui nălucire. În clipa aceea, Nastasia Filippovna trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul o privea foarte atent, remarcând că începuse din nou să roșească. În asemenea cazuri, cu cât se înroșea mai mult, cu atât părea să se supere mai tare pe ea însăși din cauza asta, lucru care i se citea în scânteierea ochilor; de regulă, după un minut își muta mânia asupra celui cu care vorbea, indiferent dacă acesta era sau nu vinovat, și începea să se certe cu el. Știindu-și, simțindu-și timiditatea și sfiala, intra de obicei rar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cer, ar fost greu de deslușit ceva în camerele acestea cu storurile coborâte. Ce-i drept, încă mai puteau fi deslușite, deși foarte vag, fețele. A lui Rogojin, ca de obicei, era palidă; ochii îl priveau fix pe prinț, cu scânteieri puternice, dar cumva imobile. N-ar fi bine să aprinzi o lumânare? spuse prințul. — Nu, nu-i nevoie, îi răspunse Rogojin și, luându-l de mână, îl împinse spre masă; se așeză și el de partea cealaltă, împingându-și scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și practicat de el. Cum am putut constata, pe schema ideatică oferită de Pierre Reverdy, avangardistul român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, în momente diferite, cu conținuturi variind între „plăsmuirea abstractă” constructivistă și „scânteierea în argint a neprevăzutului”, de ecou suprarealist. E loc aici și pentru ceva din hazardul dadaist și pentru libertatea cuvintelor din futurism. Și ni se pare că în multe pagini ale lui Voronca, luxuriant acoperite de „ecuatoriala floră” a imaginilor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]