659 matches
-
în negură. Să fi fost câine, să fi fost lup? Nu știu, așa cum n-am știut cum am ieșit din țintirim, cum am ajuns, scăpând din drumul viilor, pe șoseaua care duce la Epureni și de unde se auzea de departe scârțâitul unor care pe omătul geruit. Ieșisem la lumină, eram lângă oameni și nu mică le-a fost mirarea când au văzut lângă ei atâta omuleț cu o sanie după el la vremea aceea târzie de noapte. Am lăsat în urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
sfârșit, mi-am închis ochii strâns. Mi se păru că doica se sculase pentru a veni la mine și că mă privea. Îmi încleștam pumnii sub cuvertură. Dar nu se întâmplă nimic extraordinar. În sfârșit, pe jumătate ațipit, am auzit scârțâitul ușii dinspre stradă, pașii doicii care, târându-și sandalele, se ducea să ia pâine și brânză. Apoi răsună vocea îndepărtată a unui negustor: „Dude negre, bune pentru fiere!“ Nu, viața reîncepea, istovitoare, mereu la fel. Lumina era mai vie. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
finanțarea inițială. Dar există vreun contract? Cine se va putea îndoi că acești bani nu au reprezentat achitarea sumei avansate? W. simți amenințarea unui leșin, ochii începură să-i tremure și vocea lui Hackler era tot mai departe, suna ca scârțâitul produs de ruperea gheții. —Comisioanele pe care le-ai primit pentru vânzarea macaralelor nu sunt acum altceva decât achitarea părții tale din afacere. Dacă vrei să faci plângere, n-ai decât. Eu m-am consultat de mult cu privire la asta: va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înăuntru nu era cu mult mai cald ca afară. Era prima dată după aproape trei zile cînd avea ocazia să se stea la orizontală și să-și mai tragă puțin sufletul. Îl văzu pe Croitoraș stingînd lumina, apoi auzi un scîrțîit de arcuri. De somn însă nici nu putea fi vorba, chiar dacă mai erau cîteva ore bune pînă să înceapă să se lumineze de ziuă. Cînd te gîndești că la aceeași oră, copiii ăia habar n aveau ce li se pregătește
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
alto hotărât, pe jumătate înăbușit de pernă. Mă întreb cine oare? Adormi în câteva minute. El rămase întins pe întuneric, ascultându-i sforăitul care se transformă după un timp, pentru prima oară în urechile lui, dintr-un hârâit neînsuflețit ca scârțâitul patului într-un sâsâit animalic, ceva blocat, dar conservat în corp, rezidual, eliberat de lună în somn. Cu o sută de mii de exemplare tipărite și cronici în general corecte înainte de publicare, Țara mirării ajunse la un public cititor avid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
crengi cu sânge cald bătând în fereastră, ceva ca un avion de recunoaștere de talie mică inspectând azaleele, insecte săpându-i în ureche, cu bătaia lor din aripi ca freza unui dentist apropiindu-se de timpanul ei. Și la fiecare scârțâit i se părea că fratele ei, oricine ar fi fost el, se strecura în living. După un mic dejun obișnuit, cu gogoși cu zahăr, Karin îl duse pe North Line Road. Aerul începutului de dimineață era deja azbest, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
povestise nouă la început. Pe măsură ce trecea timpul, în subsol se făcea tot mai cald. În aer pluteau doar sunete ieșite din aparatul de radio și aburi. Uneori vocea de la radio părea să se depărteze, alteori se auzeau numai șuierături și scârțâituri. Era ca acasă, noaptea la ora unsprezece, când se transmitea la radio emisiunea politică și urechea tatei stătea lipită de difuzor. „Tăcerea asta încremenită din oraș... Vezi oameni pe străzi, e adevărat, dar toți sunt înspăimântați și rătăcesc parcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
camera din față este inundată În verde, mantaua este verde, și când mantaua se aprinde În roșu, mama se Întoarce cu chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de sticlă raster și Închide ușa, retezând roșul mantalei cu un scârțâit scurt. Iar el Îl vede pe tată-su, manta cu chipiu, Încliftat cu centură și cu pistolul la brâu, contur nesigur presărat În semiîntuneric, dispărând din cadrul ușii. „Pa, servus! Și fă o ciorbă de miel... Știi tu!” Bocăne repezit cizmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu ale noastre, nu-i așa? a spus ea. Gândul că Lee este dezamăgită în dragoste îmi era la fel de străin ca și imaginea feței ei chinuită de emoții necontrolate. Am presupus că viața ei amoroasă merge ca unsă, cu mici scârțâituri din când în când. Lucrurile... nu merg? am întrebat, neștiind cum să formulez. —Ei bine... A ridicat din umeri, gest care îmi era tare familiar. Mi-am adus aminte nenumăratele dăți în care o întrebasem ceva la care nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
așa de tare. Cerul începea să se usuce. Mâine, dacă Londra va fi norocoasă, deasupra orașului cerul va fi senin. Am oprit motorul și am ieșit, punând pe mine haina mea de ploaie din cauciuc. PVC-ul a scos un scârțâit familiar când am tras cureaua peste talie; dar mi se părea că și așa, în ploaie, sunetul de plastic pe plastic era neobișnuit de tare în liniștea străzii. M-am uitat repede în jur, dar nu am putut să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mine, pe toată lungimea corpului, și m-a aruncat departe. Am zburat prin aer, mai departe decât m-aș fi aruncat singură, și am știut că asta e: murisem. Aerul se rotea în jurul meu, iar urechile mele erau pline de scârțâitul cauciucurilor. în același timp, farurile au trecut pe lângă și au dispărut, iar eu m-am izbit de pământ, avidă după aer ca și cum aș fi alergat la maraton. Eram conștientă încă și pentru un moment am crezut că murisem și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
îi lăsase taica moștenire, ca să calce pe pământul Valahiei cu dragoste și cu respect, pentru că în țara din care venise taica, țara obârșiei neamului lui, nu pot să se înalțe biserici și nici să bată clopotele. Un ciocănit scurt și scârțâitul ușii chiliei îi dădu de veste că însoțitorul său intrase înăuntru. Mihai se sculă și ridică mâna stângă în sus a mirare: — Clopotele? Cum de bat clopotele? — La noi, la Sfânta Ecaterina, și la mânăstirea Sfântului Macarie a dat Mahomed
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
scumpe pentru niște oameni ai bisericii. Nu mai este mult și ajungem. Uite, la gardul acela, spuse gâfâind Ianache. Se simțea acum briza dinspre mare ca o respirație binefăcătoare. În spatele ulucilor cineva îi așteptase, căci poarta se deschise cu un scârțâit trist în momentul când primul tânguit strident al unui muezin anunța ceasul rugăciunii pentru credincioșii musulmani. Încă unul și încă o sută, din toate minaretele se ridica îndemnul spre contemplație ca și cum liniștea dinainte s-ar fi spart în mod necesar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Se pare că domnița Bălașa și cu bărbatul ei Manolache Lambrino, banul Craiovei, au și sosit la Istanbul ca să ia mireasa s-o ducă la București. După Paște o să fie nuntă mare... Un ciocănit abia auzit, urmat de un anume scârțâit imitând ronțăitul unui șoarece îl întrerupse din recapitularea situației politice pe care probabil va fi dator s-o raporteze superiorului său. La ușă era cineva din rețea, așa că preafericitul Hrisant nu răspunse ci se ridică și deschise încetișor. În întunericul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și față de fotbal, în special: astea-s făcute pentru goimi. Lasă-i pe ei să se dea cap în cap pentru „glorie“, pentru victorie într-un joc cu mingea! Cum zicea mătușă-mea Clara, cu glasul ei nevricos, ca un scârțâit de vioară: — Heshie! Te rog! N-am nevoie de goișe nahes 1! N-avea nevoie, nu ducea lipsă de plăcerile și satisfacțiile ridicole care-i făceau fericiți pe neevrei... La fotbal, liceul nostru evreiesc era ciuca bătăilor (deși fanfara, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
unde razele încă blânde ale soarelui intră prin perdelele transparente odată cu aerul curat al dimineții. Este liniște deplină, ca într-o mănăstire, încât se poate auzi distinct murmurul vântului printre frunzele amorțite ale copacilor somnoroși din fața casei. Deodată, cu un scârțâit discret, ușa de la intrare se deschide și în cameră intră o femeie până în patruzeci de ani, înaltă, robustă, cu sâni voluminoși, îmbrăcată modest, dar cu gust. În mâna dreaptă are un coș plin cu legume proaspete. Este Amalia, bucătăreasa. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mic, spune Marius în timp ce scarpină ușor între urechi micul animal. Urcă cele două trepte ale prispei și intră în casă. În față se întinde un hol îngust, în semiîntuneric. Rămâne nemișcat câteva clipe, ascultând. Nimic. Liniște. Sau nu. Distinct, un scârțâit ajunge la urechile lui. Face câțiva pași, către sursa zgomotului, pipăind peretele cu degetele mâinii drepte până ce acestea se opresc în balamalele groase ale unei uși. Apasă clanța și lumina puternică a soarelui intrat pe fereastra mare aproape că îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așteaptă acolo. Face o pauză pentru a privi către transmisionistul care ridică neputincios din umeri. Nici un răspuns de la ei, domnule căpitan. Un moment...recepționez ceva. Mesteacănule, mă auzi? Sunt Fagul! Dă mai tare, să auzim cu toții. Acoperind fondul sonor de scârțâituri și hârâieli, din difuzor răsună o voce slabă și asta nu din pricina legăturii proaste. Aici soldatul Pantelimon...(bruiaj)...ambuscadă... Reglează odată sunetul, pentru numele lui Dumnezeu! urlă căpitanul Apostol, apropiindu-se de panoul operativ al centralei. Un țiuit ascuțit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stânjenitoare. Căpitanul Apostol tușește ușor ca pentru a-și drege vocea. Este tocmai ceea ce avem nevoie. Ironia subțire este perfect camuflată sub seriozitatea exprimării. Și cine va fi acest ofițer cu o înaltă pregătire...politică? În clipa următoare se aude scârțâitul unui scaun. Invizibil până atunci deoarece stătuse în spatele lor, o siluetă îmbrăcată într-o șubă de iarnă se îndreptă către ei. Eu voi fi acel ofițer. Deosebit de surprins, Marius tresare puternic. Incapabil să se stăpânească, întoarce capul în direcția misteriosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu neapărat din cauza consemnelor primite. Vântul puternic poate descuraja chiar și pe cei mai tentați să o facă. Cu fețele în jos, continuă să meargă, cruțându-și suflarea pentru puterea trupurilor, cu gândul la capătul drumului. Iar până acolo, doar scârțâitul necontenit al pașilor dă în urechile lor măsura distanței parcurse. Undeva, din pădurea deasă, se ridică un urlet slab și îndepărtat care face pe toți să ciulească înfiorați urechile. Marius se oprește, ascultând cu atenție. Urletul crește, ajunge la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
resemnase în acceptarea acestui mariaj la fel de vesel precum o înmormântare. Dacă ar fi avut un copil, poate lucrurile ar fi stat altfel. Dar "gusturile speciale" ale soției sale nu făcuseră posibil nici măcar acest lucru. În sfârșit, ușa se deschide și scârțâitul ei îi amintește de țipătul ascuțit al unei păsări de pradă. Numai în cămașă, cu mânecile suflecate mult deasupra cotului, Schultz arată niște brațe dezagreabil de albe, groase, cu vine proeminente. Cu sudoarea curgând în dâre late pe obrajii grași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
făcut țăndări, globul de cristal care-l proteja este smuls cu tot cu o bucată de zidărie. Pășesc peste cadavrul unui militar neamț și deschid o ușă pe care scrie cu vopsea verde, scorojită, ceva în cehă. Intră, urmat de Mâțu, în scârțâitul balamalelor uzate. Sprijinit de peretele scorojit, cu arma în brațe, Romulus. La vederea lor, prizonierul, întins până atunci într-un simplu pat de campanie, se ridică calm. Părul blond e în dezordine, deși încercarea nereușită să fie pusă ceva ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vară când televizorul nu funcționa și-mi propteam bărbia în câteva perne, închizând ochii și ascultând cu luare aminte fiecare zgomot al camerei. Pe atunci îmi plăcea să-mi închipui că sunt un câine-lup care ciulește urechile. Auzeam ticăitul ceasului, scârțâitul obloanelor de la parter, freamătul vișinului din curte. Uneori ploua, iar sunetele țâșneau de peste tot în ritmul unor mici tobe. Îmi lipeam urechea de podea, procedeu copiat din filmele cu indieni. Multă vreme nu se întâmpla nimic; fiecare secundă o alunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
tari ale acestui paradis - sub formă de compoturi, gemuri, zacuști, slănină, cârnați, vin și țuică. Urci scările, umbrite de cei doi peri pletoși așezați de o parte și de alta, și ajungi la o portiță vopsită în albastru, care, cu scârțâit răsunător, marchează intrarea în regnul oamenilor. Și miroase atât de frumos și de sălbatic când pășești pe aleea mărginită de gladiole, de regina-nopții și de margarete, încât ai senzația că ai ajuns într-un colț de rai. Mai urci patru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
PE ACEASTĂ INSULĂ I-A ADUS IACUB PE CEI CINCIZECI ȘI NOUĂ DE MII NOUĂ SUTE NOUĂZECI ȘI NOUĂ DE MUSULMANI AI LUI. ȘI ACOLO ȘI-A ÎNCEPUT ALTOIREA. Acum auzea și alte lucruri. Pașii lui Fard, care umbla pe scenă. Scârțâitul pe care-l făceau scaunele când ascultătorii lui se aplecau În față, sorbindu-i fiecare cuvânt. ― ÎN LABORATOARELE LUI DIN PELAN, IACUB I-A ÎMPIEDICAT PE TOȚI OAMENII NEGRI AUTENTICI SĂ SE REPRODUCĂ. DACĂ O FEMEIE NEAGRĂ NĂȘTEA UN COPIL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]