20,360 matches
-
de teamă să nu capăt diabet cinematografic, într-atât de siropos e... Luna amară e - din nou - un titlu neinspirat, tradus direct din cel englez al filmului. De fapt, vorbim despre Luni de fiere care, desigur, are legătură (la nivelul scenariului) cu romanul omonim al lui Pascal Bruckner. Un lungmetraj care are toate premisele să fie bun: un text care le-a înfierbântat mințile cititorilor, o distribuție viabilă (Hugh Grant, Kristin Scott-Thomas, Peter Coyote și Emmanuelle Seigner) și un regizor celebru
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
părerea mea - cel mai bun musical realizat vreodată, e drept, în cheie tragică și, în consecință, face o promisiune spectatorului: acest lungmetraj va fi la înălțime. Regizorul Rob Marshall, debutant în film, dar veteran pe scenă, reușește o sinteză minunată: scenariul și muzica sunt consubstanțiale, se desfășoară pe același ritm. Filmul te poartă într-o lume aparte, care nu are pretenția de realism, ci pe aceea de a caricaturiza moravurile americane din "jazz age": nici o valoare axiologică, protipendada e când în
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
al lui Larry Flynt? De altfel, era de așteptat, având în vedere că regizorul Philip Kaufman a mărturisit că medicul care încearcă să-l "calmeze" pe marchiz, personajul Royer-Collard (Michael Caine), i-a fost inspirat de Kenneth Starr... Păcat de scenariu, altfel succint și la obiect, și de Rush, a cărui interpretare e, ca de obicei, fabuloasă. Nu același lucru se poate spune despre Visul unei nopți de vară, varianta 1999, plasată în secolul XIX și echipată cu biciclete. Dar care
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
capitol la altul. Sunetul și imagismul stilistic, baladesc și fabulatoriu cu care romancierul ne obișnuise, au încetat în fața avalanșei de capcane și mutări, lovituri de teatru și expediente senzaționaliste (paranormal, voyeurism, fantapolitică în locații exotice de butaforie) care macină credibilitatea scenariilor și confruntarea de idei, uneori cam hazardate și artificioase. Așadar, nu expedientele de tip aventuros, polițist și rocambolesc (și alte concesii făcute rețetelor postmoderne) asigură rezistența romanului, ci protagonistul în jurul căruia se țese rhizoma narativă, captivant, de la intrarea în scenă
Un roman cu cheie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12026_a_13351]
-
autorul pune degetul pe realitatea românească în baza unui imens dosar de presă, bine procesat tipologic și stilistic. Un personaj cu totul nou este Simona-Salma, aflată într-o relație specială cu Plagamat, un fel de victimă voluntară a rețelei de scenarii țesute de diabolicul ei patron. Ieșind teafără dintr-o aventură tematică - pânda și vânătoarea -, firul roșu al relațiilor dintre personajele și figuranții romanului, Salma este scoasă din matca previzibilă de hazardul întâlnirii bărbatului fatal: Sayub Shalla, un indian arabizat, zis
Un roman cu cheie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12026_a_13351]
-
și luând ca reper de civilizație capitala țării unde bătea și inima acesteia. Asta unde, pe atunci, Bucureștii erau, printre altele, salonul de primire al oaspeților, principala scenă publică pe care defilau starurile ceasului, unde se proiectau interesele prezentului și scenariul viitorului. Loc în care lumea satelor, a târgoveților, a claselor defavorizate era prezentă mai rar, dar, în schimb era avantajată deschiderea către zările europene, până acolo unde orașul, cu toate puternicile sale contraste, ce-l desemnau mai degrabă ca pe
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
contraste de apartament, dar acest comentariu se făcea și despre Greenaway. Or, regizorul și co-scenaristul Alexander Payne e la o distanță de ani-lumină de predecesorul său. Oricum, regia funcționează în acest film ca o cârjă pentru personaje și, posibil, pentru scenariu. Ce mă deranjează la acest lungmetraj e că, oricum l-ai lua, nu găsești nici o idee care să pulseze în el. Cei doi prieteni au un aer înduioșător prin gafele lor constante, prin - eventual - solitudinea lor, căci aici parcă fiecare
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
de-a lungul vizionării. Tot ce pot extrage ideatic din acest lungmetraj e un realism leneș, care spune că nimic nu e nou sub soare și reușește să convingă spectatorul că acest truism e adevărat. Dacă mai era nevoie. Construcția scenariului e mult mai laborioasă, din punct de vedere structural, în Eu, Peter Sellers. Acest film ia în primire o idee mare și lată - "cel ce poate da viață atâtor personalități distincte nu are o personalitate" - dar o exploatează folosind o
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
urâtului, pentru a trece apoi în apartamente de un bun-gust discret (cum nu găsești niciodată în filmele hollywoodiene), asezonate cu un dialog vioi, cinic-intelectual, în care protagonistul se simte alienat, deși aceasta era până acum lumea lui cotidiană. Arareori mobilitatea scenariului a cadrat atât de bine cu flexibilitatea mizanscenei. Protagonistul trece dintr-un univers în altul, fiecare dominat de o altă femeie, și e inadecvat când unuia, când celuilalt, pentru ca în final să rămână prins între ele. Contați pe Castellitto pentru că
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
are aceeași ferocitate emoțională ca acela al lui Castellitto. Evident, acest lungmetraj mi se pare mult superior lui In vino veritas și nu pentru că acesta ar cânta după notele minimalismului. Dar dacă tot e să plasăm în prim plan actori + scenariu, atunci Nu te mișca e un "film mare", iar In vino veritas un "film mic".
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
metafizică masochistă ce-și interzice avînturile spre valorile pozitive, girate de divinitate, realizînd conștiința unei culpe, a unei delegitimări ontologice a creaturii. Alături de Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Gheorghe Pituț, George Alboiu, paladinii expresionismului rural șaizecist, Gheorghe Istrate ne înfățișează un scenariu al luptei cu materia, care nu e decît o sensibilizare a luptei spiritului cu sine însuși, cea dintîi uzurpîndu-l pe cel de-al doilea, azvîrlindu-l în zbuciumul autonegației. Relevant e raportul dintre materie și spirit care dobîndește aci un caracter
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
oricărei construcții deschise, în care referentul artistic și o anumită vocație autoreferențială a spațiului însuși intră în coliziune directă. Pornind de la enormul stoc autoreferențial care mocnește în Casa Poporului, și pe care MNAC-ul l-a declanșat prin instrumentarea unui scenariu cvasimagic, reactualizarea expoziției de la Cetatea Câlnic, expoziție realizată tocmai pentru a pune în valoare spațiul pasiv, adică cetatea însăși, este mai mult decît semnificativă. Cum la fel de semnificativă este orice discuție ce privește noile experiențe tehnice și de limbaj care se
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
mențiune specială: Nino Rota e responsabil de o inovație (foxtrot + marșuri + muzică ușoară cunoscută la acea vreme) care leagă trei filme - acesta de Giulieta degli spiriti și de Amarcord. Nu e de mirare că, pe acest fundal, criticii văd un scenariu inconsistent, oarecum întâmplător. Eroare, e extrem de bine structurat dacă-l vezi pe hârtie. Doar această impresie e suficientă ca să-ți dai seama de cât de expert reușește Fellini să jongleze cu percepțiile spectatorului, fie el oricât de avizat. De altfel
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
știe că ne-a băgat un căluș în gură, având convingerea că nici o persoană responsabilă n-ar protesta, cu conștiința împăcată, pretinzând că șeful SRI vorbește prostii. Atentatele nu sunt, din nefericire, o raritate în lumea de azi, așa încât acest scenariu nu poate fi ignorat cu nici un chip. Și totuși, dl Timofte a făcut o greșeală: furat de teoria conspirației în care plonjase atât de impetuos, a dat mai multe amănunte decât ar fi fost necesare. El a pretins că "atentatorii
Pompierul însetat de medalii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12039_a_13364]
-
așa-zis britanic (Sammy and Rosie Get Laid și My Beautiful Laundrette), dar acum protagoniștii săi s-au transformat în imigranți a căror existență depinde de cât de bine știu să rămână invizibili. Filmul are, pe lângă o distribuție execelentă, un scenariu economicos, bine articulat, cu răsturnări de situație neanticipate prin indicii. Un exemplu e chiar o scenă de la începutul filmului: Okwe (Chiwetel Ejiofor) găsește o inimă umană într-o toaletă a hotelului în care lucrează!
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
sectă religioasă. El se găsea din punctul de vedere al doctrinei politice (oricât ar fi respins conceptul) în pură utopie." în cele două articole ale lui Al. Săndulescu, M. Eliade nu este deloc șifonat, apărarea "obiectivă" a acestuia calchiind un scenariu în stilul lui M. Handoca. Din galeria "criticilor de largă audiență" volumul Acele puncte critice... reține doar trei nume: Mihai Ralea, Tudor Vianu și Vladimir Streinu. După cum remarca Al. Săndulescu, numele lui M. Ralea este destul de rar amintit în publicistica
Un mănunchi de fascicole critice by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12067_a_13392]
-
Întâi și întâi, Stone își bate capul să respecte adevărul istoric, ceea ce, având în vedere enorma cantitate de scrieri despre Alexandru Macedon, e suficient de dificil. Dar nu se oprește aici. Notele de producție te informează că Stone dorea un scenariu despre un personaj ale cărui condiționări (rasă, naționalitate, familie, etc.) să poată fi accesibile spectatorului, care să relaționeze cu teme actuale acum și atunci. De aici prima contradicție: multiculturalismul și corectitudinea politică nu se prea împacă cu istoria antică, deci
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
era motivată de imitarea eroului tessalian. Dar Stone vrea să dea și o aură de tragedie, care te face să te întrebi dacă lungmetrajul nu intenționează cumva să fie un Reader's Digest al culturii elenice. Poate că, la capitolul scenariu, Stone ar fi trebuit să-l asculte pe profesorul lui Alexandru, Aristotel... El menționează faptul că datoria poetului e de a povesti nu neapărat "lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
întâmpinat la intrarea în Babilon, s-a avut grijă să nu fie incluse petale de trandafiri galbeni, deoarece aceștia se găseau la acea vreme doar în China. Ca atare, Stone se comportă ca Penelopa: ce face cu mizanscena, distruge cu scenariul! Oricum, revenind la scena intrării lui Alexandru în Babilon spre marea bucurie a perșilor, mie mi-a trezit amintirea unor imagini documentare ale lui Hitler intrând în Austria: și austriecii îl întâmpinau și erau veseli nevoie mare. Nici ca personaj
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
care regizorul aruncă idei și emoții de-a valma. Co-scenaristul Stone îl vrea pan-național și pan-sexual, iar ce obține e doar disoluția unui personaj. Care personaj era doar miza acestui film biografic... Acestea sunt erori structurale comise în scenariu. Dar regizorul mai are câteva idei bizare, cum ar fi aceea de a diferenția între greci și macedoneni pe baza accentelor: unii vorbesc cu accent scoțian, irlandez sau galez. Alexandru e, ca și actorul care-l portretizează, irlandez. Iar mama
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
nu sînt decît cioburi de amfore" și chiar de cea a morților "care nu sînt decît cioburi de morți". însăși țărîna e damnată, "în timp ce mă privește voluptuos/ Coborînd" (Transparență). Decompoziția cuprinde de-a valma substanțele, conceptele, stările de spirit, conform scenariului unei "povești" absconse: De-atîtea decenii atît de aproape/ încît limitele au putrezit/ Și-au căzut,/ Iar substanțele au început/ încet-încet să se tulbure,/ Să se-amestece,/ Să fermenteze-mpreună/ Aceleași idei,/ Boli comune./ Mirarea ca un fruct/ Crescut din greșeală
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
tip de repetare, menținută, totuși, în coadă de pește, a conceperii unui prunc în mod misterios, poate chiar divin. Nu cred în acest tip de speculație. Dar asta e problema mea. Regizorul însă și-a urmărit formidabil accentul pus în scenariu și și-a dus, coerent, avînd și mijloacele la dispoziție, construcția di granda pînă la capăt, bazîndu-se enorm pe interpretarea celor trei actrițe, pe tipul de transă, alta la fiecare. În piesa de la Odeon, lectura situează punerea în scenă la
Accente by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12115_a_13440]
-
Evenimentul zilei" de dinaintea alegerilor afirmam că e datoria morală a românilor să-l voteze pe Traian Băsescu. Acum, i-aș transmite președintelui că e datoria lui morală de a nu-i dezamăgi pe români. Nu cred într-o recădere în scenariul Constantinescu. Să nu uităm că, în acel scenariu, actualul președinte a avut rolul personajului negativ. Un rol care, cu vremea, s-a dovedit a fi fost singurul pozitiv. Oricât s-a mers pe ideea "scandalagiului" Băsescu, și pe vremea lui
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
morală a românilor să-l voteze pe Traian Băsescu. Acum, i-aș transmite președintelui că e datoria lui morală de a nu-i dezamăgi pe români. Nu cred într-o recădere în scenariul Constantinescu. Să nu uităm că, în acel scenariu, actualul președinte a avut rolul personajului negativ. Un rol care, cu vremea, s-a dovedit a fi fost singurul pozitiv. Oricât s-a mers pe ideea "scandalagiului" Băsescu, și pe vremea lui Constantinescu, și pe aceea a lui Năstase, dezinformarea
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
boierului se reaprinde după treizeci de ani în amintire: "îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor". Scenariul cuceririi e tipic pentru relațiile umane sadoveniene. Femeia are inițiativa ispitirii: Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu trei picioare, a acoperit-o cu o pânză curată, a adus vin, mi-a pus un pui fript dinainte și era
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]