776 matches
-
ci și o vizionară - mai precis: meticuloasă - perspectivă asupra lumii de astăzi. Nelipsită de accente dramatice, argumentația lui H.-R. Patapievici navighează între discursul filozofic, eseul politic și confesiunea religioasă. Omul recent impune cititorului obligația unei lecturi personale. Dincolo de obiecțiile scolastice pe care le pot ridica experții unei discipline anume, rămâne întrebarea persistentă a autorului: în ce fel poate fi înțeles sau îmblânzit orizontul implacabil modern al conștiinței contemporane? Reușitetc "Reușite" Să observăm mai întâi ce a câștigat autorul, în afară de o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Mediu (sec XIII-XIV) către zorii modernității rămâne neclară 1, deși istoria ideilor disputate în această perioadă ascunde o istorie plină de tâlcuri. Cum s-a produs întâlnirea între tradiția religioasă iudeo-creștină și spiritul culturii grecești în momentul patristic și cel scolastic? Care sunt epistemologiile subiacente care separă Răsăritul grec de Apusul latin? Cum anume apariția filozofilor arabi (Averroes, în primul rând) pe scena filozofiei occidentale modifică raportul între credință și rațiune? Nu cumva doctrina „dublului adevăr” este indispensabilă pentru înțelegerea adecvată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
subiacente care separă Răsăritul grec de Apusul latin? Cum anume apariția filozofilor arabi (Averroes, în primul rând) pe scena filozofiei occidentale modifică raportul între credință și rațiune? Nu cumva doctrina „dublului adevăr” este indispensabilă pentru înțelegerea adecvată a evoluției gândirii scolastice (psihologia din spatele celor cinci argumente, de pildă) în raport cu tradiția precedentă? Nu întâlnim totuși o mare diferență de înțelegere a acordului între credință și revelație la Toma d’Aquino (1225-1274) și Sf. Maxim Mărturisitorul (580-662). Geniul din spatele sintezei hristologice bizantine afirma
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hegel (1770-1831) consacră „conceptul însuși”, fără a disocia ferm între ființă și Dumnezeu, respectiv între natura umană și natura divină 3. Această suită de gânditori moderni este responsabilă pentru „constituția onto-teologică a metafizicii” (Martin Heidegger). Construcția eminamente discursivă a teologiei scolastice contrastează cu elaborarea retoric-poetică și inspirația mistică a teologiei răsăritene. Treptat, definiția lui Dumnezeu pierde elementul personal (înlocuit printr-un simplu construct metafizic 1). Dumnezeu redevine „Primul motor” sau „Arhitectul-ceasornicar” ce nu poate primi rugăciuni sau jertfe 2. Mistica sfinților
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
realitatea renunțării consimțite a omului recent la întrebările clasice privind sufletul, mântuirea sau Dumnezeu. Uitarea modernilor târzii nu este doar pasageră sau involuntară, ci cronică, cultivată și profund dezrădăcinată de orice habitus al amintirii. Dintr-o insuficientă analiză a surselor scolastice ale teologiei seculare din secolul al XVII-lea derivă, cred, și expunerea parțială a motivațiilor teologice și psihologice prezente în geneza protestantismului. Este de notorietate reacția violentă a lui Martin Luther (1483-1546) împotriva „modei aristotelice” care a dominat teologia catolică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de scribi și de sfintele urme ale trecerii timpului. Gardienii memoriei sunt însă un lux pentru cei care trăiesc doar prezentul. Pentru a-și scrie istoria, unui popor îi trebuie timp liber. Nu-ți poți aminti nimic în lipsa unui repaus scolastic. Prin urmare, suntem mai puțin vinovați atunci când ignorăm suferința celuilalt decât atunci când refuzăm sarcina de a scrie - într-un ambient perfect confortabil - istoria suferinței. Pentru a mărturisi, a memora și a scrie trecutul avem nevoie de timp. Când un popor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce acopereau, în perioada scolastică, noțiunile de theologia revelata și metaphysica specialis. „Paradoxul paradoxurilor” despre care vorbește tradiția patristică și pe care Jean-Luc Marion îl descrie cu minuțiozitate în volumul Fiind dat (1997) trimite la fenomenul arătării divine (mai precis, al teofaniei). Aceasta este o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
exigențele spirituale prescrise de tradiția răsăriteană. Yannaras vrea să împingă cezura mult mai adânc, tratând cu aceeași măsură teologia Sf. Augustin și tratatele de metafizică ale scolasticii baroce. Teologul grec distinge între un „apofatism al esenței” practicat de „corifeii raționalismului scolastic”1 - care recunosc incognoscibilitatea naturii divine - și un „apofatism al persoanei” - „caracteristic pentru gândirea creștină a Răsăritului grecesc”2 - , care admite că orice cunoaștere „nu se limitează la cunoașterea intelectuală, ci este un fapt existențial integral care presupune conlucrarea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istoriei gândirii occidentale, Yannaras nu distinge cu precizie momentele de criză și ruptură în tradiția teologică a creștinismului occidental. Intenția demonstrației sale ar putea sugera însă o altă cronologie. Primul semn al derivei este noul stil apologetic practicat de teologii scolastici, convinși de imperativul concilierii rațiunii cu exigențele credinței. Apare atunci invitația la dialectică, rezumată de pariul „dublului adevăr” la care Toma d’Aquino s-a supus încercând să demonstreze pe bază silogistică obiectivitatea existenței lui Dumnezeu. Lipsită de o hermeneutică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
absolut convins că prozaismul este virusul care amenință vitalitatea poeziei noastre tinere, În timp ce alții defineau succesele poeziei noastre ca fiind succesele evoluției de la lirismul pur la o poezie epică, cu amestecuri lirice. S-a ajuns În concluziile discuției la definiții scolastice, primitive, de o platitudine grozavă a «liricului», a «epicului», definiții rupte de conținutul lor concret-istoric și care În fapt nu se deosebeau cu nimic de cele curente În manualele literare burgheze («epicul» ar fi «povestire» iar «liricul» - «expresia directă a
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
aceștia i-a lăsat pe seama acelor adepți ai filosofiei critice care își vor asuma misiunea „popularizării” ideilor sale. Crezând că „popularizarea” pot s-o facă și alții, Kant a fost preocupat exclusiv de fixarea articulațiilor sistemului său în limbajul relativ scolastic consacrat de școala lui Wolff, un limbaj care poartă pecetea modelului prozei latine. Atunci când și-a propus să discute teme punctuale, într-un spațiu limitat, Kant a scris neobișnuit de clar. Este ceea ce probează texte ca Răspuns la întrebarea: Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Metafora „matului în șase mutări” îl particularizează pe Marlowe în larga familie a detectivilor. Predecesorii săi erau personaje infailibile: ei puteau anticipa nu doar șase, ci șaizeci și șase de mișcări în avans ale adversarilor. Ei erau, într-un sens scolastic și terestru, „profesori de psihologie” pentru care natura umană nu avea secrete. Capabili să reconstituie, precum paleontologii, scheletul unui animal uriaș pornind de la un fragment de os, vechii detectivi nu trăiau niciodată în prezent, ci retrăiau scene existente deja în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
împieteze asupra imaginii eliberării. Se pare că pe cronicar îl supără «duioasele aduceri aminte», sentimentele de tristețe sau de durere. Sunt oare nelalocul lor aceste simțăminte în poezia realist-socialistă, atunci când prin ele autorul transmite un mesaj de idei înaintate?(...) Tendința scolastică, unită cu unele confuzii estetice, l-a condus pe critic la «rețete» literare. Acestea nu pot decât dăuna dezvoltării lui Aurel Rău. Critica literară, pentru a-și justifica și îndeplini rolul trebuie să ajute literatura în creșterea ei. Prin unele
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
voi arăta că ea se naște din cultura antică, literatura și limba latină contribuind imens la redeșteptare, simbolizând în fond principalul instrument al comunicării. Urmașii vor lupta cu toții pentru a reda puritatea limbii latine, pentru a o salva de jargonul scolastic și teologal. Latina era limba creației literare și tocmai de aceea reconsiderarea ei avea să genereze o perioadă de erudiție. Lorenzo Valla cu a sa De elegantiis linguae latinae devenise o strălucită pildă pentru Erasmus, ca și pentru urmașii săi
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
autor al uneia dintre primele monografii moderne despre Palamas, publicată la Alexandria În 1911; În fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos scriitor În diferite genuri, autor a peste 250 cărți și broșuri. Polemica acestuia cu Androutsos, pe care-l considera prea scolastic și prea occidental În maniera de abordare a teologiei, l-ar fi putut determina pe Stăniloae să se distanțeze de profesorul său de dogmatică. Acestor patru nume, Îndreptățit menționate de Bielawski, trebuie adăugate cele ale lui Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
bătălie Împotriva „pseudo-Bisericii” de la Roma. Grigore Palamas, scrie el, a fost una din cele mai hulite figuri răsăritene din partea istoricilor catolici. Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a Întărit teologia catolică În atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză adversarii ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai Întotdeauna
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a Întărit teologia catolică În atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză adversarii ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai Întotdeauna catolicizanți, sau catolicizați, pentru că teologia catolică Îi Încuraja la această opoziție. Acesta a fost Încă un motiv pentru care sfântul Grigore a fost
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
fost mai Întotdeauna catolicizanți, sau catolicizați, pentru că teologia catolică Îi Încuraja la această opoziție. Acesta a fost Încă un motiv pentru care sfântul Grigore a fost considerat de Biserica ortodoxă ca apărător al Învățăturii ortodoxe, care, În opoziție cu intelectualismul scolastic, fundamentează experiența Întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător. După schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus În ordine de bătaie În spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino și a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și Îi utilizează pe Părinții Bisericii În calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el Încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și existențială a dogmelor. Astfel, patristica Îl ajută să reconstruiască o teologie mistică, asumată, căreia metoda scolastică Îi dăduse lovitura de grație. Cred că În aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei În peisajul contemporan. 2) Stăniloae a Întreținut legături privilegiate, exclusive, cu Tradiția oficială, acceptată sau impusă de Biserică, respingând din oficiu orice teologie creatoare
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Speculațiile teoretice separate de acțiune și neangajând viața și-au trăit traiul.” E timpul ca teologia să-și regăsească vocația holistică, pentru a Împrumuta un termen din filozofia științei, adică să nu se mai lase fragmentată Între o episteme seacă, scolastică, și un pietism sentimental, lipsit de susținerea dogmatică. Cum ar trebui să răspundă Biserica celor trei exigențe? „Să-L trateze pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu ca pe un obiect, ci ca pe Subiectul prin excelență”; „să țină cont de dimensiunile
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
al gândirii creștine”. Pe lângă metoda exegetică pe care ne-o pot pune la dispoziție, Părinții se dovedesc „actuali” - și aici Daniélou urmează, à la lettre, Catolicismul lui De Lubac, „printr-un număr de categorii specifice gândirii contemporane, pe care teologia scolastică le pierduse”, În special, „istoria” și ideea mântuirii colective, sobornicești, despre care am amintit deja. 1946. Henri de Lubac publică un alt volum socotit „scandalos”, Surnaturel. Etudes historiques, În care deconstruiește, cu o minuție de artizan, o pseudo-tradiție care se
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ulterior În recuzita creștină, găsind expresia cea mai pură În faimosul Păstor al lui Hermas: „Lumea a fost creată pentru Biserică” (8,1,2). Așadar Conciliul va fi reprezentat o victorie a Tradiției, a adevăratei Tradiții patristice, Împotriva rigidei pseudo-tradiții scolastice, dar această victorie, cum se știe, se va dovedi foarte repede o victorie à la Pyrrhus, Întrucât foarte puțini episcopi - și cu atât mai puțini preoți și laici - au priceput adevăratul sens al celebrului aggiornamento. Într-o Prefață scrisă În
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
lui E. Fouilloux, „Dialogue théologique?”, În volumul colectiv Saint Thomas au XXe siècle. Colloque du centenaire de la Revue thomiste. Toulouse 25-28 mars 1993, Paris, 1994, pp. 153-195. Pentru Labourdette, „sub forma pe care i-a dat-o sfântul Toma, teologia scolastică reprezintă profilul (l’état) cu adevărat științific al gândirii creștine”. Prin urmare, el nu poate admite o alternativă la modelul tomist. Dar problema nu este opera sfântului Toma, cunoscută și Înțeleasă foarte bine de „tabăra adversă”, ci reducerea acestei opere
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
timp, pe Părinții Bisericii: „Ceea ce noi regretăm la mulți dintre ei (la acești teologi - n.n.) este că scoaterea la lumină a bogățiilor tradiției patristice sau efortul de a găsi o formulare Întinerită sunt Însoțite de o evidentă depreciere a teologiei scolastice”. Or, după criza „modernistă” de la sfârșitul secolului al XIX-lea și Începutul secolului XX, Vaticanul impusese tomismul ca „doctrină oficială”. În Angelicum, octombrie-noiembrie, pp. 126-145. Aceleași reproșuri apar În articolul lui Labourdette: „Misterele subiectivității interesează mai mult decât adevărul impersonal
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ale insului aflat în dificultate, ca urmare a suferinței sale de ordin psihic. Aceste concepte nu pot fi doar simple instrumente clinice reactive, ele trebuie să aibă și o puternică funcție preventivă. La nivelul practicii clinice dominantă rămâne, încă, viziunea scolastică, ce s-a impus de la început în psihiatrie, astfel că există o dificultate majoră în încercarea medicilor psihiatri de a identifica ce este normalitatea, deși realizează (diagnostichează) cu ușurință (prea mare, uneori) comportamentul anormal și boala psihică. Fără îndoială că
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]