590 matches
-
și țărână înghețată cade dureros peste spatele, umerii lui. Izbită în plin, casca îi zboară la pământ. Înainte să o pună din nou pe cap, privește indiferent înfundătura schijei făcută în metal. La fel de brusc cum începuse, atacul se termină, apoi scrâșnetul metalic al unor șenile zgârie liniștea dimineții. Legănându-se ca niște uriași monștri preistorici, două tancuri Panther își fac apariția. Cel din frunte oprește și liniștea se lasă apăsătoare pentru câteva clipe în timp ce țeava groasă vizează amenințător. Sinistrul interludiu sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai tare în vine, dar după asta ce mai poate să fie?... Uită te și judecă singură, Arm... Ce-o să poți face tu cu un biet om, cu un sărman ologit al destinului ca mine?... Cuvintele îi erau întretăiate de scrâșnetul strident al unor pneuri de automobil care lua curbele cu mare viteză, pe ecranul televizorului uitat deschis. Dădu să întindă brațul ca să închidă, dar telecomanda, așezată neglijent pe marginea mesei, se rostogoli pe dușumele și în clipa următoare o vâlvătaie
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
se întâmpla de cele mai multe ori, când confundam cauciucurile foșnind pe șosea cu sunetul făcut de propria mea respirație. Dar câteodată se întâmpla ca foșnetul să crească, și atunci se desfăcea în sunete mai mici: huruitul unui motor, schimbarea unei viteze, scrâșnetul unor frâne. Prin frunzele vișinului se distingea o pată vioaie, care se transforma de regulă într-o Dacie albă ce-și croia drum prin covorul fin de apă împroșcând stropi, lăsând în urmă casa și trăgând după ea tot calabalâcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
spinării, ștergeam fața și gâtul cu batista dar aceasta devenise inutilă, am stors-o și am băgat-o în buzunar, iar tramvaiul acesta antidiluvian în care eram mă scotea din sărite cu trăncăneala lui, mai cu seamă la curbe cu scrâșnetele sale de ciclop scos din pepeni. Mai puneți la socoteală și înghesuiala din tramvai la ora de vârf, când se întorc oamenii la domiciliu și când descoperi, după ce ai reușit să te dai jos la a treia stație dincolo de cea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
găsim libere? - N-aveți nici o grijă, să mergeți cu mine, n-o să vă pară rău! Din tren se coborâseră circa două sute de pescari, din care, aproape toți, au luat-o grăbiți în ambele direcții ale gării. Se auzeau din ce în ce mai încet scrâșnetele cizmelor lor de cauciuc pe prundiș, odată cu luminițele lanternelor ce se pierdeau în noapte. Și se făcu liniște, o liniște străpunsă doar de câte un muget de vânt și de clipocitul valurilor de dincolo de dig. Era cald în sala de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
iscară umbre. - Funiile ! răcni năprasnic, de sus, morarul. Căzuse în genunchi, agățându-se de grinda pe care se zbătea felinarul. Sprinteni, oamenii legară șfacurile. înotând ca niște monștri scufundați, copacii porniră către mal. Șuvoiul se limpezi iar opustul venea cu scrâșnete la loc. Apele băteau năvalnic dar cu puteri slăbite. Prinși între plavii, prin spumă se apropiau din nou copaci. Bulboanele îi roteau în loc și-i slobozeau drept către opust. De sus, țăranii sprijineau crengile în cațe și în căngi, mânându-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
polemică cu Andrei Pleșu din Minima moralia și o scurtă amendare a lui Al. Piru, eseistul nostru are timp să precizeze tipul de morală profesat în sentențiile ibrăileniene: o morală „a grației, a firescului, din care lipsește orice urmă de scrâșnet“. Fapt de o importanță capitală, adesea neglijat datorită obliterării operei aforistice a autorului prin „secundaritatea“ genului sapiențial: „Morala grației nu e, în fond, decât o formulă menită să ilustreze ideea mai veche a lui Ibrăileanu potrivit căreia arta, în ciuda înfățișărilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
Ca răspuns la Întrebarea bunicului meu, Zizmo deschide ușa din dreptul lui, ca să poată ieși mai ușor. Lefty face la fel. Roțile din față ale Packardului intră pe gheață. Întregul lac Înghețat pare să se miște. Apoi se aude un scrâșnet, ca atunci când niște dinți sparg cuburi de gheață. După câteva secunde zgomotul se oprește. Coboară și roțile din spate. Gheața se liniștește. Bunicul meu, care nu s-a mai rugat de când era În Bursa, are impulsul de a mai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nu voia să-și aducă poliția pe cap. Conștient că părintele nu avea unde să se ducă, Milton se mulțumi să-l urmeze până la apă. Așa că o ținură tot Înainte În stilul acela molcom, Gremlinul cu formă ciudată oprind cu scrâșnet de frâne la semnele de circulație, iar Cadillacul făcând la fel puțin mai târziu. Pe străzi fără nume, pe lângă case dărăpănate, prin fundăturile din zona uitată de lume situată Între șosele și râu, părintele Mike Încerca, nechibzuit, să scape. Vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a se putea opri la timp. Călcă frâna, dar era prea târziu: Gremlinul verde grecesc se izbi de mașina din fața lui. Și apoi urmă Cadillacul. Milton se pregăti de impact. Dar În acel moment se petrecu un lucru uimitor. Auzi scrâșnet de metal zdrobit și de geamuri făcute țăndări, Însă zgomotul venea de la mașinile din față. Cât despre Cadillac, acesta nu Încetă nici o clipă să Înainteze. Se urcă peste mașina părintelui Mike. Spatele ciudat, Înclinat, al Gremlinului funcționă pe post de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la mașină. Cu câtă compasiune suntem priviți! Viorile se jelesc. Coborâm printre cioclii care se opintesc pe scări cu pachete de certificate de deces. Unii s-au prăbușit, zac pe trepte, cu jiletcile răvășite. Intrăm în labirintul subteran. Cu un scrâșnet teribil, ghilotina taie bilețele cu nume și simți că e însuși sufletul tău cel pe care tăișul nemilos îl desprinde de corp. Te apropii, citești - sunt numele celor dinaintea noastră, și-ale noastre, și-ale celor ce vor urma... O
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
în "patria mai înaltă" (Novalis). Fereastra nu captează gesturi, imagini, nu le amplifică, nu râde de ele, nu le ironizează, ci le dă o libertate duminicală, după zile și nopți torturante, în care imaginile se loveau unele de altele, cu scrâșnet: Ferestrele se dăruiau soarelui, care lua totul, beat de senzualitate. (...) Fereastra era liniștită, exactă. Fereastra era, totodată, și duminicală, o sărbătoare cu oblonul vopsit alb: un geam ca un târgoveț binecrescut, care nu vede, nu aude și surâde stereotip. (Hop-la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
filme că o mașină de scris emite, de fapt, un soi de muzică, și știam că eu unul n-aveam s-o aud niciodată cu urechile mele, nici ping-ul acut al reușitei de a ajunge la capăt de rînd, nici scrîșnetul lung, ca niște aplauze, al carului ce revine În poziția inițială, la Începutul altui rînd. Așa cum stau lucrurile, atunci cînd termin un rînd nu aud nimic, doar tăcerea gîndurilor ce se prăbușesc neîncetat În gaura memoriei. Dar, așa cum am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă s-ar imita tunetul la teatru; din niște folii de tablă aruncate din căruțe se fac lăzi de gunoi. Apoi, spre seară, foile de tablă rămase se rulează cu mare scrâșnet; am impresia că în curtea vecină se face același lucru, așa de tare se răsfrânge acest scrâșnet în casă. Când a fost asta? Câți ani să fi avut eu atunci? Urc scara plină de miasme și, în întunericul deplin, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
niște folii de tablă aruncate din căruțe se fac lăzi de gunoi. Apoi, spre seară, foile de tablă rămase se rulează cu mare scrâșnet; am impresia că în curtea vecină se face același lucru, așa de tare se răsfrânge acest scrâșnet în casă. Când a fost asta? Câți ani să fi avut eu atunci? Urc scara plină de miasme și, în întunericul deplin, nu-mi dau seama câte paliere am trecut; mai trec de un palier, cotesc și încep să urc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fauni și, în mijloc, trona o fântână arteziană cu pești exotici. Porni pe aleea din stânga și, la primul pas, auzi scrâșnind pietricelele aleii. Se uită mai atent și observă că sunt fărâme de marmoră albă. La al doilea pas, același scrâșnet, același plânset al marmorei. Aici nu poate să intre nici un hoț, gândi. Mai ales că și zidurile sunt înalte. Doar catapultat! Când ajunse la ușă, se întoarse și privi parcul cu aleile lui strălucitoare, la capătul cărora străjuia un brad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și că, nespunând eu nimic referitor la problemele fundamentale ale țării, uitat fi-voi "Orânduiaște", zice beiul de Moldova, "casa ta că vei să mori". "Asta cam așa-i", zic, puțintel intimidat, în timp ce, pe micul ecran, din nou se aud scrîșnetele năpraznice ale pneurilor de la mașini. Starea politică a națiunii Căldura cea mare, la vreme de amiază, singur în curte, pisoiul pe nume Mazarin stă tolănit în iarbă, cățelușa Daisy, la vreme de nici cinci luni, își poartă rasa, cea de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cu tandrețe într-un cufăr uriaș. Îmi amintesc zâmbetul ei umed, victorios, însalivat la colțurile vinovate ale gurii, zâmbet ce-i lingea parcă întreaga-i față când mă anunța dulce că astfel îmi voi desăvârși educația de adevărat cavaler. Auzeam scrâșnetul fin al zăvoarelor de argint vechi, muzica cheilor în lăcatele de aur. Interiorul era de mărimea odăilor mele strâmte, joase. Lângă un perete aveam culcușul alcătuit din perne umplute cu pufuleț de gâscă, șaluri de lână afumată, perdele rupte, rufării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
ziarul prin cafenele. Chill și voie bună. Familii, tineri, mulți tineri. Vroiam să spun speranță, multă speranță, când, în drum spre camping, la o intersecție, la trei metri, un motoscuter s-a intersectat cu un taxi - model Zastava, Dacia sârbilor. Scrâșnet de roți pe asfalt de vară, bufnitură... triplu salt. Mortal. Liniște pentru o secundă. Spectatori fără voia noastră, am amorțit. Gust amar. În Serbia încă se moare... ca peste tot. Sforzando Schimbare de ritm. Cu Andra la un party drum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
care mi-a adus haina, mașina lui Jack oprind În stație... Nu știu deloc ce ar trebui să simt acum. Nu pot decît să rămîn așa, cu ochii pe geam, conștientă de sunetele familiare și mîngîietoare din jurul meu. Uruitul și scrîșnetul de pe alte timpuri ale motorului de autobuz. Zgomotul ușilor care se deschid și se Închid. Sunetul ascuțit al clopoțelului de oprire la cerere. Oameni bocănind pe scări În sus, apoi pe scări În jos. Simt autobuzul zgîlțîindu-se În momentul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
doi colorați - unul adormit pe un pat pliant, altul sforăind pe o saltea. Jack intră. Sirene de poliție urlau foarte aproape. Puștiul de pe saltea tresări. Jack Îl făcu și Îl năuci și pe celălalt Înainte să apuce să se miște. Scrîșnet de cauciucuri, sirene amuțite... Jack văzu pe comodă o cutie. Cartușe de pușcă. Remington, calibrul 12, de tip „două nule“. O cutie de cincizeci de bucăți, cele mai multe lipsă. CAPITOLUL 19 Ed răsfoia raportul lui Jack Vincennes. Thad Greeen se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
niciodată! Bud Îi trase un croșeu În plex. Gilette se chirci, Înhăță un cuțit și Încercă să-l lovească. Bud se dădu În lături și Îl lovi la boașe. Gilette se ghemui; Bud apăsă pe butonul motorului. Motorul scoase un scrîșnet sinistru. Bud Îndesă mîna cu cuțit a poponarului În gaura de evacuare. Crrrr... chiuveta aruncă afară sînge și așchii de oase. Bud Îi trase afară mîna - mai puțin degetele lipsă. Crrr... Un țipăt de cincizeci de ori mai puternic. Cioturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nu e semnul nici unei exaltări. Este spaima pe care am avut-o intuind condiția filozofiei "needificatoare", a speculației ultime. Insuportabilă senzația de inițiere condensată și integrală, de ezoterism profan, de glorie a spiritului asistată de Dumnezeul culturii. După spectacolul acestui scrâșnet suprem al minții s-a așezat în mine, nu știu de ce, o tristețe mare. Și după ce Noica a plecat, ca la un semn, am început, Andrei și cu mine, să mâncăm. Am mâncat amândoi imens, mai mult tăcând. 27 septembrie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Doamne, nu înseamnă că am dat dintr-o dată cu piciorul la tot ce însemnase până atunci viața mea. Știam, în continuare, ce este o ispravă filozofică și pentru că asistasem, prin Noica, pe viu la ce înseamnă nașterea ei, admirația mea pentru scrâșnetul suprem al minții rămăsese intactă. Dar tocmai pentru că asistasem, pe lângă acest scrâșnet putusem să disting și altceva, un lucru pe care l-aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii îl aveau, ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
însemnase până atunci viața mea. Știam, în continuare, ce este o ispravă filozofică și pentru că asistasem, prin Noica, pe viu la ce înseamnă nașterea ei, admirația mea pentru scrâșnetul suprem al minții rămăsese intactă. Dar tocmai pentru că asistasem, pe lângă acest scrâșnet putusem să disting și altceva, un lucru pe care l-aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii îl aveau, ca însemn, pecete, stigmat al alcătuirii lor umane și pe care aproape toți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]