455 matches
-
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p. 42. footnote>. Ceea ce Dumnezeu promite prin botez: iertarea, eliberarea de moarte și diavol, mântuirea este o necesitate pentru toți oamenii, inclusiv și pentru nou născuți<footnote Argumentele scripturistice de până acum, argumente cu referire la botezul copiilor, pot fi rezumate în patru puncte. Mai întâi, din cauza păcatului originar, nou-născuții au mare nevoie de botez. În al doilea rând, nou-născuții au capacitatea de credință, după cum clar arată Hristos Domnul
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
lui Ștefana” (I Cor. 1, 16), apoi în cazul vânzătoarei de porfiră - Lidia - a fost botezată „ea și casa ei” (Fap. 16, 12-13) - și oare din cine se putea compune casa unei văduve dacă nu din copii -, iar în cartea scripturistică Faptele Apostolilor, ni se menționează despre temnicerul din Filipi care „s-a botezat el și toți ai casei lui” (Fap. 16, 30 33), apoi despre Corneliu sutașul că s-a botezat cu toată casa lui (Fap. 10, 44-48) de unde se
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
de-a lungul vremii. Considerații istorice”, în Biserica Ortodoxă Română, Anul XCIII (1975), Nr. 1-2. footnote>. Începând cu Lidia, Mitropolitul Nicolae recunoaște din capul locului în argumentația sa că bărbatul ei, la fel și copiii nu sunt menționați. Totuși, textul scripturistic o numește „femeie” (γυνή), termen care în Sfânta Scriptură se atribuie doar femeilor căsătorite (I Cor. 6, 1; 7, 2, 10 14, 16, 27, 29, 33 și 39), căci femeii necăsătorite i se zice simplu „fată” sau „fecioară” (Mt. 6
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
vouă”. Iată deci, precizează unii contestatari ai pedobaptismului, că botezului trebuie să-i premeargă credința și că, după însăși învățătura Sfintei Scripturi, nu poți aduce pe cineva la botez fără a-l fi învățat mai întâi să creadă. Acestor texte scripturistice le mai adaugă apoi și alte locuri din Sfânta Scriptură, în care se arată că, întotdeauna, când este vorba de acțiunea de a boteza, acesteia îi premerge o primire și o mărturisire a credinței, o ușurare de povara păcatelor, o
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi. Dar v-ați spălat, dar v-ați sfințit, dar v-ați îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos și în Duhul Dumnezeului nostru”. Iar pasajul scripturistic de la Tit 3, 5 e și mai categoric: „El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt”. Deci, dar
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
el mort fiind nici n-o mai avea? Pentru înviere i-a fost de folos credința mamei sale”<footnote De libero arbitrio, III, 23, P. L. XXXII, col. 1304. footnote>. Gestul de a se boteza cineva pentru cei morți Textul scripturistic de la I Cor. 15, 29<footnote „Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morți? Dacă morții nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?”. footnote> relevă necesitatea botezului ce era simțită atât de adânc și atât
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
pentru botez și nici nu face mențiuni despre vreo pregătire prealabilă a copiilor pentru primirea Botezului -, nimeni nu poate preciza data și numele inițiatorului, precum și primul caz de pedobaptism. Mai subliniem faptul că, dintr-un studiu mai atent al textelor scripturistice invocate de anabaptiști, a rezultat limpede că alta este interpretarea textelor biblice decât cea pe care o aduc ei. E cu neputință ca Biserica veacului apostolic să nu fi practicat botezarea pruncilor. Aceasta, pentru noi constituie o evidență confirmată incontestabil
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
prin sinoade, dar ceea ce totdeauna era în practică, acestea nu sunt socotite altminteri decât drept poruncă apostolică”. Precum Sfântul Ambrozie Și alți Părinți, și Fericitul Augustin predica necesitatea botezului ca Și condiție pentru intrarea în Împărăția cerurilor, pornind de la textul scripturistic de la Ioan 3, 5 Și deducând de aici, într-o consecvență logică, doctrina înspăimântătoare a damnării tuturor copiilor nebotezați, deși le atribuie cel mai puțin periculos grad de perdiție<footnote „Parvulos in damnatione omnium mitissima futuros”. A se vedea De
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
toate cuvintele Vechiului Testament sunt citite în cheie tipologică. Toate întâmplările din viața lui Iisus converg, acum, către evenimentul pascal prin care noul Adam a biruit moartea, putând fi mărturisit, fără tăgadă, ca „Domn și Dumnezeu”. Recunoașterea retrospectivă a profețiilor scripturistice conduce teologia creștină în exercițiul liturgic, doxologic și euharistic al recunoștinței. Ca analogie pentru acest extraordinar efect hermeneutic ne putem gândi la felul în care învățăcelul aflat în uimire curată la picioarele maestrului își interpretează cursul întregii sale vieți - fără
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în căutarea lui Hristos. Formarea canonului biblic a avut loc înăuntrul Bisericii, în absența unor structuri formale de decizie. Este remarcabil faptul că Biserica n-a avut nevoie de convocarea unui sinod ecumenic pentru a decide lista normativă a textelor scripturistice, atât pentru Vechiul, cât și pentru Noul Testament. Toate etapele de formare a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea apostolică în procesul compunerii Evangheliilor și epistolelor (prezente
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pierdut fără urmă, dar și fără disperare, în anacolutele metafizicii moderne. Nu poate fi aici vorba despre sola Scriptura fiindcă - trebuie repetat - condițiile de posibilitate ale canonului se regăsesc doar în conceptul pneumatologic de tradiție. Odată consensul stabilit în privința canonului scripturistic, divergențele hermeneutice n-au întârziat să apară. Diferite luări de poziție pe plan teologic și, inevitabil, filozofic, s-au cristalizat. Avem deci pe de o parte, preocuparea constantă a primilor teologi creștini ai Bisericii primare nu atât pentru interpretarea Scripturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unitatea revelației aceluiași Dumnezeu depindea de înțelesul dat dumnezeirii lui Hristos. Este Cuvântul - subiectul teofaniilor veterotestamentare - divin prin participare, sau prin consubstanțialitate deplină cu ființa Tatălui? La această întrebare, Scripturile nu mai puteau fi prin ele însele un răspuns. Canonul scripturistic - lista scrierilor autorizate de Biserică pentru lectura liturgică și gândirea teologică - nu putea furniza o viziunea organică asupra Revelației. Prezența intactă a notelor muzicale într-o partitură veche nu înseamnă nimic fără cunoașterea gamei în care acea piesă trebuie cântată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
apostolică a decis să recunoască un singur Hristos - Cel vestit în Scripturi de către profeți. Implicațiile acestei afirmații, în plan dogmatic, urmau să fie gândite și formulate pe perioada câtorva secole, înainte și după sinodul ecumenic de la Calcedon (431). Odată canonul scripturistic stabilit, precum și principiul tacit care identifica pe Hristos ca subiect central al Revelației biblice, urma să rezulte definiția formală, inevitabil paradoxală, pentru că era doar asimptotic completă, a identității lui Hristos. Cuvântul întrupat trebuia văzut din perspectiva dublei Sale relații - cea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor și cărturarilor creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea scripturistică. Un neconstestat consensus Patrum ne spunea că teologia în sens propriu se practică în prelungirea liturghiei Bisericii și se reflectă prin unitatea dintre dogme și sacramente, acțiune și contemplație. Deghizată în spatele unei „metodologii ariene” (pentru a prelua sintagma arhimandritului Iustin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cultivate însă de creștinism și-au făcut apariția într-un climat urban, beneficiar al eredității culturii păgâne greco-romane. Aproape șase secole (al IV-lea î.Hr. - al II-lea d.Hr.) preced instaurarea creștinismului, iar Foucault își propune să citească vestigiile scripturistice ale acestei epoci ca pe un imens palimpsest, saturat de corespondențe. Pentru scopul limitat al studiului de față, ceea ce ne interesează este modul în care M. Foucault vede succesiunea între cele două „episteme” (i.e. paradigme sau constelații valorice care generează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
așadar de la exegeză, N.T. Wright redescoperă virtuțile politice ale Evangheliei, cu ajutorul cărora poate discuta apoi problemele puse Bisericii creștine de moștenirea culturală postiluministă. Oliver O’Donovan, preot anglican și profesor de științe politice la Universitatea din Oxford, nu ignoră temeiurile scripturistice pentru reflecția teologică asupra socialului. El își demarează totuși proiectul analizând momentele de cumpănă din istoria Bisericii, mai cu seamă cele care definesc relația acesteia cu puterea seculară. Fără să nutrească vreo simpatie pentru viziunea lui Eusebiu al Cezareei despre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fiecare duminică și sărbătoare, precum și în fiecare vineri; iar în timpul postului mare, în fiecare zi; a predicat în toate bisericile orașului și în cele din jurul orașului. Temele predicii sale erau foarte variate: făcea teologie, explicând și demonstrând cu inepuizabile dovezi scripturistice taina de răscruce a creștinismului, Sfânta Treime; polemiza cu ereticii de toate nuanțele vremii sale: manihei, marcioniți, valentinieni, arieni, anomei și alții; nici pe evrei nu i-a uitat (...) Cu predicile și cuvântările lui, Sfântul Ioan Gură de Aur a
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
transformare morală a societății și de transfigurare duhovnicească a omului, a devenit cel mai mare revoluționar moral creștin, dornic de un reviriment spiritual profund în viața credincioșilor săi, pentru aceasta folosindu-se de forța invincibilă a iubirii și a argumentelor scripturistice. Însăși viața sa petrecută în sărăcie, smerenie și în toată austeritatea, era un exemplu grăitor. Ducând o astfel de viață, a avut curajul de a mustra păcatul, chiar când era săvârșit de împărat, conducător al Imperiului. Și totuși era blând
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
fiecare duminică și sărbătoare, precum și în fiecare vineri; iar în timpul postului mare, în fiecare zi; a predicat în toate bisericile orașului și în cele din jurul orașului. Temele predicii sale erau foarte variate: făcea teologie, explicând și demonstrând cu inepuizabile dovezi scripturistice taina de răscruce a creștinismului, Sfânta Treime; polemiza cu ereticii de toate nuanțele vremii sale: manihei, marcioniți, valentinieni, arieni, anomei și alții; nici pe evrei nu i-a uitat (...) Cu predicile și cuvântările lui, Sfântul Ioan Gură de Aur a
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
transformare morală a societății și de transfigurare duhovnicească a omului, a devenit cel mai mare revoluționar moral creștin, dornic de un reviriment spiritual profund în viața credincioșilor săi, pentru aceasta folosindu-se de forța invincibilă a iubirii și a argumentelor scripturistice. Însăși viața sa petrecută în sărăcie, smerenie și în toată austeritatea, era un exemplu grăitor. Ducând o astfel de viață, a avut curajul de a mustra păcatul, chiar când era săvârșit de împărat, conducător al Imperiului. Și totuși era blând
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
bățos și îngâmfat în credința lui, diavolul împingându-l la răspunsuri și interpretări obraznice. Cu ajutorul lui Dumnezeu l-am făcut că accepte un ton reverențios, ca să putem discuta. Când am simțit că schelăria de trestie pe care își întemeia interpretarea scripturistică se clatină, l-am invitat să gustăm ceva împreună la ora dimineții. Am scos pâine, carne friptă și struguri, le-am așezat pe ștergar și l-am poftit la masă. M-am închinat, zicând Tatăl nostru. Ședea nemișcat. Bietul copil saliva
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ei trebuiau să permită o nouă căsătorie pentru că acesta era sensul primit în ambientele lor înseamnă, așa cum am scris mai sus, a refuza apriori creștinismului o originalitate în această sferă, și a nu ține cont de texte, atât de cele scripturistice, cât și de cele patristice. Într-adevăr, căsătoria este „dizolvată” de adulter, care este el însuși o ruptură, iar a trăi împreună nu mai este posibil. Pe de altă parte, „femeia este legată de soț până când acesta trăiește” (1Cor 7
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
sublinieze rolul familiei în dezvoltarea societății precum și ”tarele” care duc la acest flagel al veacului nostru, abandonul (pp. 23-27), ”climatul lipsit de afectivitate” (p. 27) fiind una din cauzele fundamentale care duce la abandon. Tot în acest capitol, autoarea fundamentează scripturistic și patristic noțiunea de familie, de educație, precum și urmările asupra copiilor și părinților, a lipsei acesteia din urmă. În capitolul al II-lea, Aspecte metodologice ale studierii abandonului, doamna Năstasă subliniază: ”[...] am folosit câteva metode și tehnici: Cu ajutorul acestora am
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
tine când te-a purtat în pântece” (Tabil 4, 3-4). Cărțile didactice ale Vechiului testament insistă foarte mult asupra respectului pe care fiii îl datorează mamei (Pilde 19, 26); (Înțelepciunea lui Iisus Siroh 3, 1-16). Deși mai mare, unele texte scripturistice ne prezintă vieți de familie în care femeia este iubită și asaltată de soțul său care o tratează ca pe un egal al său (I Regi 1, 4-8; II Regi 4, 8-24). Lipsa de respect față de părinți era un mare
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
Capodopera morală a creștinismului este sfințenia căsătoriei. „Harul vieții” este unul din darurile primite la Botez și sporit prin taina Căsătoriei; este harul care ajută la sfințirea și desăvârșirea pe pământ și prin aceasta la moștenirea vieții veșnice. În conformitate cu textul scripturistic din Cartea Facerii constituirea familiei își are fundamentarea în voința divină exprimată la creație: „nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (facere 2, 18). Așadar, soții prin căsătorie nu mai sunt doi, ci
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]