1,460 matches
-
O coti grabnic pe o stradă laterală, atent ca nimeni să nu Îl urmărească. Când ieșise din nunțiatură nu se uitase nici În stânga, nici În dreapta și nu era exclus ca vreun zbir al cardinalului să Îi fi luat deja urma. Scrută cu luare aminte chipurile trecătorilor, fără să observe Însă nimic suspect. Continuă să Înainteze cu pași repezi, lipindu-se de fațadele edificiilor, cu capul plecat, reflectând asupra celor abia Întâmplate. Acquasparta negase totul. Dar faptul că ajunsese la Florența imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zise omul prevenindu-i cuvintele. — Nu sunt aici ca să Îți apreciez vinul, răspunse Dante fără să dea semne că ar vrea să ia loc. Vreau să vorbesc cu femeia care dansează În taverna ta. Baldo Își mângâia bărbia În timp ce Îl scruta cu viclenie. — Așadar, o vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-una din bătăliile din Răsărit ori cumpărată. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a lui. Omul avea aerul că Îl scrutează În adâncul ochilor, ca pentru a verifica dacă era În stare să Îl priceapă. Dar poetul pricepea totul. — Cel mai bun dintre cele cinci, repetă el cu un glas somnoros. Există cinci case de dragoste În Florența, messer Alighieri. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o privire enigmatică. — În ’89, la Campaldino, mi-am riscat pielea pentru partida guelfă. Și ce mi-a ieșit din asta? Sărăcie și surghiun. De data asta, am hotărât să Îmi arunc zarurile. — Acelea femeiești? Celălalt Încuviință din cap Încetișor, scrutându-l ca și când ar fi căutat să Îi citească gândurile. — Nu Îți dai seama ce se pregătește În oraș? Parcă se aștepta ca Dante să fie la curent cu ceva. Dar cu ce? Care erau ideile pe care și le schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
complicelui. Cecco d’Ascoli Își ținuse, până În clipa aceea, capul Înclinat pe mâna cu pumnul strâns. În cele din urmă, se deșteptă din toropeală. — Ai dreptate, messer Alighieri, și poate că la asta ne gândim cu toții. Nu numai dumneata ai scrutat printre umbrele acestui mister, ci și conștiințele noastre au fost tulburate de cele Întâmplate, iar mințile noastre, ca și a dumitale, s-au aplecat asupra anevoioasei cercetări a adevărului. Dar, la fel cum inteligența domniei tale s-a vlăguit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cu nimeni. Numai el, În toată Florența, avea căderea de a ști. Nimeni altcineva. Deodată, apropie marginea pergamentului de flacăra lămpii. O fixă Îndelung, În timp ce flăcările o mistuiau. În spate, i se păru că deslușește o prezență prietenoasă, care Îi scruta acțiunile. — Am procedat bine, părinte? — Da, răspunse vocea străveche care sălășluia În sufletul său. Dar nu vei fi răsplătit. Ai acoperit ochii tovarășilor tăi, le-ai vărsat ceară În urechi. Fiindcă, precum Ulise, vrei să fii singurul care știe. EPILOG
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se deșartă, cuprinși de un fior epileptic, În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-un foșnet de cearșafuri moi, jilave... și deodată un fulger crestînd pielea clorotică a aerului asemeni unui viol, „trage-i-o pînă-n gît, paștele măsii de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
om, un român, liber profesionistul Marcel Irimescu. Ironia sorții își păstrase însă tot umorul care îi dădea farmecul, evident. Asta pentru că Abdulah-Ramazi-Marcel-Irimescu era singurul angajat pe post de Moș Crăciun permanent al magazinului Unirea. Abdulah Irimescu sau Marcel Ramazi își scrută deodată mai noua dublă amintire. Angajat permanent însemna că era Moș Crăciun și pe timpul verii. Moș Abdulah Irimescu râse amar constatând neverosimilitatea siuației în care ajunsese și intră în oribilul magazin. Asta era pedeapsa pentru distrugerea magazinului Marks & Spencer? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Stătea în cumpănă, neștiind ce să facă. Atunci auzi șoaptele. Păreau că vin de lângă el, de la câțiva pași. De data asta nu mai încăpea nici o urmă de îndoială, vocea era a fiului său Rândunel. Se întoarse brusc în direcția aceea scrutând întunericul în speranța că va zări ceva. Fără să mai stea o clipă pe gânduri se repezi într-acolo. Mergea cu capul înainte, fără să mai țină cont de nimic. Tufișurile i se agățau de haine, crengile îl loveau peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Coborau panta muntelui cu o viteză incredibilă. Alunecau pe lângă trunchiurile albicioase ale copacilor cu repeziciune. Inspectorul se strânsese lângă Moș Calistrat, temân du-se să nu se lovească de acestea. În curând se aflau pe drum. Se opriră câteva clipe scrutând cu atenție împrejurimile. Apoi bătrânul îl trase din nou după el. Mergeau, sau mai bine zis, pluteau spre oraș. De data aceasta, viteza era puțin mai mică. Nu-i aici! spuse Calistrat, când primele case din Baia de Sus apărură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
momentul în care începea să caute într-o nouă porțiune de pădure. Atunci, totul era o chestiune de noroc. Dacă pornea în direcția greșită, i-ar fi fost greu să intervină în timp util și să salveze viața băiatului. Bătrânul scruta repede pădurea în vecinătatea drumului pe o parte după care revenea în viteză deasupra locului unde aștepta Cristian, pentru a se îndrepta apoi în partea cealaltă. Abia după ce se convingea că nici de acolo nu pândește pericolul, relua cercetarea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ba la un moment dat, își pusese întrebarea dacă nu cumva are halucinații, pentru că nu-și imaginase că niște arbori pot crește atât de groși. Chiar dacă mai mult alunecau pe deasupra ajutați de toiagul lui Moș Calistrat, când se opreau să scruteze cotloanele pădurii, trebuiau să coboare la pământ. Din cauza stratului gros de frunziș umed, Cristian avea încălțările ude iar pantalonii îi erau leoarcă până aproape sub genunchi. Tocmai înconjuraseră un bolovan uriaș ce părea că rămăsese înțepenit între doi stejari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca și azi, cu aceeași bucurie a Întîlnirii. Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure-verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutînd În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se aude șuieratul Înăbușit al navei Înaintînd spre Novi Sad. Tata și-a petrecut la Belgrad, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a comentat librarul. Cum să se găsească de lucru? Dacă În țara asta oamenii nu se pensionează nici după ce mor... Uitați-vă la Cid. Într-adevăr, nu există nici o soluție. Barceló și-a savurat pipa stinsă, privirea lui de acvilă scrutînd cu interes cartea pe care eu o țineam În mînă. În pofida fațadei lui de comic de bîlci și a vorbăriei prelungi, Barceló putea adulmeca o pradă bună așa cum lupul adulmecă sîngele. — Să vedem, a zis Barceló, prefăcîndu-se dezinteresat. Ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
drum printre mese până am ajuns la el. — Strickland! îl apostrofă olandezul. Ridică ochii. — Salutare, grasule! Ce vrei? — Am adus un vechi prieten care voia să te vadă. Strickland îmi aruncă o privire și în mod evident nu mă recunoscu. Scrută din nou tabla de șah. — Stați jos și nu faceți gălăgie, zise el. Mută și imediat fu din nou absorbit de joc. Bietul Stroeve îmi aruncă o privire necăjită, dar eu nu mă lăsam tulburat cu una, cu două. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron masiv, sculptat, care se termina printr-un vârf din bronz, pe jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe cei de față. Pieptul ei delicat, cu sânii abia schițați, părea să se miște ritmic. - Respiră... e vie! auzi pe cineva strigând de lângă el, printre miile de alte exclamații care explodau În jur. Capul relicvei Începuse să se rotească, scrutând cu ochii săi nemișcați spațiul dinainte, ca și când ar fi căutat pe cineva. Relicva era cu adevărat vie, oricât de incredibil ar fi putut părea. Primele rânduri căzuseră În genunchi, copleșite de masele care se Împingeau În față, Întinzându-și gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se gândi. Iar ceva asemănător trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că cercul nostru urma să ascundă o comoară. Dante se uită În altă parte, căzut pe gânduri. Dacă, Într-adevăr, o comoară fusese ascunsă În Florența, poate că era nevoie de executarea unor calcule complexe pentru a o găsi? Îl scrută pe matematician cu un aer amenințător. - Da, chiar așa a zis! repetă Fabio, Însuflețit de atenția care i se dădea. O comoară. Legată Între fetru și fetru. - Între fetru și fetru? Dante Își ciupea nedumerit buza inferioară. Celălalt, Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Îi taie calea, și Începu să se cațere și el cu greu. Acolo sus, spre căpriori, orice zgomot era amplificat de ecou, și deși nu vedea pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri În mișcare. Continua să scruteze În beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În suflet sămânța acelei melancholia obscura și ne dezechilibrează umorile, predispunându-ne trupul la boli și la o tristă decădere, precum afirmă Aristotel În De anima. Oare vrei să Îmbătrânești Înainte de vreme, Închis În platoșa ta de orgoliu? Dante Îl scrută surprins. - N-ai fi crezut că sunt logician! exclamă bălăiorul, evident satisfăcut că Îi atrăsese atenția. Am văzut de Îndată, după cum te porți și cum te Îmbraci, că ești un literat, ca mine. - Aristotel nu spune nimic de felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de energia acumulată Într-un arc de oțel comprimat sau furnizată de o greutate care coboară. Dar nimeni nu a mai găsit vreodată modalitatea de a face astfel Încât mișcarea obținută să fie constantă, ca În această mașinărie. Mechanicus continua să scruteze cu uimire mecanismul. - Și uită-te aici, reluă el, arătându-i o gaură dintr-o plăcuță din bronz aflată pe o latură a mecanismului. O mână iscusită Încrustase În jurul deschizăturii desenul stilizat al unui ochi omenesc. Aruncă spre poet o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urcau scările. Ieșind pe palier, Întâlni silueta masivă a lui Jacques Monerre. Poetul Îi tăie calea. - Îmi imaginez că știi ce s-a Întâmplat. Francezul Încuviință. - Am văzut trupul, replică el sec. Un accident? Dante tăcea, limitându-se să Îi scruteze reacțiile cu atenție. Dar omul rămase impasibil, În așteptarea unui răspuns. - Nu, zise În cele din urmă. O mână ucigașă i-a pus capăt zilelor. Monerre tresări, aruncând o privire iute În jur, ca și când s-ar fi temut că asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să ne gândim că ar lipsi ceva. Nu, tot ce mi-ai adus se află aici, sub ochii dumitale. Dante se lăsă pe un scăunel. Cu coatele rezemate de bancul de lucru și cu bărbia strânsă Între pumni, continua să scruteze cubul de lemn. - Și totuși, existența unui regulator pentru rotație ne-ar putea face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după un răstimp. Însă dumneata afirmi cu certitudine că În nici un caz nu ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]