397 matches
-
mine plănuisem să ne vedem vinerea trecută. Dar, până la urmă, Întâlnirea noastră n-a mai avut loc (mi-am amintit plin de recunoștință de clipsurile de prins pantalonii, ascunse În ultimul sertar de acasă. ) Întâmplător, trebuia să termin un articol. Scuarul, Chérie, sergentul Vogelsang... — Dar sunt sigur că Inspectorul Wickert v-a relatat despre toate aceste - cred că le numiți circumstanțe - atenuante? Manetti nu părea nici acum mai impresionată. — Permiteți-mi să vă reamintesc, domnule Knisch, că investigăm o crimă - indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o parte pe Wickert În ceea ce privește acest caz. Ce era de făcut? Ultimul lucru de care aveam acum nevoie era ca doi ofițeri de poliție să se folosească de mine ca să se răzbune unul pe celălalt. Îngrijorat, am tăiat-o prin scuar. Aerul palpita de căldură, ca un jeleu invizibil, iar muncitorii de la construcții nu păreau preocupați de starea mea. Bronzați ca niște greci, râdeau și strigau, perfect conștienți că joacă teatru În fața unor spectatori În pauza de prânz. Cei mai mulți erau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
numește artă, și când e vorba de fete, e pedagogie? Ridicându-se din pat, Dora se duse la biroul meu. Se Întunecase. Afară fulgi de zăpadă disparați se roteau buimaci În ceața gălbuie a unei lămpi stradale. De jos dinspre scuar se auzea hârâitul nerăbdător al unei mașini, Încercând și nereușind să parcheze. Cu spatele la mine, Dora mi se adresă pe o voce scăzută: — Sascha... — Poftim? Întins Încă În pat, m-am gândit că poate ar trebui s-o Înștiințez despre opțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am mai auzit nimic. Doar sângele care-mi vâjâia În urechi. Capitolul șaisprezece În dimineața de după vizita mea la Else, marțea trecută, adică, savuram o cafea neagră și a doua țigară pe ziua respectivă, stând la geamul care dă spre scuar, când dintr-o dată am auzit o bătaie ușoară la ușă. Și fiindcă n-avea cum să fie Anton și nici Frau Britz și fiindcă niciodată nu primesc vizite la o ore din astea, cel puțin, nu fără o avertizare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
șuturi, ori te lasă să stai În oraș. Întrebarea e, unde și cum. Fără a supraestima importanța poliției, am putea spune că soarta ta e În mâinile noastre. Pieplack puse calul de lemn pe pervaz, Întorcându-l cu fața spre scuar. — Dar e chiar... N-am zis eu că mai poate aștepta? Fluturându-și țigara, Diels se strădui să Închidă sertarul cu mâna liberă. Mă privi. Colaborarea e mereu binevenită, domnule Knisch. De asta aș vrea să vă Împărtășesc un secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am ajuns la cinematograf ca de obicei, la țanc pentru prima difuzare de la ora 6 seara. Cu toate acestea, Îmi mai rămânea o oră Întreagă neacoperită, oră În care am susținut că am stat cu vecinul meu pe banca din scuarul În care locuiesc, În timp ce Ivan Britz și brutăreasa Își executau exercițiile de calistenie spre enervarea muncitorilor de la construcții, dar spre marea bucurie a lui Chérie. Dacă dintr-un motiv anume poliția ar Începe să suspecteze că moartea a survenit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
libertate. Deschise ușa cu un calm aproape inuman. Capitolul șaptesprezece Iarna trecută Anton s-a mutat, destul de neașteptat, din pensiunea Andersen undeva aproape de Dora. Dacă aveam noroc, poate că Încă dormea. Ieșind de la secție, am tăiat-o drept Înainte prin scuar, Îndreptându-mă spre Stadtbahn, dar am fost reținut de un grup de oameni de la intrare. Mi-am lungit gâtul ca să văd ce-a provocat agitația și am descoperit un vânzător de Înghețată italian cu spatele la perete, Înconjurat de oameni care rânjeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
plecat abia după ce au dispărut după colț. Am simțit din nou Înțepătura aia În inimă. Aș fi putut jura... Casa În care Anton stătea cu chirie era la câteva sute de metri de gară, ascunsă Între două clădiri, chiar În spatele scuarului. Nu mai era ora prânzului, dar oamenii Încă mâncau la restaurantele În aer liber. Se duceau pahare la gură, furculițe și cuțite străluceau nepăsătoare În soare. La o masă stătea un bărbat Între două vârste cu o expresie placidă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fusesem jefuit cu câteva seri În urmă, Chérie alerga În cerc, fascinată de un capriciu În care se complăcea. Un ziar și o pătură zăceau lângă frunzișul des. Chiar când mă gândeam să iau ziarul, un muncitor de pe șantierul din scuar dădu la o parte ramurile grele și Își făcu apariția. Când m-a observat și-a tras fermoarul de la șliț și, ștergându-și mâinile pe pantaloni, bâlbâi: „Vei vedea...“ Dând un picior dezinteresat În direcția lui Chérie, Își recuperă Völkischer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să facă ceva. Cât mai puteau fi lăsați muncitorii ăia să-i insulte pe locuitorii cartierului? L-am Întrebat cât e ceasul. Auzind că e deja după-masa târziu, i-am explicat că, de fapt, mă pregătisem s-o iau spre scuarul unde e și secția de poliție. Și totuși, douăzeci de minute mai târziu, când m-am dat jos din tramvai, nu m-am Îndreptat spre clădirea din cărămidă roșie, ci am tăiat-o direct spre gară. Pe moment, nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întoarsă spre mine spunea mai mult decât o sută de vorbe. Altă seară minunată care se transformă În praf, mi-am spus, și m-am Întors În camera de zi. Instalându-mă În fața pervazului, am scos un Moslem. Jos În scuar, o figură solitară - mai degrabă un contur, decât substanță, mai mult umbră decât formă - se așeză confortabil pe bancă. — O fi fost a treia persoană de la maidan? O fi fost Dabermann? Pe capota mașinii poliției parcate În fața clădirii mele Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îi puse repede mâna pe umăr. Pe când eu mi-am fixat teancul de hârtii pe spatele bicicletei. Trecu un minut, apoi roțile negre, puncționate trecură zornăind nepăsător printre case, pe pietrele cubice, dispărură după colț, În direcția Bursei și a scuarului mare. Strada Dorei era pustie când am ajuns peste jumătate de oră, zornăind și uruind. Ca drumul să fie mai ușor, am legat pernele pe șa, de Îndată ce am ieșit din vizorul protectorilor mei. Cu toate acestea, a fost o ușurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dau eu seama, n-avem nici o dovadă. Dar și imaginația merită luată-n considerare, sunteți de acord? Își Îndreptă spatele. Să luăm cazul dvs. , de pildă. Susțineți că vineri după-masă ați lucrat la un articol, așezat pe-o bancă din scuarul lângă care stați. Cu puțin Înainte de șase, ați plecat la Apollo cu bicicleta. Colega dvs. , d-na Himmel a confirmat că ați ajuns la timp pentru prima ecranizare. Așa că e clar, n-aveți cum să fiți acel „AK“ necunoscut. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aduce cazul În justiție. Inspectorul zâmbi. Haideți să considerăm asta contribuția dvs. la literatura cenzurată. Când ne-am despărțit, cerul tocmai se Însenina. Soarele avea să răsară În curând deasupra acoperișurilor. Jumătate de oră mai târziu, când am ajuns la scuarul unde locuiesc - scuze, unde am locuit - am observat că mașina poliției plecase din fața blocului. Am aruncat un pumn de pietriș spre geamul de bucătărie al lui Heino. Trecu un minut, apoi Boris deschise, netezindu-și mustața vioaie cu degetele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bicicleta pe pavaj, am simțit că aerul e Închis și umed. Jumătate de oră mai târziu, se auzi un tunet turfaș, Înfundat, și acum plouă cu găleata. După câteva săptămâni de vară „spectaculoasă“, până la urmă, cerul crăpă. La intervaluri regulate, scuarul se ilumină de fulgere nervoase, de parcă o putere supremă s-ar fi jucat cu Întrerupătorul. După ce am cărat jos și ultima găleată cu flori, am descoperit că nici un strop nu nimerise pragul. Ploaia era o perdea grea, la jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
stat ore și ore în cafeneaua asta și m-am uitat la parc, la copiii care se joacă... nu putea să dispară pur și simplu. — toate parcurile seamănă între ele. sigur, Paul avea dreptate, uneori cartierele seamănă între ele, micile scuaruri seamănă între ele, copiii care se joacă seamănă între ei. Și totuși, nu puteam să mă înșel... Uite castanii, am exclamat triumfător, acești castani se văd din cafenea. — Castanii îi văd și eu, dar cafeneaua ta s-a șters... Paul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe acolo. Fiți amabil, nu vă amintiți cumva dacă aici a fost cîndva o cafenea ? — Cîndva cînd ? — acum exact zece zile... — nu, domnule, aici nu a fost niciodată nicio cafenea. eu locuiesc în acest cartier de 65 de ani, acest scuar este format numai din locuințe. Cafenele sunt pe bulevardul mare, lîngă stația de metrou, o luați înapoi și mergeți drept înainte, apoi... nu știu de ce, dar toți acei bătrînei și toți acei jucători de șah care încercau să-mi explice
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
stația de metrou, o luați înapoi și mergeți drept înainte, apoi... nu știu de ce, dar toți acei bătrînei și toți acei jucători de șah care încercau să-mi explice că niciodată nu existase nicio cafenea pe strada lor și în scuarul lor mi se păreau ușor ipocriți, chiar puțin vicleni. încercau fără îndoială să-mi ascundă ceva, erau înțeleși între ei, de altfel o anumită complicitate se putea citi pe fața lor. modul lor de a spune „nu, domnule, nu există
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
privește drept în ochi încercînd să vă convingă de ceva, ceea ce trebuie să înțelegeți este exact contrariul.) Paul se sătură însă, după două ore de căutări infructuoase, de acest joc de-a v-ați ascunselea. — Gata, am făcut turul acestui scuar de zece ori. ajunge. exasperarea lui era de înțeles. L-am rugat pe Paul să nu se supere, dar să mă lase singur. nu mă puteam desprinde de scuarul acela, mai ales că se formaseră în parc cel puțin patru
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
joc de-a v-ați ascunselea. — Gata, am făcut turul acestui scuar de zece ori. ajunge. exasperarea lui era de înțeles. L-am rugat pe Paul să nu se supere, dar să mă lase singur. nu mă puteam desprinde de scuarul acela, mai ales că se formaseră în parc cel puțin patru sau cinci cupluri de bătrînei jucători de șah. mai stau puțin, i-am spus lui Paul, nu te supăra, ne vedem diseară, vreau să notez cîte ceva, scuarul ăsta
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de scuarul acela, mai ales că se formaseră în parc cel puțin patru sau cinci cupluri de bătrînei jucători de șah. mai stau puțin, i-am spus lui Paul, nu te supăra, ne vedem diseară, vreau să notez cîte ceva, scuarul ăsta mă inspiră. Paul plecă fără să se mire, după cum acceptase să vină cu mine în căutarea Cafenelei timizilor tot fără să se mire. rămas singur m-am simțit imediat mult mai bine, nu mai aveam parcă nicio responsabilitate, nu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
responsabilitate, nu voiam să mai arăt nimic nimănui. m-am așezat pe o bancă, m-am uitat îndelung la copiii care se jucau în jurul foișorului, la bătrînii așezați în jurul tablelor de șah. o întreagă coregrafie aerată se desfășura în fața mea, scuarul era un loc de întîlnire al locuitorilor din cartier, oameni treceau, se intersectau, se opreau cîte un minut sau două dîndu-și mîna și schimbînd cîteva cuvinte, își continuau apoi plimbarea... Din cînd în cînd apăreau mame cu copii mai mici
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
își făcu apariția într un scaun cu rotile. mi-am scos carnetul de însemnări disparate și am scris chiar aceste cuvinte : „Coregrafie aerată. oameni, oameni. Bună ziua, bună ziua. Cîte zece cuvinte schimbate la fiecare întîlnire, nu mai mult. Priviri calme. ritual. scuar izolat de lume. Un adăpost antiatomic la suprafață. Bănci proaspăt vopsite. spațiu hipnotic”. am mai stat pe bancă vreo jumătate de oră sperînd, ca un spectator după antract, că partea a doua a spectacolului va fi mai palpitantă. Dar nu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mai palpitantă. Dar nu, oamenii continuau să iasă în același ritm, să se plimbe în același ritm, să se vadă spunîndu-și probabil exact aceleași cuvinte. Cînd m-am ridicat de pe bancă, oarecum hipnotizat de monotonia securizantă pe care o degaja scuarul, Cafeneaua timizilor reapăru în spatele meu. sau mai bine spus, cînd m-am întors am văzut-o. era acolo, acolo unde o știam, unde nu se lăsase văzută cînd fusesem împreună cu Paul, dar unde o vedeam acum fiind singur. am simțit
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un fel de infuzie emoțională, ca și cum aș fi fost un lichid fierbinte în care băutorul cosmic de ceai ar fi plonjat un pliculeț cu ierburi aromate. Da, Cafeneaua timizilor era acolo, discretă, dar vie, încrustată în mijlocul acelui imobil paralel cu scuarul. m-am îndreptat spre ea oarecum plutind, am deschis cu o imensă tandrețe în gesturi ușa cafenelei și am intrat. m-am regăsit, din nou, într-un decor devenit familiar, doar că de data aceasta erau mult mai mulți clienți
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]