4,879 matches
-
din explozia bombei de litere care tulburase fluxurile. Atunci trebuia să mă retrag în spatele personalității lui Mark Richardson, să instalez din nou dictafoanele. Astăzi, Eric Sanderson ieșise la suprafața lacului precum acoperișurile și turlele unei vechi sat scufundat într-o secetă din miezul verii, dar după ziua de azi nu avea să se mai zărească decât întinderea netedă a apelor liniștite. Nu voiam să fiu din nou asta, orizontul gol. M-am gândit la spusele lui Nimeni - Renunță, lasă-te să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pietricele. 38 Dincolo erau pédurile și apa, care nu se vedeau, erau pésérile negre și zépada. Cédeau frunzele și Înverzea iarbă, creșteau ciupercile roșii, ca jumétéțile de cireașé, creșteau mușchii și petele de mucegăi. Pe copaci se prindea promoroaca și secetă. Erau animale care se Împrieteneau, garduri și nori care pleacé. El o ridicase de jos și o aruncase pe umeri. Oboseală se ascunse picéturé cu picéturé, că sîngele cînd se prelinge din botul unui miel, roșu, pe o iarbé. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
fost? N-ai vrea să știi. Cum are noroi pe vîrful nasului interminabil, de lup alsacian, nu-i greu de presupus că și-a săpat groapă în stratul de cimbru, spre disperarea domnului Ionel, care are grădina în grijă. Pe seceta asta nu-i chip altfel. Vrei să-ți sap și ție una? Pot s-o fac suficient de adîncă. Lipăie cafeaua din farfurioara mea, cu un reproș: Biscuitul unde-i? Domnul Ionel e scandalizat de cîte ori vede scena. "Ghiauru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a cerut în acest sens planificarea procesului într-o zi ploioasă. (Se înclină și pleacă. Își reia poziția în banca acuzării.) Judecătorul: Grefier! Verifică te rog de ce procesul nu a fost planificat într-o zi cu ploaie. Grefierul: Se anunță secetă toată luna, domnule. (Face o plecăciune și iese.) Judecătorul (către avocatul acuzării): Nu era necesar. Toată lumea a înțeles că era vorba de o activitate civică de majoră importanță. Judecătorul: Domnii Philip sunt poftiți în față pentru interogatoriu! (Pauză...) Aș dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spasmele dorinței, să-i deturneze fanteziile nimfomane, să-i dilueze zbaterile chemărilor sexuale, să-i răcorească clocotul nestăvilit al sângelui ce-i vuia în vene, Mitică Petrache, râcâiau în pântece închipuirile falice ale celor ce o fertilizaseră, Mitică Petrache, scrâșnea seceta pântecului ei neînsămânțat de Mitică Petrache! De aici (ah, Revoluția!), Mioara Alimentară, timp de patru ani, trei săptămâni și două zile își începu, punct cu punct, să-și construiască planul, să-și schițeze traseele, să-și modeleze strategiile, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aticele blocurilor de vizavi, de streașină, de uluci, de manșon pentru copacii seculari, ea o numea tablă de gard; simbol al închisorii, cerul era de tablă inox, uneori de cupru, alteori de oțel. După cum se schimbă ziua pe timp de secetă, tablă de gard era și Dunărea, e drept, topită, pentru că înconjura granițele atâtor țări deci era o pavăză, un zid culcat și curgător, dar tot un zid. Așa învățase la școala de consultanță pe care o frecventa, dusă de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de jurnal Scrisoare în do roșu E ra ora 5 dimineața și rapper-ul Soare, cu blugii bufanți ai nopții lăsați pe șolduri, refuza să apară. Un câine întârziat, mușcând vânjos aerul, lătra în semicerc de la stânga la dreapta. În seceta verii, copacii orașului își cereau dreptul la moarte. Mamă, de ce m-ai născut, când tu te oglindești acum în mine și tinerețea mea se veștejește ca tu să te hrănești cu ea, să o dăruiești nenumăraților bărbați, deși ei întrebau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lumea interioară a poetului.“ Putem căuta mult și bine scânteia unui gând în poemele într-un vers ale lui Ștefan G. Theodoru. El enunță banalități cu aerul că ne comunică idei profunde: „Nori negri, tună-ntr-una, dar nu cade un strop.“ (Secetă) Fraze de acest fel se spun și la buletinul meteorologic. Și ce dacă tună și nu cade un strop? Se întâmplă frecvent așa. (Chiar și în unele cărți de versuri tună, dar nu cade un strop... de poezie.) Citim în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Plângea. Bărbia căzută topor deasupra unui braț de vreascuri putrede; ochii descompuși în orbite cenușă cu ceva urme de cer rânced pe fundul fântânilor; fruntea despicată a secetă Carul Mare a tras brazdă adâncă până și-a rupt spițele într-un gând; obrajii scrijeliți de vânt piatra de moară macină bobul de grâu în intenția plugarului, piatra de om ține evidența desfrunzirilor în grădina lui Dumnezeu; buzele înțelenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când erai grea, ai privit curcubeul în ochi, m-ai născut om singur. În icoană abia că distingea un cerc. Om singur. Povară pentru două perechi de umeri puternici. După el, altă singurătate și alta... Trei blesteme în vreme de secetă, trei guri de hrănit, trei suflete de încălțat, trei capete de acoperit, căciuli, sumane, cămăși, cizme, pâine... Erau trei copii. Primăvara, perechea de cizme tulbura cerul curs în băltoacă, tușe de lumină și de noroi pe tălpi. Colbul drumului, făină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îngerii culeg păpădii coapte pentru a împleti lună nouă și stele perechi... La 15 ani adormi sub un măr și te trezești Greuceanu strunind căpăstrul unui armăsar nărăvaș, ce înfulecă jeratic din podul palmei. La 15 ani, pe vreme de secetă, te trimite mama tocmai în capătul satului să aduci o găleată cu apă, iar tu, puiul mamei, o iei la deal pe firul izvorului până în cer și te întorci seara cu buzunarele pline de nori, cu sânul plin de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sub poalele popii; pufoaica lui tata duhnind a secărică și a sudoare de animal obosit (iarna, ca o ultimă grijă arunca pufoaica peste șalele calului uitat ore bune în fața cârciumii); pufoaica scoaptă la soare necheză și acum în vreme de secetă. Pufoaica ta, țară de ploșnițe, ne adună precum o cloșcă cosmică, piu, piu, piu... patrie, piu, eu sunt pui, eu sunt vierme... Priviți, am învățat mersul târâș la ce bun să te imaginezi fluture? Anii 80. Și ei își spălau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au fost împreună. Numai nebunii cred că pot doza fericirea. Fericire închisă ermetic în recipiente de unică folosință; fericire 0.400 ml perfuzii pentru oameni singuri; fericire la kilogram, la bucată, cu dumicatul, firimitura, vândută în iarmaroc pe vreme de secetă; fericire de împrumut ce ține loc de pat plin, de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o piatră sau pe un soclu (aici odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deșiră tocmai din cer, un caier albastru de lână în brâul lui Dumnezeu, așa se toarce fericirea. Un fir luuuung și un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă, alții își eclipsează timiditatea ca fetele mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea intim, plăcut, nerostit. Timiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul în cărămidă, când furtuna abia mai răscolește câte o particulă de gând sterp, omul coboară, treaptă cu treaptă, până acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea își sapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zborul, cu a doua poți strivi cântecul, cu a treia poți strivi viața; o pasăre nu moare niciodată în cer. Smulge din rădăcinile salciei râul, din inimă izvorul, de pe frunză bobul de rouă și vei vedea că setea nu este secetă, ci trecere. Seva lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între ei. Durerea nu se divide niciodată în porții egale: amanții iau cât să le fie bine între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stânci. Venele pietrelor se legau noduri, hemoragie de nisip în pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
violacee, galbene, roșii proiectau umbre identice după fiecare fereastră. Umbrele purtau haine groase, căciuli, mănuși. La 21 se lua lumina, CET-tul băga abur cât să nu crape caloriferele. Fiecare își lumina colivia după cum îi scăpăra licuriciul. Candelele cimitirelor mocneau a secetă. Băga-mi-aș pula în voi de comuniști, am rămas cu clăbucii pe țâțe! Unde calci tu, ești proastă? Ăsta-i ligheanul meu, ia laba! Trageți apa, curvelor, când vă căcați! Pute tot holul a spurcăciune. Olteancă nespălată, uite unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poți urca în icoană, acoperă lumina cu o pânză neagră și fugi! Dumnezeu este îngăduitor cu lașii, Dumnezeu este bătrân și nu știe să numere cântatul cocoșilor. Petre, treci cu plugul peste frunte, ară adânc, seamănă grâu, treieră! Spicele motivează seceta, miriștea îngăduie ploaia, brazda justifică ridurile. Îngroapă somnul ca pe un copil mort sub tocul ușii, pășește peste vise și visele vor rămâne tot mai mici, și visele nu or să mai încapă nici o fărâmă de iluzie! Petre, visele putrezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se întâmple în cer. Nenea Matei i-a rupt gâtul, l-a legat cu o funie, l-a ridicat scripete, l-a slobozit ca pe o găleată plină în fântână. Tocul ușii trăda orice înscenare de suicid. Pufoaica mirosea a secetă. Tratamentul începea la 6. Diazepamul colora visele. O clipire de geană schimba scenariul. Porția de reverie două capsule 0,500 slobozea curelele. Cămășile de forță încorsetau pieptul haiducilor. Ultimele două șireturi pe degetele lui Dumnezeu. Păpușarul strunea funiile, deasupra cortinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
timidă ca o fată mare, stângace ca o adolescentă. Ei, părinte, cum nu știm să primim ceea ce Dumnezeu ne îngăduie. Am fost și eu ca matale, stâncă când era vorba de adevăr, stejar în furtună, apă limpede pe vreme de secetă. Degeaba, părinte, degeaba, nesătule sunt gurile cimitirului. Mai bine câmp de luptă pentru toate războaiele lumii, decât pace în inima celor care nu o merită. Creadă ce or vrea despre mine, sufletul îmi este curat, părinte, sufletul nu-l împart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea nisipul. Prin vene, un fluid tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred. Copăcel, puiule, copăcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerul fântânilor, izvorul se întâmplă acolo unde pășește îngerul. Te răzvrătești în propria curgere, copile. Vas curat am modelat din tine, de ce vrei să motivezi preaplinul oceanelor? Jumătatea goală întregirea așteptărilor, jumătatea plină confort în sticla cu lapte, de ce justifici seceta melcilor? Te rabd pentru că iubești, Petre. Doamne, mă plimbi între creștet și tălpi, între frunză și stea, între secure și pădure; un fel de-a v-ați ascunselea printre cruci jocul tău, Dumnezeule. Ai ascuns-o sub firul de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lunii, semăna cu fața egumenului dezgropat după 7 ani, valuri de carne putredă încrustau cerul. Rogozul aducea a barbă crescută pe năsălie. (Omul, după ce moare, mai trăiește câteva zile în unghii și în fire de păr; lacul, pe vreme de secetă, la început moare în burțile peștilor.) A deschis ușa încet, foarte încet, să nu-i tulbure somnul, a pus lumină în candelă, a pregătit Ceaslovul, Psaltirea, Tipicul, Evanghelia și toate cele necesare la strană pentru Utrenie, apoi a îngenuncheat în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]