461 matches
-
politic cultivat de presa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, favorizând raportarea limbajului publicistic eminescian la specificul discursiv al epocii. Modalitate de abordare dominată de perspectiva semnului, demersul semiotic favorizează analiza limbajului politic eminescian ca ansamblu semnificant, care poartă marca contextului istoric care îl generează, expresie a concepțiilor și atitudinilor politice ale gazetarului. Abordarea semiotică a vizat elaborarea unui discurs descriptiv, care să dea seamă de mecanismele și strategiile de semnificare utilizate de jurnalist în susținerea concepțiilor
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
oprobiul grupării conservatoare, care îl va înlătura de la conducerea Timpului, în decembrie 1883. Pentru a pune în lumină potențialul metodologic al modelului hexadic, am întreprins o analiză a ipostazelor jurnalistului în publicistica eminesciană și a impactului acestora la nivelul ansamblului semnificant. În acest sens, studiul de caz a vizat descrierea paradigmatică a rolurilor asumate de jurnalistul Eminescu în spațiul publicistic (analist politic, polemist, artist, istoric, dascăl și specialist) și prezentarea efectelor pe care le generează acestea asupra celorlalte cinci coordonate ale
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în el.” În lingvistica actuală, argumentele pledează în favoarea ideii că nu există o determinare de tip cauzal între conținut și expresie. În limbi diferite, același obiect este denumit altfel; apoi, în cazul sinonimiei, aceluiași semnificat îi corespund mai multe semnificante (oculist/oftalmolog) sau al omonimiei, unde același complex sonor este folosit pentru semnificate diferite. Saussure a arătat că semnificantul este arbitrar în raport cu semnificatul, în sensul că nu există nici o legătură necesară între complexul sonor și conceptul pe care îl exprimă
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
În vorbirea rhinolalicului de origine congenitală apare o dezordine, un haos la nivelul structurii sonore, a combinării fonemelor vocale-consoane, în limba maternă, chiar din perioada achiziției limbajului, prin imposibilitatea organică de a realiza adecvat această structură sonoră pentru o unitate semnificantă anume. Înlocuirea fonemei „s” în cuvântul „casă” îl schimbă în „cahă” pierzând pentru interlocutor semnificația reală. Multă vreme după apariția primelor cuvinte, copilul cu insuficiență velară nu poate pronunța corect cuvântul tata, înlocuind fonema „t” cu „h”, cu „c” cu
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
manifestă clar "structura" sau "operația" semantică a "determinării analogice"", intră în sfera de cercetare a metaforologiei textuale: "aceste construcții trebuie considerate ca "texteme" în măsura în care conținutul lor semantic specific se constituie dincolo de nivelul semnificațiilor limbii și al designațiilor, care devin doar semnificante pentru 'sensul metaforic' al expresiei. Studiul acestor texteme constituie [...] cel dintâi "filon" care se impune a fi investigat sistematic în metaforica textului."323 3. Modelul prismatic al lui Dirk Geeraerts din perspectivă integralistă 3.0. Fără a intenționa să diminuăm
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ar trebui să ne plătim datoriile față de teologie și față de metafizica prezentului? Ce-ar fi dacă ni s-ar cere înapoi împrumuturile de credință în transcendență care ni s-au acordat încă de pe vremea lui Platon și Augustin în ceea ce privește forma semnificantă? Ce-ar fi dacă ar trebui să facem explicită și concretă presupunerea că orice formă serioasă de artă și literatură este un opus metaphysicum, și nu numai muzica, cea căreia Nietzsche îi aplică termenul?"" (apud V.N.). În fiecare există chemarea
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
vechii greci și ajunge la cercetătorii logicii simbolice, și delimitează "limbajul" de "metalimbaj". Lămurind o veche confuzie, Coșeriu afirmă că numele nu sunt multivoce în calitate de cuvinte (adică unități formate dintr-un semnificant și un semnificat), ci ca "simple cuvinte", ca semnificanți: "Două nume de Juan cu aplicare diferită au în comun numai partea fizică, și nu partea semnificativă: nu reprezintă, de fapt, același cuvânt. Pentru a folosi o distincție făcută de L. Wittgenstein, ele constituie un singur semn, dar sunt simboluri
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
al numelui, "variabil în timp", care adaugă sau retrage elemente, despre calitatea numelui de a fi "catalizabil", ceea ce înseamnă că "interstițiile armăturii sale semice" pot fi umplute cu o "infinitate de adăugiri", despre respingerea naturii indiciale și pledoaria pentru caracterul semnificant al numelui, realizarea motivației fonetice, "culturale", funcția ecumenică a numelui propriu, funcția emblematică a raportului semnificant-semnificat, caracterul cratylean al numelui). În general, studiile se opun concepției semanticii clasice care nu recunoaște numelui propriu decât relația de denotație, și pledează pentru
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sarcina criticului și a filosofului este de a restaura limbajul în puritatea sa primară, atunci când era una cu realitatea, în fapt, muncă de anamneză 64. Comunicarea, semnificația, privesc numele proprii utilizate ca nume comune, limbajul degradat; economia de limbaj înseamnă semnificant, literă moartă, "[...] scriitură pură, hieroglifică, în așteptarea descifrării, a revelării adevărului său, pe care viața subiectului i-o va acorda" (tr. m)65. Numele propriu sacru aparține istoriei sacre, pe când numele comun sau numele propriu oficial, timpului istoric. (Ceea ce amenință
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și se prăbușește odată cu mariajul său, când dobândește numele de Jeanne de Lamare; sunt semnalați o serie de termeni care alcătuiesc câmpul semantic al cuvântului marasme (în franceză, mare înseamnă mlaștină). Alternativa mlaștinii (mare) este marea (mer), cel din urmă semnificant câștigând tot mai mult teren, în detrimentul celui dintâi; voiajul în Corsica este "verificarea luminoasă a împotmolirii în mlaștina numelui"75 - (tr. m.). Pe de altă parte, sesizează Marie-Thérèse Mathet, prenumele eroinei, Jeanne, prin banalitatea sa, înlătură a priori orice mister
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
83. Întrebările la care încearcă să răspundă sunt: 1) conținutul semantic al numelor romanești rezultă printr-un decodaj prealabil sau se produce prin mișcarea scriiturii; 2) numele au sens în limbă sau doar în textul literar (sau: numele reale sunt semnificante sau acesta este privilegiul numelor de ficțiune?); 3) în materie de interpretare își impune legea lectorul sau autorul (în alți termeni, toate lecturile unui nume ficțional sunt legitime?) Autorul prezintă un topic al semanticii numelui propriu, o schemă "a celor
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu un grad înalt de structurare formală "câtă formă reușim să recuperăm hermeneutic, atâta sens (poetic) vom face să existe"151. Pe lângă motivarea internă a numelui propriu, din interiorul sistemului lingvistic, care nu se produce între lucrul semnificat și forma semnificantă, ci prin trimitere la monemele lexicale care alcătuiesc numele/semnul lingvistic 152, există o motivare datorată contextului. Astfel, numele propriu, motivat prin intermediul sistemului primar de semne (ca geneză) și care devine arbitrar pe măsură ce își întărește funcția de individualizare, devenind un
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Adriana. Sau Împărăteasa, cum îi spunem noi"83. Strategia confuziei dintre cele două personaje feminine, A(d)riana și Adina, nu se joacă la nivelul unei dedublări cauzate de vreo asemănare fizică (deoarece ele "nu seamănă deloc"), ci vizează latura semnificantă a numelui. Adriana reproduce numele personal latin Hadrianus (fem. Hadriana), la origine un cognomen cu semnificația "de la Hadria", derivat de la toponimul Hadria 84, localitate de unde își are numele marea omonimă. Analiza etimologică a numelui 85 pune numele în legătură cu elementul arhetipal
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
emergența imaginii? Care este originea inaparentă a imaginii sau imaginea de sub imagine? Altfel spus: ceea ce pre-semnifică în mod originar se dă înțelegerii în "trupul" unei imagini infra-textuale, într-o configurație grăitoare? Cum putem surprinde, dincolo de corpul poetic, dar prin limbajul semnificant al acestuia, chipul inimaginabil al trupului poetal, în locul incert - ezitând între realia și fictia - în care ceva transpare în perspectiva deschisă de un nou punct de vedere?2 În toate aceste cazuri, ceea ce nu apare și totuși face semn, că
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce ea ne spune se dă înțelegerii, este un conținut inteligibil, necesitând o abordare interpretativă. În același timp, conținutul acesta de sens abia emergent se arată într-o formă vizibilă, sensul și imaginea alcătuind un tot unitar, o singură apariție semnificantă. Dacă trupul poetal apare ca imagine acoperită, aceasta este imaginea semnificabilului care, într-un poem de pildă, se fenomenalizează în "scenă" de substrat, ca peisaj scufundat în materia poetică pe care o face cu putință. Poetica imaginii pe care o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este deja posibil, forma luminoasă înscrisă de la început în ceea ce nu este decât în perspectiva sfârșitului. Adică "latente-n pulberi aurii/ păduri ce ar putea să fie", căci "sunt cu putință și un asemenea foc,/ și asemenea arderi 9". Potența semnificantă nu înseamnă însă doar înscriere a ființării pe calea ființei, ci și "potența unui mister revelator 10", facerea de sine, creșterea în adâncul naturii predispusă la prefacere. Ceea ce deja poate stă în așteptare, așteaptă posibila zămislire "supt ceruri cari încă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
realul simbolizant al unui simbolizat, supra-semnificat de simbolul esenței intelective pure, dar supra- semnificând la rândul său orice manifestare sensibilă concretă. Realul imaginal nu mai poate fi obiectul unei percepții comprehensive care și-l dă drept o exterioritate absolută, ci semnificant al unui supra-semnificat inteligibil și - în același timp - semnificat în corelație analogic-simbolică cu un semnificant sensibil. Nefiind perceptibil decât prin percepția imaginativă, suprasensibilul este o imagine simbolică, un fenomen originar (Urphaenomen) a cărui apariție în lumea sensibilă ocultează orice obiectivare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și înțelese; cele care se topesc în lumină sunt cuvintele discursului obișnuit, rostitul sărăcit de sensuri, epuizat în lipsa Sensului. Ele nu spun nimic - și nici nu au ce spune - acolo unde încă nu există vreun obiect al spunerii, o manifestare semnificantă pe care să o transpună în limbaj. Dimpotrivă, lumina e o zonă rarefiată a necuvântului și totuși o țesătură prin care se întrevede ceva, se "povestește" despre sunetul neînțeles al adâncului, un zvon al prevenirii ce răzbate fremătător: "Nicio durere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
modificare mai mult sau mai puțin similară cu aceea trăită de noi cu prilejul lecturii a determinat și în sufletul poetului o intuiție selectivă a elementelor expresive la care a recurs". Este calea pe care o arată relațiile dintre elementele semnificante și cele semnificate și care duce "spre momentul auroral în care o lume vagă, de gânduri, emoții, reminiscențe, aflată în sufletul poetului, s-a închegat ori s-a plăsmuit într-o făptură strălucitoare, exactă: poemul"6. Pe de altă parte
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
noastră contradicția - și paradoxul - prin care, stipulând realitatea unei lumi imaginale, suntem constrânși să ne confruntăm cu ceea ce s-a numit irealul sau pre-realul unei întruchipări încă nerealizate de facto? Și atunci, dacă imaginea poetală nu e realizată ca prezență semnificantă ci se dă doar ca potență a ființării, în ce constă realul pe care ea are ambiția să-l propună? Referindu-se la observația lui M. Dufrenne potrivit căruia realismul rămâne o tentație permanentă, atât pentru artist, cât și pentru
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Suspendarea referinței "reale" (...) este, într-adevăr, condiția accesului la meta-referință și ea se realizează printr-o "ruptură de nivel", printr-un salt care proiectează semnul în altceva"1. Semnul este pro-iectat în altceva, dar aceasta nu e decât potența sa semnificantă care îi transgresează poziția, punându-l în situația itinerantă a unui transfer. Iar ceea ce e trans- ferat e transpus, pus în apariția unui meta-ferent imaginal. Semnul e astfel transportat în direcția - în sensul - posibilității sale de a se referi la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca și poezia, nu este nici adevărată, nici falsă, ci este ipotetică, posibilă"2. Paradoxul acesta numește chiar locul imaginii, dar nu e vorba de o conturare deja constituită, statică, în care ceea ce apare s-ar da în apariția sa semnificantă. În imagine, unitatea lumii nu abolește diversitatea, la fel cum diversitatea ei deconcertantă nu se substituie unității. Ceea ce apare în și ca imagine este Unul desfășurat în multiplu și multiplul înfășurat în Unul, căci Unul este ca multiplu, văzut în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
viața nu doar sclipește în aparența formelor trecătoare, ci ia forma luminii, se naște pururi într-o nouă strălucire. Paradoxul sublimării pure (Al. Philippide) Cum arată spațiul poetic configurat, în sfera sublimării pure, ca imagine înaintea gândirii și deasupra limbajului semnificant? Spațiu care nu arată decât felul în care se arată, spre exemplu în poemul Privești cum zboară norii, de Al. Philippide 4. Ceea ce se arată e desprinderea din ființa întemeierii, trecerea din vechea stare - a totului semnificant în afirmarea cunoscutului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
S-ajungi în calea ta văzduhul pur, în miracolul neplecării, în lumina care e calea însăși, văzduhul și cerul laolaltă, în aceeași imagine a purității. Aici gândul gândește în imagini, iar imaginea apare într-adevăr înaintea gândirii și deasupra limbajului semnificant. Căci gândul acesta "anarhic", "pe care vorbele nu-l pot cuprinde", dislocă logica ierarhizantă a gândirii, destabilizează ceea ce e deja stabilit, inclusiv cuvintele care nu mai pot cuprinde - exprima în semnificantul înțelegerii - ceea ce se dă drept imagine de neatins, vibrând
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
expresie a intenționalității limbajului poetic. Am putea intui prin forma lor de prim plan prefigurarea, de fundal, a unei forme incipiente, inaparente? Pentru aceasta intenția ar trebui să cedeze locul intuiției, singura în măsură să deschidă poemul în adâncul cripto-manifestării semnificante. Aici, în străfundul voalat de stratificarea tectonicii poetice, doar îndepărtarea își semnifică imaginea, arată locul în care se originează spaima, unde "șade inima pieziș". Distopie care pune scena în perspectiva oblică, mișcată, a unei dislocări, a unei semnificative de-rivări: "Suntem
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]