773 matches
-
și justificabil între expresie și conținut, arbitrarul reprezentînd absența legăturilor naturale și justificabile. Ferdinand de Saussure a susținut că, în afara onomatopeelor, semnele limbii (cuvintele) nu sînt motivate, dar, mai tîrziu, Emile Benveniste a contestat această opinie, arătînd că raportul dintre semnificant și semnificat nu este arbitrar, ci necesar și, de aceea, doar între semn (ansamblul format din semnificant și semnificat) și referent (obiectul extralingvistic denumit) raportul este arbitrar (așa cum constatase anterior Leonard Bloomfield). Prin urmare, cele două laturi ale semnului în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
susținut că, în afara onomatopeelor, semnele limbii (cuvintele) nu sînt motivate, dar, mai tîrziu, Emile Benveniste a contestat această opinie, arătînd că raportul dintre semnificant și semnificat nu este arbitrar, ci necesar și, de aceea, doar între semn (ansamblul format din semnificant și semnificat) și referent (obiectul extralingvistic denumit) raportul este arbitrar (așa cum constatase anterior Leonard Bloomfield). Prin urmare, cele două laturi ale semnului în concepția lui Saussure, semnificantul (imaginea formei cuvîntului) și semnificatul (conceptul obiectului), sînt motivate de însăși existența semnului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este arbitrar, ci necesar și, de aceea, doar între semn (ansamblul format din semnificant și semnificat) și referent (obiectul extralingvistic denumit) raportul este arbitrar (așa cum constatase anterior Leonard Bloomfield). Prin urmare, cele două laturi ale semnului în concepția lui Saussure, semnificantul (imaginea formei cuvîntului) și semnificatul (conceptul obiectului), sînt motivate de însăși existența semnului, căci fără ele semnul nu ar exista. O tipologie realizată de filozoful american Ch. Peirce, care face distincția între indice, icon și simbol, este fondată pe aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sensul unui enunț descrie enunțarea ca un dialog cristalizat, în care mai multe voci se confundă. Figurile retorice produc sensuri implicite, astfel încît enunțul în care se găsesc devine polifonic. Polifonia nu privește numai sensul, ea poate privi de asemenea semnificantul unităților, regulile sintactice sau chiar referința. Locutorul este persoana responsabilă de propriul său enunț (de ceea ce enunță); este aici o intervenție discursivă care nu coincide, în mod obligatoriu, cu producătorul fizic al enunțării. De exemplu, dacă semnez un formular (redactat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
operații de pregătire pentru ceea ce este de spus, un moment de programare enunțiativă. Astfel, ratarea poate fi privită ca avînd două niveluri ce trebuie avute în atenție. Primul este cel al dificultății de a spune prin mecanismele de actualizare a semnificanților (foneme, lexeme, frază și text), iar celălalt dintr-o discordanță dintre reprezentare și anticiparea unei evalurări divergente din partea interlocutorului. La nivel interlocutiv, ratarea poate constitui un mod de reglare, iar manifestările ei țin locul unei vocale terminale, permițînd înlăturarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau trăsătură semantică ori constituent. Prin orientarea spre delimitarea relațiilor minime de semnificație, analiza semantică a încercat să instituie precizia specifică domeniului fonologiei, izomorfismul planului expresiei cu planul conținutului, afirmat în 1943 de Louis Hjelmslev, sugerînd transferul analitic de la nivelul semnificantului la cel al semnificatului. Identificarea semelor s-a dovedit însă nu numai dificilă, ci și discutabilă din mai multe puncte de vedere, deși metodologic părea posibilă construirea unor ansambluri de sens prin unirea structurilor elementare de semnificație. Condiția de a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
premise au fost totuși parțiale și limitate, deoarece vizau numai anumite compartimente ale lexicului limbilor naturale. După anul 1960, s-a inițiat semantica structurală, după care planul expresiei unei limbi este constituit din mărci diferențiale și că acestor mărci ale semnificantului trebuie să le coresoundă mărci ale semnificatului (interpretabile ca trăsături distinctive ale semnificației). Această nouă abordare a propus mijloace de analiză a unităților lexicale, descompunîndu-le în unități mai mici (numite uneori minimale), care sînt trăsăturile semantice sau semele. S-a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
IO SIMBOL. Cu definiții sensibil diferențiate de la un sistem semiotic la altul, termenul simbol rămîne, în principiu, cu un conținut apropiat celui atribuit de Ferdinand de Saussure: este un semn motivat, deoarece are o anumită legătură naturală între semnificat și semnificant. De aceea, simbolul se opune semnului arbitrar, care este semnul lingvistic, deoarece balanța, de exemplu, poate fi simbol al justiției prin faptul că sugerează echilibrul și imparțialitatea. Cu o altă perspectivă, dar fără a avea implicații opuse, semioticianul american Charles
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sumă a lor, ci un agregat care există și funcționează prin solidaritatea și interdenedența lor. Afirmînd că "limba este un sistem care nu cunoaște decît ordinea proprie", Saussure a creat premisa pentru a enunța arbitrarul semnului lingvistic, deoarece relațiile dintre semnificant și semnificat se pot explica numai prin raportare la organizarea sistemului, valoarea lingvistică a semnului avînd aici singura întemeiere. Concepția despre limbă ca sistem a cunoscut o largă răspîndire, majoritatea teoriilor lingvistice europene din secolul al XX-lea pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că ele constituie unități semantice ce acoperă un singur domeniu conceptual, iar relația care se stabilește între elementele nelingvistice și cele lingvistice reprezintă un aspect important în caracterizarea terminologiilor din diferite științe. Termenul este un semn lingvistic compus dintr-un semnificant (expresie, formă externă) și un semnificat (noțiune, conținut noțional), a cărui funcționare este una specifică, de obicei normată, ceea ce implică faptul că semnificația termenului nu este atribuită numai de locul pe care-l deține într-un sistem conceptual, ci este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistice, extensiunea semantică a termenului se definește în raport cu semnificatul, pentru că, în terminologie se pleacă de la concept pentru a se întreba cum se numește sau cum s-ar putea numi acesta, 3) să fie unități ale cunoașterii cu caracter stabil, 4) semnificantul unui termen să se definească în raport cu ansamblul de semnificații aparținînd aceluiași domeniu (ansamblu semantic care poate fi o disciplină, o știintă, o tehnică, adică întotdeauna dintr-un domeniu specializat). Aceste condiții nu se manifestă omogen în toate științele și acest
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conținutului lor semantic. Dacă textul se circumscrie limbii, se poate admite, după opinia lui H. Plett, că, din punct de vedere semiotic, textul este un supra-semn (macro-semn la E. Coșeriu) lingvistic, bazat pe convenție socială și pe arbitrarietate manifestată prin semnificanți, semnificații și referenți diferiți, o unitate funcțională de tip comunicativ. În viziune poststucturalistă, problematica definirii textului se extinde prin antrenarea unor parametri suplimentari în descrierea funcționării și producerii lui, în sensul că interesează mai ales relațiile acestuia cu cadrele sale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe măsura dezvoltării codului semantic verbal, a sistemului de metasemnificare al limbii. Confuncționalitatea mitului cu ritul rezultă din faptul că au același referențial și aceeași finalitate, corelate prin unul și același ansamblu de semnificații. Ceea ce diferențiază ritul de mit este semnificantul, figurativ la unul, verbal la celălalt. c) Orizontul teoretico-simbolic se constituie ca un rezultat al procesului de multiplicare, de îmbogățire a sensurilor prime ale discursului cosmogonic, sub imperiul determinărilor istorice. 4.1.2 Structura mesajului mitico-ritualic Constatăm că atât ritul
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
Constatăm că atât ritul, cât și mitul desfășoară limbaje simbolice cu valoare comunicațional-informațională. Definind o situație de comunicare (semioză), demersul mitico-ritualic se caracterizează prin structura duală a mesajului (semn/macrosemn) supus comunicării. Acest tip de mesaj presupune o latură perceptivă/semnificantul și una inteligibilă/semnificatul. Putem consemna câteva deosebiri semiotice între rit și mit, în raport cu această structură: natura diferită a semnificantului, de tip kinetic, vizual, tactil, acustico melodic în cazul ritualului, de tip fonic, acusticoarticulatoriu, în cazul mitului; gradul superior de
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
mitico-ritualic se caracterizează prin structura duală a mesajului (semn/macrosemn) supus comunicării. Acest tip de mesaj presupune o latură perceptivă/semnificantul și una inteligibilă/semnificatul. Putem consemna câteva deosebiri semiotice între rit și mit, în raport cu această structură: natura diferită a semnificantului, de tip kinetic, vizual, tactil, acustico melodic în cazul ritualului, de tip fonic, acusticoarticulatoriu, în cazul mitului; gradul superior de motivare semantică a discursului ritualic în comparație cu cel mitic. Trecerea de la rit la mit echivalează, cu o deplasare a atenției de la
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
de tip kinetic, vizual, tactil, acustico melodic în cazul ritualului, de tip fonic, acusticoarticulatoriu, în cazul mitului; gradul superior de motivare semantică a discursului ritualic în comparație cu cel mitic. Trecerea de la rit la mit echivalează, cu o deplasare a atenției de la semnificantul/text la semnificatul /discurs; transparența limbajului simbolic se diminuează treptat pe măsura trecerii de la discursul/textul motivat, presupus de formele „ritualice” primitive ale mitului, la discursul /textul convențional, presupus de formele „filosofice” ale mitului; în desfășurarea spațio-temporală a discursului, codurile
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
cazul codului muzical) o receptare sincronică (spațială în cazul codului plastic) sau o receptare diacronic-sincronică (în cazul gestual, al dansului), pe de altă parte, codul miticosimbolic nu presupune decât desfășurarea temporală impusă de actul verbalizării; prin gradul de flexibilitate al semnificantului/semnificatului, codurile nonverbale ritualice sunt sisteme închise și fixe, în timp ce codul verbal mitic definește un sistem deschis și schimbător. Relevând particularitățile mesajului ritualic în raport cu cel mitic, deosebirile structurale sus menționate sunt în măsură să evidențieze și continuitatea celor două tipuri
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
arhaic. 4.2 Analiza triadică a relației dintre rit și mit Dialectica relației dintre rit și mit, permite câteva observații, pe fondul triadei semioitice: sintactic, semantic, pragmatic. Sintaxa textului/discursului ritualic angajează semne nonverbale care se corelează specific, în funcție de fiecare semnificant în parte. Astfel, vom putea deosebi o sintaxă a semnelor gestuale (mimetice, coregrafice etc.), una a semnelor plastice (picturale, sculpturale), sau a semnelor sonore (muzicale). Semantic interpretată, corespondenta textului/discursului ritualic cu referențialul cosmic „fiind mijlocită de zei” este implicită
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
motiv că și aceștia aparțin societății civile. Este îndoielnic că răspîndirea discuțiilor despre societatea civilă va rămîne doar la nivel de discuție. Simbolul "societății civile" posedă propria sa forță cauzală, în dublul sens al verbului francez causer: a dialoga cu ajutorul semnificanților simbolici și a precipita un efect. Dar despre ce efect este vorba? Există, de fapt, mai multe efecte diferite văzute de cei care vorbesc cu căldură despre societatea civilă, incluzînd accentul pe necesitatea de a reduce violența în relațiile umane
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
realizare a jocului: 1. jocul investit cu o funcție de de-dramatizare a realului; 2. jocul în lume și jocul cu elementele din care este alcătuită lumea; 3. jocul în cadrul căruia "jocul în lume" este convertit într-un joc livresc cu semnificantul și semnificatul cuvintelor sau într-un joc al poemului cu el însuși, al mișcării lui genetice (Ion Pop). Unele poeme stau sub semnul ingeniozității manieriste, de la jocul omonimelor la falsul raționament. Uneori, în realizarea poeziei sale ludice, poetul apelează la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ca să facem conceptul operațional pentru arta vizuală, este mai potrivit să uităm pe moment de fabula mitică sau biblică și să începem cu opera în sine, ținînd cont de următoarele aspecte: 1. În discursul narativ focalizarea este conținutul direct al semnificanților lingvistici. În arta vizuală ea ar reprezenta conținutul direct al semnificanți-lor vizuali: liniile, punctele, lumina și umbra, și compoziția. În ambele cazuri, ca în povestirile literare, focalizarea este deja o interpretare, un conținut subiectivizat. Ceea ce vedem este ceea ce vedem cu
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
personaje. În articolul său, Hamon tratează cele mai importante aspecte legate de personaj și le plasează într-un cadru semiotic. Volumul său publicat ulterior (1983) se bazează pe același model. Clasificarea personajelor pe care el o operează între semnificat și semnificant o consider problematică. Booth discută pe marginea naratorului necreditabil (1961). Un binecunoscut studiu asupra spațiului, avînd orientări filosofice și psihanaliste, este Poetica spațiului a lui Bachelard (1957). Uspenski (1973) pune în discuție unele aspecte foarte interesante ale acestei chestiuni. Lodge
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
poetică Își mărturisește insubordonarea față de logică și gramatică În măsura În care se dorește independentă deopotrivă față de realitatea externă și față de discursul neutral-conceptual, non-poetic. Este vorba, În fond, de o deplasare - În acord cu orientările postromantice ale liricii - a accentului de pe semnificat pe semnificant, de pe „idee” pe cuvînt. O propoziție mai tîrzie a lui Voronca, din eseul-confesiune Între mine și mine, ni se pare a clarifica deplin sensul acestei schimbări: „Devierea gîndului prin cuvînt, (s.n.) - afirmă el - alunecarea Într-o cale lactee de imagini
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai multe axe. De exemplu: amurg / alpenstock / apa; amurg / surîsul / strigătele / urcă; cer / țevi / trei; la cer / face reverențe / trei-; ca pe / alpenstock; Parc / inel etc. etc. Întreaga poezie e plină de asemenea mărci autoreferențiale sau de motivare analogică a semnificantului. Încît finalul „Imn cristalizat În azbest, Început de psalm” numește nu doar la modul metaforic o „impresie” subiectivă relativă la peisaj (drumul pe care circulă pneul automobilistic), ci și rezultatul structurării textului ca poezie-imn. E, desigur, aici, numai un exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Întîmplă, astfel ca, de la un punct Încolo, interesul cititorului să fie acaparat de chiar acest spectacol al punerii În relație. „Conținutul”, „ideea”, „starea de spirit” ca atare rămîn În plan secund: de pe semnificat, atenția se deplasează asupra mișcării zigzagate a semnificantului. Un fel de nerăbdare barocă și manieristă, o caracteristică instabilitate, un sentiment al provizoratului și tranzitoriului pot fi descifrate peste tot În scrisul lui Ilarie Voronca - „miliardarul de imagini”. Abia coagulat, sîmburele metaforic germinează În acea luxurianță „tropicală” a discursului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]