1,109 matches
-
La fiecare două-trei ore, oamenii țâșneau din cubicule și năvăleau pe străzi. Se mișcau permanent, alergau pe lângă mine cu-o viteză incredibilă, obositoare, se plimbau pe lungimea trotuarelor cu lingurițele Bluetooth-ului în gură sau alergau printre mașini agățați de-o servietă, scoteau din buzunare dischete extraplate și USB-uri de dimensiunea unor supozitoare, circulau fără pauze, ca metroul, 14 ore din 24, 7 zile din 7, îmbrăcați frumos, la costum (femeile pe tocuri mici, comode, în taior și cu ochelarii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca-n autobuz, eram prea mulți în pat. Adormeam repede, nerăbdător să mă dizolv în orice fel de-alte lumi mă așteptau. Viața mea se scufunda în petele nocturne de somn, pentru a reapărea dimineața, reîncărcată cu-o cafea și servieta cu cărți. În „Maiorescu“, am avut totuși o satisfacție: l-am cunoscut pe Andrei Lupu. Nu singur; îl însoțeau alte 32 de pramatii, cărora eu le spuneam „dragi elevi“, iar ele mie „domnu’ dirigu’“. Lupu era cel mai înalt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de la picior (viitorul „Bismarck“, la care n-ajungea cu mânuțele și despre care mama îi spunea că are, la rândul lui, cinci degete mai mici cu care poate pleca oricând la plimbare), culoarea tristă a grișului cu lapte și cacao, servieta tatălui (din piele maro, brăzdată de șanțuri în relief, cu capsele pișcăcioase, metalice și pusă mereu în același loc: sub cuier), mirosul pufos de cozonac sau consistența teribilei mâncări de bame (băloasă, infectă - doar mâncarea de prune o mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atunci când te-oprește un polițist. Eram țara cu cei mai mulți doctori pe cap de locuitor; poate doar Italia să ne depășească la capitolul ăsta. Dacă luai pe cineva la întâmplare pe stradă, aveai toate șansele să-ți scoată o diplomă din servietă. Existau doctori în politică, doctori în afaceri, chiar și doctori în sport. Puneai „Dr.“ pe cartea de vizită înaintea numelui, și te simțeai inclus în lumea bună, parcă ți se decernase un premiu la Uniunea Scriitorilor sau moșteniseși un titlu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-o nici în ruptul capului. „Ce nu vă convine? Totul e plătit, actele sunt în regulă, ne-am ales cu-o săptămână de vacanță.“ „Cine-a plătit?“, s-a interesat Mihnea. Căra o valijoară mică, neagră, pe role și-o servietă de umăr unde păstra laptop-ul. Trecuse vremea papornițelor turcești, cadrilate, în care călătoreau clandestin sarmalele, murăturile, țuica sau baxurile de țigări fără timbru. „Te crezi în filme?“, i-am întors-o, ocolind întrebarea, „Cine-a plătit? Cine ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se zice pe la noi.“ „Nu, serios.“, m-a apucat Maria de braț. „Ce căutăm la Viena?“ „Vă spun pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de schimb, nu multe, să nu atragă atenția vameșilor. Cât despre geamantan, mă inspiram din experiențele trecutului: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
grătare de lemn, frecate cu peria; oriunde mergeai, te înțepa un miros acru, pișcăcios, de sodă caustică: parcă tot tramvaiul spăla rufe. La „Blauer Stern“, ne-am oprit. Vatmanul a deschis cabina, și-a luat chipiul într-o mână și servieta într-alta și, după ce a încuiat ușa, a coborât din tramvai. L-am urmărit cum traversează strada și pleacă liniștit, spre stația de metrou. Am rămas așa câteva zeci de secunde, singur într-un tramvai părăsit. 10, 15, 20 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca vai de lume, genul de lucrare pe care o livrează în România birourile de la colț de stradă, care lucrează cu "traducători autorizați". Iar acum începe povestea. Luni mă prezint la bancă, traducerea mă aștepta cuminte, mirosind a cerneală în servietă. Spun suma cuvenită, cam 1200 de franci elvețieni, o sumă enormă, dacă o raportez la câștigurile mele lunare. Când este vorba de traduceri, biroul de plasare al universității clasifică româna în categoria limbi rare. Bancherul care m-a contactat inițial
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
coridorului, în partea opusă a catedrei de Psihologie-Pedagogie. Profesorul a venit prompt, la ora 8 fix, împreună cu lectorul Ienceanu, cu care făcuserăm seminariile. I-a poftit pe primii cinci în ordinea în care erau înscriși în cadrul grupei. A scos din servietă biletele de examen, le-a amestecat de câteva ori și le-a așezat, tacticos și încet în șir la capătul catedrei. Ni s-a părut normal, dispus, serios, distant, ca de obicei. La vreo trei sferturi de oră a ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cine. S-ar putea să ai probleme cu cei de la Securitate. Femeia asta care ți le-a dat are fiica în Germania. Așadar, s e c o n f i s c ă, a spus rar și a pus în servietă cele două icoane. S-ar putea să te raportez că umbli cu așa ceva! Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Am pus în sacoșă totul și i-am dat-o : Luați ce mai este pe masă, dar vă rog să
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cu mult respect și nu erau criticați în plen niciodată. Cel mai tânjit loc era bufetul de la subsolul Consiliului Județean, loc magic de unde puteai cumpăra orice, dacă aveai aprobare scrisă de la unul dintre mai marii județului sau dacă aveai în servietă o sticlă, două de țuică tare de prune, „moneda forte” deschizătoare de uși și de aprobări. Din mulțimea de activiste și directoare, șefii cei mari își alegeau câte una, uneori și două, după gust, pentru a-și petrece ultima seară
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și considera totul în firea lucrurilor. Dar știu că atunci când se ducea în oraș la o întâlnire a distribuitorilor mânca alt fel de mâncare. Pentru început, se schimba de vechiul lui costum cadrilat în care își făcea drumurile cu o servietă plină de hârtii, ca Semănătorul lui Millet, și își punea un costum cadrilat nou. Cu pălăria lui de fetru cu boruri înguste, de detectiv, și cu pantofii lui cu vârful lat, ducând cu el actele de contabilitate și o copie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
petrolului. Ne opream să mâncăm frigărui de pui în câte o poiană de pini, așezându-ne pe nisipul cald asemeni unor plutonieni care vizitau Pământul, sorbind bere îmbrăcați în hainele noastre perfecte, jachete cadrilate sau din tweed cafeniu, purtând în servietă un binoclu luat de la magazin: un domn posomorât și bogat împreună cu nepotul lui răsfățat sau vărul mai mic și snob, așa trebuie să fi arătat. Eram mult prea absorbit de faptul că simțeam pe piele aceste straie, stofa aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
trebuia să-l contacteze pe Frazer. Așa că mi-am dat seama că noul partid încerca să-l recruteze pe Frazer. M-am nimerit în spatele lui într-o zi, când mergeam pe Strada Cincizeci și șapte. Sylvester târa după el o servietă burdușită și își ridica privirea spre Frazer, vorbind extrem de încet pe un ton cu accente politice, în timp ce Frazer privea deasupra capului lui cu o gravitate detașată și cu mâinile strânse la spate. L-am mai văzut apoi pe Sylvester și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
lui Karas ca să-și dea seama de unde-și trăgea el profiturile, să-l urască și să-l invidieze, și să-și dorească de asemenea să fie și el îndeajuns de iute de mână, de ferchezuit cu palton în carouri, cu servietă și binoclu și cu o fetișcană arătoasă agățată de braț. Dar ia să luăm unul din amărâții ăștia bătrâni dintr-o cantină păduchioasă de pe Van Buren Street - îmi cerea să vin să ne întâlnim la alee, lângă dalele mari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
folosea niciodată. Își închiriase un loc mare și apoi se instalase cu economie de spațiu, strângând și adunând teancuri de lucruri în jurul ei. Avea o grămadă de dulapuri și garderobe, dar ea încă scotea haine din valize, din cutii, din serviete și trebuia să ajungi la pat ocolind acest centru de confuzie. Folosea cerșafurile pe post de prosoape și prosoapele pe post cârpe de șters pantofii sau de șters murdăria pisoiului de pe jos, căci nu-l învățase să facă la tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
vis-à-vis a fost nerăbdător trântită, cu un scrâșnet metalic al tapițeriei vechi, iar capetele cu pieptănături străine, cu ochelari și bărbi s-au înclinat înainte, oglindindu-se în geamul de sticlă impecabil lustruit. Ici și colo se zărea câte o servietă; am crezut că recunosc în aceste serviete o tentă politică. O persoană spunea ceva, zâmbitoare și vorbăreață, în receptorul telefonului șoferului. Și apoi a ieșit persoana principală, cu o săritură agilă; era foarte roșcovan și energic, nonșalant, ager, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
scrâșnet metalic al tapițeriei vechi, iar capetele cu pieptănături străine, cu ochelari și bărbi s-au înclinat înainte, oglindindu-se în geamul de sticlă impecabil lustruit. Ici și colo se zărea câte o servietă; am crezut că recunosc în aceste serviete o tentă politică. O persoană spunea ceva, zâmbitoare și vorbăreață, în receptorul telefonului șoferului. Și apoi a ieșit persoana principală, cu o săritură agilă; era foarte roșcovan și energic, nonșalant, ager, cu o bărbuță ascuțită. Imediat, fără să mai piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spate, Troțki se uita și estima biserica aceea vastă, și cu o săritură în care nu i se citea defel povara vârstei, a urcat scările și a intrat repede înăuntru. După el a urmat un val de oameni; tipii cu servietele - membrii ai organizațiilor radicale pe care le cunoșteam în Chicago purtau întotdeauna cu ei genul ăla de serviete - și de asemenea o matahală de om cu păr lung de femeie, și unii din bodyguarzii ăia caraghioși și cerșetori limosnita cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
citea defel povara vârstei, a urcat scările și a intrat repede înăuntru. După el a urmat un val de oameni; tipii cu servietele - membrii ai organizațiilor radicale pe care le cunoșteam în Chicago purtau întotdeauna cu ei genul ăla de serviete - și de asemenea o matahală de om cu păr lung de femeie, și unii din bodyguarzii ăia caraghioși și cerșetori limosnita cu litaniile lor care îi declarau aproape morți, cum ziceau ei, au intrat prin deschizătura întunecoasă a ușii bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
broboadă murmurînd ceva, după care se întoarce să urce. O familie cu doi gemeni, fiecare cu cîte un copil în brațe, avansează cu greu printre rîndurile de scaune. Iulian Barbu s-a oprit lîngă femeia cu guler alb, lăsîndu-și cureaua servietei să-i lunece de pe umăr pînă o prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Cu plăcere, dom' profesor! Cum să uit?! E-o plăcere să vă țin eu cursurile. Profesorul scoate biletul din buzunar, îl prezintă șoferului, apoi merge și-și ocupă locul lîngă bătrîna cu coșul de nuiele, potrivindu-și bine pe genunchi servieta din piele, absent la cei din jur. Jos, venind în fugă dinspre stația de tramvai, ducînd din greu geanta plină cu afișe, Lazăr s-a oprit o clipă lîngă mașina cu care a venit profesorul, aruncîndu-i peste umăr o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încet actorul. Atît ofer eu. Poate altcineva... Femeia îndoaie bancnota și-o bagă în poșetă, împingînd cu vîrful degetelor ziarul în care este împăturită blana. Actorul ia ziarul cu totul, fără să se uite în interior și-l bagă în servietă, pune servieta la loc pe scaun, apoi se îndreaptă spre bar să-și bea paharul lăsat acolo. Din drumul lui printre mese, Ovidiu este oprit de femeia cu căciulă albă, de sub care o șuviță de păr, ieșită în partea stîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Atît ofer eu. Poate altcineva... Femeia îndoaie bancnota și-o bagă în poșetă, împingînd cu vîrful degetelor ziarul în care este împăturită blana. Actorul ia ziarul cu totul, fără să se uite în interior și-l bagă în servietă, pune servieta la loc pe scaun, apoi se îndreaptă spre bar să-și bea paharul lăsat acolo. Din drumul lui printre mese, Ovidiu este oprit de femeia cu căciulă albă, de sub care o șuviță de păr, ieșită în partea stîngă a frunții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zdravăn între buze cauciucul tetinei, dar, numai după prima înghițitură, scuipă, opintindu-se să verse, însă alerta studentei și a tatălui, care le distrage atenția, îi face să uite de greață. Dacă nu-i zahăr... murmură țăranca. Actorul își răstoarnă servieta în speranța că va găsi pe acolo ceva dulce, să dea copiilor. În zadar. Lîngă el, Nina stă neputincioasă, aruncînd uneori priviri triste telefonului de pe capătul barului, simțind un fior de emoție, dar mai ales de plăcere cînd mîna grijulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]