441 matches
-
aș fi cumpărat eu. Și însăși fiara e lângă mine. O miros. Duhoarea aia intensă pe care o simțeam la clasa întâi și-a făcut drum până la clasa a doua datorită purtătoarei sale. Mă uit în sus. Ochii ei mă sfredelesc. Dacă privirile ar putea ucide, acum aș fi atârnată de tavanul avionului, cu bretelele uneia din vestele galbene de siguranță în jurul gâtului. Câteva secunde nu spune nimic, apoi se întoarce pe călcâie și pleacă val-vârtej. Doamne, spune pălind cealaltă fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și ne-au lăsat și nouă, una în afară de cele două ascunse la pieptul Ulitiei. După asta ne-au însoțit sporovăind voioși până la prăvălia satului. Izbele mici și sărăcăcioase se înșirau de-a lungul unei singure ulițe lungi. De după ferestre, simțeam sfredelindu-ne priviri curioase. Vânzătorul era în vârstă, purta ochelari fini cu ramă aurie care îi dădeau un aer distins și vorbea bine rusește. A fost bucuros să ne vândă câteva mărfuri de primă necesitate : chibrituri, sare, un litru de petrol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cine, unde, unde, cum? Glasul lui imita sacadând caraghios tonalitatea de pasăre alarmată de furtună. Cine, cine, unde, unde, cum, când? Se opri obosit, se adânci în canapea, avu câteva mișcări dezordonate cu degetele. Îl furnicau brațele, puncte fierbinți îi sfredeleau mușchii, tegumentele i se contractară de parcă i s-ar fi făcut foarte frig. Privi furiș către Nina. Cu pleoapele plecate, femeia întorcea alene paginile colorate ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înșelată de aerul de mironosiță al Elenei, acum știa, știa sigur că privirea ei minte, că figura ei pierită nu era decât un joc oarecare. Ea știa acum sigur că Elena nu mai este Elena, în imaginația ei o vedea sfredelită la pântec ca de un burghiu, în zadar încerca să se ascundă, să trișeze, în zadar juca teatru. Câtă fățărnicie! După masa de prânz se mai învioră atmosfera. Tatăl îl întrebă pe Ștefan dacă are salariu mare și dacă, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o pregătească sufletește. Ori ei îi era greu să se mai poată înfrâna. Bezna nopții avea darul s-o împietrească, dormea cu veioza aprinsă, după ce-și așeza estetic buclele pe pernă, foarte târziu sângele răscolit își potolea fierberea. O sfredelea dorința în cele mai neașteptate momente, îi muia încheieturile, fără să știe cum, se pomenea că se așază pe scaun, sau pe un alt obiect aflat prin apropiere, deși nu avusese cu câteva secunde înainte intenția să șadă. Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se întîmplă în mod repetitiv, îmi evocă amintiri bumerang, se amuză de prezentul meu. De ce mă împingi la astfel de lucruri ? strig eu aruncînd cu cocktailuri molotov de pe acoperișurile orașului. La ce bun ? Dar Vocea continuă să nu tacă, îmi sfredelește acum viitorul, visele care nu au fost încă visate, mă inundă cu lucruri netrăite încă. sunt cățărat pe turnul orașului, acolo unde, în tinerețe, am făcut dragoste cu orașul. Dacă mai continui, mă arunc în gol, îi spun. „aruncă-te
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dă cafea cu lapte, mi-a zis că, cu privire la treimi, nime n-a simțit ca iel pulsu la tristele urmări ale superstiției și ignoranței și că În zadar aș da să scoț o singură silabă, pencă ipso facto o să-mi sfredelească pă sub perucă trăirea personală care Îl potmolise pă linea moartă dă materialism grosolan. Don Lumbeira, milordule, mă jur pă zău meu că, decât ca să despotmolesc huiduma dân proiect, am vrut să-l fac să pună scurt bila pă cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
m-am bucurat În iel d-o soileală binemeritată. Am dormit ca bușteanu: două nopți și două zile, da o să fiu domn pă două bătrâne juma la cursu legal. A sosit, În fine, și după-amiaza la randevu. Pă mandea mă sfredelea spaima că plătărețu o să călătorească cu același tren. Da ce-o să fac de se Întâmpla carambolu? Cădeam unu În brațe la ăllant, amânam salutu până-n buricu la Piața Cañuelas, ne Întorceam În convoaie diferite, or cu același convoi, În mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
rent firav, născut în Luduș și crescut într-o familie simplă din județul Mureș, afișa o mină mereu serioasă. Nu trecuse atunci de patruzeci de ani. Emana o forță stranie, avea un fel mai abrupt de a rosti cuvintele. Te sfredelea cu privirea, vorbea scurt și la obiect, fără un cuvânt în plus. Ambasadorul Statelor Unite la București, Mark Gitenstein, avea să-și exprime în mod public și repetat admirația față de Morar, ajuns șeful DNA. Jurist de formație, ambasadorul a povestit, în timpul
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
margini, care se amestecau de la o vreme cu stelele zării. Și mă culcam trist în casa pustie, nu știam ce să fac; nu puteam ceti, nu puteam scrie, o plictiseală grozavă mă apăsa. Dragomir, logofătul, cu ochii lui mici, mă sfredelea, parcă îmi cetea în fundul sufletului; și de câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca mine este leac la plictiseală. — De, s-ar putea... să nu vă fie cu supărare... Pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o casă se arăta, o casă mare, urâtă, cu acoperișuri vechi, cu ferestre întunecoase. După garduri de nuiele, pe lângă hambare lungi de scânduri, se mișcau câțiva oameni, printre saci, printre paie îngrămădite, și un glas ascuțit, ciudat, se urca, parcă sfredelea liniștea locurilor. —Iacă ș-o locuință omenească! zise doctorul. Și deodată, la o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătîndu-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din vanitate și căutam tot
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
obrajii cu o mână să se asigure. Gata. Am deschis-o. Nu e nevoie de forță. Cealaltă mână mă mângâie pe amândoi sânii. Mă gândesc ce bine că mi-am luat haine groase, să nu simtă nimic prin ele. Îmi sfredelește gura cu limba, dar eu sunt șmecheră, o ascund pe-a mea în fundul gurii. Orice, numai să nu mă atingă, deși este aproape imposibil. Țin ochii deschiși. Refuz să fac din chestia asta dezgustătoare un sărut adevărat. Nu așa mi-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
început să mă împrietenesc cu lumea de pe aici. Cred că lucrurile merg înspre bine. Celestin Cheran Mihăiță Are ochii mari, albaștri. Când l-am văzut prima dată, m-am simțit ca la Jude cata de Apoi: ochii divinității care mă sfredelesc. I-am zâmbit frumos. Rușinată, am lăsat privirea în podea. Anica, o femeie la vreo cincizeci de ani, durdulie și cu obrajii roz, dădea nepăsătoare cu aspiratorul. Cred că era cel mai haios aspirator pe care-l văzusem în viața
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
un joc de artificii ritualic. Zgomotul făcut de acest tun singuratic străbătu aerodromul, acoperit curînd de zumzetul plîngăreț al unei sirene de alarmă aeriană. Claxonul de deasupra casei paznicilor din lagărul Lunghua reluă mesajul, cu un duduit aspru care Îi sfredeli auzul lui Jim. Emoționat de perspectiva unui raid aerian, Jim se uită spre cer prin acoperișul deschis al sălii de Întrunire. În tot lagărul, deținuții alergau pe cărările de zgură. Bărbații și femeile, care moțăiau ca niște pensionari de azil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dispărut. Fata tinichigiului, întâlnindu-mă odată, îmi spuse că mezina lui madam Fișic s-a obicinuit să vină numai cu trăsura acasă. - E sănătoasă? am întrebat-o indiferent și fata cu pliscul lustruit mi-a întors spatele, după ce m-a sfredelit disprețuitoare, cu ochi de bufniță. Ziua în care am revăzut-o pe Laura, după multe săptămâni, o însemn acum, ca să mi-o păstrez albă și ferită de umbre. Soarele să n-o părăsească și norii să n-o întunece, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
povestind generalului purtarea căpitanului în fața trupelor, în toiul atacului inamic. Dar în ceasul prăpădului, maiorul se făcuse atât de mic, încât l-ai fi putut ușor băga într-un sac de merinde. L-am văzut de-atâtea ori, când moartea sfredelea pământul între cizme, când caii, cu picioarele din față retezate, clătinau capetele ca urșii, cerșindu-ne sfârșitul chinurilor, cu privirea lor deșteaptă! Atunci maiorul nostru era bun și blând. Ridica umerii neputincios și telefona la Divizie că lupta e inegalăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mort de-a bineleaă E mort? Acum, zidul tapetat alunecă într-o vale pe două roți de obuzier. Se îndepărtează fără zgomot, se face tot mai mic, până când ajunge cât forma și mărimea panoului de tun, din centrul căruia mă sfredelește ochiul negru al țevii ghintuite. Uite-l și pe Iarmaroc, calul rotaș al tunului meu, cel mai puternic animal din baterie. El a mai tras tunul încă patru kilometri, după ce a primit un glonț din carabina unui ulan, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mă caute, luă loc pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de la Club Zombie. — A menționat vreun nume? — Nu, a zis doar „un tip”. — A mai zis ceva despre el. Ce aveau de gând să facă sau alte chestii din astea? — Nu. Și a zis că se-ntoarce imediat. Saxofonistul îl sfredeli pe Danny cu ochii lui de un albastru mai deschis decât maroniul ochilor polițistului. — Omule, ce naiba, ți-am spus că Marty era curat! Și avea de gând să rămână așa. Dinspre audiență se auziră huiduieli. Resturi de hârtie loviră picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
față cu el, îi spuse: — Sunt de la comitat. Niles râse. — Un pic confuz în privința jurisdicției, domnu’ detectiv? „Detectiv” - cuvânt rostit cu dispreț arogant, sinonim cu „cancer”. Danny spuse: — Lucrez la o crimă similară cu cele două de pe deal. Niles îi sfredeli cu privirea. — Dormi în hainele de zi, domnu’ detectiv? Danny strânse pumnii. — Am fost în misiune toată noaptea. — N-ai auzit că în nopțile astea poți lua cu tine și un aparat de ras, detectivule? — Ai auzit vreodată de respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în fața puștanilor și se ruga de polițiștii care îl arestau să-l bată cu furtunul pentru ce făcuse. Cletus Wardell Hanson, un metru optzeci și patru, născut pe 29.04.1904, căra cu el un burghiu electric, ca să-și poată sfredeli drumul spre noi teritorii de supt, iar toaletele de bărbați din restaurante erau specialitatea lui. La bulău își punea fundul la bătaie: și-o trăgea zi de zi cu o grămadă de tipi care îl făceau poștă pentru un pachet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lui lipit de picior. Negrii încetară să cânte, iar Coleman se lansă într-un număr solo: scâncete, gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi, trecând într-o tonalitate joasă, șuba-duba, șuba-duba, se stinse în întuneric și apoi pieri cu totul. Se aprinseră niște lumini veritabile, iar publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
scrie, Și nici că va fi vreodată om pe lume să se nască, Într-o viață cât de lungă, Cartea-ntreagă s-o citească; Nici va fi vreo luminată minte care să-nțeleagă Toată-adânca-nvățătură câtă are cartea-ntreagă! Cine-a sfredelit pământul ca-n adâncile-i păragini Să citească tot cuprinsul uriașelor lui pagini? Cine poate să le-ntoarcă, fiind ele atât de grele, Spre-a cunoaște omenirea ce minuni sunt scrise-n ele?... Vasile Militaru 779. „O bibliotecă vastă și
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
încontinuu, și mai tare, și mai sus, febril, după fiecare salt în tăcere, și era imposibil, chiar și după atâția ani, să stai calm, să nu le bagi în seamă, să nu simți cum te presează, cum pieptul îți e sfredelit de gheara panicii“. Personajele lui Sarah Waters, Kay, Helen, Viv și Duncan, sunt într-o neîntreruptă stare de veghe, chiar și după terminarea războiului. Istoria este, în cazul lui Sarah Waters, doar un punct de plecare pentru imaginație. Dacă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]