494 matches
-
dar și de cel conștient că are de-a face doar cu aparențe, cu ceva ce „seamănă cu realitatea” - așadar, cu iluzia. Credința în veridicitatea a ceea ce se înfățișează pe scenă și conștiința aparențelor participă în egală măsură la definiția shakespeariană a iluziei teatrale. Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatraletc "Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale" Problema credibilității, a certitudinii în relația sa cu aparența, cu „asemănarea” în arta teatrului, se formulează deseori la Shakespeare prin referire la nălucirile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al lunii, arborii întunecați clătinați de vânt, acesta este decorul nelipsit din piesele dramaturgului belgian 1. Maeterlinck proiectează de fiecare dată o lumină palidă, selenară, asupra castelelor cu înaltele lor bolți
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
doar se prefac că mănâncă... Ce se întâmplă aici, se joacă o piesă?”. Astfel, figura de ceară și gestica spectrală menționate în didascalii anunță o experiență a asemănării înșelătoare (ne întâlnim din nou cu faimosul methought/„mi se pare că...” shakespearian), care impune recunoașterea unei realități „deja-văzute”, a ceva ce revine după ce a existat sau s-a mai întâmplat o dată, o realitate, așadar, de ordinul imaginii reflectate și a falsei asemănări, creatoare de iluzii. Unei experiențe de acest gen îi asociază
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de figură care este și, totodată, nu este ceea ce reflectă, ceea ce reprezintă. Trăsătura esențială a halucinațiilor din scena azilului constă tocmai în apartenența lor la acest spațiu intermediar între a fi și a nu fi. Iată cum reapar marile întrebări shakespeariene: „A fi sau a nu fi?”, „Cine-i acolo?”, „Cine umblă pe acolo?”, întrebări cărora nu li se poate răspunde decât prin afirmarea caracterului incert al identităților. Ca și la Ibsen, ca și la Pirandello ceva mai târziu, indeterminabilul identității
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
său eu - și seamănă izbitor cu o tânără fată despre care vom afla că e fiica nelegitimă a lui Hummel. Se stabilește astfel o întreagă rețea de ecouri peste timp și de deplasări de accent între piesa lui Strindberg și shakespeariana Poveste de iarnă, grație acestei statui care le imortalizează deopotrivă pe mamă și pe fiică și care, chiar dacă nu se însuflețește, se înscrie totuși printre numeroasele variațiuni ale dublului. Să nu uităm că, în Sonata spectrelor, adulterul din pricina căruia soția
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o chintesență a sentimentului de „stranietate” iscat de prezența acestor marionete care „parcă ar fi vii”. Așadar, manechinul este aici cel ce alimentează tensiunea dintre „impresia că e așa” și „convingerea că e așa”, readucând astfel în discuție celebrul methought shakespearian („s-ar zice/s-ar crede/s-ar părea că”), acel methought care punea atât de bine în evidență dificultatea, dacă nu chiar imposibilitatea de a decide între iluzie și realitate. Pe lângă manechine, Pirandello plasează în „camera aparițiilor” și un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scăldată în lumina unui clar de lună de-a dreptul fantastic. Nu este el oare același Battaglia în gura căruia Pirandello pune cuvintele ce trebuiau să exprime impresia că manechinele se mișcaseră („mi s-a părut...”)? (Iată că regăsim iarăși shakespearianul methought.) Și nu e același Battaglia care, travestit în prostituată, are senzația - împărtășită de Diamante - că s-a desprins de propriul trup, că se află undeva în afara acestuia, că s-a văzut pe sine însuși dormind? Căci cel ce poate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spațiu hărăzit să asigure accesul la o altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V" Teatrul între piatră și dublutc " Teatrul între piatră și dublu" Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”tc "Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”" Actorul și supramarioneta sau întoarcerea la eidolon-ul arhaic Dacă textul scris de Craig în 1910 („Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare”1) se numără printre lucrările de referință ce stau la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V" Teatrul între piatră și dublutc " Teatrul între piatră și dublu" Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”tc "Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”" Actorul și supramarioneta sau întoarcerea la eidolon-ul arhaic Dacă textul scris de Craig în 1910 („Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare”1) se numără printre lucrările de referință ce stau la baza proiectului acestei cărți, faptul se datorează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
folosit de autor), o lume în care, alături de oameni, „există o sumedenie de forme invizibile, de Puteri, de Forțe, de Posibilități”. Cum să răspunzi acestei provocări, cum să înfrunți invizibilul și reprezentarea lui concretă, materială - iată orizontul pe care fantoma shakespeariană îl fixează ca aspirație fundamentală a teatrului, ca trăsătură definitorie a acestuia, amintindu-ne astfel acea dimensiune pierdută a unei arte teatrale primordiale la care trebuie să ne întoarcem (Craig revendică imperativ revenirea la vocația inițială a teatrului), o artă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu e neapărat și imaterială. Dimpotrivă, ea are adesea consistența masivă a statuilor, ca în cazul acelor statui egiptene descrise astfel de Craig: „Gestul, atitudinea lor sunt încărcate de o tăcere asemănătoare morții”. Confruntarea cu umbrele, provocare pe care fantoma shakespeariană a lansat-o regizorului contemporan, nu se poate lipsi de încrederea în ceea ce se petrece pe scenă. Întoarcerea la izvoarele unei arte care știa cum să biruie dificultățile reprezentării invizibilului presupune și o întoarcere la capacitatea de a da crezare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca și moartea; o lumină, un sunet, un strigăt iau proporțiile unor arătări uriașe”. Fapt care ar explica de ce, în opinia lui, toată această „hârjoană idilică” din spectacolul discutat este indisociabilă de „ceva insolit, ceva ce reprezintă însuși fondul operelor shakespeariene și care le apropie atât de mult de dramele grecești”. În pădurea din Cum vă place, dincolo de jocuri frivole și de giumbușlucuri, ba în chiar miezul lor, Artaud aude „voci grave și răsunătoare, prelungite ca niște tunete într-o furtună
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
forma și culoarea și din care răsună voci cu timbru oracular. Un veritabil colossos aniconic care se mișcă și vorbește... Iar lui Artaud îi pasă prea puțin dacă istorisirea bizantinului este sau nu o născocire, căci legendele (ca și „feeriile” shakespeariene sau ca și poveștile cu personaje și întâmplări miraculoase), „ca toate simbolurile, de altfel, ascund și totodată dezvăluie adevăruri”. Adevăruri despre forțele adăpostite în forme, despre invizibilul prezent în materia lumii vizibile. Artaud va regăsi aceleași adevăruri în Mexic, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cât de exact mai poate fi astăzi cuvântul ceremonial, exceptând ceea ce a mai rămas în el din ideea de rigoare, de ordine și de putere lumească? De fantomele venite să răzbune un sânge vărsat mișelește, prezente în tragedia greacă sau shakespeariană, teatrul lui Genet își amintește vag, și recunoaște asta. Totuși „palida licărire” a acestor amintiri este singura care, aureolând arhitectura pur verbală a unui asemenea tip de teatru, îi precizează și îi nuanțează sensul. Căci întregul eșafodaj de cuvinte deplânge
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alt corp, „spiritualizat”, „transfigurat”, venit dintr-un altundeva și îndreptându-se spre un altundeva, precum statuile lui Giacometti în viziunea lui Genet, nu înseamnă oare să preiei și să continui ideea lui Craig referitoare la „provocarea” adresată regizorilor de către fantoma shakespeariană? O provocare, spunea Craig, căreia, în ciuda posibilelor eșecuri, s-ar cuveni să-i răspundă orice teatru ce nu vrea să-și trădeze vocația. Confruntarea cu fantoma pune astfel în evidență și rolul secret al acesteia în definirea esenței teatrului ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să sporească încrederea tinerei femei în forța biruitoare a pasiunii, una capabilă să dărâme barierele dintre trecutul mort și speranța că viața poate să-și continue cursul. Moderna Poveste de iarnă își amintește de vechea magie a Poveștii de iarnă shakespeariene, de miracolul însuflețirii statuii și, transpunându-le în prezent, pare să ne spună că ele vor dăinui veșnic. „Cine nu crede că statuia poate să se miște și să vorbească, acela să iasă afară!”, rostea Paulina către cei ce asistau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la experiența nebuniei 87 Indeterminabilul visului și al apariției efective 92 Locuri și obiecte cu valoare mnemonică: importanța costumului 100 Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vocii 104 Pinul, emblemă a locului apariției 106 III Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate „Cine-i acolo”, în întuneric? 111 Pădurea și ambivalența spațiilor alterității 122 Eroul războinic sau moartea privită drept în față 127 Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise 132 Spectralul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și puterea dublului 221 Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei 237 V Teatrul între piatră și dublu Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu” 253 Artaud sau apariția contra aparenței 266 Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morții 281 Genet, oglinda lui Narcis și oglinda lui Gorgo 299 Epilog sau elogiul neliniștii 315
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
presenilă. Alcoolicul realizează, de obicei, tipul de gelozie activă, agresivă, uneori chiar cu tendințe sadice. „Sentimentul frustrării” din „gelozie” este strâns legat de procesul intim al constituirii, în timp, a convingerii respective în sufletul celui suferind de gelozie. În drama shakespeariană „Othello” găsim dovada, măiestrit redată, a faptului că sentimentul frustrării din gelozie se constituie, de fapt, treptat, fiind rodul unor acumulări psihice interioare care pregătesc progresiv o anumită semnificație despre cele întâmplate, și, strâns legată de ea, o anumită convingere
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ciolane cu lopata (Pîcă)"."Prietenul la ultima țigară -/ cu prietenul își va-mpărți chiștocul!". "Sonetele aeriene" includ o "ars sonetica": Catrenul e o pereche de doi gemeni,/ Două catrene asemeni e-un quadruplu,/ E-o nuntă petrarchistă, scrisă-n cremeni; Shakespearian sonetu-i mult mal simplu." Se auto-consiliază, cerând un sunet nou în vechea goarnă: "Condeiul tău nu-l face bisturiu!/ Ci nici nu-l face peană, nici scalpel,/ Când fulgerul n-a zămislit prin el!" Asistăm la o estetizare a naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și se legifera frica"), în Botoșani. Absolvent Magna cum laude al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București, promoția 1971, clasa prof. Radu Penciulescu. Doctor în Arte, cu Disertația Spectacolul ascuns valențe interpretative și spectaculare ale teatrului shakespearian, apreciată cu distincția Summa cum laude la UNATC, în ianuarie 2001. Profesor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, 2008 și Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Tîrgu-Mureș, al Universității de Arte "George Enescu", din Iași, în 2013 și al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
al coroanei chema capul regal, spre supunere?" "Regii mor numai noaptea" crede Alexa Visarion. Și aici găsim puntea posibilă, surprinzătoare, între marele Will și Conu Iancu: căci și la Caragiale, noaptea-i personaj; catalizator; decor preferat... "Înaintea marilor bătălii, regele shakespearian, singur, mistuit de zădărnicia acțiunii și condamnat la înțelegere, devine om". Cam tîrziu, cum se știe... Dar nu doar despre piese și autori, regizorul are viziuni revelatoare. Ca orice artist pasionat, condamnat să ardă pînă la capăt, gîndind, experimentînd, definind
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
alt fapt artistic (și ideologic) pe care puțini îl cunosc și pe care eu, ca profesor (camarad) al căutărilor regizorului Alexa Visarion îl cunosc îndeaproape. Cu un an înainte de Cartofi prăjiți la orice munca noastră la clasă era dedicată dramaturgiei shakespeariene. Alexa își alesese ca obiect de studiu Richard III, ultimul act. Am fost puțin suprins pentru ca nu vedeam interesul acestui act (războinic) în afara celebrei replici Dau un regat pentru un cal. Cât de naiv fusesem. Visarion ne-a arătat în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
preț plătit condiției de emigrant care îmi impunea îndepărtarea de artiștii generației mele, cu excepția lui Andrei Șerban, constant regăsit pe scenele pariziene. Apoi, l-am invitat pe Alexa la Teatrul Odéon pentru a prezenta, imediat după 22 decembrie '89, monologurile shakespeariene puse în scenă cu același actor de neînlocuit, Ștefan Iordache, de care acum era nedisociat. Celălalt "dublu" al sau... Dincolo de spectacol, în acel context exaltat, amprenta momentului e mai puțin o amprentă artistică, cât una biografică. În seara aceea, la
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
l-a urmat. Alegere semnificativă: el semnează la Sibiu spectacolul Noaptea bufonilor, reunind textul cehovian Cântecul lebedei în care un actor bătrân celebru, sărbătorit pentru cariera sa, rămâne uitat într-un teatru în compania unui sufleor apropiat și cu texte shakespeariene ce sugerează repertoriul universal al teatrului. Cei doi își evocă viețile, vieți de actor devorate de roluri și texte, vieți în care jocul a constituit expresia propriei biografii. Text exemplar pentru un interpret care a călătorit în teatrul lumii. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]