380 matches
-
a început să se bată pe burtă cu șeful. Neînțelegând nimic din ce se petrece, Lionel continuă dialogul ionescian în franco-română: — De la bancă? Între timp, cei doi racheți au ajuns lângă birou. Grișa ia plăcuța de alamă de pe birou și silabisește: — Li-o-nel Frunza. Zi așa, Ionele, ai uitat româna? Vaniușka (pe care prietenii nerusofoni îl strigă „Ionele!“) e cât pe-aci să răspundă „Nu!“, dar un gest al lui Grișa spre subsuoara mâinii stângi, unde ține pistolul, îl reduce la tăcere
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
proprie. Trecu și datele din buletinul de identitate al femeii. Conform celor consemnate acolo, femeia ar fi trebuit să aibă 89 de ani. O privi nedumerit, întrebător. Dacă îi dădeai șaizeci. Se mai uită în buletin, la fotografia ei, chiar silabisi datele nașterii, an, lună, zi, mușcându-și nervos buzele, apoi o privi îndelung, zâmbind stânjenit. - Adică, surâse el, dumneavoastră spuneți că sunteți doamna aceasta din documentul de identitate? Respectiv, persoana autentică. Flutură buletinul prin dreptul ghișeului, ca și cum ar fi încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ascultare și disciplină din frică de mister, în primul rând. P-ormă o mai dăm și pe puțină libertate, că asta tot nu duce nicăieri...“ Replace all (II) Se înghesuiau la citit mai ales toți nevoiașii. Mulți dintre ei abia silabiseau. Erau încă mulți bătrânei care făcuseră cândva, prin anii ’50, cursurile de alfabetizare. Dar veneau și destui tineri de 17-18 ani, cu atât de firave cunoștințe în ale alfabetului, încât abia buchiseau. Zăboveau, nedumeriți, intrigați și ușor speriați mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
membru de partid? Am scos cuviincios din portmoneu legitimația și fără s-o las din mână, iam împins-o în fața ochilor: - Io-te uăi Vasile! Eeee, acu ce zici? Citește! Citește uăi, ce stai? Vasile, intimidat dintr-odată, începu să silabisească „Ins-ti-tu-tul de ...” - Eeee, cum îi uăi Vasile? - îl iau eu la rost. - îi bine, cum să fie. De data asta ai avut noroc, ai scăpat, că dacă nu munceai, dădeai de dracu cu mine! - Hai bă Vasile, că doar nu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
să vorbesc cu Alexander, dacă se poate. — Cu cine ? zice vocea. — Cu Alexander, repet și-i trag un zâmbet plin de Înțelegere. E normal să verifice și să paraverifice. — Nu-i nici un Alexander aici. Nu m-ați Înțeles, văd. Al-ex-and-er, silabisesc cât pot de clar. — Nu-i nici un Alexander aici. Poate am sunat la ușa greșită, Îmi trece brusc prin cap. Vreau să spun că eu parcă Îmi amintesc că asta e - dar poate că e cealaltă, cu geam marmorat. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ajuns Întreagă. -Unde ar trebui să fie așezat portretul? o Întreabă bărbatul, aplecându-se asupra picturii, ca un ceasornicar, ce privește de foarte aproape mecanismul pe care-l repară. Citește a suta oară data În care a fost pictat și silabisește cu evidentă emoție semnătura marelui artist.,, Fiul care s-a născut cincisprezece ani mai târziu, avea aceeași ochi căprui, mari, Întrebători, ca ai tatălui și, de când Începuse să descifreze literele din alfabet, același frison ciudat la vederea lor. Când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dispărut ca prin farmec! Mama, buimacă de somn, s-a lovit cu capul de scândurile patului, uitând pentru o clipă că acolo și-a făcut culcuș peste noapte. Noi, copiii, creaturi În creștere și formare, am Început să țipăm, să silabisim și chiar să formulăm o frază Întreagă, pe diferite tonalități, când mai joase, când mai Înalte: -Ma-mă! Mamă! Unde ești?!” Vreau să fac pipi! Mi-e foame! vreau ceva de mâncare! Și fiecare pe limba lui a Început să orăcăie
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
numește boala. E incurabilă. Prin urmare, în prima mea zi de școală, în august 1946, stăteam la Norsjövallen, în sala de clasă vopsită în verde, împreună cu micul meu defect, care încă nu avea nume. Și atunci ne-am pornit să silabisim. învățătoarea a desenat cu creta pe tabla neagră o literă. Eu mi-am fixat privirea pe un nod din lemnul lăcuit al pupitrului din fața mea. Ceilalți copii urmăreau cu o curiozitate obraznică gesticulația ei. Pentru mine era dezgustătoare. Cu ciobul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pic prea mare în raport cu trupul, părea tot mai normal. Dar noii mei colegi erau în fiecare an tot mai mărunți și trebuia să mă aplec ca să pot vorbi cu ei. De aceea spinarea mea se cocârja tot mai tare. Și silabiseam din ce în ce mai tare pe măsură ce treceau anii. După patru ani în clasele primare, spre marea mea părere de rău, a trebuit să trec în cursul elementar, unde nu se mai scotea nici un sunet. învățătoarea și cu mine am plâns pentru ultima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
să pomenesc amănuntele care au legătură cu subiectul: în drumul spre Stockholm am fost să luăm muzicuța mea de pe muntele Ava. Clădirea școlii din Norsjövallen fusese dărâmată. I-am arătat pietrele care se ridicau dintre crengile uscate, spunând: Aici am silabisit eu. Chiar de a doua zi, la Stockholm, în micul ei apartament de lângă biserica Sfânta Katarina, am prins în mâna dreaptă părul ei lung, mi-am trecut degetele prin el și l-am răsucit, aranjându-i-l într-un sul înalt, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
am citit. Literele stăteau complet nemișcate, se odihneau liniștite și calme în fața privirii mele într-o lume care în rest era cu totul dezordonată. Totul era clar și distinct, așa cum este imaginea lui Doré despre Bunavestire. Nu trebuia nici măcar să silabisesc. în carte stătea scris așa: O carte nu conține de fapt decât litere. Ea este un gol încântător, da, și reprezintă cea mai exclusivă deșertăciune umană, golul supraplin care a fost creat în sute de ani de strădanie a spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de bătrână, se târâse până la plăcuță de metal și o cerceta îndeaproape. De bună seamă, eu nu știam ce litere spumegau acolo, pe suprafața lucioasă. Ea s-a aplecat, mioapă, și a citit. Buzele i se mișcau ca și cum ar fi silabisit. Apoi l-a căutat pe intendent. Acum Manfred Marklund știe că e bolnav, da, și admite asta. Dar boala în sine nu pare să-l neliniștească. Ceea ce-l întristează profund sunt articolele, corespondențele. Trebuie să rabd, spune el. Și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
droguri și n-am mai băut nimic de un an și patru luni, m-am umflat eu în pene. —Cinste ție, Rachel, mi-a spus Luke zâmbind admirativ. Am simțit că vibrez de plăcere. — Și mă duc la u-ni-ver-si-ta-te, am silabisit pentru un maximum de efect. în octombrie. Chestia asta l-a făcut terci. — Chiar așa? s-a zgâit Luke la mine. Sigur, am rânjit eu. Mă apuc de psihologie. Fute-m-aș! a exclamat el. Amândoi am ignorat posibilitatea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de integrare a baragladinelor a început de multă vreme, dar s-a lovit de indiferența lor. A urmat firește o oarecare perioadă de acomodare, însă rezultatele reformei nu au întârziat să apară: vă amintiți vestita propoziție pe care o învățau silabisind școlarii la început: Ana are mere. Aceasta s-a transformat în: Ana nu mai are mere, fiindcă i se furaseră și drept compensație a fost bătută, tâlhărită și violată într-un colț mai întunecat de reprezentanți demni ai noilor beneficiari
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
de prin codrii Curseștilor, în ițarii mei rupți și peticiți cu necazuri, adunate de veacuri, nu pot să mă pun cu domniile voastre, care v-ați născut cu Politica lui Aristotel sub pernă. Pot doar în clipele mele de liniște să silabisesc din cărțoiul antic lăsând de o parte Etica (e vorba de Etica lui Aristotel, nu la cea care vă duce gândul pe D- vs) doar partea la care se referă la politică. Și tot mai rămâne câte ceva prin capul acesta
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
de roman. Nu știam. Dar asta nu face ca metoda să nu fie valabilă. O putem aplica și noi în ziua de astăzi. Nu-i așa? Mai mult sau mai puțin și numai in extremis. Cum ați spus? In extremis, silabisi Toma, adică atunci când nu mai ai alte posibilități. Da, metoda sună frumos dar numai în teorie. Realitatea arată altfel, nu merge întotdeauna. De fapt, toată treaba asta este numai o teorie, frumoasă ce-i drept, dar rămâne o teorie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să întrebe și de numele de familie, numele de pe uși erau toate străine, așa că a trebuit să aștepte să se ivească unul din vecinii noctambuli, eventual avocatul cu garajul sub ferestrele mele, să-l întrebe de un tânăr Tudor. LAVRIC, silabisește pe un ton ce-mi pare admirativ, ridicându-se într-un cot pe podea - ce nume-i ăsta? Nu știu, zic, chiar multă lume mă suspectează de origini străine, din școală mi se-ntâmplă asta, pe urmă, în facultate, colegele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
rotunde ce cădeau în valuri de sub un halat de culoarea cerului spălăcit. Scuipa semințe ca un golan în timp ce ne tuflea în brațe câte trei pături și o lenjerie de pat, apoi ne scria la fiecare numele într-un caiet studențesc silabisindu-le cu voce tare. În acea cameră mirosul de detergent ieftin se amesteca neinspirat cu parfumul ei puternic și dulceag. Încercam să găsesc ceva la acea femeie care să-mi placă, să pot s-o primesc în suflet dar în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și ședea în tăcere în atelier, pradă Dumnezeu știe căror visuri, ori citind. Foarte ciudate erau și gusturile lui în materie de lectură. Uneori îl găseam aplecat cu atenție asupra poeziilor lui Mallarmé, pe care le citea ca un copil, silabisind șoptit. Mă făcea să mă întreb ce emoții neobișnuite o fi obținând din acele cadențe subtile și alăturări obscure de cuvinte. Dar alteori îl găseam cufundat în lectura romanelor polițiste ale lui Gaboriau. Mă amuzam gândindu-mă că selecția cărților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-ți rupi gîtul? stărui el. 54 ― Nu, nu vreau, țipă Veverița nevăzută. Am nevoie de gât. Vino să mă iei în spinare. ― Coboară și singură... ― Singură nu pot... Mi-e frică... ― Cine te-a pus să te urci? ― Ne-cu-ra-tul, silabisi ea. Logodnicul ei încercă să se suie dar nu reuși; băuse vârtos și nu-l mai ajutau picioarele. Se întoarse oțărât, în vreme ce Veverița cânta din tei: ― Cu-cu! Cu-cu! ― Stai, diplomațiile, că ți-o aduc plocon, cât ai zice
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fiecare seară, când își spune rugăciunea obișnuită, să-și ceară iertare pentru acele răutăți înfăptuite și că nu mai vrea să fie o fetiță ticăloasă, ci una model pentru ceilalți copii. -Bine, așa voi face precum spune Tulpina neagră, zise silabisind Viorela. Atunci mesagerul a slobozit-o, adăugând: -Dacă purtarea ta se repetă, vom fi nevoiți să apelăm la Floarea diavolului, pentru că cine nu iubește florile și le distruge nu are loc pe lume, a mai zis pentru încheiere mesagerul, fiul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
vieții, cu greu dusă mai departe de fapt învârtită pe loc, într-un dans de neoprit te aleargă ghepardul cu dinți de oțel care sfâșie rochii și vise frumoase te grăbește ceasul care se scurge de pe comoda din dormitor te silabisesc dali și buñuel. mai trist e că va fi cum se va decide că este deja. tablete albastre de pe case vor cădea peste gâtul meu de girafă care a înghițit cu plăcere și fără pic de distanță această mare dragoste
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
subteranele sacre de la Ab-du, orașul-mamă pe care voi îl numiți Abydos. Și toate acestea s-au întâmplat în vremuri atât de îndepărtate, încât tu nici măcar nu ți le poți închipui. Soarele din ziua numită de romani solstitium - Germanicus observă că silabisea cuvântul latin cu o exactitate conștientă -, ziua cea mai lungă din an, a luminat templul de la Ab-du de patru mii două sute cincizeci de ori de atunci. Gajus crescuse în pădurile neprimitoare, îndepărtate de pe malul Rhenus-ului. Zise: — Ținuturile acelea de la miazănoapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acesta era mystagogus, cel care iniția în mysteria, așa cum s-a întâmplat cu Herodotos. Dar toate astea sunt primejdioase... Băiatul își luă însă micul codex și-l întrebă pe preot: — Te rog, repetă-mi precis numele corăbiilor sacre. Preotul le silabisi, privind capul aplecat al copilului care scria. — Și-apoi ce se întâmpla? întrebă Gajus cu calamusul în aer, în timp ce Zaleucos ținea răbdător sticluța conținând strălucitoarea cerneală egipteană. — Se cânta o rugăciune lungă, de alinare, care a fost picurată în mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
treaptă dăduse pe neașteptate de Sertorius Macro, care îl salutase tăcut, fără să pună întrebări. După două zile, Helikon îi șopti: — Se spune că o femeie importantă de la Roma s-a sinucis. Callistus spune că o cunoști; se numea Plancina. Silabisi numele cu greutate, cu accenul lui străin; pentru urechile lui Gajus, el răsună asemenea apelor unei cascade: era soția lui Calpurnius Piso, buna prietenă a Mașterei, femeia care, la Antiohia, o ascunsese în casa ei pe vrăjitoarea siriană. Gajus tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]