1,491 matches
-
, revistă apărută la București, săptămânal, de la 18 martie până la 5 aprilie 1912 (trei numere). Ca și alte publicații simboliste, precum „Revista celorlalți”, „Fronda”, „Simbolul” sau „Grădina hesperidelor”, I. reprezintă direcția nouă, de inovare a expresiei artistice în poezie: „Nu mai credem în actualele formule și nici în posibilitatea unei reabilitări a lor. Înțelegem, prin urmare, să călcăm drumuri neumblate
INSULA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287565_a_288894]
-
norocoase, denotă un spirit cultivat, cu apetit pentru teoretizări. De altfel, ele capătă uneori alura unor studii. Atras și de filosofie, profesorul nu a apucat să-și publice lucrările, care s-au păstrat în manuscris. Indecis între nevrozele și nălucirile simboliste și estetismul parnasian, cu tenta lui de exotism, I. scrie o poezie livrescă - sonet, rondel, psalm, elegie -, într-o formulă căutată, pretențioasă și abstractizantă (Poteci în lăuntrul meu, 1932, Meandre, 1938). Stările de teamă și neliniște (în fața unui „rău tentacular
IOANID-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
rău tentacular”), tristețe și îndoială, singurătate și zbucium (când se clatină „cumpăna-ntre lut și Dumnezeu”) ar fi putut alcătui o „suită patetică”, dacă dicția crispat modernistă nu ar goli de fior ambițioasele texte. Într-un decor cu o recuzită simbolistă binecunoscută („roze”, „cavouri”, „parcuri moarte”, pietre prețioase) se consumă iluminările poetului, ca și bâjbâielile lui prin indestrămabile neguri. Simplitatea, chiar în tonuri de romanță, priește mai mult liricii lui I. A publicat în periodice traduceri din Baudelaire (pentru care pare
IOANID-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
din Corola de minuni a lumii sunt reluate, pornind de la statistică verbului. Alternative bacoviene (1984) și Polifonia persoanei (1986) deplasează interesul către antropologie și, nu în ultimul rând, catre sociologie. În primă, literatura bacoviană e descoperită prin trei modele: expresionist, simbolist, socialist. Noutatea e a comparatismului dezinvolt al autoarei. Polifonia persoanei reia, dintr-un unghi nou, studii mai vechi publicate în revista „Orizont”. Atenția se îndreaptă acum către cercetările lui Eduard Pamfil, liderul cercului timișorean de bionica. Cutia de chibrituri (1987
INDRIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
asupra romanticului de cultură germană. Din stampe vechi respiră discret o melancolie cu substrat romantico-simbolist. Bănci solitare și flori ofilite (În parc), ziduri cenușii și ruine (Nürnberg), orașul în negură albastră (Clopotele din Nürnberg) sunt tot atâtea pretexte de analogii simboliste. Când exprimă sentimente tandre, poetul dispune, dacă nu de strălucire metaforică, de o vădită sinceritate. Fraza simplă, aproape banală, păstrează în timbru frăgezimea emoției; liedul sentimental-ironic al lui Heine continuă monocord, în sens patetic. Adresate Corinei (fiica ucisă de bombele
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
se pierd însă în contexte diluate. În poezia din Peisaje (1975), Solii de toamnă (1978) și Arlechin (1982) se continuă linia descriptiv-muzicală, dar o viziune mai personală pare că prinde contur în poeme de factură expresionist-onirică ori realizate prin tehnica, simbolistă, a sugestiei. Arlechin constituie zenitul operei lui I., versul capătă aici o mai conturată personalitate, articulat sub semnul lumii și a literaturii ca teatru. Primele poeme exersează încă maniera descriptivă în tonalitate elegiacă - un tablou dominat de înserări, păsări, șoapte
IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
lui Arghezi”, așa cum observa G. Călinescu, dar și de marea poezie franceză (Baudelaire, Verlaine, Béranger), de care s-a simțit întotdeauna foarte apropiat. Poezia din această perioadă evocă, în vocabule dure, de o intensă coloratură autohtonă și cu puternice accente simboliste, realități crude (Birjarul, Serenadă, Legământ, Revoltă), dar se lasă ademenită și de stări nostalgice sau de dezolare, aproape maladive (de aici persistența unor motive ca destrămarea, prăbușirea, dispariția). Prevalează însă poezia socială, I. rostind un protest contra nedreptăților vremii și
ISTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
inefabilului poetic. Într-o formă mai simplă, Macedonski anticipează experiențele instrumentaliste ale lui René Ghil. În 1892 el proclama unirea simbolismului cu instrumentalismul drept „ultimul cuvânt al geniului omenesc”. Pledoaria pentru simbolism este continuată în 1899 (În pragul secolului); cuceririle simboliste („muzică, imagine, culoare”) rămân însemnele adevăratei poezii. Tot în L. a schițat (Simțurile în poezie, 1895) și o teorie senzorialistă a cunoașterii poetice, punct de plecare pentru acea direcție a poeziei moderne care face din senzație un material unic oferit
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
romantism, parnasianism și simbolism. Parnasiene sunt poemul Levante și Calavryta al lui Duiliu Zamfirescu, poemul macedonskian Ospățul lui Pentaur, o Fantezie blondă a lui Cincinat Pavelescu, Către lună de I.C. Săvescu. La Al. Petroff (Helina), parnasianismul este tulburat de reminiscențe simboliste (exacerbare senzorială, note muzicale). Din satanismul baudelairian - bogat ilustrat în revistă - Macedonski reține implicațiile titaniene și frământările scindării între puritate și păcat, în timp ce I.C. Săvescu îi adaugă expresia unui orgoliu creator victorios. La aceeași sursă trimit plăcerile „îngrozitoare”, stările ambigue
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
publicație de orientare convergentă cu cea a periodicelor socialiste, îi apar două schițe, Pe terasă și Harpistul Dionisos, pătrunse de spiritul umanitar, în „Liga ortodoxă” poemul Tablou uitat, ce învederează, asemenea unor versuri din aceeași perioadă (Auroră mistică), influența poeticii simboliste și a celei parnasiene, practicate programatic în cenaclul lui Macedonski. G. considera că „toată simțirea și toată literatura lui” e rezumată simbolic în evocarea unui moment școlar, Trandafirii. „Am voit - zice scriitorul - să aduc la altarul Domnului tot ce-am
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
constănțean. Încă elev la Pitești, G. a scos împreună cu colegul și prietenul său Ion Minulescu o foaie literară, „Luceafărul”, suspendată după o lună de directorul liceului. Viitorul poet se va apropia de cenaclul macedonskian, colaborând la „Literatorul”, apoi de gruparea simbolistă a revistei „Vieața nouă”, la care va publica numeroase versuri între 1905 și 1918. Numele său mai apare și în „Luceafărul” (Sibiu), „Convorbiri literare”, „Farul”, „Epoca”, „Pagini literare”, „Paloda literară”, „Cuvântul”, „Dobrogea jună”, „Dobrogea literară”, „Analele Dobrogei”, „România de la Mare
GHERGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
același oraș, părăsind studiile fără a-și lua licența, sedus de mirajul vieții literare din capitală și de primele succese literare. Începe să scrie versuri de pe băncile școlii și debutează ca poet încă din liceu, în 1914, în efemera revistă simbolistă „Valuri” din Iași, cu poezia Dorm florile, semnată B. Fundoianu. Va publica versuri în „Revista noastră”, „Vieața nouă”, „Opinia”. În 1918 îi apare volumul de proză poetică Tăgăduința lui Petru, cuprinzând și o percutantă prefață despre simbolism, carte remarcabilă poate
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
sămănătoriste -, D. lansa la 1 ianuarie 1907 o publicație proprie, „Convorbiri”, devenită după un an „Convorbiri critice”. Tot sub direcția sa apărea, ca supliment săptămânal al „Convorbirilor critice”, „Falanga. Literară și artistică” (10 ianuarie - 9 mai 1910), preluând titlul revistei simboliste pariziene „La Phalange” a lui Jean Royère. După război, „Falanga” se reactiva într-o serie nouă (1926-1929). Fondând în 1922 Institutul de Literatură, în cadrul Facultății de Litere, profesorul invită scriitori reprezentativi în intenția de a-i face să-și expună
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
Realismul romancierilor din secolul al XIX-lea, numit spre sfârșitul secolului „naturalism”, rămâne cel mai apropiat de gustul și preferințele sale (O problemă literară, 1895, Țăranul în literatură, 1897), dar n-a rămas opac nici la poezia franceză, parnasiană și simbolistă (Tendințele literaturei franceze actuale, Leconte de Lisle). Baudelaire nu-i era nici el necunoscut, dar rigorismul moral al criticului accepta cu greu imaginile șocante ale poetului francez. De o școală gheristă, în istoria criticii românești, se poate vorbi numai în ceea ce privește
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
femei trecute”, care „vorbește cu toamna”, unui „apostol nebun”. Toate aceste modalități ale desentimentalizării - sau oricum, ale atenuării sentimentalității - mențin intimismul în marginile unei discreții delicate, chiar dacă nu îl ridică permanent la condiția artistului. Dar ele introduc în poezie note simboliste. Acestea se precizează printr-o fluență muzicală de factură minoră, produsă prin repetiții, tehnica laitmotivului, prin multiplicarea rimelor, îndeosebi a celor feminine, în strofe de mai mult de patru versuri. Simbolismul poetei se află în preajma poeziei lui Paul Verlaine, Henri
FARAGO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286956_a_288285]
-
înaintare spre expresia rigidă, austeră. Notele generale ale acestei poezii sunt candoarea, discreția, aerul auroral, fragilitatea, reveria, toate exprimând disponibilitatea deschiderii ființei lăuntrice spre lume. Tonalitățile de cantilenă, ca și preferința pentru imaginile florale permit stabilirea unor conexiuni cu poezia simbolistă, obsesia hibernalului și a albului pur, a increatului sugerând apropieri de G. Bacovia sau de Ion Barbu. SCRIERI: Recital, București, 1976; Nuntă pe ape, București, 1980; Estivale, București, 1980; Piatra soarelui, București, 1982; Scriere de mână, București, 1983; Stampe, București
FILIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
întoarcerea în țară încearcă, fără succes, să ducă mai departe „Literatorul”. Dezaprobarea publică îl va urmări în continuare multă vreme. „Ghimpele”, „Moftul român” fac din M. un trist personaj de comedie. Refugii îi vor fi poezia, cenaclul, colaborarea la revista simbolistă „La Wallonie” (Liège), la „Revue française” și la „Revue du monde latin”. Reapar „Literatorul” (doar câteva numere, 1886-1887) și „Revista independentă” (un număr, 1887). Încercări de a se salva de sărăcie sunt efemerele „Stindardul țărei” (1888) și „Straja țărei” (1889
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
numere, 1886-1887) și „Revista independentă” (un număr, 1887). Încercări de a se salva de sărăcie sunt efemerele „Stindardul țărei” (1888) și „Straja țărei” (1889). Cu „Literatorul” din 1890 începe lupta pentru impunerea simbolismului. Articolul Poezia viitorului (1892) este primul manifest simbolist la noi. Poetul trece prin grele lipsuri materiale și nu o dată recurge la gesturi de cerșetorie deghizată. Tragedia Saul, scrisă în colaborare cu Cincinat Pavelescu, i se joacă în 1893, dar volumul Excelsior, din 1895, nu se bucură de nici o
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
experiența poemului în proză autorul reține paralelismul sintactic și orchestrarea frazei, iar din simbolism - metafora animistă, transpoziția de senzații, infuzia sentimentului în peisaj, jocul nuanțelor, sugestia. O noapte în Sulina, Pădurea Ulmilor, Soare și grâu, Moară pe Dunăre, veritabile proze simboliste, sunt reluări amplificate ale unor poeme. Notația luminii în schimbare aduce în descriere tușe fluide, impresioniste. Chiar lucrurile, în excelente naturi moarte, primesc un puternic suflu de viață: obiectele vorbesc, prin ele însele, despre timp, oameni și obiceiuri (Casa cu
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
române), G. continuă să scrie versuri. Poet al discreției sufletești, sobru și elegant în expresie, autorul se află într-o continuă căutare a purității și a liniștii spirituale. În Alb pelerin, „poetul timid al lirei tandre” cântă în manieră vag simbolistă trecerea domoală a vieții. Cel de-al doilea volum, Efebul din lumină (1979), cuprinde o lirică meditativă, elegiacă, organizată după un principiu muzical, poetul încercând să devină un fel de glas firesc „precum pământul / care rostește frunzei”. Cu Limuzina de
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
mai bun volum al său, acela de debut, asimilând influențe ale înaintașilor (G. Coșbuc, St. O. Iosif), dar mai ales înrâurirea lui Eminescu, G. e în substanță un romantic, ce nu va rămâne indiferent, mai târziu, nici față de valul contemporan simbolist. Incomparabil rapsod, el își sprijină „cântarea pătimirii noastre” pe structuri dintre cele mai originale și mai profunde. Lirica sa se cristalizează în jurul câtorva nuclee bipolare, legate printr-un foarte fin sistem de vase comunicante. O permanentă alternanță între umbră și
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
o dată pribeag, termeni ce introduc într-o altă constelație, încât, dacă ar fi reprezentați grafic, s-ar obține un adevărat arbore al structurilor lirice. Începând cu volumul Din umbra zidurilor, se vor resimți în poezia lui tot mai accentuat influențe simboliste, cu motivele specifice curentului: toamnele, parcurile, culorile, drumurile, trenurile, spleenul, starea maladivă, ca în Apus, În noapte, Citind pe Baudelaire, Trenurile ș.a. Ca dramaturg, autorul nu a vădit o mare vocație. Domnul notar înfățișează luptele electorale din vechiul Ardeal, iar
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
scoate, sprijinit și inspirat politicește de N. Titulescu, „Le Moment”, în scopul susținerii intereselor românești; ziarul continuă să se tipărească, din 1935 până în 1940, la București. H. a mai colaborat cu versuri, proză, articole dedicate vieții literare, mai ales mișcării simboliste, articole despre teatru, altele cu tematică socială sau politică la „Simbolul”, „Grădina Hesperidelor”, „Seara”, „Gândul nostru”, „Egalitatea”, „Spectatorul”, „Lupta”, „Ziua”, „Tribuna parlamentară” ș.a. A semnat frecvent cu pseudonimul Hidalgo, dar și Ben Amura, Ciric, Vondra sau cu inițiale. Părerile politice
HEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287424_a_288753]
-
cât modul în care scriitorul își plasează propriile obsesii într-un context ficțional. Numeroasele trimiteri la literatura universală instituie un paralelism sistematic, ca instrument predilect în construcția critică (de pildă, în cazul lui Blecher se fac referiri atât la poeții simboliști, cât și la Eugen Ionescu, André Breton sau Sigmund Freud). În același scop sunt aduse în discuție opiniile celor mai importanți critici și teoreticieni ai momentului; discutând, bunăoară, despre teatrul absurdului și despre Sartre, H. citează amplu din Martin Esslin
HORODINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287449_a_288778]
-
contra-câmp» regionalist (În Franța) și naționalist (În Europa) În jurul lui 1900 (cf. Thiesse, 1991; Charle, 1996). Astfel, pot fi analizate mai multe serii de opoziții care traversează istoria literaturii române și separă pe apărătorii «autonomiei esteticului» (critici literări liberali, autori simboliști, scriitori de avangardă) de scriitorii și criticii angajați, naționaliști, populiști de dreapta sau de stânga. Ansamblul acestor poziții este constitutiv pentru această configurație socială particulară care este «literatura română» și care poate fi reprezentată că un model invers al câmpului
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]