5,222 matches
-
numai reflexul sufletului e în Dumnezeu. Dar sufletul și Dumnezeu rămân totuși ceea ce sunt, iar Dumnezeu devine, prin aceasta, orice creatură”. (Jurgis Baltrušaitis) Nota distinctivă a poeziei lui Teofil Răchițeanu este dată de modificarea accentului - a accentului fonologic, a accentului sintactic și a celui semantic. Prin intervenții nucleare (asupra accentului propriu-zis al cuvântului), plastice (morfologice), transmutaționale (contexte insolite) sau cinetice (la nivelul topicii - cuvintele fiind „mobilizate”, făcute să se „miște” de pe locul obișnuit), poetul aduce în prim-planul atenției piese de
„CĂTINEL, MOARTE, NUMÁ...” de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367129_a_368458]
-
numai reflexul sufletului e în Dumnezeu. Dar sufletul și Dumnezeu rămân totuși ceea ce sunt, iar Dumnezeu devine, prin aceasta, orice creatură”. (Jurgis Baltrušaitis) Nota distinctivă a poeziei lui Teofil Răchițeanu este dată de modificarea accentului - a accentului fonologic, a accentului sintactic și a celui semantic. Prin intervenții nucleare (asupra accentului propriu-zis al cuvântului), plastice (morfologice), transmutaționale (contexte insolite) sau cinetice (la nivelul ... Citește mai mult „Iau un vas plin cu apă. Așez o oglindă și o expun cu fața spre soare
ANGELA MONICA JUCAN [Corola-blog/BlogPost/367135_a_368464]
-
numai reflexul sufletului e în Dumnezeu. Dar sufletul și Dumnezeu rămân totuși ceea ce sunt, iar Dumnezeu devine, prin aceasta, orice creatură”. (Jurgis Baltrušaitis) Nota distinctivă a poeziei lui Teofil Răchițeanu este dată de modificarea accentului - a accentului fonologic, a accentului sintactic și a celui semantic. Prin intervenții nucleare (asupra accentului propriu-zis al cuvântului), plastice (morfologice), transmutaționale (contexte insolite) sau cinetice (la nivelul ... VII. STRATEGIE ORTOGRAFICĂ MACHIAVELICĂ, de Angela Monica Jucan, publicat în Ediția nr. 208 din 27 iulie 2011. Propun celor
ANGELA MONICA JUCAN [Corola-blog/BlogPost/367135_a_368464]
-
ne-nțeles” ne transpuneam în personagii de poveste și altele care nu ne era la îndemână să ni le imaginăm iar stimata doamnă Lucreția Dulamă ne „procopsea” zilnic cu un nou început, de descifrare „în cheie” inteligibilă a atâtor încrengături sintactice și morfologice ale limbii în care ne-am născut și vorbim, ori a altor minuni ale cunoașterii și lumii în care trăiam și îi eram martori fără să știm de vreo logică a devenirilor ... Ne învăța mereu să „batem departe
PROFIL DE DASCĂL: LUCREŢIA DULAMĂ (1911-2004) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364707_a_366036]
-
a devenit un obiect ieftin vândut în aglomerația urbană... S-a trezit și m-a chestionat cât mai avem până aterizam. M-am întrebat de multe ori dacă lingvistică este pregătită să înțeleagă discursul bilingv al copiiilor. Probabil că parametrizarea sintactica a avut un rol important în deslușirea înțelesurilor ascunse ale conversațiilor, doar că, mai departe, pragmatică a lăsat discursul la îndemână profesioniștilor, o adevărată magie a interpretărilor. „Da, am răspuns, mai avem încă o mare de traversat.” S-a ridicat
CĂLĂTORIA de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 82 din 23 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349137_a_350466]
-
pentru unele “.(aliquid pro aliquot, ci aliquid propter aliquod). Cum spuneam și în titlu, limba operei literare este artă, adică expresivitate, și prin substanța ei sonoră, prin ritm, prin felul particular de organizare internă a elementelor ce alcătuiesc țesătura ei sintactică. Prin toate aceste mijloace, topite în creuzetul fluxului verbal de o natură specifică, ea acționează asupra sensibilității umane, o tulbură și făcând să vibreze psihicul uman. În acest context emoția estetică vine spre noi purtată de undele acestui amestec savant
LIMBA OPEREI LITERARE ESTE ARTĂ, ESEU DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1358 din 19 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/366164_a_367493]
-
Alexandra Fiț. Publicul va fi invitat să comenteze. Autorul va răspunde la întrebări și va oferi autografe. INTRAREA LIBERĂ Cosmogonie și epopee în același timp, imaginea parabolică proiectată de găvanele vechi de când lumea ale lui Neum, poetul orb, are structura sintactică a unui vis proiectat pe repede înainte. Mii de ani de istorie întrețesută cu mitologia ne trec pe dinainte în chip monstruos. E ceva de Sărman Dionis în fantasma poetului Neum, fără trufie demonică, pentru că a contempla lumea înseamnă de
LECTURI PUBLICE LA BRAŞOV de VIRGIL BORCAN în ediţia nr. 771 din 09 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351859_a_353188]
-
formalitate relativ facilă. Chiar și amestecul cu alte obiceiuri, rituri și ritualuri amerindiene sunt greu înțelese și acceptate de “poporul” Navajo, iar cu cultura americană este de-a dreptul imposibil, bariere nenumărate, de limbă asimilată în inflexiunile sale morfologice și sintactice cele mai sensibile, de credință, de credibilitate și de morală aproape opusă, mod de gândire fără repere tabu cum fuseseră învățați, spilcuiala și emfaza gălăgioasă, zeflemitoare, zbenguiala strofocitoare, de care ei ca popor nu au avut cunoștință, sunt piedici aproape
PASTORUL KEITH ŞI INDIENII NAVAJOS de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 176 din 25 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351792_a_353121]
-
întrebarea ,,cum să?”, întrebare ce vizează procedurile prin care pot fi atinse anume obiective. O explicație științifică are două componente esențiale: 1) ceea ce trebuie explicat - definit prin termenul explanandum; 2) ceea ce explică - definit prin termenul explanans. Din punct de vedere sintactic, explicației îi sunt impuse două cerințe formale: 1) să aibă forma unei inferențe, deductivă sau inductivă, de la explanans la explanandum; 2) să aibă caracter nomologic (gr. nomos ,,lege” și logos ,,discurs” - care exprimă legi obiective), explanansul să conțină cel puțin
LIMITELE EXPLICAŢIEI ŞI ÎNŢELEGERII ÎN COMUNICARE, DE BEATRICE SILVIA SORESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346668_a_347997]
-
jocului, al replicii spirituale. Există insa la autoare, o vioiciune a temperamentului care atunci când se transformă în versuri capătă uneori aspectul unei “intemperante” verbale, un soi de insistență asupra termenilor concreți, la care se adaugă și un gen de construcții sintactice mai puțin limpezi, dificil de acceptat drept niște formulări viabile (“ Ar fi să cânt sper fiarele-nsetate / Atât de rar potopul de pace le cuvin/ Sunt peșterile oarbe și mă așteaptă goale/ Cu tălpi, zdrelite umbre/ Cum de pereți mă
VICTOR FELEA. JUBILAŢIA TRĂIRII de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 337 din 03 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351235_a_352564]
-
despre contracte, cât de veridic este faptul că o singură virugla poate da loc la interpretări diferite într-un contract? Ce ne puteți spune despre urmările ambiguității limbajului contractual, cum ar fi folosirea lui “și,” “sau,” “fiecare”? Cum comentați ambiguitatea sintactica într-un contract? Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le-ați întâlnit în ceea ce privește întocmirea unui contract? Cea mai frecventă greșeală - mai ales privind activitatea firmelor românești în Germania - este aceea de a nu face nici un contract sau de
UN ROMÂN ERUDIT PROFESEAZĂ AVOCATURA CU SUCCES ÎN GERMANIA de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 264 din 21 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355742_a_357071]
-
e mai cuprinzătoare decât aceea de poem. Caracterul imaginar nu e o condiție a poeziei ci a genului, altfel spus, a poeticului din poeme. Limbajul real, obișnuit, poate fi la rându-i poetic, în măsura în care comunică intuiții individuale prin mijloace exclusiv sintactice și lexicale, adică prin intermediul unor simple cuvinte. În acest context, trebuie să atragem atenția că o serie întreagă de expresii inițial poetice se degradează și se pierd prin folosință repetată. Figurile de stil se gramaticalizează, metaforele înseși pot muri ca
LEGILE POEZIEI SAU ILUZIA COMUNICĂRII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356125_a_357454]
-
auriu, „ceasornicul fără minutar” al vieții. „Nevinovatul ou” e simbolul vieții dar și al morții , „palat de nuntă și cavou”. Tehnica din „Joc secund” derivă din experiența lui Mallarme prin încifrarea expresiei, dar la Barbu este mai mult de origine sintactică. Despre poezia barbiană s-a vorbit mult, dar a fost înțeleasă de puțini cititori, lui i s-a pus o etichetă și nu l-a mai scos nimeni din ea ca poet „încifrat”, greu de digerat. Lectura operei lui relevă
ION BARBU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368981_a_370310]
-
substantive și nuclee; dintre electroni și verbe; dintre adjective, adverbe, pro- nume și quante; ne uluiește faptul că aidoma atomilor diferiți, care au un număr anumit de valențe, și substantivele, fiecare luat în parte, au un număr anumit de posibilități sintactice de a se combina cu verbele; am putea spune, fără să aproximăm prea mult, că limbajul, cuvintele sunt umbra mărită a materiei în conștiință; ne vine să dăm crezare acelei vechi superstiții copilărești că tot ceea ce imaginăm există undeva; putem
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
spre un cuvânt din viitor» (ibid). Din această perspectivă amendează „poezia primitivă“, într-o „limbă (poetică) de tip fonetic“, aliterativă («Prin vulturi vântul viu vuia»), ori poezia morfologică a luciului de tip arghezian («Logodnică de-a pururi, soție niciodată»), poezia sintactică de tip arghezian («Trei sau patru-n mal pescari») și barbian («Ion Barbu este desăvârșit în această structură») etc.; «poezia metalingvistică are ca sursă inspirația, suflată la ureche poetului, rând pe rând, de către Dionysos: Nu credeam să-nvăț a muri
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
cele federale. Are și un “președinte”, al “Națiunilor” Navajo, ales, coincidență, tot pe patru ani, ca și cel de la Casa Albă. Limba lor nu are o vreo scriere , nu este fonetică și silabică literal iar datorită acestor “dezarticulații” morfologice și sintactice a fost folosită de americani în al doilea război mondial, drept “limbă de comunicare” a telegramelor și informațiilor cifrate, se înțelege că transmise cu angajați ai armatei “stelare” de origine Navajo. Celebra mașină de coduri nazistă “Enigma”, mândria lui Hitler
PASTORUL KEITH ŞI INDIENII NAVAJOS(II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 179 din 28 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354249_a_355578]
-
la mine acasă pentru o petrecere? Dar, așa, cu invitații frumoase, personalizate, înțelegi? -Sigur, chiar acum! Și Articolul plecă spre computer. -La computer nu m-am gândit, bună idee! exclama Substantivul. Și plecă sa pregătească cheful. Își chemă toate funcțiile sintactice din vacanță și le explică fiecăreia ce și cum sa facă. Aranjă semnele de punctuație cum crezu dânsul de cuviință, coloră ce coloră, mai făcu puțină curățenie, când se auzi un ciocănit. -Intră! Dar nu o singura parte de vorbire
PETRECERE MORFOLOGICĂ de EMANUEL ENACHE în ediţia nr. 1752 din 18 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353949_a_355278]
-
de defulare prin gesturile cu care sparge farfuriile și prin limbaj: „Așa sunt eu galant, cocoană! când am chef, sparg; sparg, cocoană, când am chef, farfurii de câte zece mii de franci una! sparg, mă-nțelegi, sparg al dracului!” La nivel sintactic se constată prezența a șapte propoziții dintre care șase sunt exclamative, cinci principale și numai două subordonate temporale, de fapt, e vorba de aceeași temporală „când am chef” repetată de două ori. Tensiunea nervoasă a personajului și efectul sonor provocat
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
oară de numele și prenumele lui: „madam Popescu, madam Lefter Popescu.” El devine însă comic prin greșelile de limbaj care apar alături de neologisme, dovedind o minte greoaie, încâlcită, o lipsă totală de cultură. Abaterea de la normă se observă la nivel sintactic. În descrierea soției sale este inserată o informație despre „case”, încât nu mai știm dacă enunțul „care are o aluniță cu păr deasupra sprâncenii din stânga și se poartă legată la cap cu roșu” se referă la „case” sau la „madam
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
că o omoară: „Să-mi scoți biletele! scrâșnește d. Lefter; să-mi scoți biletele, hoațo! Că te omor, mă-nțelegi? Te omor!” Insinuările de furt devin acuzație directă prin folosirea apelativului în vocativ hoațo. Virulența furiei se manifestă la nivel sintactic prin repetarea aproape identică a propozițiilor „Să-mi scoți biletele” și „te omor”, iar la nivel morfologic prin folosirea conjunctivului cu valoare de imperativ. Personajul se află într-un mediu țigănesc și încearcă să se adapteze la situația de comunicare
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
dată semnează cu numele său întreg Eleutheriu, provenit din grecescul Eleutherios care înseamnă „liber”. Starea de calm a personajului ca și rigorile stilului administrativ fac ca fraza să fie corect alcătuită, fără repetiții și adaosuri inutile, fără incoerență la nivel sintactic. Și pentru ca eliberarea de sub „jugul nesuferitei robii” să fie deplină, merge și la șeful său de la care suferise atâtea umilințe și i se adresează cu aceeași fină ironie, folosind la început formula pretinsă de acesta domnule șef și după aceea
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
cuvântul care declanșează criza de nervi premergătoare nebuniei, după instalarea acesteia este rostit obsedant, fiind liantul care face legătura dintre cele două planuri de existență ale personajului: cel al lucidității și al întunecării definitive a minții. Din punct de vedere sintactic, cea mai mare parte a mesajului este total ilogică, reflectând dezechilibrul psihic al vorbitorului: „și nu vă mai săturați ca vampirii, pierzând toată sudoarea fiecare om onest, deoarece se încrede orbește-n mofturile dv. și cu tripotajuri ovreiești de bursă
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
și formele ei de exprimare lingvistică. Având ca scop descrierea sistemului limbii și clasificarea faptelor ei potrivit categoriilor lingvistice, analiza gramaticală are ca obiect de studiu materialul sonor al cuvântului, sensurile lexicale, formele și relațiile dintre cuvinte, exprimate în unități sintactice. În orice caz, analiza contextului nu poate fi suplinită printr-o analiză gramaticală de tip clasic frază cu frază, și nici printr-o interpretare literară a conținutului detașat de formele și particularitățile lui de comunicare artistică. Subliniem că subtextul nu
CONTEXTUL CA DETERMINARE A CUVÂNTULUI, DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 802 din 12 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352620_a_353949]
-
ar fi : intonația, fonetismul, lexicul, a autorului, fie el vorbitor sau scriitor, prezența acestora trebuie raportată la o stare de conștiință, la ceva ce se ascunde, nu îndeajuns totuși, îndărătul enunțului, fără să se deducă în întregime din fiecare unitate sintactică luată în parte, ci din relațiile pe care le contractează ansamblul lor și pe care le unifică, asemenea unei plasme, o stare psihică, de gândire, de sentimente, de emoții. Al.Florin ȚENE Referință Bibliografică: Contextul ca determinare a cuvântului, de
CONTEXTUL CA DETERMINARE A CUVÂNTULUI, DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 802 din 12 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352620_a_353949]
-
în lucrări care fac de altfel cinste autorilor și am realizat că se pune acest semn de punctuație onorabil (sic!) în funcție de intonație, de pauza din vorbire, pauza de respirație chiar, fără nicio legătură cu locul unde i s-ar cuveni sintactic. Vă dau un exemplu aleatoriu, care de altfel mi s-a părut intolerabil: virgulă între subiect și predicat...No comments! Așa se face că nu de puține ori lucrări altfel inspirate, valoroase chiar, au de suferit printr-o punctuație eronată
VIRGULA de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354120_a_355449]