1,475 matches
-
cultul Sfântului Sisinie pe teritoriul românesc (secolele XIII- XIV) este o formulă de conjurație scrisă pe foi de plumb, găsite în pământ la începutul secolului XX (58). Un al doilea palier cronologic este secolul al XVI- lea, de când datează redactarea slavonă și traducerea românească a Rugăciunii Sf. Sisin contra afurisitului Drac, ambele cuprinse în Codex Sturdzanus. Le voi numi convențional redacțiuni vechi. în fine, în secolele XVIII-XIX, legenda Sf. Sisoe este copios atestată în diferite regiuni ale țării, fie sub formă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a apărut pe teritoriul țării noastre și nu a fost alta decât româna străveche. Limba Bibliei și a Vedelor indiene a avut la origine încifrarea de către sacerdoți a românei adamice. Tot din spațiul carpato- danubian ar fi pornit : latina, greaca, slavona, idiomurile indo-europene și toate celelalte limbi, dialecte și graiuri cunoscute. În aceeași vatră s-ar fi mani- festat epicentrul culturii universale, în care își au rădăcinile cea egipteană, indiană, babiloniană, persană, chineză, greacă etc.” (6). Am citat mai mult din
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la Iacob, la Levi, la Moise, la Iosua și, în final, la Solomon. Conform altor versiuni ale legendei, nu Adam ar fi fost cel care a primit - din mâna îngeru- lui - Cartea înțelepciunii lui Dumnezeu, ci Enoh (cf. ver- siunea slavonă a Cărții lui Enoh, XXXIII) sau Isaia (cf. apo calipsa timpurie Viziunea lui Isaia), sau chiar Noe (cf. textul Sepher Noah din lite ratura rabinică medievală) (10, pp. 53, 113, 119 și 22, pp. 226-228). Pentru tradiția islamică, regii David
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
nu se mai vorbește de „sfărâmarea” Cărții lui Solomon, ci de „arderea” ei de către oamenii aceluiași rege Iezechia. Tot în această formă a fost preluat motivul de cronografele bizantine (începând din secolul al IX-lea), care au fost traduse în slavonă (din secolul al X-lea) și, de aici, în română (din secolul al XVII-lea). Astfel, după ce se descrie marea înțelepciune a lui Solomon („dată de la Dumnedzău”) și se inventariază calitățile sale taumaturgice („știa și cum va lega pre diavoli
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe cele slave, d-sa ne-a descoperit cel dentăi izvoarele slavonești atingătoare de istoria noastră, cu atât mai prețioase cu cât, fiind înconjurați de slavi, aceștia ne cunoșteau poate mai bine decât popoarele apusene. Cronice polone, colecțiuni de documente slavone, poezia poporană a neamurilor balcanice și a celor de la nord, multe din acestea au fost atrase în cercul cercetărilor sale și încet-- încet istoria noastră se reconstruiește piatră cu piatră ca manifestare uniformă a unui singur geniu național, al geniului
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
o făceau. Efectele perverse ce decurg din acțiuni insuficient calculate pot precumpăni asupra rezultatelor pozitive (eventual atinse) ale măsurilor. Referindu-se la scrierea cu litere latine, Cantemir arată că Alexandru cel Bun, pentru a stăvili presiunile papistașe, a introdus literele slavone în locul celor latine folosite anterior. Doar că " Cu această râvnă prea mare și nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova" (Cantemir, 1967: 236). Dar limba română nu a ajuns să fie reabilitată
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
Clerul are apucături rele în general și o imagine pe măsură. Sigur că există și o parte bună a acestei distanțe, pe aceste meleaguri neexistând certuri sau persecuții pe motive religioase. Consolidarea religiei creștine pe filieră slavă, cu slujba în slavona veche, nu a putut face să pătrundă decât superficial în suflete. "Dumnezeu nu va învăța limba strămoșilor noștri decât foarte târziu", spune Drăghicescu (1996: 283). La Cioran apare ideea ortodoxiei drept cauză concurentă a problemelor noastre. Eminescu spunea că dacă
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
cu litere chirilice la Cetinje (Muntenegru). După ce a tipărit câteva cărți bisericești între 1493 și 1495, ocupația turcă îl silește să fugă și ajunge într-un târziu în Țara Românească. La cererea domnului muntean Radu cel Mare, M. tipărește în slavonă un Liturghier (1508), un Octoih (1510) și un Tetraevangheliar (1512). Se pare că această activitate a fost întreruptă după 1512 de alegerea sa ca mitropolit al Ungro-Vlahiei, sub domnia lui Neagoe Basarab. Cărțile au un aspect grafic elegant, cu bogate
MACARIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287938_a_289267]
-
cronicar. S-a format în mediul mănăstirii Neamț, sub oblăduirea unui distins cărturar, Teoctist al II-lea (sau al III-lea în numerotarea lui N. Iorga), viitor mitropolit al Moldovei. Știa limba greacă în chip desăvârșit, de vreme ce a tradus în slavonă Sintagma lui Matei Vlastaris. A ajuns, probabil înainte de 1523, egumen al mănăstirii Neamț, unde a întreținut o atmosferă de lucru cărturăresc și a format discipoli. A fost hirotonit episcop de Roman la 23 aprilie 1531. Iliaș Rareș, fiul lui Petru
MACARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
Rareș, fiul lui Petru Rareș, îl dă jos în 1550 din jilțul episcopal, dar celălalt fiu al lui Rareș, Ștefan, îi redă demnitatea ecleziastică în 1551. M. s-a așezat la lucru din porunca lui Petru Rareș, povestind, în limba slavonă, evenimentele scurse în Moldova de la moartea lui Ștefan cel Mare și până în 1542 - într-o primă redacție, continuată de Eftimie -, întinse apoi până în anul 1551 - în cea de-a doua versiune, dusă mai departe de Azarie. În cronicar literatura română
MACARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
Românească. Părțile au fost reunite într-un singur manuscris de un cărturar moldovean (prin 1680-1690), care a făcut unele abrevieri și a îndreptat uneori tălmăcirea în urma comparării cu textul original neogrecesc. A existat și o traducere în românește făcută din slavonă, fiind vorba doar de primele două părți. Partea a treia a fost de numeroase ori recopiată integral sau numai pe fragmente, întâlnindu-se atât cu Minunile... extrase din Proloage sau din alte surse, cât și cu o altă culegere de
MANTUIREA PACATOSILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
MARTIRIUL SÂNTULUI, SLĂVITULUI MARTIR IOAN CEL NOU CARELE S-A MARTIRIZAT ÎN CETATEA ALBĂ, traducere a unei scrieri slavone din prima jumătate a secolului al XV-lea, cunoscută și sub titlurile Viața Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Măcenia svăntului și slăvitului marelui măcenic Ioan Novâi de la Soceavă ori Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou, care a
MARTIRIUL SANTULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288049_a_289378]
-
completeze pregătirea teologică și să se perfecționeze în limba rusă la Belgorod (Rusia, unde îl urmase pe mitropolitul Antonie, fostul său stareț), astfel încât la întoarcere este numit arhimandrit la Putna (1755), dar își începe și lunga carieră de traducător din slavonă și rusă. Personalitate marcantă și pe plan oficial, a făcut parte dintr-o solie la Petersburg (1769-1770, pe când era egumen la Solca), a fost însărcinat cu inspectarea școlilor din Moldova, iar un document din 1778 îl atestă membru al Academiei
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
, (c.1550, Pogoniani, Grecia - 1624, Târgoviște), cronicar. Ca protosinghel la Patriarhia din Constantinopol, M. a avut ocazia să-și formeze o solidă cultură teologică și istorică. Între 1595 și 1600 îndeplinește misiuni religioase la Moscova și Lvov, învățând slavona, din care va și traduce. Este silit să plece din Constantinopol (poate din cauza stăpânirii turcești) și vine în Țara Românească (prin 1603-1605), unde va fi numit egumen al mănăstirii Dealu. În 1605 primește și titlul onorific de mitropolit al Mirelor
MATEI AL MIRELOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288064_a_289393]
-
Bessarabskii vestnik”) și și-a continuat activitatea publicistică în anii studenției, ulterior devenind cercetător în cadrul Academiei Ruse de Științe. La sfârșitul secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului următor a fost trimis să cerceteze manuscrise și documente slavone în România, Bulgaria, Serbia, Austria, Germania, Cehia și Slovenia, ceea ce i-a permis să scoată la lumină numeroase texte vechi din literatura bizantino-slavo-română. Stabilit în 1903 la Sankt Petersburg, a predat limba rusă în licee, continuând colaborarea științifică la secția
IAŢIMIRSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
în Rusia primelor decenii ale secolului al XX-lea. A realizat ample descrieri de manuscrise, exegeze și ediții de cronici slavo-române din secolele al XV-lea și al XVI-lea, a elaborat studii consacrate culturii și literaturii române în limba slavonă sau folclorului românesc, precum și articole privind raporturile lingvistice slavo-române și specificul vechilor documente românești. Până astăzi își păstrează valoarea documentară voluminosul catalog, cu largi extrase din texte, Slavianskie i russkie rukopisi rumânskih bibliotek (1905), în care sunt descrise peste patru sute
IAŢIMIRSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
der Texte („Archiv für slavische Philologie”, 1909). Inspirându-se din lapidara caracterizare a lui Neagoe Basarab făcută de B.P. Hasdeu, I. a consacrat o amplă analiză Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, publicate în 1904, în versiunea originală slavonă, de P.A. Lavrov. Studiul se intitulează Valahskii Mark Avrelii i ego pouceniia („Izvestiia otdeleniia russkogo iazâka i slovesnosti”, 1905) și dă o înaltă apreciere acestei opere reprezentative a culturii române în plan european: „Istoria literaturii slavone s-a îmbogățit cu
IAŢIMIRSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
1904, în versiunea originală slavonă, de P.A. Lavrov. Studiul se intitulează Valahskii Mark Avrelii i ego pouceniia („Izvestiia otdeleniia russkogo iazâka i slovesnosti”, 1905) și dă o înaltă apreciere acestei opere reprezentative a culturii române în plan european: „Istoria literaturii slavone s-a îmbogățit cu o nouă operă, a cărei însemnătate nu e pe deplin apreciată. În fața noastră se află Învățăturile pătrunzătoare și umane ale acestui Marc Aureliu, domn-filosof urcat pe vechiul tron al Țării Românești la începutul secolului al XVI
IAŢIMIRSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
cunoștința naturală, despre cunoașterea lui Dumnezeu, despre viața morală și despre făpturi. La acestea se adaugă imagini, din păcate vulgarizate, descinzând din sistemul complex al alegoreselor spirituale postphiloniene specifice școlii din Alexandria. Pe teritoriul românesc scrierea a circulat în manuscrise slavone din secolul al XVI-lea, adunate în culegerile de cronici slavo-române ce se păstrează într-un manuscris de la Tulcea și în cel de la Kiev. Probabil că ele au fost copiate în centre din jurul orașului Baia (unde se afla episcopia catolică
INTREBARILE LUI PANAIOT FILOSOFUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287569_a_288898]
-
a limbii române literare. După 1840 unele tendințe puriste din concepția sa lingvistică iau amploare, H.-R. devenind, de fapt, adversarul propriilor principii de la 1828 (Paralelism între limba română și italiană, 1840, Vocabular de vorbe streine în limba română, adică slavone, ungurești, turcești, nemțești, grecești etc., 1847). Limba română literară - considerată acum operă a specialiștilor sau a unui geniu reformator - urma să fie „purificată” de toate cuvintele neromanice, care ar fi trebuit înlocuite cu altele, de origine latină și mai ales
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
jumătate a secolului XIX. Printre temele care au provocat nesfârșite dezbateri se numără, deloc întâmplător, și cea privind perioada și direcțiile din care a pătruns la nord de Dunăre liturghia în limba slavă. A. D. Xenopol, de pildă, considera că afirmarea slavonei în biserica românească datează chiar din epoca Fraților Apostoli Constantin (Chiril) și Metodie 10, pentru ca, la scurt timp, Nicolae Iorga să lege „cuvintele slave sau slavo-grecești care numesc părțile slujbei“ și „feluritele rugăciuni și cântări“ din limba noastră liturgică de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de natură să provoace prea multă aderență în mediul academic românesc, mai ales în momente politice mai delicate. În martie 1944, de pildă, într-o dezbatere din plenul Academiei, P. P. Panaitescu, care publicase două luni mai devreme studiul „Perioada slavonă“ la români și ruperea de cultura Apusului, a fost acuzat de simpatie pentru țara de la răsărit 13. Istoricii și lingviștii români care au acceptat și au susținut existența unor strânse legături dintre români și slavi încă din zorii evului mediu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Spinei, Realități), p. 86; Răzvan Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident. La începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV), București, 1974, p. 173; Istorii mai noi, printre care și cea slavo-bulgară din 1762 a călugărului Paisie de Hilandar 18. Analiza documentelor redactate în slavonă în cancelariile muntenească și moldovenească la sfârșitul secolului XIV și în secolului XV sau a primelor scrieri emanate din mediile bisericești din Țara Românească și Moldova relevă faptul că asimilarea liturghiei slavone de către români a avut loc în condițiile existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Paisie de Hilandar 18. Analiza documentelor redactate în slavonă în cancelariile muntenească și moldovenească la sfârșitul secolului XIV și în secolului XV sau a primelor scrieri emanate din mediile bisericești din Țara Românească și Moldova relevă faptul că asimilarea liturghiei slavone de către români a avut loc în condițiile existenței unor particularități zonale deloc de neglijat, atât în ce privește perioada în care a avut loc înlocuirea definitivă a latinei populare cu slavona, cât și a direcțiilor din care a pătruns noua limbă liturgică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
bisericești din Țara Românească și Moldova relevă faptul că asimilarea liturghiei slavone de către români a avut loc în condițiile existenței unor particularități zonale deloc de neglijat, atât în ce privește perioada în care a avut loc înlocuirea definitivă a latinei populare cu slavona, cât și a direcțiilor din care a pătruns noua limbă liturgică. Totodată, se poate admite faptul că înrădăcinarea creștinismului ortodox, în forma sa slavonă, a avut loc într-o perioadă în care simbioza slavo-romanică nu era pe deplin încheiată. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]