1,355 matches
-
vâlva nu-și poate croi singură drum în afară. Ea poate ieși numai dacă îi dă drumul cineva. Exact asta trebuie să facă paznicul. Să vegheze ca nimeni să nu se apropie de bârlog și, mai ales, să nu o sloboadă de acolo. Asta nu contrazice cu nimic ceea ce spuneam eu! Timp de mai bine de un secol, Calistrat și-a îndeplinit cu brio misiunea. De acord cu tine, dar nu despre asta vorbeam. Discutam despre felul în care Calistrat încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
au de a face cu un animal, îl întrebase unde stătuse acesta până acum. Mihailovici nu-l lăsase să vorbească până la capăt, dar pe Godunov îl mai înspăimânta ceva. Dacă într-adevăr era un animal, ce mâncase acesta până ce îl sloboziseră? Ce animal putea răbda de foame atât de mult timp? Fiori reci i se scurgeau pe spinare, numai la acest gând. Nu era decât o singură explicație. Ceea ce stârniseră ei în adânc nu era ceva pământesc, nu venea din lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prăbușește peste ei. Nu dura mai mult de un minut, după care se îndrepta spre următorul. Băieții s-au luptat ca niște lei, numai că n-au avut nici o șansă. Asta spun și eu, nu avem nici o șansă. Nu știu ce am slobozit din adâncul muntelui, dar cred că ar trebui să plecăm de aici de îndată. Nu ne putem pune cu chestia asta. Nici nu mă gândesc. Trebuie să ne folosim de animalul acesta. Nu-i un animal, credeam că ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
său care se despuiase de Învelișul muced, vîscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă și nepieritoare, era o sîngerare epidermică, precum veninul șarpelui cînd intră În trup, În carne, pînă la oase, pînă la măduvă, pătrunzînd aievea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cerute pe piața externă. Tot din categoria țăranilor dependenți facă parte locuitorii satelor numite „slobozii”, fie că sunt oameni străini de țară sau pământeni în căutare de condiții mai bune de trai. Domnii Moldovei au încurajat pe boieri să întemeieze „slobozii” pe moșiile particulare, acordând unele înlesniri și scutiri pe un timp limitat. Așa a luat naștere Slobozia Filipeni pe moșia Rosetti, ai cărei locuitori „slobozi” au muncit moșia boierească până la dispariția boierilor din peisajul social. Începând cu secolul al XVIII
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
căutare de condiții mai bune de trai. Domnii Moldovei au încurajat pe boieri să întemeieze „slobozii” pe moșiile particulare, acordând unele înlesniri și scutiri pe un timp limitat. Așa a luat naștere Slobozia Filipeni pe moșia Rosetti, ai cărei locuitori „slobozi” au muncit moșia boierească până la dispariția boierilor din peisajul social. Începând cu secolul al XVIII-lea, documentele vorbescă despre o categorie aparte de săteni, numiți poslușnici, care erau scutiți de birul către stat și îndatoririle către domnie, pentru care lucrau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ca unul care nu dă prea multă importanță, că, dacă pofteau, puteam să trec a doua zi pe la ei pe acasă ca să citesc cu voce tare cîteva capitole din Umbra vîntului pentru Clara. Barceló mă privi cu coada ochiului și slobozi un hohot de rîs sec pe socoteala mea. — Băiete, nu te ambala, Îngăimă el, deși tonul Îi trăda Încîntarea. — Bine, dacă nu doriți, poate În altă zi sau... — Clara hotărăște, zise librarul. În apartament avem deja șapte pisici și doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
obișnuia să se ducă să-și petreacă noaptea acasă la mătușa Reme și la verișoarale ei, pe San Adrián del Besós. Astfel, Clara rămînea singură În apartamentul cavernos din Plaza Real, după cum acel individ fără chip și amenințările lui rămîneau slobozi În furtună, cu Dumnezeu știe ce idei. În timp ce mă zoream sub aversă către Plaza Real, nu-mi puteam smulge din minte gîndul că o pusesem În primejdie pe Clara atunci cînd Îi dăruisem cartea lui Carax. Am ajuns În piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dumitale. — Tomás Aguilar, bîigui prietenul meu, zîmbind și strîngînd mîna lui Fermín. Atenție, că ce ai acolo dumneata nu-i mînă, ci presă hidraulică, iar eu am nevoie de niște degete de violonist pentru treburile mele de la firmă. Tomás Îl slobozi, cerîndu-și iertare. — Altminteri, dumneata ce poziție adopți În privința teoremei lui Fermat? Îl Întrebă Fermín, frecîndu-și degetele. De Îndată, se angrenară Într-o discuție de neînțeles despre misterele matematicii, care mie mi-a sunat ca limba chineză. Fermín Îi spunea mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la ficat. Asta fiindcă umblă buimac cît e ziulica de lungă, bombăni Velázquez. Eu, În locul vostru, aș chema poliția. ăsta sigur are cazier. Și cum Îi mai miros picioarele, Dumnezeule Doamne, că doar există o mulțime de rahați roșii umblînd slobozi Încoace și-ncolo, care nu se mai spală de cînd a căzut Republica. Mă pregăteam să născocesc o scuză rezonabilă pentru a-l disculpa pe Fermín, cînd studenta care stătuse de vorbă cu profesorul Velázquez se Întoarse, iar mie Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zulufi și rochie cu buline. — Vorbiți de parcă ar fi răposat, spuse cu teamă Fermín, consternat. — Răposat nu, slavă Domnului. Am oftat, ușurat. Don Federico locuia cu mama lui, octogenară și complet surdă, cunoscută În cartier drept Pepita și faimoasă Întrucît slobozea niște vîntozități de uragan care făceau să se prăbușească năucite vrăbiuțele din balcon. Nici nu-și Închipuia Pepita că Federico al ei - continuă profesorul - Își petrecuse noaptea Într-o celulă Împuțită, unde un orfeon de pești și de cuțitari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ascundă zâmbetul, și spuse, Foarte bine, o dată e doar o dată, consimt să mă supun experienței. Tehnicianul legă firele, strânse brasardele, aplică ventuzele, E gata să înceapă, când doriți. Femeia inspiră adânc, reținu aerul în plămâni timp de trei secunde și slobozi brusc cuvântul, Alb. Nu ajungea să fie o întrebare, nu era mai mult decât o exclamație, dar acele se mișcară, trasară linii pe hârtie. În pauza care a urmat acele nu s-au oprit complet, au continuat să vibreze, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atinsă de bagheta magică a unei voluptuozități rareori întâlnită, amestec de dorință carnală și entuziasm politic, dar soțul, conștient de gravitatea momentului și însușindu-și vorbele dure ale poetului, De ce te arunci la picioarele/cizmelor mele grosolane?/ De ce-ți slobozi acuma pletele tale parfumate/și-ți deschizi trădător brațele tale moi?/ Eu nu-s decât un bărbat cu mâini grosolane/și inima sucită într-o parte/ care, dacă e nevoie/să te calce-n picioare ca să treacă/te va călca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să petreacă ziua la țară, vreți să vedeți că aveam dreptate. Alt semn, alt sunat. După câteva secunde se auzi cineva, un bărbat, întrebând dinăuntru, Cine e. Comisarul se uită la subalternul său imediat, iar acesta, cu o voce plină, slobozi cuvântul, Poliția, Un moment, vă rog, spuse bărbatul, trebuie să mă îmbrac. Trecură patru minute. Comisarul făcu același semn, agentul apăsă din nou pe sonerie, de data asta fără să ridice degetul. Un moment, un moment, vă rog, deschid chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întreba dacă a auzit cele două focuri de armă succesive, zace moartă pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde gâtul în sus și sloboade un urlet înfiorător pe care un alt foc de armă îl curmă imediat. Atunci un orb întrebă, Ai auzit ceva, Trei focuri de armă, răspunse celălalt, Dar era și un câine care urla, A tăcut, trebuie să fi fost al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Dante, observându-l cu atenție. Cel mult, reprezenta icoana desăvârșită a călugărului războinic, cu umerii săi largi de luptător, statura impunătoare și mai cu seamă poziția semeață a cuiva care vine mai curând să sfideze decât să ceară. Fără a slobozi un cuvânt, bărbatul se apropie de ladă și Înlătură țesătura, scoțând la iveală un tabernacol decorat prețios, asemănător cu micile capele portante pe care Dante le văzuse la predicatorii itineranți. Apoi deschise canaturile. În interior, pe un postament cu piedestal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zise după o scurtă examinare. Celălalt Încuviință din cap. - Mașinăria asta a fost construită de necredincioși. Unde ai găsit-o? Priorul nu răspunse. Imaginea galerei Îi străfulgerase o clipă prin minte, cu Încărcătura ei de moarte. Făcu un gest vag, slobozind câteva cuvinte, În legătură cu unele chestiuni economice, confidențiale. Dar celălalt nu părea să Îi acorde atenție, captivat cum era de ceea ce avea În fața ochilor. - De altminteri, dintotdeauna au fost cei mai buni În această artă. Și marele Frederic a fost nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
miere. Dante se lăsă În voia sărutului cu voluptate, Încercând să stingă surâsul acela care Îi răsărea mereu În fața ochilor. Respirându-i suflarea, Începu să Înlăture vălul subțire care Îi acoperea sânul. Sfârcurile Întărite de excitație se Întinseră către el, slobozite din apăsare. Când Începu să slăbească voalul care Îi strângea pântecul, Amara Îi apucă mâna, cu o forță neașteptată, oprindu-l. Apoi se ridică Încet-Încet În picioare, ținându-l mereu la distanță cu vârful degetelor. El făcu un pas În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cel mai bine chiar pe fata de pe scenă, al cărei păr să fie scăldat În lumina lunii, În timp ce, la cotul său, un chelner vorbind o limbă ininteligibilă ar turna În cupe un vin scânteietor. La ultima lăsare de cortină a slobozit un suspin atât de prelungit, că spectatorii din rândul din față s-au răsucit, l-au privit lung și au declarat, destul de tare ca să fie auziți: — Ce remarcabil de bine arată băiatul! Remarca l-a determinat să-și ia gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
urmărirea ei, cu trupul Înghețat de frică și cu nervii zbuciumați. Nu avea șanse să o oprească. Luna intrase În nori și calul lui Eleanor avea să calce orbește În gol. Dar cam la trei metri de la margine, fata a slobozit dintr-o dată un țipăt și s-a aruncat Într-o parte, prăvălindu-se de pe cal și, rostogolindu-se de două ori, a aterizat Într-un pâlc de buruieni, cam la un metru de buza prăpastiei. Calul s-a prăbușit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
introspecție dacă se gândea la copii și la posibilitățile infinite ce le stăteau În față. Aplecându-se și ciulind urechile a auzit Într-adevăr, cum un bebeluș s-a trezit pe nepusă masă Într-o casă de peste drum și a slobozit un scâncet subțire În liniștea nopții. Iute ca fulgerul, a Întors capul, Întrebându-se cu un fior de teamă dacă nu cumva ceva din disperarea neagră căreia el Însuși Îi căzuse pradă provocase instaurarea Întunericului În sufletul minuscul al pruncului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-și găsește locul În societate - un Rousseau, un Tolstoi, un Samuel Butler, un Amory Blaine... - Ăsta cine-i? a Întrebat bănuitor omul cel scund. - Păi... a răspuns Amory, e... e un personaj intelectual nu prea cunoscut-deocamdată. Bărbatul scund și-a slobozit din nou râsul forțat, dar a Încetat brusc când privirea sfredelitoare a lui Amory s-a Îndreptat către el. - De ce râdeți? - De intelectualii ăștia... - Înțelegeți semnificația cuvântului? - Păi, de obicei Înseamnă... - Întotdeauna Înseamnă inteligent și bine educat, l-a Întrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
epuizată la pământ, dintr-o singură mișcare grațioasă, cu bucile perfecte îndreptate spre publicul în extaz. Mișu simți un fior. Sorinel aștepta, strâmb. Cei doi aproape că se luară de mână în tensiunea înceată cu care Mariana muri... nu muri... slobozi spre public un divin, feminin, ferm, contrapunctic pârț. Cântecul de lebădă fusese fals. Mariana, în confuzia lacrimilor, luase în loc de somnifere laxativele lui Popa. Mișu ar fi simțit pe deplin întreaga rușine a familiei, împărțită cinstit cu jumătatea lui, dacă pastilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Urarea mea, dar numai urarea, vă însoțește. Dacă, la vârsta mea, aș mai putea cânta, m-aș alătura bucuros, dar și cu un oarecare scepticism. Aș considera exercițiul poetic (și poetic naturist), ca o minunată himeră, mai mult pentru a slobozi din scorburile inimii poporul de joimărițe ori mumi ale pădurii, în chip de inofensive și strălucite baloane de săpun. Dar, m-aș pregăti pe această cale, de alt cântec mai vrednic, închinat lucrurilor care nu se zăresc, nici nălucesc: lucrurile
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
României. Lanțul de interese meschine interpersonale ce îi unește pe toți acești „combatanți” de vârf pe fronturile postmodernității vulgare, unde armele sunt cu totul și cu totul de o altă natură decât cele binecunoscute de toți, precum și multitudinea de gloanțe slobozite într-un joc cu reguli imorale și profund antiumane în adversar provin de pe țeava unui revolver specific șantajului de grup și urii, „democratic” țintit între granițele proiectului politic intitulat simplu „UE”. Ceea ce este însă cu adevărat trist în tot acest
DIN LAGĂRUL SIBERIEI ÎNGHEŢATE ÎN AZILUL DE NOAPTE AL UE ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364404_a_365733]