2,424 matches
-
nici un prost de neamț s-o ia, de care să nu se lege nimeni, s-o scape de lagăr intrând el în locul ei, o pândea și era-n război cu astălaltă, cu nora. Între ele se-ntemeiase-n tăcere războiul soacrei și nurorii, hărțuiala și pânda înverșunată. Când o vedea plecând, îi tresălta inima de bucurie. Poate se duce, și dusă rămâne. Poate are, poate-și găsește pe cineva! Atâta pagubă! Pagubă-n ciuperci! Cărare bătută! Când o vedea plesnind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
depărtare, de parcă ar fi întrezărit umbra Necuratului gonind spre ea pe-un cal negru sau cine știe ce altă fantasmă. Asta se-ntâmpla înainte de război. La-nceputul războiului, Toma plecase și i-o dăduse în primire, nici ibovnică, nici nevastă cu frica soacrei în sân, și bătrâna era speriată și uluită de schimbările petrecute. Surâdea mereu, pierdută.. Ce visa ea sau la ce se gândea! După ce-i trecea, se-ntorcea la viața măruntă, de toate zilele, săltăreață și buiacă, cu puterile sorbite din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dar se trezi asaltată din toate părțile. Cântă-ne ceva! Nu pleci de-aici până nu ne cânți și nu ne dansezi, îi strigă plutonierul. Vorbești serios? Foarte serios. Te rugăm! Ei, așa e mai convingător. Hai, acuma! Cât e soacra, să te vadă! Sunteți niște neciopliți! Știe toată lumea, babornița-i cu ochii pe mătăluță. Ei, ușor, ușurel, nici chiar așa! protestă Invalidul. Te rog să accepți să bei un păhărel cu noi. Unul singur. Numai unul, se rugară în cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
aibă iarăși în față marea de la Vama Veche, să pășească leneș, răscolind nisipul mai puțin fin decât la Mamaia, însă mai plăcut jucându-și umerii în mers, nepăsătoare, dar pășea tăcută și temătoare, cu umerii lăsați, îmbătrânită și ea, ca soacră-sa. Unde mergeți? Nu-i voie! De lângă ghereta de scânduri se desprinse o santinelă. La câmp, la grâu. Măcar paiele să le strângem, îi explică bătrâna, și-ntr-adevăr ceea ce o uimi scoase din traistă și-i arătă secerile. Luați-o la stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
trădătorul, înconjurat de opulența mărinimiei gratuite și zadarnice, știind că burta nefericitului oraș flămând nu se alină cu un ceai. Îl strigă pe nume: Tudore! Privirile li se încrucișară. "Cerboaica!" strigă el. Dora-Tudora! Cerboaica! Inutil să se prefacă de ochii soacrei că nu-l recunoaște, să-i dea lui posibilitatea să se lase prins de șocul întâlnirii cu el, și să-l verifice dacă n-a uitat-o. Îl simți cum îl simțea și atunci cuprins de freamăt, iradiind prin toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
zâmbi ea. Iată cum ne-a fost dat să ne ne-ntâlnim. Își îndreptă pieptul, încordându-și trupul străbătut de-un zvâcnet lung și-l privi în adâncul ochilor, buimăcită de apropierea lui, tulburată și ea și încurcată de prezența soacrei. Nemaipomenit! repetă el. Își freca palmele, parcă-l scutura frigul. Nu știa cum să se stăpânească. Eram convins că ești refugiată cine știe unde în țară. Nici Tom nu știa nimic. Pe oricine am întrebat... Mi-a dat la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un moment dat prin gând să te caut cu poliția... Observă mâinile lui și i se făcu frică. Nu se puteau stăpâni. Veneau singure spre ea. După asta știu că nu-i e indiferentă nici acum. Sunt cu mama. Cu soacră-mea. Mamă! strigă ea, și se-ntoarse să i-o prezinte pe bătrână. Mama lui Tom. Sărut mâinile, doamnă! se înclină el, ceremonios. Veneam la dumneata. Noi singure veneam, dacă nu ne-a căutat nimeni, îi reproșă ea direct, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a grânelor răscoapte, scuturate și-nnegrite de arșiță, topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși știa că chiar dacă omul s-ar ridica din miriște și-ar începe să umble, ca-n minunile Bibliei, ea tot nu și-ar putea reveni, și nimic și nimeni, nimic și nimeni n-ar mai putea-o scoate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Acum sunt mai liniștită. Mult mai liniștită. Îmi pare bine. Dă-mi mâna să mergem. N-o să rămânem aici. A, da! se scutură ea, amintindu-și povara misiunii sale. Trebuie să mă ajuți! Mă ajuți pe mine, o ajuți pe soacră-mea care a rămas pe câmp, și-l ajuți pe nenorocitul acela, care-o fi, care poate să moară... Despre ce-i vorba? Cerboaica își netezi bluza umflată la piept și-l privi adânc în ochi fără să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mașina staționată în colțul străzii. Te aștept unde vrei. Unde spui. Urcă-n mașină? Unde mă duci? La spital. Ah, da, făcu ea paralizată. N-ai vrut așa? Ba da, ba da. Cum era îmbrăcat? Prost. Cred că-i ceferist. Soacră-mea, care se pricepe, zice că-i mecanic de locomotivă. Hm! Să nu fie... Ce să fie? Nimic. N-are importanță. L-ai găsit pe Tom? Nu l-am găsit. I-am lăsat vorbă la Comandament. Desigur, făcu ea dezamăgită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
care m-au ținut prizonieră. Nemaiputând suporta privirile moi și umede ale bătrânei, făcându-i-se silă de sine și de tortura pe care-o provoca, scoase scrisoarea împăturită a lui Tom, înmânată ei de Tudor, și i-o aruncă soacrei ca singura scuză și țipăt de acuzare. Dragă mamă, scria Tom. Aducătorul acestei scrisori este un vechi prieten. Ai încredere în el. Bună cum ești și înțelegătoare, nu-i purta ponoase și nu-l judeca greșit nici pe el, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Miluță venise s-o vadă.. Miluță, cumnatu-său, tocmai isprăvise școala și fusese proaspăt numit șef de gară la vreo patruzeci de kilometri în apropiere. Irina își făcea serviciul la aceeași gară de doi ani: era casieră, se-mpăca bine cu soacră-sa, motiv pentru care Miluță, acum un tânăr serios, împlinit, cu-o mustață stufoasă, neagră, cu aer de șef cu autoritate, plutea în al nouălea cer. În cui, deasupra cuierului din coarnele căzute ale lui Tudor, de anul trecut, atârnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dar va veni ziua când vor conștientiza din miile de amănunte mici sau mari care s-au întâmplat de-a lungul vieții lor. și soțul meu este apărat de Iisus, pe care L-a și văzut, nu L-a visat. Soacra mea avea și ea icoane în casă: una mică, a Maicii, legată în argint, mi-o dăduse mai de demult și eu am transmis-o mai departe fiicei mele, când s-a mutat la casa ei. Dar mai avea două
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
Dumitru B....ă Dumitru era un bărbat înalt de aproximativ doi metri și douăzeci de centimetri, cu părul blond, lung și creț. S-a căsătorit la treizecișitrei de ani cu Agripina, care avea șaisprezece ani. La început a locuit cu soacră-sa la un loc până când și-a construit o casă cu două camere și o sală pe mijloc, acoperită cu stuf, cu o prispă înaltă și lată. Ușile erau late de optzeci de centimetri și înalte de doi metri și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pe unii câteodată. Asta numai ei o știu, că noi nu avem cum să știm. I-au reparat mamei fetei, o căsuță batrânească, Flora Stănescu - undeva mai În fundul curții și au silit-o să se retragă acolo. Fostă soție, devenită soacră. Ce va fi Îndurat numai ea știe, că de plâns, mereu o vedeam plânsă. Așa sunt femeile, adună În ele necazuri și numai ce auzi ca s-au stins. Te mai și Întrebi, de ce, că doar nu o știam bolnavă
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
și de epuizare. Cum aveau un singur băiat, căsătorit și cu care stăteau În casa lor, construită de sora și soțul acesteia, Îngrijirile au revenit nurorii. Aceasta fiind casnică, și-a făcut dosarul pentru a fi plătită să-și Îngrijească soacra. Atunci a Început calvarul femeii. În aceste condiții, cineva ar fi trebuit să verifice, cât de bine era Îngrijită femeia de nora sa. Dacă se făcea ocazional câte un control, multe din suferințele bolnavei, nu ar fi existat. Cine crede
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
de stat În aceeași poziție În pat și avea dureri mari. Ca și cum nu era de ajuns chinul ei, nora a Început să o bată chiar pe aceste răni, ca să nu se vadă vânătăi pe corp. Pe surorile mai tinere ale soacrei sale, nora nu le mai primea În casă. Femeia se ruga zilnic la Dumnezeu, să o ierte și să o facă mai bună pe nora sa. Nu era ceas din zi În care să nu citească, câte o rugăciune, psalmi
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nu era mulțumit de ceea ce are, deși era om bogat, avea tot ce-i trebuia pentru a fi fericit, avea o soție devotată, harnică, iubitoare, grijulie, avea două fiice frumușele, neascultătoare, ca orice copil, avea o casă, mai era o soacră, care-și dedicase viața copiilor ei, pentru a fi fericiți, căci bunica mea a crescut trei flăcăi și o fată - de la care îi este și astăzi rănită inima. După înjoselile și bătăile tatălui meu, în sfârșit, mama mea prinde curaj
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
în sudul județului), încărcat 4200 kg de cereale (grâu și porumb), dar mai întâi pus totul în saci și transportat la mașină cu o căruță cu un cal; am „tratat” muncitorii cu întăritorul local (vin), o scurtă discuție cu bătrâna soacră (proprietara mărfii) și plecat înapoi la Vaslui, descărcat și cântărit cereale cu oamenii de serviciu ai Liceului, semnat acte și încasat („cu chitanță în regulă”) „enorma” sumă de 10400000 lei (vechi), după care am plecat din nou la gară. Gara
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cât povestea eroilor lui P.H.L. se încadrează în „perimetrul” „schemei” creionate de mine. (Nu scap, se pare, de mania - dezagreabilă - de „detectiv literar”). 22 iulie 2006 După fiecare „petrecere” cu mare consum fizic, la țară (vreau să zic, la „moșia” soacrei mele, pe care m-am angajat să o „administrez”), simt nevoia să mă întind în pat, cu caietul lui P.H.L. în mînă. Pe scaunul transformat ad hoc în noptieră, lîngă veioză, am, ca de obicei, un caiet și un pix
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a fi dobândit ceva este și un consum de energie. Cum ieșim aici cu balanța?... Dar ce m-o fi apucat să-i complic viața lui Pandelică cu eventuale întrebări, când el are răspunsuri și rezolvări pentru orice problemă? „- Vorba soacră-mi! - o cita adesea - Pandelică, viața este foarte complicată!” Să o fi simțit el așa, vreodată? Ori a simplificat-o de la început, pentru ca „nici capul să nu-l doară!”. În fond, este și el om, Pandelică ăsta, cu familie, copii
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
viața mea cum a putut să-l sugrume pe tata cu ele. JENI: Pe tatăl dumneavoastră? MINISTRUL: Da. JENI: Pe soțul ei? MINISTRUL: Sigur că da! JENI: Oh! MINISTRUL: Sigur că "Oh". Pe el și pe bunica. Mama tatălui meu. Soacră-sa cum ar veni. JENI: A făcut una ca asta? Mama dumneavoastră? MINISTRUL: Bineînțeles. Mă mir că n-ai aflat. Au scris toate ziarele după ce am devenit ministru. Campania de presă pe chestia asta a durat un an și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
trimis la revistă o nuvelă scrisă de mine. Și a apărut. Ăștia plătesc bine. BUNICA (suspicioasă): Să nu fie vreo revistă de-aia cu femei goale, că te dau afară din casă. FANE (împarte cîte un exemplar tuturor): Nu, mamă soacră. Uitați-vă! E revistă serioasă. Are și poza mea. BUNICA: Și dacă are poza ta, înseamnă că e serioasă? Eu cred că din contră! FANE: Sînt scriitor! (sărută revista) Dacă numele meu e scris aici, sînt scriitor. BUNICA: Lasă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
să citească revista. Bătrînii în fotoliu, fiica pe covor. Moment de liniște. BUNICA (după un timp): Ei poftim! (mai citește puțin) Ce porcărie! SONIA: Dar ce este? BUNICA: Uite ce scrie taică-tu! (citează) "Nevastă-mea semăna destul de bine cu soacră-mea. Avea firea ei acră și violentă. Nu era mult mai deșteaptă. Dar făcea mai urît cînd o apucau dracii. Adică prea des pentru mine." Nerușinatul. BUNICUL (explică): Stai dragă! N-ai dreptate. Nu el, ginerele tău, spune asta. BUNICA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]