707 matches
-
trebuit să spună nu, că ar fi trebuit să insiste ca el să coboare înapoi cu liftul, chiar să doarmă în mașină dacă ar fi fost nevoie. Dar și-a spus că va fi OK, că el o să doarmă pe sofa sau pe jos și cu asta basta. Încercă chiar să se uite în șifonier, să caute ceva pături și perne în plus din care să încropească un pat provizoriu. Dar când se întoarse, Uri stătea în spatele ei, nemișcat, ca și cum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu Seven-Up. Patefonul, pe care îl împrumutase de la nepoata ei, stătea pe linoleumul bine șters, în mijlocul camerei, cu firul ridicat până la lustră, unde fusese băgat în priză. Două pungi gigantice cu cartofi crocanți se odihneau în cele două colțuri ale sofalei acoperite cu pluș roșu. O furculiță ieșea din borcanul cu măsline, deschis și așezat pe o tavă de tablă pusă pe patul pliant, strâns și acoperit. Santa luă în mână fotografia de pe cămin, care reprezenta o bătrână cu expresie dușmănoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să cazi lată la pământ, fato. N-am chef să-i prezint bătrânului ăluia drăguț o bețivancă. — Îmi torn doar puțin, dragă. Am nervi astă-seară. Doamna Reilly își turnă în pahar o cantitate bună de whisky și se așeză pe sofa, strivind una din pungile cu cartofi crocanți. — O, Cerule, ce-am mai făcut acum? — Ai făcut praf cartofii, spuse Santa puțin cam supărată. — Vai! Au rămas numa’ niște firmituri, spuse doamna Reilly, trăgând punga de sub ea. Privi celofanul turtit. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Am cumpărat și eu un șirag chiar ieri de la un puști. Au mătănii frumoase. O doamnă pe care o cunosc a câștigat motorul de barcă pe care l-au avut maicile la loterie anu’ trecut. Doamna Reilly stătea țeapănă pe sofa, privind lung în paharul din mână, de parcă tocmai descoperise plutind în el un gândac. — Irene, strigă Santa. Ce faci, fetițo? Uite, salută-l pe domnu’ Robichaux. Doamna Reilly privi în sus și îl recunoscu pe bătrânul pe care îl arestase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Vag. — N-a fost deloc vina dumitale, doamnă Reilly. Polițiștii ăștia! O adunătură de comuniș’! — Nu așa tare, îl puse în gardă doamna Reilly. În clădirea asta, pereți-s cam subțiri. Își mută cotul și răsturnă paharul gol de pe brațul sofalei. O, Doamne, Santa! Ar fi poate mai bine să-i spui lu’ Angelo să plece. Eu pot să iau un taxi. Spune-i că poate pleca pe ușa din dos. E mai ușor pentru el. Înțelegi? — Înțeleg la ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius, mai spuse Santa. Acuma gata. Să fim toți prieteni. — E-n regulă, se supuse domnul Robichaux. Luă mâna alb-albăstruie a lui Angelo și-o scutură fără vlagă. Ce drăguț! se bucură doamna Reilly. Vino și așează-te aici pe sofa, Claude, și Santa poate da drumu’ la patefon. În timp ce Santa punea o placă, Angelo, trăgându-și nasul cu un aer puțin zăpăcit, se așeză pe scaunul de bucătărie în fața doamnei Reilly și a domnului Robichaux. — Nu-i așa că-i frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
publicitate pe care i-o făcuse ziarul. * Darlene își tăie fotografia din ziar și o puse pe masa din bucătărie. Ce mai premieră! Dar cel puțin avusese parte de un pic de publicitate. Ridică costumul de Harlett O’Hara de pe sofa și îl atârnă în dulap, în timp ce papagalul o privea, cârâind încet, de pe tija lui. Când auzise că omul acela e polițist, Jones profitase probabil de ocazie și-l dusese la caseta de sub bar. Acum rămăseseră amândoi fără slujbă. Lana Lee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca să câștige un gologan. Darlene privea cercelul de aur pe care papagalul îl adusese acasă. Lana avusese dreptate afirmând că nebunul acela mătăhălos era ca sărutul morții. Ce rău se purta cu mama lui! Sărmana doamnă! Darlene se așeză pe sofa ca să reflecteze la posibilitățile de a-și găsi o slujbă. Papagalul cârâi și fâlfâi din aripi până când îi puse în cioc cercelul de aur, jucăria lui preferată. Apoi sună telefonul și când răspunse auzi glasul unui bărbat: „Ascultă, ți s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
își pierdea efectul. Nu mai era concentrat cu întreaga-i ființa asupra paginilor gazetei. Era atent acum la suprafața din piele verde a mesei de scris pe care aceasta era așezată. Iar acum restul încăperii prindea contur, cu mobilele guvernamentale, sofaua din imitație de piele, scaunele, mesele de scris și rafturile, toate făcute din același lemn gălbui. Dar mai mult decât orice altceva simțea prezența de neevitat a ușilor. Salitov urla. Din nou. Două uși se deschideau din 'biroul' lui Porfiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
uși duble. Katia dragă, faci bine să ne servești niște ceai? § În sufragerie, samovarul chicotea și hâșâia agitat, iar Porfiri Petrovici și Anna Alexandrovna s-au întors de la el cu discreție. Ea îi făcu semn să se așeze pe o sofa rusească maro aurie. În timp ce se așeza, o adiere de vânt scutură geamul. Sufrageria era tapetată cu brocart de un albastru pal, cu modele roccoco aurite. Aerul era umed de aburul înmiresmat al ceaiului. Perdele de mătase din același albastru drapau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu mai spuse nimic. Porfiri acceptă o ceașcă de ceai de pe tava pe care Katia i-o întinse. Își puse un cristal de zahăr între dinți pentru a-l îndulci. Puse ceașca pe măsuța joasă de mahon care era în fața sofalei. ă Katia mi-a spus că Boria și Goriancikov - Stepan Sergheievici, adică - s-au certat cu puțin înainte ca Stepan Sergheievici să dispară. ă Da. Așa este. Toată lumea i-a auzit. ă Toată lumea? Cine altcineva mai locuiște în casă? ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ura groaznic pe Govorov în acea clipă, iar dorința sa de a-l prinde și de a-l vedea pedepsit - pentru ceva, indiferent ce - se înteții. Mișcarea sfârâindă a lămpii dezvăluia încăperea ca pe o serie de fragmente disparate: o sofa acoperită cu o covertură de satin, o masă plină cu firmituri de pâine și veselă murdară, un pat nefăcut, o masă de scris, un raft de cărți și, sprijintă lângă el, o chitară țigănească cu șapte corzi. Masa de scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în această conversație. Katia așeză tava pe măsuța de mahon joasă de pe care odată Porfiri servise ceai. Pe tavă se mai aflau un stilou și o călimară cu cerneală. ă Deci, pot scrie orice? spuse Anna Alexandrovna, așezându-se pe sofa lângă măsuță. Porfiri se înclină. ă Dar nu știu ce să scriu, se confesă ea. ă În cazul ăsta, vă sugerez, 'Îți amintești vara?', spuse Porfiri Petrovici. Anna Alexandrovna se uită la el întrebătoare însă fără reproș. Apoi se uită la Osip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Te rog, nu plânge, cel mai rău, știi, e că nu mai suntem aceiași de când ne-am mutat aici. Îi dădu o sărutare, apoi ieși închizând ușa încet. Marta își luă o pătură și o carte, se așeză pe o sofa mică din sufragerie, își acoperi genunchii. Nu știa cât timp va dura așteptarea. Planul lui Cipriano Algor nu putea fi mai simplu. Trebuia să coboare într-un lift de mărfuri până la etajul zero-cinci, iar de acolo se va lăsa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se gîndește la picioarele lui. SÎnt solide. Au străbătut pămîntul. În fond, de ce nu? — Și cum numești chestia asta? — Piedaterrologie. Umbra cea mai fină a unui zîmbet, ca un fulg, Îi luminează fața. Scoate-ți pantofii și așează-te pe sofa. Wakefield se supune. O simte pe Zelda urmărindu-l din priviri În timp ce-și scoate pantofii și șosetele. Cel puțin sînt curate. Reverendul trage un taburet și Îi prinde În palme piciorul drept; Îl uimește atingerea ei ușoară, caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Vaslui): „seara slei drumurile cu metal/și podurile răsunară ca lemnul viorilor/bufnițele vechi scăpară beznele din gheare,/ce romantic am trecut pe cal/printre mestecenii cu brațe de fum/către casa de grinzi cu perdelele albe.// Era cald și sofale adînci și pe masă cafea/ Tristan Tzara, cînd ai ascultat întîmplarea,/pădurarul își fluiera cîinele/și cerbii cu botu-n lac beau stelele./ Iar eu am scris rîndurile acestea/în amintirea orelor de șah/în codru-n care l-am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
părea atât de pustiu. Suntem cuprinși În aceeași lacrimă/ ca soarele cu o stea. Sasha Își căută colocatarul, pe Godot, dar pisoiul cel sălbatec se ascunsese. Coșulețul era rece. Îi umplu farfurioara cu lapte. Îl căuta, mieunând și miorlăind - sub sofa, prin debaraua din bucătărie, În dulap. Uneori pisoiul se comporta ca un soț ofuscat. Iar asta nu era frumos. Ce greu era să trăiești În doi. O experiență pe care nu o Împărtășise cu o altă ființă umană. Nu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
jumătăți de tablă. Camilla nu reușea să-și concentreze atenția asupra corpului și a familiei - chiar dacă tata, de fiecare dată când mergea la televiziune, vorbea tocmai despre familie. Îl invitau la programe și emisiuni unde se așeza Întotdeauna pe o sofa Între femei foarte machiate, despre care mama spunea Îmbufnată că erau amantele câte unui funcționar - și de fiecare dată când Îl Încadrau În prim-plan ea se emoționa foarte tare. Tati comenta Întotdeauna povești care se Întâmplaseră și care adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
profunde. N-ar trebui să mă răsfeți, Îi spuse, altfel mă obișnuiesc. Nu-și dădu seama că Îl tutuise. — Să rămâi fără femeie În casă e Într-adevăr o problemă, se alătură imediat discuției mama Guendalinei, tolănindu-se pe o sofa care o cuprinse, scârțâind. Și eu mă aflu În aceeași situație, e Îngrozitor. — Dar cum se poate asta? se miră mama lui Cristian. Iarăși? — A trebuit să o schimbăm, nu era bună, oftă mama Guendalinei. Femeile de serviciu nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pădure, apoi își drese glasul, mimând o figură serioasă, de înțeleaptă: Poftește, de ia un loc, până ce eu îți voi aduce legume proaspete, după care a coborât în grădină. Mi-am mâncat jeleurile în tihnă, apoi m-am ridicat de pe sofaua moale și am început să fac un tur al salonașului în care mă aflam. Atenția mi-a fost furată de oglinda din colțul încăperii, ce lucea minunat în bătaia luminii. M-am îndreptat către ea, nevăzând pisica ce-și spăla
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Mi-am introdus degetul arătător, sfioasă, în unul din unghiurile oglinzii, după care, precum prima oară, am fost aspirată înăuntru. În urma mea, îl puteam zări pe copil, luându-și la revedere de la mine. În cele din urmă am aterizat pe sofaua confortabilă a doamnei Gilbert, care tocmai sosea din grădină cu morcovi proaspeți într-o căciulă. Ronțăind ultimele jeleuri, am înhățat morcovii și am fugit spre casă. Am constatat că, în tot acest scurt timp parcurs în dimensiunea mea, am reușit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pahar de vin din cutia din frigider, după care mă întorc în sufragerie și dau drumul la televizor. O cutie de cusut. Ce altceva mai crede oare că ar trebui să am ? Andrele ? Un gherghef ? Mă las să cad pe sofa cu telecomandă cu tot și zapez, uitându-mă absentă la imagini. Știri... un film franțuzesc... un documentar despre animale... Ia stai așa. Las telecomanda și mă așez bine pe perne. Familia Walton. Cel mai reconfortant program TV din lume. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ridică la Șoptireanca, pă lângă aia veche. Cum vă cade la conștiință, generalul Goncea și biserica? Oficiantul, absent, așteptă ca bătrâna să-și termine confesiunea. Mai urmărea, cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându-mă de tocul ușii. Mă bate poliția! La naiba, intră odată! Îmi desprinse mâna și mă împinse în studio. —Nenorocitule! Ai mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns de trează încât să-mi amintesc locul exact în care se rupsese arcul, m-am pomenit cu el înfipt exact în șale. Au! Căcat! M-am răsucit și l-am măsurat pe inspector din cap până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
albastru. Chef de una mică? zisei eu și mi se păru atât de amuzantă această vorbă de duh încât începui să chicotesc, fără să mă pot stăpâni. Hai, mori de râs acu’, zise Hawkins cu amărăciune, așezându-se pe brațul sofalei. Beată în mijlocul zilei. Miercurea, adăugă el, de parcă asta ar fi înrăutățit lucrurile. Și să nu te prind că mă-ntrebi ce are miercurea, zise el, citindu-mi gândurile, că vezi tu bătaie cu poliția. Eu sunt artistă, declarai eu, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]