634 matches
-
gânditorii aflați pe linia Socrate-Platon-Aristotel și reabilitarea din secolul al XIX-lea, operată de reprezentanții idealismului filosofic german sau de cei ai pozitivismului englez, precum și de savanții interesați de istoria socială sau de filologii clasici care pun în lumină rolul sofiștilor de promotori ai retoricii, de exponenți ai democrației și de propagatori ai culturii prin conferințe publice. Cu o reală competență lingvistică și filosofică, P. se apleacă mai cu seamă asupra operei lui Platon. El alcătuiește monografia Platon. Viața, opera, filosofia
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
platonice în vederea înțelegerii textelor, reconstituind mediul social și filosofic de unde a pornit opera autorului elin. Cercetarea evidențiază liniile directoare ale gândirii lui Platon (teoria amorului fizic, aceea a nemuririi sufletului și, mai ales, doctrina ideilor închegată ca reacție împotriva idealismului sofiștilor prin descoperirea a ceea ce e general și permanent în sufletul omenesc), pentru a pune apoi în lumină locul ocupat de morală sau de politică în sistemul lui filosofic și a releva valențele artistice ale scrisului platonician. Monografia e întregită de
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
SCRIERI: Între divin și uman. O problemă a culturii elenice, Iași, 1921; ed. (Evoluția gândirii la greci), I, București, 1927; Cercetări pedagogice și sociale, București, 1925; Filosofia antică în opera lui Eminescu, Iași, 1930; Platon. Viața, opera, filosofia, București, 1931; Sofiștii în Antichitatea greacă. Studiu însoțit de o traducere din Platon, Gorgias (481-506, 521-527), București, 1934; Ștefan Zeletin. Viața și opera, București, 1935. Traduceri: Din Sfânta Scriptură, București, 1918 (în colaborare cu I. Popescu-Mălăești și I. Mihălcescu); Platon, Phaidon: despre suflet
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
București, 1918 (în colaborare cu I. Popescu-Mălăești și I. Mihălcescu); Platon, Phaidon: despre suflet, București, 1919, Apărarea lui Socrates. Kriton, București, 1919, Apărarea lui Socrates. Kriton. Phaidon, introd. trad., București, 1923, Opere, I-III, introd. trad., București, 1930-1935, Gorgias, în Sofiștii în Antichitatea greacă, București, 1934, 25-71, Dialoguri..., revizuite și întregite de două traduceri noi și cu Viața lui Platon de Constantin Noica, București, 1968; Homer, Odiseea. I-XII, București, 1929. Repere bibliografice: Emanoil Bucuța, Platon, „Apărarea lui Socrates. Kriton. Phaidon
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
a cosmosului. La Platon, dialogul exersat ca dialectică devine emblema filozofiei care depășește sfera privată a conversației. (Aceasta și pentru că limbajul este probabil singurul sistem semiotic autotelic.) Între culpabilizarea socratică a scriiturii (Phaidros, 274 b-e) și prostituarea rostirii în cazul sofiștilor, Platon a preferat dialogul ca gen literar capabil să reproducă protocoalele ascunse ale gândirii. Toată maieutica și efortul anamnezei depindeau de buna însușire a regulilor dialogului, practicat ca joc al diferențelor într-o intimă proximitate față de Zeu ori daimon. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu este“) se află în afara oricărei logici. Cred că Aristotel se arată prea prudent în această privință, prea temător. Probabil că ajunsese îngrozit de câte i-a fost dat să audă din partea unor heraclitieni de duzină sau a unor simpli sofiști. Cu toate acestea, nu se poate ignora cazul vorbirii ludice sau al celei figurate. Nici intenția speculativă a unor afirmații proprii lui Heraclit din Efes și Zenon din Elea. Cu atât mai puțin situația aporetică a gândirii. Desigur, nu este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
CELOR ABSURDE 93. 94. acestui obiect i-ar fi refuzată prin definiție existența (ca și cum nimicul ca atare și nonexistența unui obiect ar însemna unul și același lucru). s-a înțeles totuși de multă vreme (Pla ton, cu cele discutate în Sofistul, 237 a-e, fiind un reper în această chestiune) că nonexistența simplă, absolută, nu ar pu tea fi în nici un fel exprimată. Las deoparte și faptul că exem plele date, dacă sunt scoase din context, nu ilustrează absolut nimic. Propoziția
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
un argument neo bișnuit: „Dumnezeu se poate preschimba în orice, neîn cetând să rămână precum era.“ Este o afirmație ce pune la încercare logica aristotelică. De fapt, Tertulian cultivă gândirea antino mică, însă cu totul altfel decât unii sceptici sau sofiști ai tim pului. O consideră justificată de însăși diferența radicală dintre cele divine și cele umane. Își dă seama că Marcion, când a com pus canonul biblic al învățăturii sale, a lăsat deoparte ceea ce l-ar fi tulburat peste măsură
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Aristotel acceptă că nu este în același fel valabil când în discuție se află evenimente viitoare sau contingente, fapte asupra cărora deliberăm și, mai ales, ceea ce este propriu ființei divine (cf. Metafizica, XII). Sub alte motivații stau însă antinomiile unor sofiști din vremea sa, de regulă ludice și frivole. În unele situații, se dovedesc destul de subtile, năucitoare. De exemplu, a spune „ceva este și nu este“ pare în primă instanță un simplu joc. Însă a spune: „ceea ce nu este este, întrucât
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu este“) se află în afara oricărei logici. Cred că Aristotel se arată prea prudent în această privință, prea temător. Probabil că ajunsese îngrozit de câte ia fost dat să audă din partea unor heraclitieni de du zină sau a unor simpli sofiști. Cu toate acestea, nu se poate ignora cazul vorbirii ludice sau al celei figurate. Nici intenția speculativă a unor afirmații proprii lui Heraclit din Efes și Ze non din Elea. Cu atât mai puțin situația aporetică a gândirii. Desigur, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 93. 94. acestui obiect iar fi refuzată prin definiție existența (ca și cum nimicul ca atare și nonexistența unui obiect ar însemna unul și același lucru). Sa înțeles totuși de multă vreme (Pla ton, cu cele discutate în Sofistul, 237 a-e, fiind un reper în această chestiune) că nonexistența simplă, absolută, nu ar pu tea fi în nici un fel exprimată. Las deoparte și faptul că exem plele date, dacă sunt scoase din context, nu ilustrează absolut nimic. Propoziția
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un argument neo bișnuit: „Dumnezeu se poate preschimba în orice, neîn cetând să rămână precum era.“ Este o afirmație ce pune la încercare logica aristotelică. De fapt, Tertulian cultivă gândirea antino mică, însă cu totul altfel decât unii sceptici sau sofiști ai tim pului. O consideră justificată de însăși diferența radicală dintre cele divine și cele umane. Își dă seama că Marcion, când a com pus canonul biblic al învățăturii sale, a lăsat deoparte ceea ce lar fi tulburat peste măsură. „Dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Aristotel acceptă că nu este în același fel valabil când în discuție se află evenimente viitoare sau contingente, fapte asupra cărora deliberăm și, mai ales, ceea ce este propriu ființei divine (cf. Metafizica, XII). Sub alte motivații stau însă antinomiile unor sofiști din vremea sa, de regulă ludice și frivole. În unele situații, se dovedesc destul de subtile, năucitoare. De exemplu, a spune „ceva este și nu este“ pare în primă instanță un simplu joc. Însă a spune: „ceea ce nu este este, întrucât
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sau artificiale care nu sunt decât o palidă umbră a celor dintâi. Imitația este așadar o construcție dirijată de recunoașterea ordinii raționale a formelor, precum și a înrudirii formelor reale cu formele perfecțiunii ideale, cum se poate citi în dialogul numit Sofistul. Pentru Aristotel, artistul este un educator, dar în același timp un eliberator al omului de obsesiile și forțele răului și pasiunilor. El este autorul celebrei teorii a catharsis-ului, a purificării prin artă. Discutând despre cauzele satisfacției produse de reprezentarea
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
din Samosata, scriind în batjocură la adresa lui Peregrinus și a creștinilor pe care pentru o vreme i-a frecventat, afirmă despre Isus că a fost „omul care a fost răstignit pe cruce în Palestina” (Moartea lui Peregrinus §11; cf. §13 „acel sofist răstignit”). În sfârșit, Mar bar Serapion, un sirian, într-o scrisoare adresată fiului său, probabil spre sfârșitul primului secol, face referință la moartea lui Isus, „regele înțelept” evreu. Moartea lui Isus este confirmată de asemenea prin simplul fapt că ea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
că, într-o viață anterioară, fusese o vestită curtezană, apoi Euphorbos, erou al războiului troian, mi l-a făcut mai apropiat decât teoremele sale. M-am lămurit că bufnița, gravată pe monedele de argint, era, la Atena, simbolul înțelepciunii, că "sofist" însemna la început "maestru de înțelepciune", abia mai târziu a devenit un cuvânt de ocară, și că tăcuta zeiță a înțelepciunii s-a certat cu Poseidon, când olimpienii și-au împărțit între ci diversele regiuni ale Greciei, exact ca marile
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Ceea ce contează este ce vor ține minte oamenii ― Și ce crezi că vor ține minte despre mine? ― Că ai abjurat, bineînțeles. Că ai retractat un adevăr. ― Există, oare, ceva mai adevărat decât viața? ― Constat că ai fi fost un bun sofist... ― Mi-ar plăcea ca lumea să țină minte adevăratul motiv pentru care am fost arestat de inchizitori și forțat să abjur. Ei au știut ce am vrut să spun susținând că pământul se învîrtește. Au înțeles că, în fapt, puneam
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fără a ocupa loc și a oferi spațiul care se apropie cel mai mult cu cel de cilindru, determinându-ne a vedea în el o Inteligență supremă care le-a dotat din instinct. Dar aici, vin acești înțelepți moderni, acești sofiști fastuoși, umflați de pretenție arogantă, și ne spun că viespile fac celulele lor cilindrice lăsând spații intermediare, pierzând teren, și că, dacă albinele au ajuns a face hexagoane, este pentru că, strângându-se unele peste altele, ajung să ia ele însele
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
și mie o țigară ?”, forța vocii lui, lipsită de stridență, ba chiar muzicală, deturna imediat centrul de aten ție al celor prezenți. a-l servi pe Paul cu o țigară devenea imediat mult mai important decît continuarea unei discuții despre sofiști sau despre abilitatea cu care anaxagora demonstra că inteligența era cauza universului. Dacă Paul cerea o țigară, cu vocea lui unică, timbrată, extrem de plăcută auzului în ciuda unui zaț de autoritarism, dacă Paul cerea, deci, o țigară, el trebuia servit numaidecît
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
această obiecție metodologică se adaugă critica antinomiilor rațiunii practice la Platon și Aristotel. Milbank identifică în etica celor doi filozofi atenieni un proiect fundaționist incapabil să integreze diferența culturală, ceea ce „pare să fie în mod special cazul lui Platon, în Sofistul”1. Chiar și atunci când țintesc dreptatea sau armonia, „virtuțile grecești” sunt modelate de mitul dominant al eroismului bazat pe etica sacrificiului, cărora li se propune - din partea creștină - ontologia păcii bazată pe etica iubirii. Dacă deconstrucția eticii lui Platon este relativ
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de aur (n.t.). 27 eu am consumat mai mult ulei de candelă (citind) decât voi vin (în limba latină) (n.t.). 28 Gorgias (485-373 a.Ch.), retor și filosof grec, discipol al lui Empedocle, considerat unul dintre cei mari sofiști (n.t.). 29 Nu aceasta este calea de a mă întoarce în patrie (citat în limba latină din Epistola XII a lui Dante) ( n.t.). 30 Bologna, cunoscut ca orașul porticurilor ce se întind pe câteva zeci de kilometri (n.
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de problematizare a dreptății. În Republica lui Platon aflăm cățiva bărbați importanți ai vremii strănși în casa lui Cephalos pentru a dezbate ce este dreptatea. Platon așează la discuția cu Socrate doi oameni de afaceri, tată și fiu, un retor sofist dar și un adept al sofiștilor și doi discipoli ai lui Socrate. Andrei Cornea insistă în analiza sa tocmai asupra ideii că viziunea pe care o au indivizii asupra moralității se transferă și asupra vieții. Atena, pretinde exegetul amintit, decăzuse
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
lui Platon aflăm cățiva bărbați importanți ai vremii strănși în casa lui Cephalos pentru a dezbate ce este dreptatea. Platon așează la discuția cu Socrate doi oameni de afaceri, tată și fiu, un retor sofist dar și un adept al sofiștilor și doi discipoli ai lui Socrate. Andrei Cornea insistă în analiza sa tocmai asupra ideii că viziunea pe care o au indivizii asupra moralității se transferă și asupra vieții. Atena, pretinde exegetul amintit, decăzuse și ca urmare a aplicării unei
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
banii, în timp ce pentru bancherul necinstit, dreptatea bancară e arta de a fura banii. E evident că și acest răspuns trebuie abandonat iar susținătorul său silit a recunoaște că se înșeală. Vine în scurt timp și răspunsul lui Trasymachos, retor și sofist din Chalcedon: dreptatea este folosul celui mai tare. E un răspuns cinic fără îndoială, dar e unul transparent și practicat într-o societate unde dreptatea este văzută ca folos personal. Acest răspuns implică noțiunea de lege, este drept să respecți
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
Dacă-i lovești pe compatrioții mei cu o contribuție de douăzeci de franci și dacă îmi livrezi acești bani, pierderea mea va fi convertită în profit. Or, profitul este un Drept, mi-l datorezi. Societatea care îl ascultă pe acest sofist, care își percepe impozite pentru a-l mulțumi, care nu își dă seama că pierderea suferită de o industrie nu este mai puțin o pierdere pentru că îi forțăm pe alții să o umple, această societate, afirm, merită povara ce i
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]