1,275 matches
-
și cum, îmi răspunse. Devenise ușor întristat. Mă uitai la el, apoi ridicai privirea în sus: Pe peretele din spatele lui atârna portretul Regelui. Al ultimului Rege. „În curând, vrui să spun, s-ar putea să nu mai fie nici El, solitudinea dumneavoastră romană va rămâne în senatul de la Roma al ultimului imperiu... În curând...” În timp ce încă își mai sorbea cafeaua, ultimele picături, mă uitai pe fereastră: zăpada se lovea în rotocoale de gardul de vizavi pe care afișul lipit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un timp, am crezut c-am fost Îngropat de viu În ceea ce Îmi Închipuiam eu că era un cavou. În primul rând, cretinii care susțin așa ceva nu aveau de unde să știe ce gândeam și ce credeam eu În momentele de solitudine trăite În camera obscură. Totul mi se trage de la boală - pe care aproape cu mândrie vă pot spune c-am Învins-o. Am făcut și sacrificii, dar voința mea a triumfat. Nu Îngădui nimănui - mai ales nemernicilor cu minte puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fie date la topit. Atât. „Stați așa, tovarășe profesor: după șirul de cel ce urmează puncte de suspensie, ceea ce sugerează că enumerarea continuă la nesfârșit.” „Nici vorbă, stimate tovarășe. Cele trei puncte marchează starea mea de spirit: amărăciune, sfâșiere, nesiguranță, solitudine și chiar speranță.” „Bun”, continuase anchetatorul, „dar pe urmă scrieți: Dar mă opresc aici» - care iarăși sugerează că Înșiruirea nu s-ar fi oprit, de fapt, decât așa, de ochii lumii.” „Oh”, făcuse artistul cu Îngăduință, „nicidecum” (și tăcuse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca Ramură de măslin, Definiție sau Anul acesta cireșele), Aripa secretă nu e o scriere oarecare de vreme ce situația micii diariste constituie pentru poetă prilejul unei identificări explicite. Toate temele definitorii pentru M. - condiția poetului, tumultul istoriei, moartea, cruzimea și violența, solitudinea insurmontabilă etc. - se întâlnesc în aceste versuri sub forma notației organice, a reveriei funebre și a confesiunii jugulate: „Tenebroasele afaceri ale istoriei./ Pumnul băgat în gură/ și imposibilitatea de a mai fi altfel liber/ decât atunci când ești gata să-ți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
des folosite, titlurile din două cuvinte ascund numeroase primejdii, pe care le vom dezvolta mai jos. Și mai discutabil este titlul format dintr-un singur cuvânt. În principiu, doar un cuvânt nu este capabil să genereze sens. Aparent puternic prin solitudinea sa, cuvântul în sine este echivoc, dacă nu absurd de-a dreptul: „Furculiță”, „Ceas” etc. Cuvântul se activează semantic doar în prezența altui cuvânt însoțitor. Chiar și când este singur, el interacționează, de fapt, cu un alt cuvânt lipsă, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
tot mai palidă, iar, când lucrarea e terminată, ea moare 185. Sugestiile coincid cu unele din ipotezele noastre de lucru. Camil Petrescu, după cum s-a observat, face corecturi în șpalturi în văzul tipografilor, după zile și nopți de nesomn și solitudine creatoare. Protagonistul D. are ceva din crochiurile pictorilor celebri. Finalul romanului Patul lui Procust e un veritabil "ospăț vampiric". Ladima și Fred sunt uciși în inconștient, Emilia e mama malefică suprimată de același inconștient personal al orfanului, în vreme ce însăși D-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
poezie va urma un traseu ce nu procură surprize. Printre caracteristicile remarcate de critici se află o sensibilitate tensionată și interogativă, note de melancolie captate într-o dicțiune elegiacă.Tema dominantă la S. e erosul, corelat cu sentimentul obsesiv al solitudinii, cu durerea adesea mascată și cu revolta în fața ireversibilului, cu ideea crepusculului. Erotica revelează imposibilitatea comunicării și a comuniunii depline cu o iubită-himeră, întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă, fecioară ). Poezia, încercare de coborâre în sine („Scriu versuri, de fapt / lungi întrebări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
idile deșucheate. Doamna Mihailidis își logodește nepoata, iubită în taină de un poet simbolist, cu un „tânăr de viitor”, participant fidel la ceaiurile ei. Fiind cam anemică, fata e trimisă la Călimănești și, în timp ce juna, o ingenuă, se îndrăgostește în solitudinea rustică de prezumtivul viitor soț, perversa mătușă și-l face pe acesta amant. Deznodământul e de cel mai ieftin melodramatism: tânăra, bolnavă de-a binelea, moare, cu fotografia celui iubit pe piept, iar poetul simbolist se sinucide. În completarea picturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290160_a_291489]
-
lirica blagiană, dar și din poezia romantică germană din sau cea rilkeeană. Delicatețea, suavitatea, sensibilitatea, uneori exacerbată sunt doar câteva dintre caracteristicile versurilor lui C., extrem de cizelate, de „lucrate”, fără ca ideea să piardă însă din profunzime. Predominant rămâne sentimentul de solitudine; în absența divinității (căreia nu îi cere, patetic, semne palpabile de existență, precum Tudor Arghezi în Psalmi), poetul se simte neajutorat, abandonat, fără putința de a depăși teama de necunoscut, de moarte. Revenirea, după mai bine de trei decenii, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286012_a_287341]
-
de cealaltă, notele grave, de „eleghii căielnice și trăghicești”, pe teme ale soartei omenești, dar și ale conștiinței unui destin istoric. Dincolo de - și chiar prin - ludicul literar al „spectacolului” de măști alegorice (dobitoace, păsări, „himere” hibride, grotești), se comunică o solitudine morală adâncă, a Inorogului, într-o lume și o istorie văzute, „ieroglific”, cu o luciditate amară, fără iluzii. Peste mai bine de un veac după moartea învățatului prinț moldovean, tipograful și scriitorul Anton Pann, născut la Sliven, în Bulgaria, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
absolut magistrale. Mila nesfârșită și literalmente „topirea inimii” care ne invadează la lectura acestei bucăți sunt efectul lipsei totale de „sentimentalism” și al unei excepționale potențări artistice a sentimentului. Fetița aceasta amintește irezistibil de toate fetițele torturate, într-o sfâșietoare solitudine a durerii, pe care le întâlnim în Dostoievski și, de asemenea, și de fetița care a încercat să fure un covrig, în cvasi-necunoscuta capodoperă a lui Caragiale, În vreme de război. Sunt nenumărate la Marin Preda asemenea sobre și percutante
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
iertare pentru urâta expresie!) fiind un testimoniu pur politic: Preludii. Partidul țărănesc și cazul Stere. Această carte, de o superbă altitudine a privirii, scrisă ca de pe un piedestal al istoriei, într-un stil de o forță implacabilă izvorâtă din amara solitudine a ostracizatului, e pur și simplu una dintre rarele capodopere ale literaturii noastre în genul memorialistic. E o carte vindicativă, dar mai ales justițiară; e plină de pasiune, dar mai ales de patos, de un patos grav, apelând la posteritate
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
finalitate a operei, dar de a doua instanță; prima e în mod esențial expresia, care e pentru sine. Autorul se adresează altora, dar, în primul rând, răspunde unei somații interne, nevoii de a-și spori și proiecta propria ființă în solitudinea ei. Creația individuală e posibilă numai în societate, recte în stadiul de civilizație, pentru că numai civilizatul e apt de solitudine. În comunitățile gregare doar magul e singur; civilizația, presupunând conștiința individuală, dă fiecăruia această șansă. Iar creația individuală poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
adresează altora, dar, în primul rând, răspunde unei somații interne, nevoii de a-și spori și proiecta propria ființă în solitudinea ei. Creația individuală e posibilă numai în societate, recte în stadiul de civilizație, pentru că numai civilizatul e apt de solitudine. În comunitățile gregare doar magul e singur; civilizația, presupunând conștiința individuală, dă fiecăruia această șansă. Iar creația individuală poate fi deliberat sustrasă receptării, precum acele sculpturi din unghiurile cele mai ascunse și inaccesibile ale catedralelor. Ele sunt nu mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a plăcutului cu utilul, așa cum stipulaseră autorii antici, îndrăgiți și imitați de scriitorii medievali și renascentiști. Cartea devine refugiu și alinare, remedia amoris 125, consolare, sprijin, sfat, ba chair modalitate de salvare dintr-o societate ce izolează și condamnă la solitudine femeile claustrate între zidurile caselor. Se evidențiază în acest cuvânt introductiv al Decameronului imaginea femeii care guvernează universul intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
s-ar putea numi o predică burlescă, „sermon joyeux”342 sau „sermon for carnival” (predică carnavalescă) 343 . Discursul târgoveței stârnește buna-dispoziție, cu toate că face acuzații grave la adresa misoginismului vremii.344 Dacă bărbaților le place să scrie despre dragoste în intimitate și solitudine, femeile preferă să spună, să fie aprobate, să primească un răspuns. Vorbind în fața unor ascultători, impactul este mai puternic, poate fi chiar verificat, oferă locutorului un feed-back direct, imediat, care nu are loc în cazul textului scris.345 „Nevasta își
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a conturat personajul cât mai viu nu trebuie să ignorăm modelul de la care a plecat, acela al lui Boccaccio, din Il Filostrato.989 Diferența dintre Chaucer și Boccaccio în privința realizării acestui personaj este substanțială: autorul englez insistă mai mult asupra solitudinii femeii, accentuând astfel caracterul de ființă neajutorată, de victimă al Cresidei, privită de toți cu suspiciune în urma deciziei luate de tatăl său, o parte din vina lui Calcas căzând și pe umerii ei, este văduvă și nici nu are prieteni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nr. 3, p. 191. (trad. n.) 988 Ibidem. 989 Ibidem, p. 192. 267 Ilustrează, aparent, o donna angelicata, coborâtă din cer, perfectă, imaterială aproape. Frumusețea fizică o diferențiază de ceilalți și în același timp o izolează, subliniindu-i în plus solitudinea.990 Boccaccio, în incipitul poemului său, făcea o prezentare sumară a tinerei văduve părăsită de tatăl dezertor în tabăra grecilor.991 Personajul feminin din opera lui Chaucer rămâne o figură solitară, chiar dacă are alături niște prieteni și trei nepoate, nimeni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
răspuns. Astfel de acțiuni dovedesc relații personale doar formalizate ale Cresidei cu cei din jur, cum ar fi Deifeb, Paris, Elena, Hector și Pandar, și nu o comunicare reală. Reprezintă cunoștințe plăcute, agreabile, dar nu apropiate, de aceea putem sublinia solitudinea tinerei femei, așa cum reușește să o evidențieze Chaucer.992 „Deși ceilalți apreciază frumusețea Cresidei, este o apreciere de la distanță. Apariția ei angelică și încântătoare atrage admirația publică, dar nu și intimitatea. Pentru Chaucer, Cresida rămâne surdă („saudă ea nu poate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
intelectualizat, mai filozofic, orientat constructiv și nu distructiv; * sunt centrați pe problemă (nu pe ei înșiși), non-egocentrici; * au o filozofie asupra vieții și consideră că au o misiune în viață; * au o nevoie mai mare decât ceilalți de intimitate și solitudine; * sunt capabili să se concentreze intens; * sunt independenți și autonomi, se descurcă singuri, fără ajutor; * au o slabă nevoie de laudă sau de popularitate; * au capacitatea de a prețui de fiecare dată experiențele simple și din locurile obișnuite; * trăiesc cu
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
său intim, ci, cu regularitate, și-o oferă, fără false reticiențe și pudori mimate, spre contemplare unui public mai mult sau mai puțin întâmplător. Nici chiar momentele rare de altminteri când freamătul lăuntric se desfășoară, aparent, în cea mai deplină solitudine, nu fac excepție 120. Astfel, personajul lui Holban trăiește autentic toate momentele pe care le experimentează în prezența sau abesența martorilor. Mariana Vartic cita un fragment sugestiv, în acest sens, din primul roman al autorului: Și în ora când mă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
injustă (,,Era grozav de injust ca ființa asta menită unei vieți de plăceri și de alinări să zacă în șirul unor ,,alungiți" neurastenizați și sumbri, pe coridorul unui sanatoriu pierdut undeva în dunele de nisip de pe marginea oceanului, într-o solitudine și o izolare ce constituiau pentru dânsa nu numai o tortură, ci și o grozavă confuzie de teme din partea realității", spune povestitorul despre una din pacientele sanatoriului de la Berck), lui Anton Holban îi pare ca grotească. Deoarece el pune eșecul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
boală care i-a măcinat încet sufletul artistului. Strigătul, fie că este al naturii, fie că este al unui eu suferind, provoacă un disconfort psihic asupra lectorului. Traumele, obsesiile, fricile sunt redate de pictura lui Munch care devine expresie a solitudinii, a zădărniciei și neputinței în fața unei realități ostile. Roșul sângeriu al tabloului lui Munch, Țipătul, cromatică preferată alături de alb a textului blecherian, închide personajul într-o realitate din care nu poate scăpa decât prin strigăt. Edvard Munch, Țipătul, 1893328 Similitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
viața cotidiană. Totul imploră o soluție"329. Această soluție nu va veni însă, personajul rămând închis în propriul său destin: ,, În câteva clipe de neliniște, am parcurs toate certitudinile și incertitudinile existenței mele, pentru a reveni definitiv și dureros în solitudinea mea"330. Ieșirea personajului din acest spațiu închis nu se face prin strigăt, nici prin lumina pe care iluzoriu o zărește întotdeauna când are o proiecție imaginară a propriului eu, ci prin moarte. Imaginea eului luminat apropie textul lui Blecher
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai afla nimic despre el sau despre faptele sale391. Aceeași repulsie de a sta singur o are și personajul Întâmplărilor în irealitatea imediată. În Inimi cicatrizate, în momentul despărțirii de Solange, Emanuel se refugiază tot ,,în lume" și nu în solitudine reacție normală după o experiență eșuată. Dorința acută de ,,a fi în lume" se explică prin imboldul de nestăvilit pe care ambii scriitori îl simt, acela de a-și transgresa propriul eu. Despre ce lume este vorba, însă? Erich Fromm
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]