1,120 matches
-
unei preotese, mai curând decât cu ale unei prostituate. Se spune că În stepele de la Răsărit trăiau niște triburi feroce de nomazi, ai căror regi și preoți erau femei de o frumusețe statuară și miraculoasă. Acestea erau Îngropate În morminte somptuoase, acoperite cu bijuterii splendide și cu semnele măreției lor, printre stoluri de curteni care erau jertfiți pentru ca ele să nu Înfrunte singure Întunericul și groaza călătoriei. Preotese care dialogau cu moartea, interogând-o după ce băuseră poțiuni stranii, chemând umbrele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dar acest real confort nu-l interesa pe bietul Broanteș; pentru el orele treceau chinuitor de încet. Era mereu cu gândul la întâlnirea de a doua zi. Va veni sau nu Cosette? Se plimba frământat, cu pași mari, prin camera somptuoasă, sub privirile compătimitoare ale eunucului de serviciu, așezat lângă ușă, pe-un scăunel. Nu te mai chinui atâta, frate - spunea din când în când eunucul, încercând să-l liniștească. Toate sunt la fel, ascultă-mă pe mine. Dar Broanteș nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin muncă, o muncă susținută, continuă, poți face în împrejurări ca acestea micile pasiuni să dispară. Episodul 124 O PERECHE FERICITĂ Mult ar fi rămas Iovănuț pe gânduri, cugetând la cele rostite de înțeleapta doamnă Potoțki, dacă în clipele acelea somptuoasele uși de Lipsca ale salonului gazdei nu s-ar fi deschis cu sfială, lăsând să apară în cadrul lor - cine? întrebăm noi, atenți la retorica suspansului, despre care noua critică a scris pagini strălucite, și ține de onestitatea și datoria noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de mare nu mă gândeam decât să cumpăr o colivie mare, pentru ca Sucki să se simtă mai liber în prizonieratul lui. Într-un cuvânt, plănuiam să-i dau iluzia că e liber, deși el era închis. Am cumpărat o colivie somptuoasă, ca o mică pagodă, cu multe oglinzi și leagăne și alte găselnițe cu care oamenii își închipuie că pot să păcălească păsările și să le facă să se simtă acasă. M-am fofilat cu colivia pe scări, de frică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
sete și de foame decât să locuiască acolo unde decisese frica mea de a-l pierde. Fixa cu o privire lungă vechea lui colivie, cu melancolia păsărilor după o țară pierdută. Soțul meu, cum a deschis ușa, a și văzut somptuoasa colivie nouă, a privit-o curios și apoi mi-a spus cu o voce necunoscută de mine: - Soției mele îi place să se joace ca unui copil. Îi plac jucăriile scumpe. Apoi a mai spun pe un ton neutru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
floarea neprihanei A Primei Comuniuni, liliac violaceu, atît de sensibil la descompunere, hortensii destrăbălate și gladiole crîmpoțite (majoritatea) absolut divine În nuanțe pastelate, pecetluite parcă de simbolul mistic spada-și-trandafirul, toate aceste gladiole cu aură macabră aflate sub pecetea umbroaselor vile somptuoase, stropite cu sudoarea grădinarilor trudiți, apoi trandafirii Împroșcați de ploaia artificială a fîntînilor arteziene, ca astfel să fie protejați de intemperii, de fapt o jalnică vegetație luxuriantă de flori searbăde făr-de miresme sau măcar de miasme, În pofida fantasticelor configurații precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care spărgea magazine de jucării și muzee pentru a fura păpuși și marionete, cărora ulterior le scotea ochii, și le ducea În sălașul lui, o fantomatică seră abandonată de pe malurile Senei. Într-o noapte, cînd dădea buzna Într-o clădire somptuoasă de pe bulevardul Foix pentru a decima colecția privată de păpuși a unui magnat Îmbogățit prin tertipuri tulburi pe vremea revoluției industriale, fiica acestuia, o domnișoară din lumea bună pariziană, foarte citită și fină fiind, se Îndrăgostea de hoț. Pe măsură ce avansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acea minunată simplitate cu care se vede totul la cinci ani, era o minunată piesă de meșteșug și de precizie care stătea expusă Într-o prăvălie de stilouri de pe strada Anselmo Clavé, chiar În spatele Consiliului Militar. Obiectul devoțiunii mele, un somptuos stilou negru garnisit cu Dumnezeu știe cîte rafinamente și titluri, prezida vitrina ca și cînd ar fi fost vorba de una din bijuteriile coroanei. Această unealtă, o minunăție În sine, era un delir baroc de argint, aur și mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fără a-l cerceta, cînd un obiect alunecă dintre file și Îmi căzu la picioare. Era o fotografie În care am recunoscut-o pe fata care apărea În făcută arsă, făcută la parterul acelui edificiu. Fata poza Într-o grădină somptuoasă și, printre coroanele copacilor, se ghicea forma casei pe care o văzusem schițată În desenele de adolescent ale lui Carax. Am recunoscut-o pe dată. Turnul de la „El Frare Blanc“, de pe bulevardul Tibidabo. Pe dosul fotografiei era o inscripție care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
meu de cel în care stătea Charles Strickland. Se numea Hôtel des Belges. Dar, spre surprinderea mea, portarul hotelului meu mi-a spus că n-a auzit niciodată de el. De la dna Strickland înțelesesem că este o clădire mare și somptuoasă în spatele străzii Rivoli. M-am uitat în Anuar. Singurul hotel cu acest nume era în Rue des Moines. Cartierul nu era deloc elegant. Nici măcar respectabil, aș putea să spun. Am clătinat din cap: — Sunt convins că nu-i ăsta, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
decât prima oară: probabil că zvonul miracolului se răspândise cu repeziciune, ajungând până În punctele cele mai mărginașe ale orașului. Acum, pe lângă fețele vulgare și pe lângă hainele cenușii și grosolane ale plebei, naosul era animat de petele de culoare ale veșmintelor somptuoase purtate de nobili și de reprezentanții breslelor majore. Schilozii și bolnavii Își câștigaseră cu forța un loc În spatele altarului. Ici și colo, hainele Întunecate ale câte unui notar și, Într-un colț, stârnind oarecum neliniște, rasele albe a doi dominicani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cred că i-am vorbit, nu mai știu bine ce i-am spus, asta nu are prea mare importanță. Era o moartă din altă epocă. Felul în care era îmbrăcată, pieptănătura ei, aerul și poza făceau din ea o lucrare somptuoasă și fragilă dintr-un muzeu pierdut. Chipul ei îmi amintea de alte chipuri, dar acestea se învârteau în cerc, mobile, fugitive, imprecise în trăsăturile lor care se modificau fără încetare, ba întinerind, ba îmbătrânind, atât de repede încât nu reușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o mână de artistă mare și făcând ghiduș cu mâna unei cabiniere la care se interesa așa, în treacăt, dacă mai avea rețeta aceea fabuloasă de murături. Când, într-un târziu, m-am ridicat să plec, era deja seară, perdelele somptuoase tremurau în clipoceala aceea de auriu înnegurat, cănile de ceai zăceau pe tablaua mesei, parcă obosite și ele de atâtea amintiri, iar ușa de stejar masiv s-a închis, acoperind zâmbetul acela inconfundabil pentru totdeauna. La puțin timp după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
afla la distanță de câteva străduțe față de cursul Senei. Candelabrele din sala de la intrare erau atât de strălucitoare Încât Îmi dădeau senzația de amețeală, iar lumina lor se reflecta stins În pardoseala din marmură. Prin comparație cu sala de la intrare somptuos, biroul de la recepție părea minuscul. Poate din cauza orei târzii, În locul recepționerei, portarul s-a ocupat de formalitățile de cazare. Ascensorul era o mașinărie foarte veche, care scotea un scrâșnet Îngrozitor În momentul În care se pornea. Ușa era dublată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
unor filosofi - trei ale lui Epicur, dar și ale lui Democrit, Pitagora, Empedocle, Zenon din Cition... -, ale unor poeți - Homer, Sappho - și retori - Isocrate, Demostene -, de statui și statuete diverse - un Mercur, o Dansatoare, apoi emblema epicurienilor, un purcel. Decorațiunea somptuoasă a vilei comportă de asemenea picturi, obiecte prețioase și semnalează un comanditar important. Mai exact, este vorba de Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 58, socrul lui Cezar însuși. Nu se cunoaște numele arhitectului, dar locul exprimă o prietenie dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
problemă existențială, practică și vizibilă în toate sectoarele realității. Casa hedonistă - și comunitatea care o locuiește - merită crearea unui concept sau elaborarea unui personaj conceptual: de altfel, ea este personaj conceptual... Vila lui Piso trece drept una dintre cele mai somptuoase din întreaga lume latină. Structurile arhitecturale grandioase, decorațiunile magnifice, picturile prețioase, bibelourile de valoare, operele de artă de mare calitate, ieșite din cele mai pricepute mâini, semnifică un nou mod de a trăi epicurismul. Spiritul Grădinii, dar, probabil, nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
viață, venusieni care vindeau pliante turistice cu Terra etc., etc. Episodul 21 La barul „Supernova” În sfârșit, tot mergând ei pe bulevard însoțiți de cele două femeiuști verzi care chicoteau și glumeau de te treceau fiorii, ajunseră în fața unei intrări somptuoase, deasupra căreia o lumină intermitentă, gălbui-roșiatică, decupa în noapte literele firmei: „Supernova Bar. Only for Men and Women”. Femeiuștile le făcură semn că aici, și cei trei roboți pământeni, însoțiți de Getta 2, pătrunseră, nu fără o firească emoție, înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Își va rosti chemarea din nou, Eumolpide... La vorba lui, pătrunsă de-un tăinuit fior, Tu vei ghici durerea Zeiței pământene Și plânsetul Fecioarei ce câmpuri leteene, I-e dat mult timp să ude în roua ochilor. Și-n toamna, somptuoasă de purpură și nacru, În toamna unde seara încheagă tonuri vii, Prin surda picurare a orelor târzii Îți vei purta tristețea, încet, pe Drumul Sacru. Nocturne bolți vor ninge, din slăvi, misterul lor. Ți s-o răsfrînge-n suflet tăria-ngîndurată Iar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Mai sus de noi... în largul destinelor supreme... LUNTREA Teorbele sonore și cântecele toate Au adormit în burgul târziei noastre nunți; Și în stăruitorul declin, chiar tu renunți Să întîrzii pe culmea posomorâtă. Poate El doar să mai rămână... el, somptuosul crin Al formei care urcă și se desprinde, parcă. De malul apei unde tot gândul tău se-mbarcă Îndurerat, nesigur și silnic Lohengrin... Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată Și lebăda grăbită spre sfintele păduri Vor să-mplinești
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei: Cu a selbelor cădere în corole și mantile Sau cu Anzii albi, în funduri, ca o moarte de Protei? Traducere din Heinrich Heine. - Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale, Sub sărutul muștei Mima somptuos ca un manșon, Locuiește, cetluită, somnurile-i seminale În o rouă de poleiuri: Rașelica Nachmansohn. - O! vegheat din Jilțul Naibei al Pământurilor Nalte, De atlaz tulip în creștet încheiat cu cap de mort, "Mult" poesc, cioplirea unei rare și pierdute
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Cu cât mai cuceritoare este această apariție, căreia finalul duelului îi adaugă un colorit romantic, decât figura celuilalt matematician, contemporan al lui Galois, la fel de stăpânit de patima politică, legitimistul Cauchy, a cărui esență se scurge prin academii sau în exiluri somptuoase, ca profesor al fiului lui Carol al X-lea (la Turin, la Viena și la Praga)! Notăm, în treacăt, încă o asemănare a celor doi matematicieni. le amândurora suferă de un anume abandon: a lui Galois, e scrisă în fulgerări
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
duce traiul de zi cu zi în țara tuturor posibilităților, astfel încât informațiile să le am direct de la sursă și nu distorsionate prin diverse canale mass-media sau de altă natură. Am fost interesat mai mult, în vizita mea, nu de construcțiile somptuoase, nu de străzile curate, ci mai degrabă de oamenii care au contribuit fiecare cu puterea lui de creație la evoluția unui stat puternic. Odată ajuns în SUA, cel pe care îl cunoscusem doar prin intermediul corespondenței electronice, prin materialele pe care
VENI, VIDI, VICI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364523_a_365852]
-
de justiție recent construită. În vechea Romă, bineînțeles că cetățenii păstrau vechile privilegii, comerțul era același, portul Ostia rămânând deosebit de activ. Numai că mai multe familii senatoriale romane încep să ia drumul Bosforului, atrase de perspectiva locuirii într-un palat somptuos în noua capitală, sau de marile domenii din Tracia, Bitinia și Pont. În plus, un Senat incomparabil mai luxos îi aștepta în "Noua Romă". Succesul va fi deplin. La sfârșitul domniei lui Constantin cel Mare, în anul 337, orașul va
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
ea, toată lumea întorcea privirea după noi. Eram însă coștient că, cele mai multe priviri îi erau adresate Hernandei. Ne-am stabilit întâlnirea în parc, pentru a merge împreună la serbare. Hernanda veni îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie pentru patinaj. Intrăm în somptuosul Salon unde deja am găsit o atmosferă de optimism și bună dispoziție. Pereții sălii erau o feerie în ceea ce privea tehnica construcției. Imagini dinamice din Cosmos erau proiectate pe ecranele uriașe ale sălii. Muzica solemnă, sau de dans, răsuna armonios
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363793_a_365122]