KorAP: Find »[drukola/base=spadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...186 >

4,641 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând aceasta, răsună clinchetul fierăriei pe care o purta dedesubt: daga vizcaína se frecă de mânerul spadei și de crosa pistolului bine Încărcat pe țeavă, pe care Îl ținea În partea dindărăt a centurii pentru cazul că trebuia să recurgă, În ultimă instanță, la acest mijloc zgomotos și definitiv, interzis cu tărie de decretele regale, dar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și cu lama scurtă de parlagiu ascunsă În carâmbul uneia din cizmele lui vechi, cu tălpi comode și uzate care Îi Îngăduiau să simtă bine pământul sub picioare când avea să Înceapă tărășenia. Să-l ia naiba pe nebunul care spada și-o descinge... Începu să recite printre dinți, ca să-i treacă timpul mai ușor. Murmură și alte fragmente din Fuenteovejuna a lui Lope de Vega, care era una din dramele lui preferate, Înainte de a amuți din nou, cu fața ascunsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu strigăte spovedanie cum făceau bunii catolici, deșteptând jumătate de Madrid. Căpitanul Își potrivi mai bine capa pe umeri și privi spre cotul drumeagului luminat de slaba pâlpâire a fanarului. Sub stofa călduroasă, mâna stângă i se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor cărora le făcuse de petrecanie el cu mâna lui: nu În război, unde cel mai adesea e imposibil să știi efectul unei lovituri de spadă sau al unui foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor cărora le făcuse de petrecanie el cu mâna lui: nu În război, unde cel mai adesea e imposibil să știi efectul unei lovituri de spadă sau al unui foc de archebuză În toiul bătăliei, ci de aproape. Corp la corp. Față În față. Treaba asta cu față În față era importantă, cel puțin pentru el; pentru că Diego Alatriste, spre deosebire de mulți spadasini care Își vindeau serviciile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
E adevărat că nici nu-i lăsa Întotdeauna răgazul să se pună În gardă cum scrie la carte; dar nu-i mai puțin adevărat că niciodată nu străpunsese pe nimeni care să nu fi fost Întors către el și cu spada scoasă din teacă, exceptând vreo santinelă olandeză sau alta, cu beregata tăiată noaptea. Numai că așa stăteau lucrurile la război; cum s-a Întâmplat și cu niște germani răsculați de la Maastricht și cu restul dușmanilor trimiși pe lumea ailaltă În timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
mult În noaptea când Diego Alatriste Îi ieșise În Întâmpinare pe o stradă prost luminată; iar căpitanul n-a uitat niciodată privirea lui tulbure, lipsită de orice Înțelegere față de ce i se Întâmpla, când, după ce-și scosese nesigura lui spadă din teacă, nenorocitul se trezise cu o palmă de oțel În piept. Celălalt fusese un frumușel de la Curte, un băiețandru ageamiu plin de panglicuțe, a cărui existență Îl sâcâia pe contele de Guadalmedina pe motiv de procese, de testamente și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
bea apă minerală de partea cealaltă a podului din Segovia. Un pretext oarecare, o Îmbrânceală, câteva insulte schimbate Între ei, și junele - de nici douăzeci de ani - căzu orbește În cursă, schițând gestul fatal de a-și duce mâna la spadă. Totul se petrecuse cât ai clipi; și, Înainte ca vreunul din cei prezenți să apuce să reacționeze, căpitanul Alatriste și cei doi ciraci care Îi acopereau spatele se făcuseră nevăzuți, lăsându-l pe micul marchiz zăcând pe spate și sângerând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu sine amintirea spaimei de pe fața palidă a tânărului care nu dorea câtuși de puțin să se bată cu necunoscutul acela cu mustață țanțoșă, ochi Înghețați deschiși la culoare și aspect amenințător; dar care s-a văzut silit să scoată spada fiindcă amicii lui și doamnele Îl priveau. Fără altă introducere, căpitanul Îi străpunsese gâtul cu o lovitură simplă descriind un cerc Întreg, pe când tinerelul Încă Încerca să se așeze grațios În gardă cu picioarele flexionate și brațul Întins, străduindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
colțul străduței luminat de fanar, În timp ce zgomotul făcut de doi cai potcoviți se apropia tot mai mult. Lumina gălbuie se reflectă o clipă pe o lamă goală de oțel În cotlonul italianului. Căpitanul Își potrivi pieptarul de piele și trase spada din teacă. Zgomotul potcoavelor răsuna chiar la cotitură și o primă umbră enormă, disproporționată, Începu să se proiecteze mișcându-se de-a lungul zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și golească pieptul de umorile rele și, simțindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
disproporționată, Începu să se proiecteze mișcându-se de-a lungul zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și golească pieptul de umorile rele și, simțindu-se perfect stăpân pe sine și Într-o formă bună, ieși de sub portic cu spada În mâna dreaptă, În timp ce cu stânga scotea din teacă daga vizcaína. La jumătatea drumului, din bezna porții ieși Încă o umbră, cu câte o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În haine castanii, ținând În mână dârlogii unui cal șarg, scoțând o exclamație de alarmă pe când sărea Într-o parte ca să se ferească, miraculos, de Împunsătura teribilă pe care italianul o repezise Înainte nedându-i timp să ducă mâna la spadă. — Steenie!... Steenie! Părea mai curând un strigăt de prevenire a Însoțitorului său decât unul de ajutor. Alatriste Îl auzi pe tânăr scoțând strigătul acela de două ori pe când trecea pe lângă el și, ocolind crupa calului, care, simțind frâul liber, Începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
strigăt de prevenire a Însoțitorului său decât unul de ajutor. Alatriste Îl auzi pe tânăr scoțând strigătul acela de două ori pe când trecea pe lângă el și, ocolind crupa calului, care, simțind frâul liber, Începu să se răsucească pe loc, ridică spada contra celuilalt englez, cel Îmbrăcat În gri și care la lumina fanarului se vădi un om deosebit de arătos, cu părul foarte blond și cu o mustață fină. Acest al doilea tânăr tocmai aruncase frâul calului său și, după ce făcuse câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Acest al doilea tânăr tocmai aruncase frâul calului său și, după ce făcuse câțiva pași Înapoi, scotea cu viteza fulgerului oțelul din teacă. Eretic sau bun catolic, asta punea lucrurile la punct; așa că Alatriste Îl atacă oblu, iar când englezul Întinse spada ca să se apere de la distanță, se propti bine pe un picior, Îl Întinse pe celălalt În față, Își atinse rapid oțelul de al inamicului, și de cum acesta Își retrase spada, căpitanul lansă o lovitură laterală cu vizcaína ca să devieze și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
punct; așa că Alatriste Îl atacă oblu, iar când englezul Întinse spada ca să se apere de la distanță, se propti bine pe un picior, Îl Întinse pe celălalt În față, Își atinse rapid oțelul de al inamicului, și de cum acesta Își retrase spada, căpitanul lansă o lovitură laterală cu vizcaína ca să devieze și să Încurce arma adversarului. După Încă un moment, acesta dăduse Înapoi patru pași și se bătea cu disperare, cu spatele lipit de zid și fără spațiu de manevră, pe când căpitanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
lamă În primul loc descoperit și să Încheie socoteala. Ceea ce era ca și făcut, fiindcă, deși tânărul lupta curajos și mânuia bine oțelul, era prea focos și se bloca În propriu-i efort. Între timp, Alatriste auzea din spate clinchetul spadelor italianului și celuilalt englez, gâfâitul și imprecațiile lor. Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit, apărându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
dezarmă fără efort. La dracu’ cu englezul naibii, se gândea. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Cum adică să ceri Îndurare pentru altul, când tu Însuți ești pe punctul să te pupe mă-ta rece? Încă mai zbura prin aer spada străinului, când Alatriste Îndreptă vârful armei sale spre gâtul aceluia și Își retrase puțin cotul ca să i-l străpungă fără probleme și să Încheie afacerea. Cruțați-l pe camaradul meu. Auzi dumneata. Trebuie să fii bătut În cap sau englez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
amintea rapid conversația cu mascații, dorința unuia de a nu curge mult sânge și insistența celuilalt, sprijinit de inchizitorul Bocanegra, de a-i asasina pe călători, Începea să dezvăluie unghere prea Întunecate ca s-o rezolvi cu două lovituri de spadă și să dormi după aceea liniștit. Așa că rahat. Rahat și iar rahat. Drăcia dracului. În ce m-am vârât. Cu spada Încă la o palmă de englez, Diego Alatriste șovăi, iar celălalt Își dădu seama că șovăie. Atunci, cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
a-i asasina pe călători, Începea să dezvăluie unghere prea Întunecate ca s-o rezolvi cu două lovituri de spadă și să dormi după aceea liniștit. Așa că rahat. Rahat și iar rahat. Drăcia dracului. În ce m-am vârât. Cu spada Încă la o palmă de englez, Diego Alatriste șovăi, iar celălalt Își dădu seama că șovăie. Atunci, cu un gest de o extremă noblețe, ceva de necrezut, dată fiind situația În care se afla, Îl privi În ochi și Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu mare greutate asalturile adversarului. Nu cerea Îndurare, iar pe chipul său aproape livid, cu maxilarele Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără un vaiet. — Lasă-lm domnia ta! Îi strigă Alatriste italianului. Între două Împunsături de spadă destinate englezului, acesta Îl privi pe căpitan, surprins să-l vadă lângă el pe celălalt englez, dezarmat, dar În picioare. Șovăi preț de o clipă, se uită din nou la adversarul lui, Îl mai mai atacă o dată fără prea mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se mutau de la unul la altul, buimăciți. — E ceva În neregulă, preciză căpitanul. Foarte În neregulă. Așa c-o să-i omorâm altădată. Celălalt continua să-l privească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ești nebun, zise. Asta ne poate costa viața. — Îmi asum răspunderea. — Aha. Italianul părea să cugete. Când deodată, cu viteza fulgerului, Îi aplică englezului pe jumătate prăbușit o lovitură atât de năpraznică Încât, dacă Alatriste nu i-ar fi deviat spada cu a lui, l-ar fi țintuit pe tânăr de perete. Se Întoarse cu o Înjurătură, și de data asta Alatriste fu cel care trebui să recurgă la toate instinctele sale de spadasin și la Întreaga-i dibăcie de scrimer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
urma urmei, și În ciuda deznodământului Înfruntării, el și colegu-i de breaslă Încercaseră să-i asasineze pe acei tineri domni Smith sau cum naiba s-or fi numind. Ca să umple cu ceva stingheritoarea pauză, privi Împrejur și văzu strălucind pe jos spada englezului. Așa că o luă și i-o Înapoie. Numitul Steenie, sau Thomas Smith, sau care i-o fi fost numele În realitate, o cântări gânditor Înainte de a o băga În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste cu ochii aceia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
crezut... zise, și parcă așteptă ca Alatriste să-i completeze spusele. Dar acesta nu făcu decât să dea din umeri. Chiar atunci rănitul dădu să se ridice, iar numitul Steenie se Întoarse spre el ca să-l ajute. Amândoi aveau acum spadele În teci și, la lumina fanarului care continua să ardă pe jos, se uitau la căpitan cu multă curiozitate. — Nu sunteți un vulgar bandit de drumul mare, conchise În sfârșit numitul Steenie, care Începea să mai prindă culoare. Alatriste Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis? insistă englezul. Fără nici un răspuns, Alatriste se duse să-și ia capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice Împrejurare. Caii nu erau departe și Își târau frâiele pe jos. — Încălecați și plecați, zise În sfârșit. Cel numit Steenie nu se mișcă, mulțumindu-se să-și consulte camaradul, care nu pronunțase nici un cuvânt În spaniolă și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
mult când văzu că interlocutorul lui schița un gest spre punga ce-i atârna de centură, dând de Înțeles că orice cuvânt util putea fi remunerat În mod convingător. Se Încruntă, Își răsuci mustața și Își sprijini mâna de pomoul spadei. — Uitați-vă bine la mine, domnia voastră, zise. Arăt eu a om care-și povestește viața cui vrei și nu vrei? Englezul Îl privi fix, cu mare atenție, și sfârși prin a-și Îndepărta mâna de pungă. — Nu, recunoscu el. Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]