3,995 matches
-
îi pe vruta ta? Nici vorbă. Când ți-o spus să te duci s-o iei?” „Mâine” „Numai bine. Avem timp să-i facem groapa...” Vai de mine! Asta înseamnă otopsia? a sărit de la locul lui Mitruță Ogaș, sub privirile speriate ale celorlalți cărăuși. Asta, Mitruță. Tu credeai că doctorii se joacă? Nuuu. Ai murit în spital, otopsia știe de tine... De ce n-ai spus de la început ce-i cu otopsia asta, moș Pâcule? a intervenit calm Vasile Hliboceanu. Dacă spuneam
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
eu o curiozitate: de ce vreți să fiți anonim? — Ca să nu mă recunoască destinul. La revedere. Lionel reintră în sala de așteptare. Secretarei nu-i vine să creadă că-l revede atât de repede și cu aceeași față de fraier. Îl întreabă speriată: — Ce s-a-ntâmplat? — Domnul profesor a spus că nu e cazul de operație. — Așa a spus profesorul? — Exact așa. Și mi-a spus să vă plătesc consultația. Cât vă datorez? — Nimic, e un cadou din partea casei. Puteți să mă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
a trebuit nici o programare. Sunt banii mei și-i vreau pe toți. Acum! mai adaugă Lionel și bate cu pumnul în tăblia ghișeului, atrăgând atenția întregii clientele și a bodyguarzilor, care se apropie. Domnule, vă rog să vă calmați, spune speriată funcționara. — Dacă aveți probleme de lichidități, spune-mi. Anunț mass-media și până mâine declarați faliment. Vreau să vorbesc cu directorul. Lionel devine brusc foarte popular printre clienții băncii: fiecare își amintește de câte ori a fost umilit la aceste ghișee și de câte ori
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
se aude vocea furioasă a directorului din minister. — Mă uit, domnule director. Îi face semn din cap Anei să iasă. — Și ce paștele mă-tii aștepți, să moară omul? se ambalează directorul. — Vă rog să folosiți un limbaj diplomatic, spune speriat Anghel. — Când o să te trimit la post, în Burundi, o să folosești numai limbajul diplomatic. Dacă până mâine nu rezolvi, te zbor! — Dumneavoastră ce-ați face în locul meu? — Eu nu sunt în locul tău și tu nu ești în locul meu! Directorul trântește
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
bătrîni!). Marele George Constantin Îl juca pe Lear la 40 de ani și s-au revoltat fo trei cronicari; recent, pe Mariana Mihuț, TOT În Regele Lear, n-o mai sancționa nimeni... Sic transit... „Amintirile astea sunt ca niște animale speriate...Stau acolo, În beznă, și se hrănesc din mine!”frumos spune Oana Pellea, În Jurnal, parcă vorbind cu cuvintele mele. Am mai vorbit despre Codrescu În Jocul ielelor, Tudorel Popa În Prețul, Sanda Toma În Mutter Courage, Luiza Derdelian În
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
sumele În cauză nu Însemnau nici un sacrificiu, În schimbul lor ele pretinzând timpul și trupul fetelor - ambele sacre pentru orice ființă umană liberă. În numele supraviețuirii, multe tinere acceptă umilințe dezumanizante din partea celor care le „cumpără”, după cum povestește și Ariana: „.. .eram foarte speriată să ajung În gară. O prietenă de-a mea mi-a povestit că Într-o seară a venit peștele după bani și pentru că nici una nu făcuse câți trebuia, le-a dezbrăcat pe toate În fundul gol și le-a pus să
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
nu am avut Încotro: nu aveam decât două posibilități - ori să ajung dansatoare Într-un club select, ori prostituată, la gară. Am ales ceea ce ar fi ales orice fată În postura mea, iar din câte auzisem de la fete... eram foarte speriată să ajung În gară. O prietenă de-a mea mi a povestit că Într-o seară a venit peștele după bani și pentru că nici una nu făcuse câți trebuia, le-a dezbrăcat pe toate În fundul gol și le-a pus să
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
tale nu mai pot ataca, trebuie ascunse în munți și hrănite cu lăptișor de matcă, cu sâni de virgine, cu ambrozie, cu izvoare de apă sfințită în bisericile din piatra muntelui-vânăt-de-la-apus. viziune mă găsesc în mijlocul unei mulțimi uriașe de oameni speriați pe care nu îi înțeleg toți aleargă să își găsească un adăpost, să își protejeze trupurile se calcă în picioare, trec, năvălitori, unii peste alții, își strivesc reciproc abdomenele, fețele urlă, se țin de umeri, se reped către ieșiri, ca
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
pe fag și-ndată-i gata. Ia hai! (iese spre dreapta, se aud lovituri de topor, un pârâit puternic, zgomot de copac tăiat și de car sfărâmat, apoi liniște. Dănilă intră grăbit, cu toporul în mână. Privește spre dreapta, cam speriat) Hait, c-am făcut-o fiartă! Bre, fagul naibii, parcă nu era chiar așa de mare; iaca, a sfărâmat carul și-a ucis și boii! Alei, Dănilă, iaca l-ai aranjat și pe frățâne-tău! Acu' ce-i de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
și dracii să râdă de tine. Ha, ha, râde dracu' de porumbe negre... Eu socot că-i timpul să mai întorc foaia. Gata, la treabă! (se suflecă, apucă securea. Apare Codârlic, cu un sac plin în spate. Pare agitat și speriat.) Iar ai venit, împielițatule? Ce-ți mai trebuie? Și ce duci în spinare? CODÂRLIC: Ce duc eu în spinare îți trebuie ție. Iaca ici (pune sacul jos), iaca ici un burduf plin cu parale. Mai marele nostru, Săcăluș, a băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cu toiagul înalt. Se îndreaptă spre Mărul lui Adam. La câțiva pași în urmă, vine un întârziat, evident dezorientat și privind uimit în toate părțile. Dă cu ochii de cei doi sprijiniți în toiege în fața colibei lui Sisoe. Se oprește, speriat, căutând din ochi un loc în care să se ascundă. Sisoe face un pas înainte, își umflă obrajii și ridică toiagul. Novicele începe să zbiere și fuge înspăimântat după confrați, arătând cu degetul către Sisoe. Sfântul Terentie oprește grupul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
face un gest nedefinit și se depărtează grăbit. Cei doi continuă să-și vadă de treabă. După câteva clipe se simte, mai mult decât se aude, un zumzet confuz. Rumoarea crește ușor, se adaugă, în depărtare, clopote, cântări bisericești, voci speriate. Habacuc și Pafnutie se ridică nedumeriți. Cei trei cuvioși ai lui Pafnutie se lasă la pământ, înghesuindu-se ca oile. Intră în fugă, panicat, Sfântul Farnachie. Aură modestă. Caută cu ochii în toate părțile.) HABACUC: Da' ce-ai prăpădit, Sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vorbă, și-apoi îți vedea pe dracu'! Unde-i sfântu'? ILINCA: Dincolo... mănâncă și el ceva... PITAC: Nu-ți spuneam eu, părinte? Sigur l-au pus la masă! DUMITRAȘ (tăios): Gura! Zi-i să iasă afară! ILINCA (se duce, cam speriată, și deschide ușa către Sisoe, care mănâncă tacticos): Sfinția ta, te cere don' jandar... SISOE: Nu i-ai spus că prânzesc? ILINCA (șoptit): Ieși, sfinția ta, că altfel se supără. Și-i cam stricat la cap... SISOE: Bine, să ieșim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
zace și acum în pod. Până să învăț să-l mânuiesc, am făcut exerciții de unul singur în fundul grădinii și am ieșit după o săptămână triumfător, însoțit de niște sunete incredibile. Io mergeam cu plugul mic. Cu încă vreo trei speriați. Să strângem bani. Cu plugul mare mergeau flăcăii neînsurați, de fapt, cei mai jalnici indivizi ai satului, și doar ei aveau dreptul să dea cu biciul. Noi i-am fi concurat și trebuia să facem liniste. De obicei, să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
a rămas trează multă vreme încă. Îi privea chipul oglindă a chinurilor prin care a trecut. Nimic din înfățișarea lui nu mai arăta ca înainte... Nu s-a dezlipit de el. L-a ținut în brațe ca pe un copil speriat, care, după descântecul și cântecul mamei, a adormit... Ea nu a adormit decât târziu, când trupul lui Costăchel s-a abandonat somnului profund... În acea dimineață, o liniște deplină plutea peste fire ca niciodată... Măriuca a rămas lângă Costăchel o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
ulcelele de pe masă cu vin și a ridicat una. Au ciocnit și, cum îi era obiceiul, a lăsat să cadă o picătură „pentru cei rămași în țărână străină”... Vorbele zburau dintr-o parte în alta a mesei ca niște păsări speriate. Nu se legau firesc, ca altă dată. „Ce frumos era când ne întâlneam la nașul” gândea Costăchel. După ce atmosfera s-a mai încălzit, agronomul s-a adresat lui Costăchel: Dragule, te rog să mă ierți, dar o curiozitate copilărească - aș
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o scânteie prin minte lui Costăchel... Cetățene Costache Vultur! În numele legii, deschide! - s a auzit la poartă vocea căpitanului Hahău. Ca un ecou, o altă voce i-a răspuns: Cetățene Petrache Boldur! În numele legii, deschide! Măriuca și băiatul au sărit speriați. Cine-i? Stați liniștiți! Cu mine au treabă - a răspuns Costăchel calm, în timp ce se îndrepta spre ușă. A deschis-o... În prag, cu pistolul într-o mână și cu o lanternă în cealaltă, ședea căpitanul Hahău. Cetățene Costache Vultur! În numele
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
impresie și-ar face? Simona glăsui imperativ: V-am așteptat așa cum așteaptă marea râul, dimineața soarele și orbul lumina. Nu mă voi înveli. Închideți lumina repede, încuiați ușa, suntem la parter, am putea fi văzuți. Și... veniți lângă mine... Doctorul speriat, luat prin surprindere, se află în momentul acela ca sub o stare de hipnoză. Execută mașinal, fără să înțeleagă de ce, toate poruncile Simonei. Stinse în grabă lumina și trase cheia. Zăbovi un timp, gata de a găsi un moment prielnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
câteva minute se adună o mulțime de oameni. Toți se întrebau între ei care este numele copilului, al cui este, cum îl cheamă? Nu se găsea nimeni să le dea răspuns la întrebare. Copiii cu care se jucase Răducu fugiseră speriați, care încotro. Unul singur, Georgel, cel mai bun prieten al lui Răducu se reîntoarse la locul accidentului. Tremura ca o vargă, plângea și spunea mereu: E Răducu, colegul meu... E Răducu!..." Auzindu-l, mai mulți oameni din preajma sa începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
așteptă nici un răgaz. Alergă îl cuprinse în brațe, împiedicându-l să lovească mingea care îi fusese pasată. Răducul meu, dragule, ce dor mi-a fost de tine! Pe mine nu mă cheamă Răducu, tanti! Eu sunt Tudor, spuse copilul puțin speriat, făcând eforturi de a se elibera din brațele ei. Ți-au schimbat și numele, puiul mamei, și îl strânse cât putu de tare la pieptul ei. Tu ești copilul meu, nu mă recunoști? Eu sunt mămica ta! Mămica mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nu i s-o fi întâmplat ceva. Se simțea îngrijorat. Lucra, dar cu ochii numai la cărare sta. A mai trecut așa vreo oră și, în sfârșit, a văzut-o venind. Când a ajuns, Mihail a cunoscut că era foarte speriată și a întrebat ce s-a întâmplat. Ea a început a plânge și printre lacrimi i-a zis: - Tu n-ai auzit nimic deosebit noaptea trecută? - Mi s-a părut că au lătrat mult câinii, dar ce? S-a întâmplat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
meu, dar îi accentuasem că, pe urmă, trebuia să mi-l întoarcă. Mă trezisem. Copilul stătea aproape nemișcat în patul său. L-am chemat pe nume, l-am scuturat puțin și atunci îmi dadusem seama că el nu putea reacționa. Speriată tare, îl trezii pe soțul meu, povestindu-i ce se întâmplă. El îmi zise să îmbrac imediat copilul, se îmbrăcă și el, îl învelirăm într-o cuvertură și ieși cu el în brațe pe ușă. Reușise să-mi zică doar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
supărat. În acea dimineață era foarte supărat! Îi întrebă imediat pe toți: - Eu v-am învățat pe voi cum să salutați persoanele mai mari? - Daaaaaa! - se auziră vocile copiilor. - Alexandra, ieși în fața clasei! strigase el fetiței. Alexandra ieși, avea chipul speriat, dar încă nu-și dădea seama ce urma să se întâmple. - Cum te-am învățat eu să-i saluți pe cei mai mari? Ce trebuie să zici? Ea lăsă capul în jos, își dădu seama imediat. - Spune-mi, ce trebuie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
eu să-i saluți pe cei mai mari? Ce trebuie să zici? Ea lăsă capul în jos, își dădu seama imediat. - Spune-mi, ce trebuie să zici când întâlnești o persoană mai mare? aproape că urlă învățătorul. - Bună ziua, răspunse Alexandra speriată, fără să-și ridice capul. - Cum l-ai salutat tu în această dimineață pe directorul școlii? o întrebă din nou învățătorul. Alexandra tăcea, nu răspundea nimic. Învățătorul țipă în gura mare: - Cum, cum l-ai salutat? Copiii stăteau toți, cuprinși
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să mistuie aproape tot. Ce a rămas din biserică? Zidurile înnegrite de fum, nici urmă de acoperiș, scrum și cenușă... O priveliște atât de jalnică, că scotea lacrimi din ochii oamenilor credincioși, care erau adevărați iubitori de Dumnezeu. Ciorile negre, speriate, au privit și ele de prin pomii sau de pe acoperișurile caselor din apropiere, neînțelegând ce se petrecea. Doar o urmă, zidurile arse, mai aducea aminte că acolo a fost cândva biserică. Toată speranța oamenilor în redeschiderea ei se spulberase deodată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]