980 matches
-
aerele de grande-dame, dar nu și vocea sonoră, pe care o încerca fără să reușească. Își așeză din nou pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Apariția doamnei M... în cerdac m-a contrariat, dar a fost bine-venită: atitudinea stânjenită a Adelei nu era de natură să-mi fortifice voința. Urmă un schimb de vorbe neînsemnate cu doamna M..., la care Adela abia dacă luă parte. Intra mereu în casă, într-o odaie sau alta, umblând repede cu mersul insistent
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
remarca doamnei de onoare. Îmi aduc aminte, totuși, că am fost impresionat într-un chip ciudat de tonul doamnei de onoare când s-a scuzat pentru mica ei gafă cu „unchii și mătușile țicnite“. Fusese o scuză sinceră, dar nu stânjenită și, în nici un caz, mieroasă, și preț de o clipă am avut senzația că, în ciuda indignării ei teatrale și a durității ostentative, avea în ea ceva într-adevăr de baionetă, ceva oarecum demn de admirat. (Sunt gata să admit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Păgubașul, slobozi un răgnet de fiară rănită. „Girondaaa... !! Unde dracul ai dispărut?” Suficient de timorată, femeia Își făcu apariția, privindu-l drept În fundul ochilor. „Pregăteam o mică gustare... De ce trebuie să ridici vocea?” Dominat de frumusețea femeiei, acesta Încercă oarecum stânjenit să-și ceară scuze. „ Îmi pare rău...Promit. Mă voi strădui să fac puțină educație, nervilor mei...! Te rog, pregătește o coală de hârtie și ceva de scris cu cerneală, vindem casa...!!” În câteva secunde, Gironda aduce cele de trebuință
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
i se cuvenea de la plata salariilor. Are foarte mult e lucru...!” „Depinde de el...” - mârâi maiorul Huzum privind semnificativ la muncitorii ce asistase la jefuirea lui Tony Pavone și care făceau un cordon ca aceștia să treacă În timp ce păgubașul explica, stânjenit, de fapt este la mijloc o confuzie iar cei de la miliție vor fi nevoiți să-și ceară scuze. Apsolut tot programul zilei fusese dat peste cap. Tony Pavone era evident supărat pe Șeful Șantierului care nu-l prevenise lăsându-l
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a trecut pe lîngă mine, adierea provocată de mișcarea ei risipi mirosul de petrol lampant, dar o mireasmă de cosmetice mai dăinuia În jur. Imaginea ei Însă Începuse să se mai șteargă și-mi deveni, oricum, neclară. Parcă mă simțeam stînjenit. Am mai respirat o dată adînc și după ce m-am asigurat că nu mirosea nici a tutun, nici a bărbat prin casă, mi-am aprins o țigară. Am ridicat colțul feței de masă care atingea dușumeaua și am privit atent să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
primul rînd chibriturileă — Ce? — Cutia... O cutie cu chibrituri plină doar pe jumătate... luată de la cafenea. Era În buzunarul .hainei de ploaie Împreună cu un ziar cu comentarii sportive. — Aha!... Expresia feței i se schimbă brusc. Privind-o din nou, oarecum stînjenit, mi-am dat seama că nu-mi place deloc. Era foarte calmă și stăpînă pe sine. ZÎmbetul ușor, aproape indescifrabil, parcă-i era lipit de chip... Părea să exprime o oarecare mulțumire legată de dispariția soțului ei... Sau poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deci era stăpîna. Dar, mai Întotdeauna, privirile Îi erau ca ale unui cîine ce-mi cerșea mila sau În cel mai bun caz zîmbea servil, ca și cînd s-ar fi simțit vinovată. În asemenea momente, ca să nu se simtă stînjenită, chicoteam eu, la fel de servil pentru că așa consideram eu că sînt oamenii: le place să le arăți că te scalzi În aceeași mocirlă. Deoarece În inimile noastre noi nutrim gîndul secret că totul e mizerie pe lumea aceasta... Ne redobîndim respectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și coborî din nou ochii asupra ziarului. — Nu prea sînteți aglomerați aici... aveți mult timp liber... — Poftim? răsună vocea sinistră a fetei. Își Îndepărtă radioul de la ureche. Din comportarea ei, aveai impresia că i-am jucat eu o festă. Deși stînjenit, imaginația-mi prinse aripi. Îmi trecu supărarea. Parcă eram sub un duș cald și simțeam nevoia să mă eliberez de șoc, să mă relaxez, să rîd ca un idiot. Cred că am și rîs puțin. Cu privirile ațintite asupra fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și nici nu țin să mă pun bine cu nimeni. — Ce albastru e! exclamă amuzat elevul de gimnaziu Îmbrăcat În uniformă, privind cerul. Urmărindu-i privirea, colegii lui inspirară adînc, cu gurile căscate și cu ochii Întredeschiși, de parcă se simțeau stînjeniți. — Zău, băieți! E tare albastru! Dar pe măsură ce albastrul se adîncea, vîntul se intensifica și băieții-și țineau poalele paltoanelor cu servietele. Cu mîinile libere, au apucat borurile căciulilor și le-au fluturat În vînt așteptînd să se ridice bariera. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lucrurilor și șoferii au Început să-și stînga luminile. Dar interiorul localului era și mai luminat și se putea distinge totul foarte bine, prin țesătura rară a draperiilor Cameliei. Localul, care păruse Întotdeauna părăsit și pustiu, făcîndu-mă să mă simt stînjenit, era acum animat, plin pînă la refuz de umbre negre. N-am făcut decît să schimb data din raport În loc de 14 am scris 15. Cei dinăuntru nu vedeau afară prea bine și de fapt toată lumea era cu fața la tejghea, fiecare preocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ce se Întinde dincolo de curbă, pe care ar trebui să-l știu ca-n palmă, la fel de bine ca această fîșie de drum ce se Întinde În fața ochilor mei acum. Și cu toate acestea, nimic nu mă făcea să mă simt stînjenit. Dacă mă gîndesc bine, Îmi dau seama că mi s-a mai Întîmplat să am cîte un lapsus. Ia să aștept eu puțin! Aveam senzația că mi-am pierdut vederea și că mi-a dispărut simțul distanței pe cînd fixam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ori sunetul pe care Îl scoase mai Înainte cu buzele. Habar n-aveam dacă Îi dădea vreo semnificație sau nu. Am așteptat, totuși, o clipă să-mi vorbească. Mi-a zîmbit În chip de scuză și m-am simțit tare stînjenit. Pistruii de pe obraji se potriveau foarte bine zîmbetului ei. Chiar de mai Îmi zîmbea o dată n-aveam ce face. A trebui să existe cuvinte Înaintea zîmbetelor... M-a făcut să-mi dau seama că, de fapt, eu am fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spunea: - Iartă Doamne pe această femeie păcătoasă, plecată neîmpărtășită dintre noi! De atunci nu l-am mai primit niciodată cu Boboteaza. Zile întregi, după acel „curs” năucitor, m-am întâlnit cu studenții prin campus. Mă priveau cu coada ochiului, foarte stânjeniți. Apoi au rupt tăcerea: - N-am știut nimic, n-am înțeles nimic. Mass-media noastră e un rahat care simplifică și manipulează. La noi e un tămbălău întreg pentru lucruri față de care ce ați trăit voi e mai rău ca orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
era abia stăpânită, îl îmbrățișai din nou, îl felicitai, ne sărutarăm, iar el, sugrumat de emoție, își șterse cu podul palmei lacrimile ce-i răsăriră în ochi. - Mergem să dejunăm împreună, îi spusei, sunteți invitatul meu. El rămase din nou stânjenit, și peste trei sferturi de oră închinarăm paharele pentru viitorul Anei și al întregii familii. Eram în restaurantul din centrul orașului, cu draperii galbene, străvezii, lungi, voaluri unduitoare peste lambriurile cafenii, executate în partea de jos a pereților, sub ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
toți stâlpii de care se rezema amintirea timpului de tinerețe petrecut la începutul profesiunii mele în acele locuri erau acolo. Fiica Anei și cu soția lui Lung serveau, aveau grijă de toate câte mărunte ale acelei seri. Lung se simțea stânjenit, timid în lumina odăilor, în vorbăria și râsetele noastre, - și eu împotriva etichetei de musafir, ignorând cuviincios pe gazde, ciocnii cu el mai întâi, anume pentru a-i stinge complexele, însă el se intimidă și mai mult, nu știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mult mai concretă și efectivă pentru interesele unei țări. Ca o paranteză, la O.N.U., la U.N.C.T.A.D., la U.N.E.P., deci la New York, Geneva, Nairobi, într-un cuvânt, în sfera elegantă a diplomației multilaterale, mă simțeam oarecum stânjenit (cel puțin la început), ca într-un club select în care intrasem fără smoking, pe când dincolo, la bilateral, valorile pe care le negociam erau palpabile și îți dădeau impresia frontului, desigur, fără tancuri și avioane. Una era să negociezi la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
răspunse Marghiolița. Singurică, cu treaba... A mai fost pe la curte... se amestecă moșneagul... A mai învățat-o niște horboțele madama călugăriță... Și i-a dat și niște zahar... Ia dă tu, fa Marghioliță, zahar cu apă, ca la boieri... Zâmbind stânjenită, fata scoase din sân o hârtie pe care o desfăcu încet și alese din ea bucățele de zahar. Întinse flăcăului, dădu și lui tatu-său, apoi puse între ei cofa cu apă și potrivi și ulcica pe marginea cofei. Flăcăul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe gratis! Întotdeauna mi-a plăcut cum sună Sydney. —Sau Miami, a zis tata și, apoi, el și mama și-au izbit șoldurile și au fredonat: „Welcome to Miami!“ —Luați-vă rămas-bun, a zis Rachel, rece. —Bine, desigur. Păreau puțin stânjeniți, apoi au tras aer în piept și au revărsat asupra mea un val de bunăvoință și preocupare. —Anna, totul o să fie bine, iubito. O să treci peste asta. —Trebuie doar să ai răbdare. Vino acasă oricând vrei. —Rachel, vezi să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
observat lenjeria apretată, lumânările plantate din loc în loc, mirosul proaspăt ca de flori de câmp. —E camera ta? —Mda. A intrat și el. Întotdeauna arată așa bine? O pauză. — Nu. Mi-am întors privirea spre el și am râs amândoi stânjeniți. Apoi expresia lui s-a schimbat, devenind ceva mult mai intens și am simțit un gol în stomac. M-am foit prin cameră, ridicând lucruri și punându-le la loc. Lumânările de pe noptieră erau Candy Grrrl. —Oh, Aidan, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nimic împotrivă. Nu sunt eu cea cu dinții placați în aur. I-am întins pliantul de la Andretti. Vrei să comanzi tu? E mai bine s-o faci tu, a zis Rachel. M-am uitat chiorâș la ea. —Scuze, a zis stânjenită. Dar așa este. Când comand eu niciodată nu aduc salata. Dacă e pe-așa... Așa că am sunat la Andretti și, după cum anticipasem, au uitat salata. —V-am zis, am spus, cu o notă stinsă de triumf. V-am avertizat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
eu. Văd Clarins. Văd Clinique. Văd Lancôme. Văd până și afuristul de Revlon. Dar nu văd... Cine era? Ar fi putut fi oricare dintre noi. Dar cine ar fi trebuit să fie? —...Visage. Biata Wendell. Ne-am plecat cu toții privirile, stânjeniți, dar, oh, atât de ușurați că nu era vorba de noi. — Vrei să-mi vorbești despre asta, Wendell? a întrebat Ariella. Despre cea mai scumpă campanie pe care am organizat-o vreodată? Unde le-am plimbat pe căpușele alea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a întrebat-o unde o mai întâlnise. Mergeau cumva la aceeași sală de fitness? Fusese cumva la „Friend of Bill’s“? O întâlnise la dermatolog? Apoi, cu o voce pierită, Rachel spusese Thelma și Louise și se dăduse înapoi, foarte stânjenită. Dar bărbatul misterios s-a oprit să-mi vorbească. Hei, micuțo, a zis. Cum îți merge? — Bine, am răspuns, dând din cap disperată. —Ești sora lui Rachel, nu? Eu sunt Angelo. Ne-am întâlnit într-o dimineață la Jenni’s.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mine. Mi-a zvâcnit interesul. —O femeie. Mi-a pierit interesul. —Bunica ta. —Care bunică? — Spune că se numește... Mary? Am clătinat din cap. Nici o bunică pe nume Mary. —Bridget? Am clătinat din nou din cap. —Bridie? Nu, am spus stânjenită. Destest momentele când astfel de oameni o dau în bară. Mă simt rușinată pentru ei. —Maggie? Ann? Maeve? Kathleen? Sinead? Morna a înșirat fiecare nume irlandez de care auzise vreodată, uitându-se la Ryan’s Daughter și cumpărând CD-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
curios, a funcționat. Deși nu chiar așa cum speraserăm. Tipul de la agenție i-a zis lui Aidan: — Știu că ați trișat. Știu că minți. Dar îmi place că ai tupeu. Puteți avea apartamentul. M-am simțit mânjit, se foia Aidan apoi, stânjenit. Murdar, știi? „Îmi place că ai tupeu.“ M-am simțit coborât la nivelul lui. — Da, da, e oribil, am zis. Dar avem un apartament. Avem o casă! Revino-ți. Capitolul 23tc " Capitolul 23" —Biroul lui Neris Hemming. —Oh, Doamne, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu s-a întâlnit deloc cu Racey O’Grady. El: Ei și? Eu: Și vreau să-i pun sub urmărire telefonul, o să am nevoie de ajutorul tău cu asta și am nevoie de copii ale facturilor ei de mobil. El (stânjenit): Nu mi se pare corect. E o încălcare a dreptului ei la intimitate. Eu (gândindu-mă, ce vrăjeală): Mă plătești s-o urmăresc, zi de zi, și să îți dau raportul de fiecare dată când își aprinde o țigară... El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]