564 matches
-
sosirea circului. Bolta liliachie a nopții care pălea treptat și se Îndepărta răsuna de răgetul fioros al leilor, de mîrÎitul feroce, neașteptat, al pisicilor mari ale junglei, de țipetele elefanților, de tropotul cailor, totul fiind Învăluit În mirosul neobișnuit, pătrunzător, stătut, al animalelor junglei: mirosul cămilelor arămii, mirosul panterelor, tigrilor, elefanților și urșilor. Apoi, pe lîngă rulotele circului, pe șine, răsunau strigătele ascuțite și Înjurăturile oamenilor circului, se zărea În Întuneric dansul fantastic al lanternelor, se auzea trosnetul greoi și neașteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pare mie că nu-i numai vorbă. Dac-ar fi numai vorbă“ - am zis - „apoi trebuie că-i vorbă foarte tare de se simte-n răsuflarea omului și-mpute locul de nu te poți apropia.“ Pfu! un miros Îngrozitor de rachiu stătut, de-l tăiai cu cuțitul. „Să-ți spun drept, și eu am stat de vorbă de multe ori la viața mea, dar asta n-a avut niciodată asemenea urmări asupra mea.“ „Ba, după cîte văd“ - zice Luke „aveți o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
era o grădină acoperită cu mușchi, prost întreținută, ascunsă de o aripă a clădirii de aceea bine întreținută din față. Era tivită de pini și chiparoși verde-închis. Alei mici și garduri vii străjuiau un iaz pătrat cu apă pe jumătate stătută, care avea un cadran solar spart în mijloc. Locul îl fascina prin aerul său de viață malignă, puturoasă. Gardurile vii erau pe jumătate uscate din cauza buruienilor care se cățărau șerpuitor printre ele, iar iarba creștea rară și nesănătoasă la umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Macfee se strîmbă incredul și strigă: — Eu? Să organizez o...? Mulțam pentru rahatul ăsta! Sări din scaun și se îndreptă spre lift. — Așteaptă! strigă Lanark, cățărîndu-se peste tejghea. Așteaptă! Mi-a venit o altă idee! își făcu drum prin aerul stătut al etajului și reuși să deschidă ușile liftului înainte ca acestea să se închidă. Fu împins în umărul lui Macfee într-o masă de bărbați mai în vîrstă și femei tinere. — Ascultă, Macfee, șopti el. Noi o să ne mutăm într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dragoste a lumii se ghemuise acolo, în cârpele noastre deschise, desfăcute până la soarele care probabil că mai exista și până dincolo de el, departe, atât de departe, încât distanța se pierdea, uita să mai existe, se risipea în noi, în aerul stătut al scorburii; ajunși aici, vă rog să recapitulați acele zile, să le umpleți cu tot ce știți despre dragoste, cu tot ce credeți că știți, eu nu inventez nimic, și așa mai departe. Un timp, ce-i drept, Dragoș nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
îl văzuse prin oglinda retrovizoare pe când încerca să își parcheze mașina și găsi un alt individ decât orientalul care le repara limuzinele. Arăta într-un fel ca un suferind sau ca un bărbat după doliu. O renunțare sau o tristețe stătută își plimba umbrele peste tot chipul lui, schimbându-și palorile între ele. Părea un învins cu care dormise de câteva ori în același pat, însă tipul chiar îi plăcuse, deși, în privința lui, avea de răspuns mai multor enigme. Barba de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mi-i bine, Patul mi-i de mărăcine Și cuptiorul de ciuline. - Și m-aș duce, zău, m-aș duce Da mi-i calea-n cruce Și nici c-o să pot răsbate De străinătate, De copacii cei căzuți, De voinici stătuți, Și de tufele stufoase, De fete frumoase. 108 Frunză verde de măr dulce, Blăstemul maicii m-ajunge. De-ar fi Prutu-n deal la cruce De trei ori pe zi m-aș duce, Dar mi-i Prutu mai departe, Nu pot
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mine". Însoțindu-i, am pătruns într-o altă aripă, la etaj, unde ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întîi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți să-l eviți. Simți o surescitare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta ― ce soartă? băltoacă stătută ― pe care Emilia o acceptase pentru că ea "nu avea energia necesară". Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți că ai pierdut de două ori? Nici nu iubisem cu toată ființa mea, nici nu trădasem cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atât. Mergeau de mai puțin de jumătate de oră și totuși se simțea de parcă ar fi călătorit prin timp. Dacă Ierusalimul era un oraș cioplit în piatra cenușie din vremurile biblice, fiecare cărămidă, fiecare drumeag pietruit fiind învăluit în aerul stătut al istoriei antice, Tel Avivul era zgomotos, iritant, sufocant de modern. La orizont luceau zgârie-norii, etajele de sus strălucind ca niște table de șah, iar drumul era mărginit de rânduri-rânduri de blocuri din beton, având pe acoperiș panouri solare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel de pivniță romană. Cum i se obișnuiră ochii, văzu că era de fapt un alt bazin, de data asta plin cu apă vâscoasă, stătută. Se opri o secundă, plămânii ei țipând după oxigenul din acest aer învechit, umed. Unde ducea acest bazin? Poate ieșea undeva afară și putea scăpa de aici? Stătea pe margine, gândindu-se la un plonjon. Întotdeauna fusese o înotătoare bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sufletului. Ignatius purta haine comode și rezonabile. Șapca verde de vânătoare îl ferea de răceală la cap. Pantalonii largi de tweed erau rezistenți și-i permiteau deplină libertate în mișcări. Cutele și ascunzișurile lor formau pungi de aer cald și stătut care îi dădeau lui Ignatius un plăcut sentiment de liniște. Cămașa de flanelă în carouri făcea sacoul inutil, în timp ce un fular îi ocrotea porțiunea de piele expusă dintre guler și clapele care îi protejau urechile. Vestimentația lui era acceptabilă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dar emanația curioasă, personală, a fiului ei, care amintea de mirosul săculețelor vechi de ceai, părea că nu se mai simte. Își ridică ochelarii, întrebându-se dacă la Levy Pants nu începuse să se simtă puțin miros de ceai chinezesc stătut. Așa, deodată, doamna Reilly își aduse aminte de noaptea aceea oribilă în care ea și domnul Reilly merseseră la cinematograful Prytania să-i vadă pe Clark Gable și Jean Harlow în RedDust*. În arșița și confuzia care au urmat întoarcerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Era la fel de rea ca și soția lui. Nu era de mirare că Reilly devenise o asemenea epavă. Apoi ușa se închise în urma lor și domnul Levy simți brusc că i se face greață. În dormitor era un miros de ceai stătut care îi amintea de ceainicul pe care Leon Levy îl avea mereu lângă cotul său, un ceainic de porțelan, puțin crăpat, în fundul căruia era întotdeauna o rămășiță de frunze fierte. Se duse la fereastră și trase jaluzelele, dar când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de produse de patiserie, care-și purta marfa pe cap, de miasma alcoolului de la câte o tavernă sau de izma de tămâie sfințită de la capela de alături. După ce traversă apoi și piața de chilipiruri, cu propriul ei miros de lucruri stătute și vechi, Porfiri intră în sfârșit în casa de amanet Limașin, unde prezența i-a fost anunțată pe loc de clinchetul nervos al clopoțelui din ușă. Din întunericul prăvăliei veneau mirosuri grele de naftalină și de copruri nespălate. Înșirate, raft
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mine”. Însoțindu-l, am pătruns într-o altă aripă, la etaj, unde ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întâi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți să-l eviți. Simți o surescitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta - ce soartă? băltoacă stătută - pe care Emilia o acceptase pentru că ea „nu avea energia necesară”. Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți că ai pierdut de două ori? Nici nu iubisem cu toată ființa mea, nici nu trădasem cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intre, mă tem. Nu primesc haimanale ca el. Ralph zâmbi și păru că vrea să se ridice. Poate că voia să meargă la o plimbare. Jack sări să-l ajute, simțind în acel moment un miros puternic, acru, de urină stătută. — Îmi pare rău, Jack. Ralph îl privi temător, ca și cum el s-ar fi putut înfuria. Asta fu prea mult pentru Jack. Ralph era singura persoană pe care o considerase cu adevărat un model în viața lui și nu putu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mi-a topit mâhnirea inimii. - Stiliano, curtoazia e vecină cu necuviința, dar luminează această încăpere, de câtva timp prea des singuratică. Ce anume nu-ți dă pace? I-am surâs. - Nerozia oamenilor care își dau silința să bea din apa stătută a unui burduf, deși se află pe malul unui izvor. Albastrul ochilor săi s-a întunecat. - Nu cumva dragul nostru Rotari ți-a creat acea tulburare? - Nu, doamna mea. Așa sunt eu prost făcut: prefer lumea lăuntrică a oamenilor celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
place să o facă pe respectabila, Olimpia Tempesta avea mania de a părea respectabilă, căci nu era. Mostre de parfum rânced - le folosea și Valentina: ultima dată, fetița lui mirosea a babă, un parfum alterat de violete și de cedru stătut. De ce folosești porcăriile bunicii tale, șoricel? Tati Îți cumpără cel mai bun parfum. Și o dusese la Rinascente, Îi testă pe Încheieturi toate parfumurile cu nume pompoase ale celor mai mari stiliști. În cele din urmă, Valentina optase pentru Issimiake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Tati, merg În septembrie! M-am Înscris la Righi. Antonio Întoarse spatele elefantului și ei. Nici măcar nu știu la ce școală merge fiica mea. Intrară pe străzile semănate cu cioburi de sticle, din care se ridica un miros de urină stătută. Umbrele lor se cățărau pe ziduri. La un moment dat, Antonio avu impresia că doar umbrele acelea mai rămăseseră din ei, și din el. Apoi ieșiră În față la Montecitorio. De mii de ori În piața aceea Îl lăsase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vârf se numea Arme și Tir. Pe coperta prăfuită se vedeau două puști cu pat de argint Învechit și inscripția: MUNIȚII. Acasă. Totul era identic, dar estompat și mai vechi. Altfel, se simțea un miros Închis, de mucegai și fum stătut care zăcea În canapele ca un fel de ceață cenușie. Și era o pată de umezeală ca un fluture, ruginiu, care se Întindea În jurul candelabrului din salon - o infiltrare de apă de pe terasa de deasupra clădirii. Și praf. Grămăjoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
apă mai mare decât bălțile de prin părțile noastre și m-am oprit cu gând să-mi potolesc setea. Of, of. Ce mai apă aveau și ăștia! Verzuie, călduță și cu gust dulceag. Moale și cleioasă, precum pământul din jur, stătut și bălos, abia bătut de vânt, nu ca glia din munții mei Înalți și falnici, din care izvorau ape limpezi și reci, izbite de viscole năprasnice. Cum de-or fi În stare să bea oamenii ăștia asemenea apă, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]