319 matches
-
Sfântul Trudpert și din spre Sulzburg, dinspre apus și dinspre răsărit, din toate păr țile se apropia puzderie de țărani, cu coasele sclipind amenințător În soare. — Câinii blestemați, nici măcar nu se mai ascund! Atât de siguri sunt de victorie! Le sticlesc cuțitele În soare, iar ei se bucură că ne au În mână! izbucni Eglord. — Încă n-au pus mâna pe noi, urlă furios Adalbrecht. Se aplecă peste parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
niște respectabili onaniști, domnișorule Cristian. Poate asta și suntem în adâncul sufletelor noastre. D-aia viața nu e bună cu noi mai niciodată, nu e loc de faimă pentru onaniști. Cristi își mai toarnă un pahar de vin. Ochii îi sticlesc de amețeală. — Da, sigur că da, continuă Pribeagu. Am putea să râdem despre cum am încercat să cântăm și am fost dați afară. În șuturi chiar. Aruncați pe Griviței ca niște cârpe. O, da, ce dimineață frumoasă în care să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
premierele pieselor sale preferate, era apoi la un pahar de vin cu actorii pe care îi iubea, povestind vrute și nevrute, și, din când în când, era întrerupt pentru a da un autograf unei femei frumoase sau unei puștoaice, căreia ochii îi sticleau, îndrăgostită pe loc de Cristi. Sau se plimba cu Tourtal pe străduțele din Montmartre și număra pisicile care le tăiau calea. Și ropotele de aplauze continue care îi țiuiau în urechi, amestecate cu șampaniile spumoase și parfumurile franțuzești scumpe ale
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cernoziomul se întinde cât vezi cu ochii. Pământ negru, mănos, de o bogăție fără păreche, pământ pe care se face pânea albă în cantități nemăsurate. E vreme de secetă. Stoluri de cioară și de grauri se învălue în zare. Iazurile sticlesc în bătaea amurgului. Înserează. O seară cenușie coboară. Departe se vede un foc, undeva, în depărtate singurătăți. Și vântul trece șuerând ușor. care păzește la coșere, coșărar = humelnic. calfă Faliboga UN CONAC DE MOȘIE Săvenii e un târgușor în întregime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
codrul, să salte pietrele! Și Barbu trăgea în adevăr, de ne tăia curmeziș la inimă, și de farmecul cântecului parcă i se ștersese de pe față zbârciturile anilor, parcă întinerise cu o jumătate de veac. Era frumos de văzut cum îi sticleau ochii acestui moșneag, urmaș al unei generații trecute, cum ședea încă drept ca lumânarea, cum îi vibra corpul împreună cu strunele cobzei; era mai ales frumos de văzut cadrul încunjurător de verdeață prin spărturile căruia se întrezăreau dealurile păduratice ale Iașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dar pot foarte bine să-mi aduc aminte o noapte de iarnă cînd, pe un drum izolat, la poalele munților, dincolo de un rîu pe care tocmai Îl trecusem, am zărit deodată, la vreo treizeci de pași În fața mea, doi ochi sticlind sulfuroși și răi. Era un lup. Nici nu știu cînd am trecut rîul Înapoi. Am auzit apoi alții urlînd undeva prin pădurile viscolite. Și stînd acolo, surescitat la maximum, mi-am dat seama că voi Îngheța. Atunci am Început să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să-l depeni...) Operă a unui artist anxios, revoltat Împotriva ordinei clasice (cum ni-l arată pe Dedal și statuile umblătoare atribuite de legendă tot lui), labirintul colcăie de Întrebări neformulate. Iată un alt chip al sfinxului. Ochii săi hipnotici sticlesc dilatați În coridoarele tenebroase, Însemnate cu emblema echivocă a securii duble. Din punctul de vedere al lui Tezeu, labirintul nu este Însă decît o construcție anarhică, o eroare a clarității și logicii. Și ce ne va spune el dacă nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Însă nimbul său ar păli. Pe cine ar mai impresiona un Ahile total invulnerabil? Rana sa e cea care Îl apropie de noi și Îi acordă dreptul la glorie. Prin ea Îi simțim sîngele fierbinte și anxios cînd armele adversarilor sticlesc În fața sa, iar el fierbe de mînie. Rana aceasta Îl expune primejdiei și-l distinge de zei, de pietre și de nori. Datorită ei simte Ahile arsura soarelui și răcoarea mării. E și singurul loc unde el poate deosebi bucuria
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Tiutcev sau Blok. Aspectul lui fizic era bolnăvicios, cu niște nări disprețuitoare și sprâncene proeminente și când Îi reconstitui imaginea În minte, el nu se ridică niciodată de pe scaunul tare pe care stă cu picioarele lui subțiri Încrucișate, cu ochii sticlind de atâta sănătate și spirit, În timp ce degetele lui lungi Înșurubează Într-un țigaret jumătatea un țigări Caporal Vert. Puține piese din poezia modernă universală se pot compara cu poeziile din volumul lui Lira cea grea, dar din nefericire pentru celebritatea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scormone, îți tălmăcește gândurile ascunse, te vrăjește, cetește în tine ca dintr-o carte. Când vorbește cu mine, mă străpunge de mă trec toate nădușelile... Numai sălcii o să visez, bolborosește Negrilă, o pădure de sălcii... Isaia râde isteric, ochii îi sticlesc ca la lupii porniți în pradă. N-ai teamă! Îl trimit în iad! Scot eu dracii din el! spune și smulge cu furie pumnalul, schimonosit de ură. Cu aiasta! O gaură în spate! O găurică! Ce-or să se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scurte - elegii, „prevestiri”, „inscripții” ori „amurguri” -, alcătuiesc un fel de jurnal de emoții și imagini fulgurante, în care se citește, printre rânduri, aceeași dramă a pierderii fiului: „Acești bulbi sângerii/ trandafirii/ nu mai știu să înflorească/ pe pământul de ape sticlind/ Aud cum cresc lichenii/ în ochiul oglinzilor negre/ și-n încăperea strâmtă unde m-am întors/ văd cum se prelinge pe ziduri/ vorbire străveche,/ nevindecatele răni/ de pe trupul leprosului// Cu fața spre asfințit/ în singurătate/ lunec/ cu treptele casei/ în
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
doi poeți sunt niște acrobați ai versificației, niște profesioniști evoluând la trapezul ingambamentului. Similitudini apar la tot pasul, dar modelul „suprem”, cel mai frecvent calchiat de D., este acela din Duhovnicească: „Deschide ușa. Lasă clanța. / Am orbit tot privind cum sticlește faianța / Și nu te mai văd decât pe tine. / Lasă clanța. N-o mai ține. / Știu, ești așteptat și totuși ești / Mereu aici lângă mine, în București, / Berbece vânăt de carton presat / Cu lavalieră și guler lat”; „De ce te uiți
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
O vezi tristă, argintie, N-o-ngrijesc cum o-ngrijam! Acea frunte îngerească, Care-atâți o adora, A-nceput să se-ncrețească; Nu mai este ce era. Acea pieliță ca crinul, Acei ochi ce schinteia, Cele buze ca rubinul, Cea dintură ce sticlea Ca nălucul se trecură: Sunt ca flori ce-au veștjit! N-au lăsat nicio trăsură, Moartea parcă le-a pălit. ... Dar sunt armele zdrobite De ast timp afurisit, De ast timp ce ne trimite Brazdele de îngrozit; De ast timp
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
la antipodul mioarei năzdrăvane de pe-un colț de rai, liniștita Tita și copilăroasa Ilinca, Guica, imagine sfredelitoare a răutății, bestecăind la ghemul ei de lână neagră, Birică îndrăgostit și cântând dumnezeiește, Polina vorbind tăios și înalt, în timp ce ochii îi sticlesc a veselie, Bălosu cu ceafa lui albă, nearsă de soare și stăpân peste patruzeci de pogoane de pământ, voiajorul Victor, cu glasul lui ,spălat" și obrazul ,de porc", luminosul Dumitru lui Nae, cumsecade tocmai pentru că e așa de puternic, și
Marele singuratic - I by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11344_a_12669]
-
obsesivă, ca și cum vorbind mulțimii la un megafon, ar face mărturisiri intime: "N-ai ce să cauți/ În visele în care/ Nu te-așteaptă/ Ochii lui Dumnezeu./ Odată și-odată/ Se vor limpezi/ Și apele Prutului./ Prundișul de gloanțe/ Mut va sticli pe fundul/ Chinuitului rîu./ Frate cu frate/ Nu va mai trage atunci. Și ne vom minuna/ Privindu-ne chipul/ În apele clare răsfrînt,/ Atît de mult semănînd/ Unul cu altul" ( Chipul în ape răsfrînt). Nu sînt evitate nici momentele delicate
Poezia de patrie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13686_a_15011]
-
zăpezii apoi - umbră a tălpilor - oprind ziua de ieri și cea de azi și tot astfel până în limb hiperborean. Încât putea o clipă adia frunza-nghețată din arbori și pene de păsări noptatice peste arbori și suflet Hiberboreea începea atunci sticlind în propria-mi ființă. Cu ființe târzii născute din pântece târzii unduind lângă noapte în plină iarnă trupul meu se dezbrăca de piele intrând în lucruri strigând miazănoptea cu mâinile devenite ele însele strigăt ehei, umbrește-mă înnoptează-mă! nopți
Poezii by Ștefan Melancu () [Corola-website/Imaginative/2597_a_3922]
-
ocazia unui astfel de banchet, Kazu îl întâlnește pe viitorul ei soț, bătrânul Yuken Noguchi, consilier al partidului radical-reformator. Noguchi, fost ministru și ambasador în Anglia, se remarca prin trupul slab și uscățiv, obrazul lipsit de armonie, numai “ochii îi sticleau vioi și limpezi pe sub coama de păr cărunt”. Era un idealist, încorsetat în obiceiuri vechi aristocratice, ținea cu sfințenie la tradiție, ducând o viață de o simplitate demnă. Relația dintre cei doi începe în acea noapte a banchetului, moment din
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
creșteau nouri, dezvoltându-se spre cupola cerului. Un vântișor fâlfâi în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit și s-a zimțuit. În liniștea mare a cuprinsurilor, s-a auzit în depărtare sunând ploaia. Venea împotriva noastră ca un painjeniș. Curând sticli în mărgele oblice. Foltanele de stuf tresăriră, frământându-se. Balta scăpără de bulbuci. Și painjenișul de stropi ne învălui brusc, apoi se liniști asupra noastră o ploaie călduță și totuși răcoritoare. Stând cinchit la marginea ostrovului, am observat deodată foirea
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
copleșită de indignare și aveam discuții îndelungate cu prietenii credincioși care mai erau încă în țară, ca generalii Berthelot și Greenly [...]. Cu fiecare ocazie când apăram drepturile noastre, discursul meu era extrem de pătimaș, obrajii mi se aprindeau iar ochii-mi sticleau țăioși, aproape sălbatici - copiii obișnuiau să numească privirea asta “ochii de lup ai mamei”. Eram conștientă de impactul vorbelor mele, astfel că nu-mi cruțam cuvintele și știam cum să aprind flacara în privirile celor ce ma ascultau, cum să
Regina Maria și Conferința de Pace de la Paris - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102211_a_103503]