468 matches
-
inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui Jarry, căci, dezincarnată, ea ajunge la o stilizare la care actorul, în jocul său, nu ar putea pretinde. Pentru Gordon Craig, regizor englez care dorește, precum Pigmalyon, să fasoneze "supramarioneta", și Oscar Schlemmer, regizor german care creează "baletul obiectelor", secretul unui joc perfect constă în tratarea corpului actorului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor artistic a supraviețuit, Dullin formându-i pe cei care vor fi regizorii scenici de după război: Jean-Louis Barrault, Roger Blin, Jean Vilar, Alain Cuny etc. 1.5. Baletul obiectelor de Oskar Schlemmer Ca și Craig, Oskar Schlemmer (1888-1943) lucrează la stilizarea mișcării 24. Și el dorește să facă tabula rasa din naturalismul în care s-a scufundat teatrul. Dansul, atât pentru că se află la originile teatrului, cât și pentru că poate să decurgă dintr-o fabulă narativă, i se pare, ca și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vis apolinian", declară el. Scena, profund nerealistă, este constituită, pentru el, dintr-un ansamblu de semne plastice încărcate cu o putere emoțională susceptibilă să impresioneze spectatorul și să-l determine să reflecteze, propunându-i o interpretare a lumii, prin intermediul unei stilizări abstracte, pe care el însuși o definește astfel: "Înțeleg prin "stilizare" o reconstituire exactă a stilului unei epoci sau al unui eveniment pe care o caută fotograful, dar îi asociez ideea de "convenție conștientă", de generalizare, de simbol. "A stiliza
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dintr-un ansamblu de semne plastice încărcate cu o putere emoțională susceptibilă să impresioneze spectatorul și să-l determine să reflecteze, propunându-i o interpretare a lumii, prin intermediul unei stilizări abstracte, pe care el însuși o definește astfel: "Înțeleg prin "stilizare" o reconstituire exactă a stilului unei epoci sau al unui eveniment pe care o caută fotograful, dar îi asociez ideea de "convenție conștientă", de generalizare, de simbol. "A stiliza" înseamnă să exteriorizezi sinteza interioară a unei epoci sau a unui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a unei epoci. Piesa, în care compoziția ritmică este lăsată în planul doi, nu ar putea decât să pătimească din cauza acestui procedeu de "copiere a stilurilor istorice". Foarte atras de onirismul lui Maeterlinck din care creează în Rusia cu o stilizare extremă, multe piese, când montează Moartea lui Tintagilès, optează pentru o absență totală de decor și declară: "De aceea, nu atribuiam pentru Moartea lui Tintagilès decât un fundal decorativ. Repetam această piesă pe un simplu fundal din pânză, și tragedia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorul în însăși existența sa, de aceea ne emoționează. Teatrul, la origine, este totdeauna stilizat, atât în Orient, cât și în Occident. În timp ce arta orientală nu cunoaște decât puțină evoluție, scena occidentală a trecut printr-o serie de metamorfoze, de la stilizare la realism. Este o caracteristică a artelor spațiului: cele mai vechi reprezentări vizuale pe care le-a produs omul, în preistorie, cele pe care le-a pictat în grote ca Lascaux sau Altamira, cele pe care le-a gravat pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
omul, în preistorie, cele pe care le-a pictat în grote ca Lascaux sau Altamira, cele pe care le-a gravat pe stâncă, precum în valea Minunilor, sunt stilizate. De-abia târziu în istoria umanității reprezentațiile plastice devin figurative. Dacă stilizarea caracterizează teatrul grec și teatrul clasic, o tendință către realism apare timid la sfârșitul clasicismului, ce culminează cu drama, de la Diderot la Zola, moment de răscruce în istoria teatrului occidental, care marchează o cotitură hotărâtoare. Chiar din ultimul deceniu al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drama, de la Diderot la Zola, moment de răscruce în istoria teatrului occidental, care marchează o cotitură hotărâtoare. Chiar din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, mișcarea se inversează. Estetica naturalistă decepționând artiști și spectatori, se afirmă o dorință de stilizare, mult mai marcată decât în Antichitate. Toți, în secolul al XX-lea, autori dramatici, regizori și actori, încearcă să distrugă iluzia care fundamenta teatrul de la originile sale, fie pentru a-l confunda cu viața, în niște tentative extreme, ca cea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenă, pe care o demistifică afișând convențiile, un loc metaforic. Ce se va întâmpla în secolul al XXI-lea, de vreme ce ajungem la capătul acestei mișcări pendulare care s-a întâmplat în Occident pe parcursul a aproape două milenii și jumătate, de la stilizare la realism, apoi din nou la stilizare? Ar fi hazardat să afirmăm ceva acum în această privință. Glosar Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un loc metaforic. Ce se va întâmpla în secolul al XXI-lea, de vreme ce ajungem la capătul acestei mișcări pendulare care s-a întâmplat în Occident pe parcursul a aproape două milenii și jumătate, de la stilizare la realism, apoi din nou la stilizare? Ar fi hazardat să afirmăm ceva acum în această privință. Glosar Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general scurtă) pe care personajul dă impresia că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează la realitate prin strategia "maximei stilizări", îmbinată cu "deformarea caricaturală". Incipitul "paginilor bizare" pornește de la "normal și acceptabil", spre a glisa succesiv și contrariant spre distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Urmuz a preluat procedeul "caricaturizării excesive" caragialiene. Dar se deosebește de precursorul său prin străduința
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strategii"24 pe care histrionicul Caragiale, veritabil "homo ironicus" le-a practicat într-o operă complexă și contradictorie, comică și tragică, surprinzănd etern-umanul dar raportându-se, paradoxal, la o realitate concret istorică cu maximă fidelitate realistă dar și cu maximă stilizare, operă ale cărei sensuri se dezvăluie succesiv sau simultan, asemenea laturilor unui poliedru luminat și luminând-și pe rând fețele 25. Foarte multe studii evidențiază alte și alte elemente care pot facilita pătrunderea spre acel "etimon spiritual" (Leo Spitzer) și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar sau diegeză, o pluralitate de sensuri, îndoindu-se de posibilitatea unei semnificații
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de tipul à la Rică Venturiano, à la Pristanda, à la Coana Veta etc. Așa se explică și de ce, de pildă, unui scriitor ca D.D Pătrășcanu, Tudor Vianu îi reproșa lipsa de originalitate și cantonarea într-un fel de stilizare ironică 132 sau notare exactă a schimburilor de replici din care rezultă incoerența exprimării oamenilor necultivați, ambele procedee fiind împământenite deja de Caragiale. În schița Ce cere publicul de la un deputat, de exemplu, recunoaștem atât pălăvrăgeala nestăpânită a personajelor din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei maximei stilizări cu cea a deformării caricaturale în măsură să surprindă esențialul. Sugestivă pentru acest ideal estetic ilustrativ pentru atitudinea lui Caragiale față de realitatea devenită obiect al meșteșugului artistic, este parabola din Câteva păreri: D. profesor este un om foarte rău și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să-i plictisească până și pe cei mai fideli admiratori. Uneori aducea cu el câteva cărți și se oferea să rămână seara cu copiii prietenilor, când aceștia ieșeau În oraș. Sau se Înhăma bucuros să-i ajute cu corectura, redactarea, stilizarea sau recenzarea vreunui articol. Alteori Își asuma misiunea de mediator navetist pentru câte o pereche de prieteni a căror relație scârțâia. Din când În când publica În Haaretz articole scurte, tăioase, despre politica actuală. Uneori pleca de unul singur să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lăzi cu reviste, ilustrate, scrisori. Cele mai multe vechi, altele din trecutul apropiat, ediții de doi-trei ani, citite și date mai departe. O copertă bleu - un bleu nefiresc, care nu are nimic în comun cu culoarea tulburată a Rinului - cartonată, cu o stilizare naivă a încleștărilor marinărești, e a unui Moby Dick în germană. Cartea unei singure povești, în oricare limbă ar fi spusă: a mărturiei care învinge marea. Cineva, unul din acei oameni pe care lumea nu pune preț, și-al cărui
Cărți pe apă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8344_a_9669]
-
nu i-ar dovedi contrariul, căci "Romînul" însuși confirmă știrea, răspândită de vineri seara, că "comitele Hoyos a primit de la guvernul său avizul de-a-i suspenda relațiunile sale cu guvernul romîn". Nu ne vine a admite că simple cestiuni de stilizare ar fi cauza unei atât de grave măsuri. [24 noiembrie 1881] ["ÎNTRE TOATE ARTICOLELE... "] Între toate articolele de fond consacrate de ziarele vieneze pasajului privitor la cestiunea Dunării din discursul de tron, acela care cuprinde mai multe destăinuiri e datorit
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
ideea sa personală și că prin enunțarea ei nu angajează responsabilitatea amicilor săi politici. Fondul cestiunii nu ne-a indignat așadar, cel puțin nu întru cât guvernul pretinde a rămânea în defensivă corectă, ci urmările umilitoare de țară ale unei stilizări despre care ne făceam iluzia că e un act politic și care nu era decât o gaminerie. Aci se naște întrebarea: Daca guvernul a fost atât de ușor în cestiuni de formă, care trebuie să-i fie ușurința în cestiunile
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
similare producții ale lui Stephan Roll: Te invit, agricultor al măduvei și nervilor mei, Ară-mă, treieră-mă, seamănă-mă, plouă-mă, Deschide-mi supapă de siguranță aorta, Iată: noaptea intră în odaie cu toată stima... La fel, „pastelul” comportă stilizări conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere în cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se îmbrățișează în visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, Cât miresmele se împart ca afiș electoral. Sau lirica
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
adesea în ecuația imaginii, ilustrând registrul dinamic al imaginarului. Îi regăsim dimpotrivă în modelarea spațiului exterior (în ultimă instanță universul întreg e văzut ca o imensă scenă) și în aproximarea unor stări de spirit individualizate, în structurarea decorului sau în stilizarea gesticulației. Titlul micului volum din 1931 spune deja mult despre culoarea spectaculară a viziunii „integralistului” Voronca. „Invitație la bal” e întâi de toate o chemare la sărbătoare, la libera expresie de sine și la o încrezătoare întâmpinare a lumii prin
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Voi trece cu-anotimpul"...), ființă neliniștită, străină, solitară în veghea ei: "Neliniștea mea crește sau se retrage undă / Străin sunt. Singur și treaz ca alte ori". Când își intitulează un sonet al șaptelea din ciclu Fuga poetului, Voronca procedează la stilizări similare: imaginea Poetului e și aici modelată după cea a călărețului-oștean, prinsă într-o efigie tratată la modul decorativ: Viu mânzul. Plajă. Spumă și zăbală Și-apusurile prinse de oblânc Un soare pal în brațul stâng În brațul drept o
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Prszewicki: SÎnt basarabeancă, aproape n-am ieșit din provincia noastră. Tatăl meu e un mare patriot rus, dar noi sîntem moldoveni. Cele două transformări de nume trădează și atitudinea față de purtătorii numelor: pe cînd numele ei a suferit o Înaltă stilizare prin Thita, numele lui conu Iorgu n-a fost acordat În același stil; nici Stephanovici cu phita, nici măcar Gheorghe, ci, ca la mahalagiii din Rusia: Egor Stepanovici. În convorbirile cu soțul său nu va folosi decît numele acestuia devenit oficial
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
partea de sus a feței și ridicată la șamanii puternici care pot coborî în lumea inferioară, alteori cu o coroană din fier, de unde pleacă numeroase tije, figurând coarne de cervide; eventual mănuși cu un singur deget și cizme brodate cu stilizări de labe de urs sau pasăre. În concluzie, se constată că libertatea lăsată șamanului pentru ornamentarea costumului, alegerea pandantivelor și simbolismul lor, Accente istoriografice 26 permit o întreagă gamă de variațiuni care funcționează pe principalele tipuri de costume. Totuși, funcțiile
COSTUMELE ŞAMANILOR TUNGUŞI. DESCRIERE ŞI SEMNIFICAȚII. In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Dan Cristian Răcaru () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1720]