1,282 matches
-
ca Henry Mackenzie "Man of Feeling" (1771). Un al doilea val a urmat, cu eroi mai radicali care nu mai puteau visa la un mediu care să-i înțeleagă. Suferințele tânărului Werther" (1774) de Johann Wolfgang von Goethe "a fost stindardul acestei noi mișcări și a avut ca rezultat un val de compasiune și înțelegere printre cititori gata să-l urmeze pe Werther în sinuciderea lui." Criticii au îmbrățișat noii eroi ca cel mai bun semn al unei noi literaturi care
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
credința, iar roșul reprezintă milostenia, cele trei virtuți teologice. Primul "tricolore italiano" oficial a fost adoptat la 7 ianuarie 1797, când al XIV-lea Parlament al Republicii Cispadane, la propunerea deputatului Giuseppe Compagnoni din Lugo, a decretat „să facă unviversal ... stindardul sau drapelul în trei culori, verde, alb și roșu ...” Aceasta probabil deparece "Legione Lombarda" purta steaguri roșii și albe (după steagul milanez) și verzi (de la uniforma gărzii civice) și aceleași culori au fost ulterior adoptate ca steaguri ale "Legione Italiana
Drapelul Italiei () [Corola-website/Science/296928_a_298257]
-
tricolorul italian împodobit cu stema națională. Din 1914, Forțele Aeriene Italiene au și ele o rondelă de cercuri concentrice în culorile tricolorului ca însemn purtat de aeronave; înlocuit, între 1923 și 1943, cu fasciile circulare. Președintele Republicii Italiene are un stindard oficial. Versiunea actuală este bazată pe drapelul pătrat al Republicii Italiene napoleoniene, pe un fond albastru, împodobit cu stema aurie. Într-o versiune anterioară, câmpul era albastru. Stema actuală, mai degrabă o emblemă, deoarece nu a fost gândită în conformitate cu regulile
Drapelul Italiei () [Corola-website/Science/296928_a_298257]
-
actuală, mai degrabă o emblemă, deoarece nu a fost gândită în conformitate cu regulile tradiționale ale heraldicii, a fost adoptată în locul stemei regale la 5 mai 1948. După proclamarea republicii, drapelul național a fost adoptat provizoriu ca însemn al șefului statului în locul stindardului regal. La inițiativa Ministerului Apărării, în 1965 a fost elaborat un proiect de adoptare a unui drapel distinct. Deoarece, în condiții de vizibilitate slabă, drapelul împodobit cu stema statului poate fi confundat cu cel al Președintelui Statelor Unite ale Mexicului, care
Drapelul Italiei () [Corola-website/Science/296928_a_298257]
-
La baza piedestalului sunt asamblate meplaturi din bronz care reprezintă chipul unificatorilor: Mihai Viteazul și Ferdinand I (față), atacul la baionetă (stg) și acordarea primului ajutor răniților (dr). Deasupra celor două efigii câteva simboluri din bronz reprezintă: baionete, puști, un stindard, o cască și frunze de laur, iar și mai sus inscripția: Eroilor urlățeni morți în războiul pentru întregirea neamului 1916-1918. Pe spatele soclului alte inscripții: Cetățenii urlățeni recunoscători eroilor morți în războiul pentru întregirea neamului. 1916-1918, Asociația Arta Română - turnătorie
Monumente istorice ale orașului Urlați () [Corola-website/Science/313827_a_315156]
-
dintre simbolurile lui Zeus/Jupiter, regele zeilor. În vechea Romă s-a convertit repede dintr-un simbol religios în unul militar și politic, ca emblemă a imperiului. De câte ori o legiune romană marșăluia, un soldat numit "aquilifero" mergea înainte purtând un stindard coronat cu sigla SPQR și acvila de munte. Din Roma acvila de munte ("acvila romană") a fost preluat de Bizanț, unde s-a convertit în acvila bicefală. Un cap reprezenta vechiul imperiu de apus, iar celălalt cap simboliza noul imperiu
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
a asediat Teba, distrugând-o pentru că nu s-a predat. Sfidătorii nu mai puteau fi salvați. Acesta folosea Iliada lui Homer că pe un ghid pentru aventură să militară, sperând că îl va depăși pe Ahile. Cu grecii uniți sub stindardul panelenic, Alexandru și-a putut îndrepta atenția spre Persia, traversând Dardanelele din Europa în Asia Mică în 334 i.en., a luat cârma trierei regale, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, că un erou homeric ce se întorcea în Troia. A
Antichitatea () [Corola-website/Science/304633_a_305962]
-
o preocupare constantă a lui Ioan al III-lea Ducas Vatatzes. În lungile pagini ale analelor bizantine, nu e ușor să fie găsite personaje remarcabile ca împărații Theodor Laskaris și Ioan Ducas Vatatzes, care au ridicat și au ținut sus stindardul roman la Niceea, în Bitinia. Virtuțile cu care erau înzestrați fiecare nu erau deloc aceleași, ceea ce, din fericire se potrivea cu situația lor deosebită. În timpul primelor sale eforturi, fugarul Laskaris dispunea numai de trei orașe și două mii de soldați. Domnia sa
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
o satrapie subordonată regelui, locul de baștină fiind regiunea de jos a râului Sardaria, unde se Învecinau cu geții-masageți (ibid.). Că este vorba de populații Înrudite foarte strâns cu dacii din Munții Orăștie nu ne Îndoim, căci ei aveau același stindard, balaurul cu cap de lup. Urmașii lor au construit În Turcia un sanctuar solar numit „Nemrud Dagi”, adică o pronunțare aglutinată pentru „nemuritorii daci” (Adina Muntar, „Nemuritorii daci” din centrul Turciei). Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
de soldați regaliști au murit, mulți în ultima apărare făcută de „Whitecoats”, și 1.500 au căzut prizonieri, printre care și Charles Lucas și general-maiorul Henry Tillier. regaliștii și-au pierdut toate tunurile, multe sute de arme și mai multe stindarde căzând și ele în mâinile aliaților. Depeșa generalilor aliați, precum și alte surse parlamentariste, sugerează că din tabăra lor au murit 300 de soldați. Unul dintre cei răniți mortal din rândurile parlamentariștilor a fost fratele lui Sir Thomas Fairfax, Charles. Un
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
refugieze între zidurile cetății Munda, mulți alții au fost uciși. La sfârșitul bătăliei, 30.000 de pompeieni erau morți pe câmpul de luptă; pierderile de partea lui Cezar au fost mult mai mici, doar aproximativ 1.000. Toate cele treisprezece stindarde ale legiunilor pompeiene au fost capturate, semn al victoriei totale. Titus Labienus a murit în luptă și a fost înmormântat cu onoruri de Caesar, în timp ce Gnaeus și Sextus Pompeius au reușit să fugă de pe câmpul de luptă. Cert este că
Bătălia de la Munda () [Corola-website/Science/320961_a_322290]
-
existență a unei mame văduve și [a unei] sore mai mică decât mine". După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, lucreaza icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani. În 1856 realizează compoziția istorică "Mihai scăpând stindardul", pe care o prezintă domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1859 biserica mănăstirii Agapia, iar între 1859-1861 biserica parohială
Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/297835_a_299164]
-
cumpărat un car cu doi boi și i s-a construit o casă în satul natal, alături de casa părinților săi. După mai bine de 15 ani de la terminarea războiului o controversă apare privind adevărata identitate a ostașului care a capturat stindardul otoman. Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
a ostașului care a capturat stindardul otoman. Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului său, un proiect de lege pentru acordarea unei pensii viagere sergentului Grigore Ion al Lucăi este înaintat Adunării Deputaților la 22 martie 1894. Proiectul de lege
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
de „daci” este aceea prin care „daci” este pus în legătură cu cuvântul "dáos" din frigiană (limbă înrudită cu limba tracilor), care se traduce cu „lup”. După mărturiile anticilor dacii înșiși își spuneau "dáoi". Acest lucru poate explica forma de lup a stindardului geto-dacic. O altă variantă a etimologiei numelui de „daci” este acea prin care această denumire provine din limba dacă prin cuvântul "daca", care se traduce cu „pumnal” sau „cuțit”. Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
etnic derivă, în ultimă instanță, de la epitetul ritual al unei confrerii războinice. Triburi războinice cu numele de "lupi" se întâlnesc în multe alte părți (în Spania, Irlanda, Anglia, etc.). Acest nume de animal, desigur totemic, explică forma de lup a stindardului dac. Se pare că în prima jumătate a sec. II î.e.n. toate aceste formațiuni gentilice și tribale constituiau patru uniuni puternice, fiecare emițând (încă din secolul anterior) monedă proprie. Nu se poate cunoaște data la care aceste ramuri tracice au
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
care salutau noul guvern revoluționar cu un tricolor „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”). Iată amănuntele adoptării tricolorului : Totuși, decretul nr. 252 din 13/25 iulie 1848, motivat prin faptul că „nu s-a înțeles [încă] cum trebuiesc făcute stindardele naționale”, definea steagul ca având culorile dispuse pe "verticală", posibil sub influența modelului francez. Nuanțele erau „albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. În ceea ce privește ordinea, „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”. Petre Vasiliu-Năsturel notează că, din
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
pe pavilionul lor și pe steagurile lor. Deci ele nu sunt un împrumut și o imitație din prezent sau o amenințare pentru viitor”. Un alt tablou al lui Constantin Lecca înfățișează uciderea lui Mihai Viteazul. În această compoziție apare și stindardul unit al celor trei provincii, cu galben în partea superioară (Țara Românească), roșu la mijloc (Moldova) și albastru în partea inferioară (Transilvania). Această ipoteză a unirii celor trei culori a fost emisă în literatura de specialitate, generând însă și rezerve
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
fără stemă.. Aceeași diferențiere era făcută și pentru pavilioanele marinei de război și a celei civile. Raportorul Mihail Kogălniceanu, reprezentând și opinia lui Cezar Bolliac, Dimitrie Brătianu, Constantin Grigorescu, Ion Leca, Nicolae Golescu și Gheorghe Cantacuzino a subliniat semnificația noului stindard: Potrivit legilor din 1867 și 1872, pavilionul princiar (mai târziu regal) era identic cu cel al armatei, purtând în centru stema țării. Totuși, la confecționarea acestora s-a adoptat un model puțin diferit, dându-se culorii galbene o lățime dublă
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
octombrie 1917 al revistei „National Geographic” prezintă pavilioanele ca având o proporție a benzilor de 1:3:1. Imediat după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, drapelele de luptă ale unităților militare au fost schimbate cu unele noi, "model 1866", pe stindard apărând, în loc de stemă, numele companiei. Acvila va fi păstrată, totuși, în vârful hampelor. Este de precizat însă că drapelele distribuite Gărzii Civice, reînființată în martie 1866, prezentau un model diferit; anume culorile erau dispuse vertical, pe pânză se găsea stema
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Carol I. În 1873 se va hotărî înlocuirea drapelelor militare model 1866 cu altele "model 1872", care să corespundă . Din punct de vedere al designului, acestea se împart în mai multe generații. "Drapelele confecționate în 1873" (24 drapele și 10 stindarde), din care, la 1900, se mai păstra doar unul, acel al Pompierilor, erau de formă pătrată cu latura de 150 cm. În centrul ei era pictată, pe un fundal vișiniu înconjurat cu o ghirlandă închisă din lauri argintii, stema mijlocie
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
lor se taie și se rupe”, adresează un ordin generalului Ioan Argetoianu, președintele comisiei mixte și inspector general al geniului: „am onoarea a vă ruga să luați dispozițiuni ca comisiunea ce prezidați să facă o descriere detaliată asupra drapelelor și stindardelor existente, asupra materialelor din care trebuiesc confecționate, dimensiuni, etc. În lucrările de făcut se va avea în vedere și legea din 8 martie 1872 [...] prin care se hotărăște marca și drapelul țării”. Astfel, începând cu "drapelele model 1897", ele vor
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Muzeul Militar Central se găseau 1075 drapele românești și străine, dintre care 949 originale, cu hampă, vârf și pânză, 42 de copii și reconstituiri și 84 la care se mai păstrează doar hampa și vârful. Împreună cu alte categorii de drapele, stindarde, pavilioane, fanioane, eșarfe și cravate, colecția se ridica la 1248 obiecte. Astăzi colecția de drapele și stindarde a muzeului numără 10.826 de exponate. Majoritatea drapelelor vechi au flamura deteriorată (uneori lipsește aproape în totalitate), sau sfâșiată de gloanțe ori
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
și pânză, 42 de copii și reconstituiri și 84 la care se mai păstrează doar hampa și vârful. Împreună cu alte categorii de drapele, stindarde, pavilioane, fanioane, eșarfe și cravate, colecția se ridica la 1248 obiecte. Astăzi colecția de drapele și stindarde a muzeului numără 10.826 de exponate. Majoritatea drapelelor vechi au flamura deteriorată (uneori lipsește aproape în totalitate), sau sfâșiată de gloanțe ori săbii. Măsurile de întreținere luate de către experții din muzee cuprind: introducerea și coaserea în tul dublu a
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]