2,691 matches
-
aventură care-i punea la grea Încercare curajul și spiritul de investigator, dorința de prietenie și neacceptarea insuccesului, deoarece trebuia să străbată În genunchi și pe burtă Întunericul și neprevăzutul parcurgerii celor doi metri numiți „gura cuptioriului”, unde erau tăciuni stinși, cenușă, zgură și cuie arse În foc, apoi, ajuns la lumină, trebuia să se urce pe una din cele două ridicături semicirculare de la nivelul cărora Începea bunicul să „punî oalili la ars”. Ajuns acolo, Va se folosea de toată abilitatea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
spumă, apoi În timp ce blănița lui Sinan Pașa și mustățile Îl mângâiau, acesta sforăia iar pe cerul senin-senin se auzea zgomotul monoton al unui avion nevăzut ... Sfor, sfor! Ca prin vis o mai auzea pe Aneta zicând cu iubirea unui glas stins, stins: Stai să-ți pun o pernă și să te-nchin, nestematu’ meu de nepurcel deștept! Într-un târziu, Îl trezeau vorbele admirative cu care bunicu’ Ghiorghi Își complimenta nevasta mulțumindu-i pentru admirabilul gust al bucatelor de pe masă și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
placi! Sigur știi si să scrii un pic iar noi o să te perfecționăm. Getuță notează În dreptul lui: Clasa a-I-a B, adică la tine spuse directorul intuind solicitarea subalternei sale frumoase și ambițioase. Ochenoaia a lăcrimat și cu glasul stins a reușit să spună: Am spus că nu se poate! Mâine dimineață mergem la gară și pe urmă Îl duc la Vaslui, la tatăl lui, că așa vrea și eu nu am nici un drept asupra lui! Parcă eu nu vreau
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
într-un stil stângaci-pretențios care le face hilare. Iat-o pe Rita stând cu capul în „poala“ bărbatului: „Proprietara buchetului de oase și cărnuri - unele părți calde, altele fierbinți, să nu mai zicem de cele în flăcări, niște mici vulcani stinși, noroioși, care din când în când erau în stare să fâsâie ca fostele locomotive cu aburi din secolul douăzeci - se mișca în fel și chip pe lângă stâlpul natural masculin, trezit și el dintr-o somnolență biologică condiționată.“ Calificarea Ritei ca
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Ca un abces pe police“ (Jos de pagină); „Bieți poeți, curve captive / Ale cuvintelor-pești“ (Trotuar) etc. De o atenție specială se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
făcut. N-o să spui nimănui? întreabă acesta rugător. Nu, fii fără grijă. Rămînem prieteni. Cum să creadă femeia aceasta, adică Geta, că Vasilică acum se însoară. Se uită atent la invitație și ochii i se umbresc. Întreabă cu o voce stinsă: Și cine este Rodica asta? O văduvă de vreo 55 de ani, spun ironic femeile. Geta se interiorizează și-și vorbește cu amărăciune: Deci văduvă și de... 55 de ani. Are mare meșteșug, baba dracului. Tinerii căsătoriți Drumurile Dianei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
înaltului. În cer marea urcă doar când pescarii pășesc pe ape, când catargele zgârie burțile norilor, când farul aprinde Steaua Polară, scoicile pavează drumul Carului Mare, peștii într-o băltoacă de lună își vopsesc solzii de culoarea aurului, pescărușii ciugulesc stele stinse ca pe niște grăunțe din palma lui Dumnezeu. În cer omul urcă când își simte aripile. Omul este ca pasărea, zbor, și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să-mi zidesc cuib deasupra apelor, pe nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tusea; funinginea pe coșuri sfârâia ca o tigaie încinsă, cenușa era precum o plămadă nedospită. De atâta ploaie, s-a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau pline până la ghizdea de tristeți. Sub clopotniță, moș Ion săpă groapă pentru toată setea pământului, mormânt sub cruce nu aveai unde să ascunzi. Caii intrau în nămol cu tot cu hamuri, roțile despărțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat inima. Petru a privit conturul. Un amestec eterogen, spectral, abstract, parcă duh, parcă nălucă, i-a atins umărul, apoi s-a depărtat brusc, speriat. În bezna celulei, două respirații aproape stinse trădau prezența. Petru a încercat o poziție de drepți în fața arătării difuze, un salut milităresc, un aer solemn. Petru a inspirat moartea ca pe o aromă de primăvară timpurie, apoi (în virtutea amintirilor) a scuipat-o ca pe o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pămîntul, că aleargă, urcă treptele și coboară panta. Treptele sînt de piatră, să pate În deal, coasta e acolo, toate sînt vizibile, palpabile. Pro teza picio rului amputat poate călca anume pe ele. Dar ce e cu lumina din ochii stinși, de unde vine ea? În absența luminii, ochiul e inutil. Liliacul și alte vietăți ale Întunericului se descurcă de minune fără ochi. Dar iată că vin niște foști văzători, astăzi orbi, pretinzînd că pe retinele lor pustii, la ocazii, frumusețea femeilor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nici vorbă să răsară Înăuntrul craniului. Imaginile generate spontan se situează numai În bătaia... să zic a privirii? Nu. Spun mai bine a fantomei privirii. Dar se alcătuiesc toate În afara mea, din materie luminoasă, oricît de intens colorate sau de stinse ar fi ele. — Nemaipomenit! N-am Înțeles mare lucru, dar e fantastic! Mai povestește-mi! Nu știam ce i-aș mai fi putut povesti. N-o interesau decît trăiri de ale mele complicate și volatile: cît interiorizez eu din realitatea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cuibărise lângă foc, scuturându-se din când în când, cu blana udă, mirosind a frig și ceață și alge ca orice câine care-și făcea veacul mai mult prin fiord decât pe lângă casă. Ea se așezase la fereastră, cu lumina stinsă, încercând să zărească ceva în noapte. Își strânse mai bine șalul în jurul umerilor. Întunericul era de nepătruns. Și, deodată, ca o părere, auzi ceva : o bătaie în ușă ? Câinele se repezi înaintea ei, dar se întoarse repede și se ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi fiind, nu plouă, nu se face focul, oare cum trăiesc de habar n-au că focul nu poate să ardă pe ploaie! Și cum mă uitam așa, înciudat de neștiința lui, deodată au izbucnit... limbi de flăcări. Din jarul stins! Pe ploaia care cădea, rece și deasă! Nu mi-a venit să-mi cred ochilor! Abia atunci m-am uitat la el! Doamne, ce ochi avea! Așa cum e cerul spre noapte sau, mai bine zis, cum e marea pe-nserat! Stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
e groază să povestesc... am văzut trupul Lui, atârnat pe o cruce, plin de sânge, chipul Lui, plin de sânge, L-am văzut pe El însuși, mort... și mai ales ochii Lui, fără seamăn de frumoși, ochii Lui, lumina însăși, stinși... Dar nu cred că poate fi adevărat : cum să se stingă Lumina, cum să moară Viața ?! Și atunci, ochii Lui mi-au șoptit: "Încă puțin timp mai este lumina cu voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îi răsăriseră deodată în gând cuvintele unei cărți vechi citite cândva, pe ascuns... Înseamnă că imaginile noastre lunecă pe acel "ceva", acel "ceva" descoperindu-se abia atunci când au plecat toate imaginile. Și acel "ceva" e sufletul. Și nu un suflet stins și gol acela n-ar mai fi suflet, ci mormânt rece sufletul Acela ține în el toate numele noastre, prinse și aprinse în plămada Iubirii... Dacă ar ajunge la acel "suflet", i-ar fi bine și cald... Ce rece s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
câine lătrând ascuțit. Bade Vasileee!... strigă căruțașul cu un glas gros, care răsună în văzduhul nopții, stârnind și câinii de prin curțile vecine. Hai, bade Vasile, ieși afară, că ți-a venit nepotul!... Ușa căsuței se crăpă cu un scârțâit stins și din dosul ei se ivi umbra unui bătrân, care zăbovi puțin în prag, încercând să deslușească cine era la poartă. Tu ești, mă, Petre? întrebă, cu o voce răgușită, stăpânul casei, părând să se dumirească. Apucând un toiag sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul de ajutor este înlocuit de o voce stinsă, care imploră : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Un zvon de glasuri se aude de undeva din capătul nesfârșitului coridor. Și încă odată, mai slab, mai stins, mai disperat : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." În sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de fantome, cum e singurătatea mea de acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e plină de scrâșniri de dinți și răsună toată numai de zgomote și de strigăte stinse. Iar alături de femeile pe care le mângâi, după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată, în sfârșit, când peste noi se lasă noaptea și când am impresia că percep câte ceva din mine, ce parcă plutește între viață și moarte, singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
niște simpatici clowni făceau tot felul de giumbușlucuri... Olimbiada mi-a tăiat suflarea. Balaoacheșă, vorbea repede, zâmbea mereu, așeza direct pe covor niște pietre colorate fain, ca-n Ali Baba și cei patruzeci de hoți, pregătea atmosfera ("storuri trase, lumini stinse, liniște, fără copii la prezentare"). "Fără copii la prezentare" m-a aruncat în brațele disperării. Mi-am adus însă aminte că nimeni nu-mi luase titlurile de depravat și pușlama și, cât ai clipi, am început să joc rolul adormitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o întrebe de adresă, să-i ceară numărul de telefon, să-i spună când se va întoarce, când o mai poate vedea, și atâtea și atâtea, dar până să-și termine întrebările din minte, trenul dispăruse odată cu glasul tot mai stins al roților, dar cu imaginea tot mai vie a fetei. Întorcându-se spre mașina prietenului său cu care venise, o vedea ca într-o oglindă cu părul castaniu revărsându-se pe umeri, cu ochii de culoare albastră ca a cerului
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
prieten... 1 Personaj din mitologia greacă, ce este înfățișat purtând bolta cerească pe umerii săi. 94 Rareș Tiron Pe când stătea odată la căpătâiul bolnavei, printre bolboroseli gâfâite și alte zgomote de neînțeles, Victor putu să audă, totuși, în vocea ei stinsă, vorbele acestea, ce se distinseseră limpede, sfâșiindu-l: - Victor, mulțumesc... Dar, chiar dacă tu ești alături de mine, în sufletul meu este doar frig și tăcere... M-au învins... Iar ele fură ultimele cuvinte de om lucid ale Mariei. Tot ceea ce a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
a binelea de toate lecturile sale scientiste atent făcute, iată că, în decursul ultimilor câțiva ani, acesta ajunsese să se debaraseze de mai toate dogmele sfinte ale creștinismului, lumea religioasă preschimbându-i-se aproape de tot într-o amintire „cu totul stinsă acum și foarte copilărească”, precum zicea el. Ce-i drept, încă mai păstra obiceiul de a merge regulat, în fiecare zi de duminică, la biserică, însă nu era nicidecum un obicei pornit din dorința sinceră și înflăcărată a sufletului său
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
părea interesat de cu totul alte chestiuni: — Cum rămâne cu pungile celor doi ageamii? Îl auzi Întrebând. Trebuie să le predăm și pe ele? Italian, deduse căpitanul auzindu-i accentul. Vorbea liniștit și grav, aproape confidențial, dar Într-un fel stins, aspru, care producea o senzație neplăcută. De parcă cineva Îi arsese corzile vocale cu alcool curat. Din punct de vedere strict formal, tonul individului aceluia era respectuos; dar se ghicea o notă falsă În el. Un soi de insolență, bine disimulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sentimentele lui Diego Alatriste văzându-se Înaintea atotputernicului favorit, În Încăperea aceea vastă unde, În afară de covor și masă, unicul ornament consta dintr-un portret al răposatului rege, don Filip al Doilea, bunicul actualului monarh, care atârna deasupra unui mare șemineu stins. Cu atât mai mult cu cât recunoscuse În personajul acela, fără urmă de Îndoială și fără cine știe ce efort, pe cel mai Înalt și mai solid din cei doi mascați din cursul primei nopți de lângă vechea poartă Santa Bárbara. Cel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să-i răspund. Picăturile de ploaie Îmi lunecau pe față, iar lui Îi rămâneau aninate de borurile largi de fetru ale pălăriei și În cutele capei. Cred că va ieși curând, zise după câteva momente, cu vocea aceea a lui stinsă și aspră, nescăpându-mă din ochi ca la Început și stând tot În picioare În fața mea. N-am răspuns nici de astădată, iar el, după Încă un moment, a privit undeva În spatele meu și apoi Împrejur, rămânând cu privirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]