1,071 matches
-
Montgolfier ar fi fost mândri de ea. Te luau pe sus, albe, lăptoase, ca halatul comunist care le-acoperea pe trei sferturi. Sfertul ăla rămas ne sucea nouă mințile: am fi sărit cu toții pe el, l-am fi smuls din strânsoarea nemernică a uniformei de lucru și l-am fi supt pe îndelete, în ture, cu schimbul. Leana purta sutien, era obligată. Statul comunist și bărba-su’ (muncitor la „Vulcan“) se ocupau pe rând sau împreună ca ținuta ei să fie decentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rămâne pe retină decât o imensă pată vișinie; mașinile copiilor de politicieni, așteptând-o la colțul străzii; bilele chinezești, argintii, găsite în sertarul unei vile din „Primăverii“; petrecerile din Băneasa, cu muzica bubuind în lumina stinsă și toate paturile ocupate; strânsoarea unui braț păros, care îi apasă venele gâtului în mijlocul exploziei de plăcere; căldura vomei cu miros de țuică. Așa curgeau lucrurile, la fel și oamenii din jurul ei. Era ca-n Dostoievski, mai puțin credința. În multe feluri, familia Mariei semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frumos, a hazna și șampon cu vanilie. M-am uitat împrejur, din mers, cu mâinile în buzunare. Nu se zărea nimic, cerul de marmură și granit pâlpâia după câte-o cotitură. Arhitectura imperială zdrobea norii, pleoapele nu mai primeau decât strânsoarea dimensiunilor: clădiri înalte și late, fără curți și grădini, lipite unele de altele de parcă s-ar fi terminat tot spațiul într-o singură zi. De pe fațadele lor săreau sfinți, cerbi, vulturi de piatră sau globuri pământești montate pe terasă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dimpotrivă, să crească excesiv. Te doare puțin capul, zici că-i un început de migrenă. E inutil să te-opui. Procesul e similar cu dispariția scoicilor de recif, pe care se-așază stelele de mare. Una, două, douăzeci, o sută. Strânsoarea nu slăbește. Scoicile stau închise, stelele de mare așteaptă. În cele din urmă, scoicile încep să sufere de oboseală, musculatura se relaxează și cochiliile se desfac, expunându-le sucurilor digestive ale atacatorilor. S-a dovedit științific că, pe fiecare tastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o italiană perfectă, cu accent venețian, că Întâi trebuie să dezarmezi un Apărător ca să fii sigur că ai timp să-i mulțumești. Altfel, poți sfârși cu un pumnal Înghițit din greșeală... La fel de ușor cum Îl imobilizase, străinul Îl eliberă din strânsoare și Îi Înapoie pumnalul. Gondolierul Îl puse Înapoi În teacă. Începea să-și amintească. Îl văzuse pe acest bărbat călărind Împreună cu Angelo, Într-una dintre taberele Apărătorilor din munții Alpi. Avea un nume mai ciudat și, din câte știa, plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
drumul și intrară pe pajiștea din partea stângă a casei Litovoi. Mergeau Încet, părând indiferenți și osteniți. Intrară printre ienicerii care Înconjurau curtea și care nu le dădură nici o atenție. Dar, brusc, Oană Își simți umărul drept prins cu forță. Durerea strânsorii Îi provocă o scurtă amețeală. Se Întoarse Încet, cu o privire naivă. Un ienicer Îi făcu semn spre furcă. Oană Înțelese și răsuflă ușurat. Lăsă furca pe jos și, cu mâinile goale, porni mai departe, printre șirurile de ieniceri. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ar suna complet diferit. Trecătorii grăbiți văd, în spatele Pieței agroalimentare Nicolina, un teren viran. Cei tineri trec nepăsători și doar cei trecuți de prima tinerețe se opresc de multe ori, privesc în gol, iar uneori o lacrimă stingheră scapă din strânsoarea pleoapelor. Sunt printre cei puțini ce își mai amintesc de perioada de glorie a fabricii, ce ocupa cândva hectarele acum pustii. Fiindcă, într-adevăr, ultimul deceniu a coincis cu dispariția fizică a ceea ce mulți nu credeau să dispară, sau, cu
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
ultimă privire, pe împărăteasa și pe moștenitorul, ca și cum i-ar fi zis să-i consoleze și să se roage pentru ei. De aci nu mai părăsi mînile lor, cari le strângea în ale sale. În fine, douăzeci minute după amiazi strânsoarea mînilor sale dispăru cu ultima bătaie de inimă. [4 aprilie 1881] ["ASUPRA MANIEI.. '' ] Asupra maniei ce-o are onor. d. Brătianu de-a crea din liberali, din fii și nepoți de liberali, reputațiuni uzurpate, primim un interesant articol, care ne
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Sfânta Coroană. Scriau brașovenii: „Multă supunere și slujbă ți-aducem înainte de toate Măriei Tale. Parcă ai fost ales și trimis de Dumnezeu pentru cârmirea și apărarea Ardealului. Și-ți dăm de știre că suntem în mare primejdie și la mare strânsoare, din pricina turcilor nespus de cruzi”. Au jefuit în părțile ardelenești și au de gând să facă și mai multă pagubă. „Pentru aceea, cu mare dor și dragoste te rugăm pe Măria Ta ca să faci bunătate să te apropii de această
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
tatăl, în special, care se afla sub ordinele statului și putea fi lesne mutat dintr-un loc în altul au și fost în scurtă vreme transferați într-o altă localitate, la Telenești, județul Orhei, în centrul Basarabiei. Abia ieșită din strânsoarea ca de urs puternic și sălbatic a vechiului regim țarist, Basarabia era din nou pândită și râvnită de noul regim sovietic. Acesta era mai hămesit și mai ipocrit decât vechiul. Pe măsură ce se organiza și consolida devenea expansionist, terorist, totalitarist, leninist-stalinist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își deschisese ochii de-a binelea și privise În jur, Își slăbi strânsoarea brațelor cu o mișcare curgătoare, ridicând dreapta pentru a-i binecuvânta pe cei de față. Pieptul ei delicat, cu sânii abia schițați, părea să se miște ritmic. - Respiră... e vie! auzi pe cineva strigând de lângă el, printre miile de alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Oh, messere, pe cinstea mea, sunt expus la această ocară numai pentru o quaestio irresoluta, o interpretare diferită, exclamă el pe un ton liniștit. - Pentru o dispută filosofică te-a legat șeful gărzilor de crucea asta? replică poetul uimit, slăbind strânsoarea. - Întocmai, messere. Văd după Încălțările domniei tale că trebuie să fii un om Însemnat și Învățat, zise osânditul, care, covârșit de poziția incomodă, Își Întorsese din nou privirile În pământ. Așadar, vei putea Înțelege că sunt nevinovat. - Temnițele și iadul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Comunei! strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i fruntea, Îngustă și teșită, ca a unui plebeu. Brandan părea și el pierdut, Însă pe chipul lui Începuse un spectacol incredibil, așa cum poetul mai citise doar În Metamorfozele lui Ovidiu. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fusese expusă În fața poporului. Dacă nu cumva nu făcea parte și asta dintr-un truc. Ca și rugămintea pe care i se păruse că o aude pe schele. Un ventriloc, iată care putea fi explicația. Încetișor, Își trase mâna din strânsoarea ei. Îi venise o idee. - Acoperă-ți fața și vino cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușa pe călugăr, de cum acesta și ar fi făcut apariția. Intră În biserică pe poarta pe care o forțase prima oară, ținând-o pe femeie de mână. Între degetele lui, ale ei se Încălziseră Încet-Încet. Acum nu mai răspundea la strânsoare cu teama prizonierului, ci mai degrabă cu ducele abandon al unei Îndrăgostite. O conduse pe lângă colonadă, către ușa dinapoia altarului. Dar, după doar câțiva pași, se opri, Împingând-o la adăpostul unuia dintre pilaștri și nemaifăcând nici el nici un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zguduindu-l cu violență. - Cecco, ai venit să Îți bați joc de orașul meu odată cu pungașul acela de Brandan? Nu dai greș niciodată, dacă e vorba de trișat la zaruri. Cecco Îi apucă delicat degetele, descleștându-se cu grație din strânsoare. - Îți jur că mă aflu aici ca să respir aerul miracolului și să Îmi pregătesc sufletul pentru a-l spăla la San Pietro, când m-oi duce. - Ce faci aici? repetă poetul fremătând. Masca surâzătoare a lui Cecco Începea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
forță neașteptată, oprindu-l. Apoi se ridică Încet-Încet În picioare, ținându-l mereu la distanță cu vârful degetelor. El făcu un pas În față, Încercând să prindă creatura care continua să Îi scape, Însă din nou aceasta Îi scăpă din strânsoare, refugiindu-se Într-un ungher al odăii, lângă flacăra lumânării. În sfârșit, cu o mișcare Înceată, ca Într-un dans, ea Însăși desprinse ultimul văl care Îi mai acoperea pântecul, arătându-i-se. Dante Își duse mâna la gură, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fata cu o neașteptată sclipire de tandrețe În ochi. Spuneau că planul tău a fost descoperit. Ziceau de un „fiu blestemat”. Dante merse până la ea și o strânse de un braț. - Ești sigură? Așa au zis? Ea se eliberă din strânsoare, zbughind-o prin portic. Rămas singur, priorul Începu să reflecteze furibund. Așadar, Acquasparta era la curent cu conjurația de restaurare a dinastiei imperiale. Dar știa el oare și numele fiului blestemat? Poate că nu, având În vedere că se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
miros acru de mucegai, În timp ce o mână Îi apăsa țesătura peste gură. Încercă să sară În picioare, zbătându-se. Simțea În mod limpede masa unui trup În spatele lui și, din instinct, se smuci Într-o parte, Încercând să scape din strânsoare. O lamă sfâșie din spate gluga improvizată, alunecându-i pe umăr. Simți răceala oțelului trecându-i peste grumaz și o durere ascuțită urcând dinspre baza gâtului. Apoi atacatorul Își retrase arma ca să lovească din nou. Între timp, cu o smucitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se ridică și se Întoarce spre el, În timp ce o lucire violacee sfărâma bezna compactă. Simți o mână lovindu-l peste gură. Din instinct Își ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În Încercarea de a-l lovi la rândul său. Prin această mișcare ieșise din umbră, târându-și adversarul după el. Lumina provenită de pe acoperișul În flăcări le lumină fețele dintr-o dată. Dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un zâmbet. - Ia-o spre Pistoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
partea ta. Dintr-o dată, sienezul sări În picioare, ca o păpușă de paie trasă pe sfoară. Se aruncă peste poet, Îmbrățișându-l și sărutându-l. Lăcrima de bucurie, dinaintea acelei speranțe de salvare. Dante Își feri privirea, eliberându-se din strânsoare. Îndoiala care Îl chinuise Încă din prima clipă Îi Încolți pe buze. - De ce i-au ucis? Cecco deveni brusc țeapăn, cu o grimasă de surprindere. - Cu ce vă Încurca În planurile voastre bătrânul Bigarelli? Și nenorociții de pe galeră? Îl zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
faci cel mai bine, mi se pare. - Oho, la trișat nici ție nu ți-o ia nimeni Înainte! - Cine e, Cecco? urlă poetul, Înșfăcându-l de gât și scuturându-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi dădu drumul brusc. - Arrigo! murmură el. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Trupul omului opunea rezistență, Îngreunat de lichidul ce Îi pătrunsese În veșmintele lungi. Dante Își propti un picior și se sprijini În el din toate puterile. Sub apăsarea grea, una din colonete se rupse, Însă poetul putu să Își mențină strânsoarea până când izbuti să tragă afară trupul astrologului. Bonatti era Încă viu. Îl văzu ridicându-se În coate, cu părul ud, lipit de cap, ascunzându-i chipul schimonosit. Lângă el, Dante Încerca să se țină drept, cu mâinile sprijinite pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]